Actiune in anulare. Hotarari pronuntate de comisiile din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal

. Hotarari pronuntate de comisiile din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal. Actiune in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 364 C. proc. civ. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Arbitraj

Index alfabetic: actiune in anulare

- exceptia necompetentei instantelor romane

- federatia romana de fotbal



C. proc. civ., art. 340, art. 364

Legea nr. 69/2000

Comisia pentru Solutionarea Litigiilor si Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal nu au statut de institutii permanente de arbitraj in acceptiunea Cartii a IV-a din Codul de procedura civila, iar hotararile pe care acestea le pronunta, indiferent de obiectul asupra caruia poarta, nu au regim de hotarari arbitrale.

Prin urmare, hotararile pronuntate de aceste comisii nu pot fi cenzurate pe calea actiunii in anulare prevazuta de art. 364 C. proc. civ., ci doar pe caile prevazute in statutele si regulamentele in baza carora respectivele comisii s-au infiintat si functioneaza.



Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3240 din 14 iunie 2012



Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj, petentul Clubul Sportiv P.L. a investit instanta cu o actiune in anulare a hotararii nr. 13 din 9 iulie 2009, pronuntata de Comisia pentru Solutionarea Litigiilor si a deciziei nr. 6/6 august 2009, pronuntata de Comisia de Recurs, ambele Comisii din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal. Actiunea in anulare a fost formulata in temeiul art. 364 C. proc. civ. in contradictoriu cu intimatul F.C. D. 1948 SA.

Prin sentinta civila nr. 204 din 24 iunie 2010, Tribunalul Gorj, Sectia civila, a admis exceptia necompetentei sale materiale si teritoriale si a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel Bucuresti.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal care, prin incheierea de sedinta de la 14 decembrie 2010, a admis exceptia de necompetenta functionala si a scos cauza de pe rol.

Ulterior, cauza a fost inregistrata pe rolul Sectiei a V-a Civila la 25 martie 2011.

Prin sentinta civila nr. 114 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, a admis exceptia invocata de intimata si a respins ca inadmisibila actiunea in anulare a hotararii nr. 13/9 iulie 2007, pronuntata de Liga Profesionista de Fotbal - Comisia pentru Solutionarea Litigiilor si a deciziei nr. 6/6 august 2009, pronuntata de Liga Profesionista de Fotbal - Comisia de Recurs.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut ca nici Comisia pentru Solutionarea Litigiilor si nici Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal nu au statut de institutii permanente de arbitraj in acceptiunea Cartii a IV-a din Codul de procedura civila, iar hotararile pe care acestea le pronunta, indiferent de obiectul asupra caruia poarta, nu au regim de hotarari arbitrale.

Curtea a apreciat ca nu natura litigiului arbitral determina statutul arbitrajului, ci scopul si organizarea entitatii care arbitreaza imprima hotararii pe care o pronunta natura acesteia si eventual incidenta art. 340 si urm. C. proc. civ., Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne este singurul in masura a exercita controlul asupra celor doua hotarari, inclusiv sub aspectul eventualei depasiri a competentelor conferite comisiilor, prin raportare la obiectul si natura litigiului dedus arbitrajului.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Clubul Sportiv P.L., criticand-o sub urmatoarele aspecte:

S-a invederat faptul ca, in temeiul art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeana cu referire la art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene se solicita sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru pronuntarea unei hotarari preliminare cu privire la interpretarea dreptului european aplicabil spetei.

Hotararea instantei este nelegala in baza art. 304 pct. 4 C. proc. civ., fiind data de Curte cu depasirea atributiilor conferite de lege puterii judecatoresti.

In cauza, s-a pronuntat o hotarare nelegala conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind data o motivare contradictorie si straina de natura pricinii.

Hotararea a fost data cu o interpretare gresita a hotararii si deciziei deduse judecatii, iar prin sentinta recurata a fost schimbata natura si intelesul lamurit si vadit al hotararii nr. 13 si al deciziei nr. 6, astfel ca sunt intrunite cerintele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Solutia este nelegala conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind lipsita de temei legal intrucat nicio lege nu stabileste competenta Tribunalului Arbitral al Sportului in a cenzura hotararile arbitrale pronuntate de un tribunal arbitral organizat de FRF si LPF, iar necompetenta instantelor din Romania nu este prevazuta de niciun text de lege aplicabil spetei.

Analizand recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Inalta Curte a apreciat recursul ca nefondat si l-a respins pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art. 340 C. proc. civ. ``Persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu a drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie``.

Asadar, partile pot sa confere misiunea de a solutiona litigiul dintre ele unei instante arbitrale, prin intermediul unei conventii arbitrale, fara a mai fi nevoie sa apeleze la o instanta judecatoreasca sau la un alt organ de jurisdictie.

Curtea de Apel a retinut in mod corect faptul ca, pentru a determina competenta sau necompetenta instantelor romane, principala problema care trebuie dezlegata este aceea a statutului celor doua comisii care au pronuntat hotararile atacate, respectiv de a stabili daca acestea sunt instante arbitrale in acceptiunea art. 340 si urm. C. proc. civ.

De altfel, partile din litigiu au pozitii convergente, in sensul ca ambele, raportandu-se la statutul Federatiei Romane de Fotbal, sustin ca acele comisii care au pronuntat hotararile atacate nu sunt tribunale arbitrale.

Recurentul a sustinut ca prevederile art. 56 din Statutul F.R.F. nu le confera celor doua comisii functii de instante arbitrale.

Retinand ca fiind intemeiata exceptia necompetentei instantelor romane, Curtea de Apel nu a depasit atributiile puterii judecatoresti, astfel incat in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Motivul de casare prevazut de aceste dispozitii legale se refera la situatia in care, prin hotararea recurata, instanta a depasit atributiile autoritatii judecatoresti, intrand in cele ale autoritatii legislative sau executive. Acest motiv de casare, care este de ordine publica, nu trebuie interpretat extensiv.

Asa fiind, acest motiv de recurs este nefondat.

Instanta de judecata a respectat obligatia ce-i revine potrivit dispozitiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotararea recurata cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

De altfel, motivarea hotararii este clara si nu se refera la o insiruire de fapte si argumente, ci la probele administrate in cauza si este in concordanta cu acestea.

Curtea de Apel a retinut in mod corect ca, date fiind scopul pentru care au fost infiintate Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Romana de Fotbal, fata de prevederile art. 21 alin. (1) lit. b), d) si e), coroborat cu dispozitiile art. 22 alin. (1) si cu dispozitiile art. 37 si 42 din Legea nr. 69/2000 (in forma in vigoare la momentul pronuntarii celor doua hotarari contestate), in structura celor doua entitati nu este posibila constituirea unor comisii care sa fie abilitate a arbitra litigiile patrimoniale prevazute de art. 340 si urm. C. proc. civ.

Asa fiind, motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident in cauza.

Sustinerea recurentului ca hotararea a fost data cu o interpretare gresita a hotararii si deciziei deduse judecatii, iar prin sentinta recurata a fost schimbata natura si intelesul lamurit si vadit al hotararii nr. 13 si al deciziei nr. 6 este nefondata.

In primul rand, este de retinut faptul ca prin sentinta recurata, Curtea de Apel nu s-a pronuntat asupra fondului cauzei, ci asupra exceptiei necompetentei instantelor romane.

Pe de alta parte, nu s-a schimbat in niciun fel natura si intelesul lamurit si vadit al hotararii nr. 13 si al deciziei nr. 6, intrucat instanta nu a analizat aceste hotarari.

Curtea de Apel a retinut in mod corect faptul ca aceste hotarari nu pot fi cenzurate pe calea actiunii in anulare prevazuta de art. 364 C. proc. civ., ci doar pe caile prevazute in Statutele si Regulamentele in baza carora respectivele comisii s-au infiintat si functioneaza, in speta de fata, pe calea recursului la Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, Elvetia.

Recurentul a uzat de aceste cai de atac statutare si, ca atare, actiunea in anulare este inadmisibila si in considerarea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte a apreciat ca in cauza nu exista motive de nelegalitate care sa impuna modificarea sau casarea sentintei atacate si, pe cale de consecinta, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.