Asistenta juridica (apararea) in cauzele cu minori

Prin continutul sau, dreptul de aparare in cadrul procesului penal apare ca un drept fundamental, caracterizat printr-o pozitie fireasca, normala a invinuitului sau inculpatului de a se disculpa fata de invinuirile care i se aduc,

de a se opune sau de a-si mentine punctul de vedere fata de pretentiile ce se ridica impotriva sa, de a arata adevarul si de a cere respectarea sau restabilirea drepturilor si intereselor sale legale si de a invoca protectia legii .

Realizarea acestui drept trebuie garantata, intrucat simpla lui prevedere nu duce automat la respectarea lui. In aceasta materie s-a ajuns la concluzia ca dreptul la aparare este cu atat mai bine asigurat cu cat partilor li se recunosc drepturile procesuale necesare pentru a putea actiona cu eficienta in fata organelor judiciare.
Garantarea dreptului de aparare se face deci prin mijloace care sa asigure realizarea acestui drept, mijloace denumite garantii procesual penale.

Garantiile procesual penale sunt definite ca mijloace procesuale prevazute de lege, care asigura ca drepturile acordate partilor sa fie pe deplin exercitate in vederea apararii intereselor legale ale acestora .

Constituie mijloace de garantare a drepturilor acordate partilor in proces impunerea obligatiei pentru organele judiciare de a face cunoscut partilor drepturile procesuale pe care le au si de a le ajuta in exercitarea lor, respectarea conditiilor prevazute de lege pentru valabilitatea unor acte procesuale, pentru a fi evitata incalcarea drepturilor procesuale ale partilor .

Totodata, trebuie create premisele exercitarii unui control integral si eficient pentru descoperirea incalcarii drepturilor procesuale ale partilor pe parcursul intregului proces penal. Astfel, in activitatea de supravegherea efectuarii urmaririi penale, procurorul poate infirma prin ordonanta actele sau masurile procesuale nelegale (art. 220 C.proc.pen. modificat prin Legea nr. 356/2006), poate da dispozitii in scris, motivat, pentru indreptarea ilegalitatilor constatate.

De asemenea, ca urmarea exercitarii dreptului la plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, procurorul sau, dupa caz, procurorul ierarhic superior celui care a luat masura sau a dat dispozitia, rezolva plangerea, cu luarea masurilor pe care legea le prevede, inlaturand vatamarea adusa intereselor petentului.
Prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus art. 2781 C.proc.pen. care prevede dreptul persoanei vatamate, precum si al oricarei alte persoane, ale caror interese legitime au fost incalcate, sa faca plangere in fata instantei impotriva rezolutiilor sau a ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .

Pe aceasta cale pot fi invocate si nerespectarea dispozitiilor legale privind exercitarea dreptului la aparare. Cu ocazia exercitarii cailor ordinare si extraordinare de atac, se examineaza si masurile luate de instanta de fond privind respectarea dispozitiilor legale care asigura realizarea drepturilor procesual penale ale partilor.

Eficienta acestui control este posibila datorita existentei unor prevederi legale care instituie sanctiuni in caz de incalcarea drepturilor procesuale acordate partilor.
Pe langa faptul ca se pot aplica sanctiuni disciplinare sau chiar penale persoanelor vinovate, pentru incalcarile grave constatate sunt prevazute sanctiuni care constau in nulitatea actelor efectuate cu incalcarea drepturilor procesuale.

Astfel, art. 197 alin. (1) C.proc.pen. prevede ca incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal, deci inclusiv cele care asigura realizarea drepturilor procesuale ale partilor, atrage nulitatea actului atunci cand s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acelui act.
Aceasta prevedere este o garantie deosebit de importanta, intrucat partile, ca urmare a incalcarii drepturilor pe care legea le recunoaste, pot obtine anularea actului care le-a vatamat interesul legitim.

Garantarea dreptului de aparare, ca principiu fundamental al procesului penal, este reglementata in art. 6 C.proc.pen,, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, cu urmatorul cuprins: „Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal, (2) in cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa le administreze probele necesare in aparare, (3) Organele judiciare au obligatia sa-1 incunostinteze, de indata si mai inainte de a-1 audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii, (4) Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal, (5) Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare, in conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales”.

Trebuie remarcat insa ca dreptul de aparare a dobandit o legitimitate deosebita, prin prevederea sa in Constitutia adoptata in 1991. in cuprinsul art. 24 se prevede ca „Dreptul la aparare este garantat, in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.
Fiecare activitate care se desfasoara in cadrul procesului penal este reglementata de norme procedurale care contin si prevederi concrete privind garantarea dreptului de aparare.
Reglementarea actuala ofera posibilitatea exercitarii dreptului de aparare sub mai multe forme, si anume posibilitatea partilor de a se apara singure in cursul procesului penal, obligatia organelor judiciare ca din oficiu sa aiba in vedere aspecte favorabile partilor implicate in cauza respectiva, precum si posibilitatea, iar uneori, obligatia acordarii asistentei juridice .
Datorita dificultatilor pe care le presupune exercitarea dreptului de aparare, care este in multe cazuri o activitate complexa ce impune cunoasterea si folosirea garantiilor prevazute de lege, partile apeleaza de cele mai multe ori la asistenta juridica calificata.
In acest context, asistenta juridica constituie calea prin care se asigura realizarea deplina si in bune conditii a drepturilor procesuale ale partilor, drepturile fiind exercitate in locul partilor de specialisti in domeniul juridic.
De aceea, privita sub acest aspect, ca institutie care da contur real dreptului de aparare, asistenta juridica este considerata o garantie fundamentala, de prim rang, a dreptului de aparare.
Regula consta in faptul ca asistenta juridica este facultativa, adica partea beneficiaza de serviciile aparatorului numai daca doreste si numai acolo unde legea prevede in mod expres ca asistenta este obligatorie .

Asistenta juridica in cadrul procesului penal este asigurata de persoane calificate, care isi desfasoara activitatea in baza Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare , potrivit cu care, in exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai legii, statutului si regulilor profesionale, promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului (art. 2). Legea prevede si modalitatea de realizare a avocaturii: prin consultatii si cereri cu caracter juridic, asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor cu atributii jurisdictionale, a notarilor publici si a executorilor judecatoresti, redactarea de acte juridice etc. (art. 3).

Capitolul V din lege, intitulat „Asistenta judiciara” reglementeaza modul concret de acordarea asistentei juridice: baroul acorda asistenta juridica in toate cazurile in care apararea este obligatorie potrivit legii, precum si la cererea instantelor de judecata, a organelor de urmarire penala sau a organelor administratiei publice locale, in cazul in care acestea apreciaza ca persoanele se gasesc in imposibilitate vadita de a plati onorariul, in cazuri de exceptie, daca drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenta juridica gratuita (art. 68).
Daca principiul garantarii dreptului de aparare este legiferat in Codul de procedura penala in art. 6, asistenta judiciara isi are reglementarea in Titlul V, Capitolul I, intitulat „Asistenta juridica si reprezentarea”.

Avand in vedere ca o garantare reala a dreptului de aparare nu poate fi realizata decat prin instituirea unor obligatii clare pentru organele judiciare, prin care sa se impuna respectarea acestui drept, modificarile intervenite (Legea nr. 32/1990) au actionat mai ales in acest sens . Astfel, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, avand obligatia sa-i aduca la cunostinta invinuitului sau inculpatului, inainte de a i se lua prima declaratie, dreptul de a fi asistat de un aparator, fapt care se consemneaza in procesul-verbal de ascultare.

Pe langa Legea nr. 51/1995 care defineste practic locul si rolul avocatului in procesul penal, reglementari in aceasta materie cuprinde si Codul de procedura penala (art. 171-174), Constitutia (art. 24).
Daca art. 171 alin. (1) C.proc.pen. prevede ca invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, alin. (2) cuprinde referiri exprese privind asistenta juridica obligatorie, precizand ca aceasta este obligatorie: cand invinuitul sau inculpatul este minor.

Pentru faza judecatii, la aceste cazuri se rnai adauga inca doua, si anume in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.
Aplicarea acestor prevederi in cazul minorului pentru care asistenta juridica este obligatorie a generat intrebarea daca organele de urmarire penala trebuie sa efectueze orice act de urmarire numai in prezenta aparatorului, in caz afirmativ, efectuarea unui act, indiferent care ar fi acesta, de catre organele de urmarire penala in absenta aparatorului ar atrage nulitatea absoluta.
Plecand de aici, desfasurarea urmaririi penale ar fi serios stanjenita. Spre deosebire de faza de judecata, unde prezenta aparatorului practic este posibila la efectuarea tuturor actelor (fixarea de termene cunoscute cu mult timp inainte, ce permite asigurarea prezentei efective), urmarirea penala nu poate avea o desfasurare intru totul prestabilita, chiar din cauze obiective .
Se considera ca aceasta interpretare este motivata si de precizarea din finalul alin. (1) al art. 172 C.proc.pen., coroborata cu alin. (2) al aceluiasi articol .
Astfel, in art. 172 alin. (1) se arata ca lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului, iar alin. (2) prevede ca atunci cand asistenta juridica este obligatorie - ca in cazul invinuitului si inculpatului minor - organul de urmarire penala va asigura prezenta aparatorului la ascultarea invinuitului sau inculpatului.
Pe langa cazul prevazut de art. 172 alin. (2) C.proc.pen., organul de urmarire penala trebuie sa asigure prezenta aparatorului la prezentarea materialului de urmarire penala cand contactul cu inculpatul este obligatoriu.
In literatura de specialitate, asistenta juridica obligatorie este tratata ca un drept procesual al inculpatului, ce functioneaza ca o garantie procesuala . in cazul minorului, motivatia constituind-o lipsa de experienta, ocrotirea acestuia fiind pe primul plan, asistenta juridica obligatorie fiind o garantie a preintampinarii unor erori judiciare .
O problema aparuta dupa adoptarea Codului de procedura penala in vigoare a fost generata de aplicarea dispozitiilor art. 197 alin. (2), respectiv care este sanctiunea juridica a neindeplinirii obligatiei asistentei juridice in faza de urmarire penala?
Intrucat initial practica a fost neunitara, considerandu-se de unele instante ca asistenta juridica obligatorie este prevazuta numai pentru faza de judecata, prin Decizia de indrumare nr. 3/1972 a fostului Tribunal Suprem s-a statuat ca nerespectarea dispozitiilor procedurale referitoare la asistenta inculpatului minor cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala este sanctionata intotdeauna cu nulitate absoluta si atrage restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii actelor procesuale efectuate cu incalcarea legii.
Motivarea este data insa intr-o alta decizie a instantei supreme - Decizia de indrumare nr. 29/1970 - in care se precizeaza ca dispozitiile art. 197 alin. (2) nu fac nicio distinctie, sub aspectul sanctionarii cu nulitatea absoluta, intre faza urmaririi penale si cea a judecatii, iar pe de alta parte, nerespectarea dispozitiilor procesuale privind asigurarea asistentei juridice obligatorii in cursul urmaririi penale produce prejudicii care nu pot fi acoperite ulterior, in fata instantei.
Potrivit art. 172 alin. (1) C.proc.pen., „lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului”.
Fata de reglementarea anterioara, legiuitorul face precizari clare cu privire la modalitatea incunostintarii: prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se in acest sens un proces-verbal.
La intocmirea procesului-verbal trebuie respectate, in masura in care se impune, dispozitiile art. 90-91 C.proc.pen., acesta constituind mijloc de proba potrivit legii procesual penale.
Termenul de „incunostintare”, ca modalitate a asigurarii prezentei partilor sau a altor persoane la activitatea procesuala, mai este folosit in Codul de procedura penala [art. 58 alin. (1) si (2), art. 129 alin. (2), art. 402 alin. (2)], insa in ceea ce priveste sanctionarea neprezentarii, daca in cazul citarii lipsa nejustificata poate fi sanctionata, neprezentarea, in cazul incunostintarii, nu este sanctionata de lege.