Sanctionarea disciplinara a medicilor

In cazul in care angajatorul emite decizia aplicand una dintre sanctiunile prevazute de art. 264(1) din Codul Muncii, instanta de judecata nu poate analiza decat prin prisma acestor dispozitii legale, nefiind incidente prevederile legii speciale nr. 95/2006.

***

Reclamanta N.D. a chemat in judecata Spitalul Clinic de Urgenta solicitand anularea deciziei de sanctionare cu reducerea drepturilor salariale pe o perioada de 3 luni, decizie emisa de angajator in baza art. 264(1) lit. D din Codul muncii.
A motivat aceasta ca cele imputate nu sunt reale, iar decizia este lovita de nulitate absoluta, fiind emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 268(2) Codul muncii.

Tribunalul Iasi, prin sentinta civila nr. 2438/8.11.2006, analizand temeiul de drept al sanctiunii, a retinut ca in speta competenta aplicarii unei sanctiuni disciplinare unui medic este data de Titlul XII al Legii nr. 95/2006 ce reglementeaza exercitarea profesiei de medic, iar la art. 447 enumera sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate medicilor.

Recursul paratului este fondat.
Legea 95/2006, retinuta ca aplicabila de prima instanta priveste reforma in domeniul sanatatii, iar Titlul al XII-lea continand referiri la conditiile exercitarii profesiei de medic si organizarea si functionarea Colegiului medicilor din Romania.

Articolul 373 al acestui act normativ prevede astfel ca monitorizarea si controlul exercitarii profesiei de medic se realizeaza de catre Colegiul Medicilor din Romania si Ministerul Sanatatii Publice.

Articolul 404 dispune ca, in Romania, Colegiul Medicilor este un organism profesional apolitic, de drept public cu responsabilitati in domeniul autorizarii, controlului si supravegherii profesiei de medic – ca profesie liberala, avand ca atributii organizarea si reglementarea normelor de exercitare a profesiei de medic – aparand in conformitate cu art. 406, demnitatea, drepturile si interesele membrilor sai, si atestand onorabilitatea si moralitatea profesionala a acestora.

Din ansamblul tuturor atributiilor prevazute la art. 406 lit. a-r, rezulta ca aceasta vegheaza la mentinerea unui standard profesional ridicat, organizat – potrivit literei „k” – judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesionala, de deontologie medicala si de la regulile de buna practica profesionala, in calitate de organ de jurisdictie profesionala.
Rezulta deci ca intreg titlul XII din Legea 96/2006 , reglementeaza modul in care este antrenata raspunderea medicului sub aspect profesional – al modului in care este indeplinit actul medical si nicidecum raporturile dintre angajat si angajator, acestea din urma fiind supuse legislatiei prevazute in codul muncii.
Prin urmare, in mod gresit instanta de fond a retinut ca in cauza ar fi aplicabile dispozitiile art. 447 din Legea 95/2006 – ca lege speciala, si a constatat nulitatea deciziei 529/24.07.2006, intrucat motivele imputate de intimat contestatoarei nu vizau chestiuni legate de actul si profesionalismul actului medical ci pus si simplu vizau aspecte legate de indeplinirea sau neindeplinirea corespunzatoare a unor atributii ce deriva din obligatiile contractului de munca – inclusiv din fisa postului si a Regulamentului de Ordine Interioara.

Or, instanta de fond nici nu a mai analizat aceste motive ale contestatiei retinand ca, unitatea nici macar nu ar fi avut competenta sa procedeze la aplicarea unor atare sanctiuni din Codul muncii, atata timp cat exista o lege speciala in domeniu .

Aceasta abordare a dispozitiilor Legii nr.95/2006 se dovedeste a fi eronata, intrucat in cauza nu au fost imputate contestatoarei chestiuni legate de calitatea actului medical sau de deontologie profesionala, care ar fi atras intr-adevar competenta legii speciale, ci aspecte legate de modul in care au fost indeplinite atributiile de serviciu in virtutea contractului de angajare – si care atrag competenta de aplicare a Codului muncii.

In consecinta, pentru toate cele ce preced, Curtea, constatand ca prima instanta a retinut gresit temeiul legal aplicabil in cauza, si a solutionat cauza fara a mai intra in cercetarea fondului, in temeiul art. 312 alin. 3 teza a III-a, a dispus casarea sentintei civile 2438 din 8.XI.2006 a Tribunalului Iasi si trimiterea acesteia spre solutionare pe fond, modificarea hotararii nefiind posibila intrucat este necesara administrarea de probe.