Statele membre au dreptul de a stabili categoriile de persoane care pot beneficia de dreptul de suita dupa decesul autorului unei opere de arta

Directiva 2001/84/CE1 instituie un drept de suita obligatoriu in beneficiul autorului unei opere de arta si, dupa moartea sa, al avanzilor-cauza ai acestuia. Dreptul de suita este un drept de proprietate intelectuala care permite autorului si, ulterior, avanzilor-cauza ai acestuia, sa incaseze un procent din pretul obtinut la orice revanzare a uneia dintre operele sale, ulterioara primei instrainari. De acest drept beneficiaza autorul pe durata intregii sale vieti si, ulterior, avanzii-cauza ai acestuia timp de 70 de ani de la data decesului artistului.

Legislatia franceza limiteaza categoria beneficiarilor dreptului de suita, dupa moartea artistului, numai la mostenitorii legali, cu excluderea legatarilor. Un artist nu poate dispune prin testament cu privire la acest drept .
Pictorul Salvador Dal a decedat la 23 ianuarie 1989 in Spania, la succesiunea sa avand vocatie cinci mostenitori legali, membri ai familiei sale. Pe de alta parte, in privinta drepturilor sale de proprietate intelectuala, Salvador Dal desemnase, prin testament, statul spaniol ca legatar universal, in sensul dreptului succesoral francez. Aceste drepturi sunt administrate de FundaciA�n Gala-Salvador Dal, fundatie de drept spaniol creata in 1983 la initiativa pictorului.
In 1997, FundaciA�n Gala-Salvador Dal a incredintat VEGAP, societate de drept spaniol, un mandat exclusiv, valabil la nivel mondial, de gestiune colectiva si de exercitare a drepturilor de autor asupra operei lui Salvador Dal. Pe de alta parte, VEGAP se afla intr-un raport juridic contractual cu entitatea omologa din Franta, ADAGP, care este insarcinata sa gestioneze drepturile de autor ale lui Salvador Dal pe teritoriul francez.

Incepand din anul mentionat, ADAGP a colectat in Franta sumele aferente drepturilor de exploatare a operei lui Salvador Dal, care au fost transferate, prin intermediul VEGAP, catre FundaciA�n Gala-Salvador Dal, cu exceptia dreptului de suita . Astfel, in aplicarea legislatiei franceze, ADAGP a platit in mod direct sumele aferente dreptului de suita mostenitorilor legali ai lui Salvador Dal.

Considerand ca, in temeiul testamentului lui Salvador Dal si al dreptului spaniol, trebuia ca dreptul de suita perceput cu ocazia vanzarilor lucrarilor artistului la licitatie, pe teritoriul francez, sa ii fie transferat, FundaciA�n Gala-Salvador Dal, precum si VEGAP, au solicitat tribunalului competent din Paris obligarea ADAGP la plata acestei sume. In cadrul acestui litigiu, instanta franceza a sesizat Curtea de Justitie pentru a se stabili daca Directiva 2001/84 se opune unei dispozitii de drept intern care rezerva beneficiul dreptului de suita numai mostenitorilor legali ai artistului, cu excluderea legatarilor testamentari

Prin hotararea pronuntata astazi, Curtea considera ca, in lumina obiectivelor urmarite de Directiva 2001/84, statele membre dispun de libertatea de decizie legislativa proprie pentru a stabili categoriile de persoane care pot beneficia de dreptul de suita dupa decesul autorului unei opere de arta.
Astfel, in aceasta privinta, Curtea aminteste ca adoptarea Directivei 2001/84 are la origine un dublu obiectiv. Pe de o parte, aceasta urmareste sa se asigure ca autorii operelor de arta plastica si grafica beneficiaza de succesul economic al creatiilor lor. Pe de alta parte, directiva are ca scop sa se puna capat denaturarii concurentei pe piata obiectelor de arta, in masura in care plata unui drept de suita in anumite state membre poate conduce la deplasarea vanzarilor de opere de arta in statele membre in care acesta nu se aplica

In ceea ce priveste pimul obiectiv, care urmareste sa asigure un anumit nivel de remunerare artistilor, Curtea considera ca realizarea sa nu se dovedeste in niciun caz a fi compromisa prin devolutiunea dreptului de suita anumitor categorii de subiecte de drept cu excluderea altora, dupa decesul artistului.

In ceea ce priveste al doilea obiectiv, Curtea precizeaza ca legiuitorul Uniunii a intentionat sa remedieze situatia in care vanzarile de opere de arta ar fi concentrate in statele membre in care dreptul de suita nu se aplica sau se aplica intr-un procent inferior celui in vigoare in alte state membre, in detrimentul caselor de licitatii sau al altor comercianti de obiecte de arta de pe teritoriul acestor din urma state membre. Astfel, reiesind ca este indispensabil sa se prevada o armonizare cu privire la operele de arta si la vanzarile avute in vedere de dreptul de suita, precum si cu privire la baza de evaluare si la procentul acestuia, Curtea considera ca armonizarea asigurata de directiva se limiteaza la acele dispozitii de drept national care au un efect direct asupra functionarii pietei interne. In consecinta, nu este necesar sa se elimine diferentele intre legislatiile nationale care nu pot aduce atingere functionarii pietei interne, dintre care fac parte dispozitiile care stabilesc categoriile de persoane care pot sa beneficieze de dreptul de suita dupa decesul autorului unei opere de arta.
De altfel, Curtea considera ca aceasta analiza este confirmata de faptul ca, desi legiuitorul Uniunii a dorit ca avanzii-cauza ai autorului sa beneficieze pe deplin de dreptul de suita dupa decesul acestuia, in schimb, in temeiul principiului subsidiaritatii, legiuitorul a lasat fiecarui stat membru competenta de a defini categoriile de persoane care pot fi calificate, in dreptul lor national, ca avanzi-cauza.

Cu toate acestea, Curtea precizeaza ca revine instantei de trimitere obligatia de a tine seama in mod corect de toate normele pertinente care vizeaza solutionarea conflictelor de legi in materia succesiunilor, pentru a stabili care legislatie nationala guverneaza succesiunea drepturilor de suita apartinand lui Salvador Dal si, in consecinta, cine este, in temeiul acestei legislatii nationale, succesorul efectiv al drepturilor respective.

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.