Un stat membru poate interzice conditionarea incheierii unui contract de furnizare de servicii de telecomunicatii de incheierea unui alt contract de catre utilizatorul final

Potrivit unei legi poloneze din 2004 privind telecomunicatiile, in scopul de a proteja utilizatorul final, presedintele UrzA�d Komunikacji Elektronicznej (autoritatea poloneza de comunicatii electronice) poate sa oblige un operator de telecomunicatii care dispune de o putere semnificativa pe piata cu amanuntul sa nu impuna utilizatorului final subscrierea la servicii care ii sunt inutile.
Prin decizia din 28 decembrie 2006, presedintele UKE a somat Telekomunikacja Polska SA w Warszawie (TP) sa inceteze incalcarile constatate, constand in conditionarea incheierii unui contract de acces la internet de banda larga a��neostrada tpa�� de incheierea unui contract de servicii de telefonie.
Avand in vedere ca actiunile formulate impotriva acestei decizii au fost respinse, TP a introdus un recurs in casatie la Naczelny SA�d Administracyjny (Curtea Suprema Administrativa, Polonia). Aceasta instanta a sesizat Curtea de Justitie cu privire la compatibilitatea cu directivele care formeaza cadrul de reglementare comun pentru comunicatiile electronice1 a unei reglementari nationale care interzice tuturor operatorilor de a lega intre ele serviciile pe care le presteaza, fara evaluarea gradului de concurenta existent pe piata si independent de pozitia acestora pe piata .
Curtea subliniaza mai intai ca obiectivul Directivei-cadru este de a crea un cadru armonizat pentru reglementarea serviciilor de comunicatii electronice, a retelelor de comunicatii electronice, a infrastructurilor si a serviciilor asociate. Directiva mentionata prevede in special sarcini pentru autoritatile de reglementare nationale (ARN) care analizeaza pietele relevante in sectorul comunicatiilor electronice si apreciaza daca aceste piete sunt efectiv concurentiale. In cazul in care o piata nu este efectiv concurentiala, ARN in cauza impune obligatii de reglementare ex ante intreprinderilor puternice de pe aceasta piata .
In continuare, Curtea arata ca Directiva privind serviciul universal urmareste asigurarea de servicii de buna calitate accesibile publicului in toata Uniunea, printr-o concurenta si o oferta efective, si tratarea cazurilor in care nevoile utilizatorilor finali nu sunt indeplinite in mod satisfacator de catre piata . In acest scop, directiva stabileste drepturile utilizatorilor finali si obligatiile corespunzatoare intreprinderilor care furnizeaza retele si servicii de comunicatii electronice accesibile publicului. Statele membre se asigura ca intreprinderile desemnate stabilesc conditiile aplicabile astfel incat abonatul sa nu fie nevoit sa plateasca pentru facilitatile sau serviciile care nu sunt necesare sau cerute de serviciul solicitat.


In acest context, Curtea apreciaza ca o reglementare care interzice in mod general si nediscriminatoriu vanzarile legate nu aduce atingere competentelor ARN in cauza de a defini si analiza diferitele piete de comunicatii electronice. Reglementarea respectiva nu afecteaza nici competenta ARN de a impune, dupa efectuarea unei analize a unei piete, obligatii de reglementare ex ante intreprinderilor puternice de pe aceasta piata .
Desi, in mod cert, in exercitarea sarcinilor lor, ARN trebuie sa sustina interesele cetatenilor Uniunii prin asigurarea unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor, nu este mai putin adevarat ca Directiva-cadru si Directiva privind serviciul universal nu prevad o armonizare completa a aspectelor privitoare la protectia consumatorilor.
In consecinta, Curtea apreciaza ca o reglementare nationala prin care se interzice ca o intreprindere sa conditioneze incheierea unui contract de furnizare de servicii de telecomunicatii de incheierea de catre utilizatorul final a unui contract de furnizare a altor servicii, in scopul de a proteja utilizatorii finali, nu este interzisa de Directiva-cadru si de Directiva privind serviciul universal.
In ceea ce priveste reglementarea Uniunii referitoare la protectia consumatorilor, si anume in special Directiva privind practicile comerciale neloiale2, Curtea aminteste ca aceasta se opune unei reglementari nationale care, in afara anumitor exceptii si fara a tine seama de imprejurarile specifice din speta, interzice orice oferta comuna pe care un vanzator o face unui consumator .
Cu toate acestea, Curtea precizeaza ca, avand in vedere faptul ca deciziile in litigiu din actiunea principala au intervenit inainte de data expirarii termenului de transpunere a directivei mentionate, aceasta nu se aplica actiunii principale decat de la data respectiva, si anume de la 12 decembrie 2007.

1 Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru retelele si serviciile de comunicatii electronice (Directiva cadru) (JO L 108, p. 33, Editie speciala, 13/vol. 35, p. 195) si Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile electronice de comunicatii (Directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Editie speciala, 13/vol. 35, p. 213).

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.