Functionari publici cu statut special. Dreptul la decontarea biletelor de calatorie cu avionul in afara teritoriului Romaniei. Procedura de aprobare a dreptului de decontare. Principiul teritorialitatii aplicarii legii civile

Interpretarea sistematica a prevederilor cuprinse de HG nr. 1292/2003 conduc la concluzia ca in afara de situatiile de exceptie reglementate in mod expres prin actul normativ precitat, dreptul la decontarea cheltuielilor de transport se circumscriu calatoriilor realizate pe teritoriul national, argumentul juridic relevant fiind cel legat de principiul teritorialitatii legii civile, care isi are sediul in prevederile art. 7 alin. 1 Cod civil. Actele normative adoptate de autoritatile si institutiile publice centrale se aplica pe intreg teritoriul tarii, afara de cazul in care se prevede altfel, aplicarea principiului teritorialitatii legii civile la situatia de fapt dedusa judecatii reliefand ca recurentul nu poate beneficia de decontarea cheltuielilor de transport realizate in afara teritoriului tarii in vederea stabilirii situatiei medicale in baza prevederilor HG 1292/2003, art. 3 lit. b si art. 6 lit. e.

Dreptul la asistenta medicala in strainatate include si dreptul la decontarea cheltuielilor de transport insa in raport de limitele investirii, conform art. 9 alin. 2 C.proc.civ., o atare situatie nu formeaza obiect al cauzei.

Impotriva sentintei nr. 1976/2018 c.a. din data de 17.12.2018 a Tribunalului Iasi a promovat recurs reclamantul AA, solicitand casarea sentintei civile atacate, cu consecinta recunoasterii dreptului de decontare a biletelor de calatorie cu avionul.

In sustinerea caii de atac promovate, cu privire la nelegalitatea pct. 17 alin. 2 din Ordinul M.A.I. nr. 136/2004, recurentul a aratat ca Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative prevede la art. 76: ``ordinele, instructiunile si alte asemenea acte trebuie sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si in executarea carora au fost emise si nu pot contine solutii care sa contravina prevederilor acestora``. Pe cale de consecinta, nici un act normativ de ordin inferior, subsecvent Legii nr. 360/2002 si H.G. nr. 1292/2003 nu poate prevede altfel.

Or, in pofida normelor legale, pct. 17 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 136/2004 contravine acestora, in sensul ca limiteaza drepturile de transport cu avionul si le conditioneaza: ``decontarea cheltuielilor de transport cu avionul se face pentru politisti pentru [...] cazuri urgente de internare in spitale``. Este eliminat dreptul la decontarea drepturilor de transport cu avionul pentru stabilirea situatiei medicale.

A aratat ca, din moment ce H.G. nr. 1292/2003 prevede ca politistii, cand folosesc alte mijloace de transport in comun decat cele feroviare, au dreptul sa calatoreasca cu avionul (in baza aprobarii sefului unitatii sau a adjunctilor acestuia - art. 3) si sa li se deconteze cheltuielile de transport, dus-intors, inclusiv in situatiile in care se deplaseaza pentru stabilirea situatiei medicale (art. 6, alin. 1, lit. e), emitentul Ordinului M.A.I. nr. 136/2004 nu poate stabili alte conditii si limite, ci este constrans de lege sa le ia in considerare exclusiv pe acestea.

Recurentul reitereaza faptul ca art. 28 alin. (1), lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului contine doua precizari clare, si anume faptul ca politistul are dreptul la ``decontarea cheltuielilor de transport in cazul deplasarii in interesul serviciului, mutarii in alte localitati si o data pe an pentru efectuarea concediului de odihna`` si ca politistul are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport ``si in alte situatii, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului`` (deci nu prin ordin de ministru).

In opinia recurentului, prevederile pct. 17 alin. 2 din Ordinul M.A.I. nr. 136/2004 incalca simultan si flagrant dispozitiile art. 52 alin. 2 din Constitutia Romaniei, ale art. 28 alin. 1, lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului si ale art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Cu referire la interpretarea potrivit careia din aplicarea altor acte normative s-ar deduce ca prevederile HG nr. 1292/2003 reglementeaza drepturile de transport ale politistilor numai in interiorul granitelor tarii, arata ca, prin raportul nr. xxx din 3.03.2017, a incercat sa inteleaga motivul pentru care nu i-a fost aprobat dreptul solicitat sau macar motivul pentru care acesta i se respinge. A solicitat astfel Inspectoratului de Politie Judetean Iasi sa-i comunice in mod clar care dintre actele normative la care a facut trimitere, ori altele - cu indicarea articolului si/sau alineatului, justifica acest refuz. Prin adresa cu acelasi numar xxx din 15.03.2017, i s-a raspuns ca ``nu a fost identificata o norma legala care sa interzica in mod expres decontarea calatoriei cu avionul in afara teritoriului Romaniei, in vederea stabilirii situatiei medicale``.

Actul normativ care reglementeaza drepturile de transport ale politistilor este H.G. 1292/2003, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretului nu-i este ingaduit acest lucru (nec nos distinguere debemus). Asa stand lucrurile, formularii generale a textului H.G. nr. 1292/2003 ii corespunde o aplicare generala, neputand fi introduse distinctii daca legea nu le incorporeaza.

Pe cale de consecinta, solicita instantei sa respinga interpretarea gresita potrivit careia drepturile de transport ale politistilor in interiorul/exteriorul tarii ar fi stabilite de diverse acte normative, prin ``subintelegere``.

Recurentul arata ca in cadrul primului raspuns la raport, institutia nu i-a raspuns ca nu are dreptul de a calatori in strainatate, ci ca nu a respectat parcurgerea unor pasi, pentru acest raspuns fiind nevoie de trei luni de documentare, timp in care inclusiv juristii M.A.I. au fost invitati sa se pronunte.

Astfel, daca s-ar accepta ca prevederile pct. 17 alin. 2 din Ordinul M.A.I. nr. 136/2004 sunt nelegale, in virtutea celorlalte prevederi rezulta ca un politist are clar dreptul sa calatoreasca cu avionul pentru stabilirea situatiei medicale, fie si numai pe teritoriul Romaniei.

Sustine recurentul ca a calatorit in Italia pentru investigatii medicale, in pofida faptului ca acestea nu se fac fara internarea in spital, fie si numai o zi. Asadar, reluand cursul rationamentului juridic, arata ca in Romania putea calatori cu avionul pentru efectuarea procedurii medicale, in oricare oras, indiferent de distanta, doar ca in tara nu exista posibilitatea efectuarii acestei proceduri.

Odata cu semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, Statul roman s-a obligat sa asimileze si acquis-ul comunitar, adica drepturile si obligatiile comune care decurg din noul statut . Acestea sunt prevazute in regulamentele, directivele, deciziile emise de institutiile Uniunii Europene, care devin acte obligatorii pentru toate statele membre, asadar si pentru Romania.

Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacientilor in cadrul asistentei medicale transfrontaliere asigura accesul egal si nediscriminatoriu al cetatenilor comunitari la asistenta medicala pe intreg spatiul Uniunii, oferind conditiile necesare ca cetatenii unui stat sa beneficieze de facilitati medicale intr-un alt stat, atat timp cat statul al carui cetatean este nu i le poate oferi, pentru ca nu sunt achizitionate.

Paratul a invocat in motivarea respingerii raportului reclamantului art. 53 din Ordinul M.A.I. nr. 513/2013, din care rezulta ca politistii pot fi trimisi la tratament in strainatate daca boala se datoreaza unor boli contactate in timpul si din cauza indeplinirii obligatiilor de serviciu si care nu pot fi tratate in tara. Mentioneaza astfel ca, pana la diagnosticarea cu cancer a fost diagnosticat, printre altele, de patru ori cu ``sindrom de epuizare`` de catre Centrul Medical Iasi al M.A.I. Conditia este ca medicul sa inainteze un raport medical detaliat Directiei Medicale. Or, prin aceasta precizare Ministerul Afacerilor Interne nu face decat sa arate cata neglijenta si dispret manifesta fata de angajatii sai aflati intr-o astfel de stare . Pentru ca, in pofida faptului ca a depus toate documentele medicale la medicul de medicina muncii (acesta fiind si medicul de familie), din mai 2015 pana in iulie 2016 nu s-a facut niciun demers catre Directia Medicala, chiar daca exista recomandarea de urmare a procedurii medicale si mentiunea ca aceasta nu este disponibila in Romania. Apreciaza ca acest fapt poate fi imputat paratului, intrucat Centrul Medical Iasi se subordoneaza Directiei Medicale din organigrama Ministerului Afacerilor Interne.

Intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Iasi a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia nulitatii recursului, aratand ca recurentul nu a indicat nici un motiv de casare a hotararii dintre cele prevazute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedura civila. Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotararii pronuntate de prima instanta ca fiind temeinica si legala.

La randul sau, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat, prin intampinare, exceptia nulitatii cererii de recurs pentru nemotivare, solicitand, pe fondul cauzei, respingerea recursului declarat ca fiind nefondat.

Analizand recursul declarat in cauza s-a constatat ca este nefondat, pentru considerentele ce succed, expuse in conditiile art. 499 C.proc.civ.:

Cu privire la criticile formulate de catre recurent, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., s-a constatat ca sunt neintemeiate.

In mod corect prima instanta a retinut faptul ca Ordinul nr. 136/2004 adoptat de catre paratul M.A.I. in aplicarea HG nr. 1292/2003 nu poate forma obiect al exceptiei de nelegalitate in raport de dispozitiile exprese ale art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 si de natura sa de act administrativ cu caracter normativ. Faptul ca recurentul a promovat o cerere de chemare in judecata, in care a contestat pe cale separata ordinul precitat (dosarul nr. xx/45/2019 al Curtii de Apel Iasi), nu prezinta nicio relevanta din perspectiva legalitatii solutiei de respingere ca inadmisibila a exceptiei de nelegalitate invocata de catre recurent. De altfel, pentru a preintampina solutionarea neunitara a aspectelor litigioase deduse judecatii, in baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., Curtea a dispus suspendarea judecatii cauzei pana la solutionarea definitiva a dosarului nr. xx/45/2019, ce a avut loc la data de 03.02.2021.

De asemenea, criticile referitoare la dezlegarea data capatului principal al cererii de chemare in judecata, referitor la decontarea cheltuielilor de calatorie dus-intors realizata de catre recurent in perioada 31.07.2016-05.08.2016, pe ruta B.-T. si retur cu avionul in scop medical, sunt neintemeiate.

In primul rand, posibilitatea de utilizare a transportului aerian, ca regula, este conditionata de aprobarea prealabila a sefului unitatii sau a adjunctilor acestuia, conform art. 3 lit. b din HG 1292/2003, situatie neregasita in cauza deoarece solicitarea de aprobare a deplasarii a fost formulata de catre recurent la data de 26.07.2016, prin cererea inregistrata sub nr. xxx, iar contravaloarea biletelor de calatorie cu avionul a fost achitata de catre recurent la data de 19.07.2016, anterior cererii de aprobare a efectuarii calatoriei.

In al doilea rand, in mod corect tribunalul a retinut ca interpretarea sistematica a prevederilor cuprinse de HG nr. 1292/2003 conduc la concluzia ca in afara de situatiile de exceptie reglementate in mod expres prin actul normativ precitat, dreptul la decontarea cheltuielilor de transport se circumscriu calatoriilor realizate pe teritoriul national. Desi tribunalul s-a marginit la interpretarea dispozitiilor HG 1292/2003 utilizand metodele de interpretare logico-sistematica a acestora, argumentul juridic relevant este cel legat de principiul teritorialitatii legii civile, care isi are sediul in prevederile art. 7 alin. 1 Cod civil.

Actele normative adoptate de autoritatile si institutiile publice centrale se aplica pe intreg teritoriul tarii, afara de cazul in care se prevede altfel, aplicarea principiului teritorialitatii legii civile la situatia de fapt dedusa judecatii reliefand ca recurentul nu poate beneficia de decontarea cheltuielilor de transport realizate in afara teritoriului tarii in vederea stabilirii situatiei medicale in baza prevederilor art. 3 lit. b si art. 6 lit. e din HG nr. 1292/2003. De altfel, normele metodologice aprobate de intimatul M.A.I. in vederea aplicarii prevederilor art. 6 lit. e din HG nr. 1292/2003, respectiv Ordinul MAI 136/2004 pct. 30, confirma faptul ca decontarea cheltuielilor de transport vizeaza deplasarile la unitatile spitalicesti de pe teritoriul Romaniei, situatie de fapt in care nu se regaseste recurentul.

Analiza pertinentei si temeiniciei dreptului solicitat de catre recurent a fi protejat, in raport de refuzul nejustificat invocat de catre intimatul MAI prin adresa nr. xxx/24.10.2016 , se raporteaza doar la prevederile art. 28 lit. j din Legea nr. 360/2002, HG nr. 1292/2003 si Ordinul nr. 136/2004, nu si prin raportare la prevederile art. 28 lit. n din Legea nr. 360/2002 si dispozitiile Ordinului MAI nr. 516/2013, referitoare la asigurarea asistentei medicale in reteaua sanitara a MAI, deoarece aceasta situatie de fapt nu a fost dedusa judecatii, instantei de contencios administrativ nefiindu-i furnizate informatii in legatura cu derularea vreunei proceduri referitoare la asistenta medicala in strainatate. Dreptul la asistenta medicala in strainatate include si dreptul la decontarea cheltuielilor de transport insa in raport de limitele investirii, conform art. 9 alin. 2 C.proc.civ., o atare situatie nu formeaza obiect al cauzei.

Fata de considerentele anterior expuse se constata ca nefondate criticile recurentului, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., astfel incat recursul a fost respins, cu consecinta mentinerii sentintei recurate.