Refuzul angajatorului de a-i elibera adeverinta fostului salariat timp de 2 ani

Prin sentinta civila nr. 195/13.04.2017, Tribunalul Vrancea a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul a��, in contradictoriu cu parata ..., avand ca obiect obligatie de a face.

A obligat parata sa elibereze reclamantului o adeverinta in cuprinsul careia sa ateste drepturile salariale lunare, defalcate pe eventuale sume componente, incasate de reclamant pentru munca prestata in perioada 01.05.1986 - 19.04.1993.

A respins ca nefondat capatul al doilea de cerere prin care s-a solicitat obligarea paratei la acordarea de daune-morale.

In motivare Tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Vrancea - Sectia I Civila reclamantul a�� a chemat in judecata pe parata ... solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa fie obligata parata:

1) sa elibereze reclamantului o adeverinta din care sa reiasa situatia salariilor pe care le-a incasat pe perioada 1986 - 1994 si sa puna la dispozitie statele de plata;

2) la plata de daune morale de 25.000 lei pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul eliberarii adeverintei respective.

3) sa fie obligata parata la cheltuieli de judecata .

In motivarea cererii reclamantul a aratat, in esenta, ca a adresat paratei o cerere la data de 25.05.2016 prin care i-a solicitat sa-i emita o adeverinta din care sa rezulte situatia salariilor lunare incasate in perioada in care a fost angajat al paratei, un astfel de act fiind necesar pentru recalcularea drepturilor de pensie, insa parata a refuzat eliberarea unui astfel de inscris.

In drept, s-au invocat prevederile art. 34 alin. 5) din Codul muncii, art. 8 din HG 500/2011 si art. 1349 Cod civil.

Parata a�� a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.

In esenta, parata a invederat ca prin cererea depusa la societate reclamantul nu a indicat perioada lucrata, salariatul de compartimentul personal fiind initial in imposibilitate de a stabili perioada angajarii, iar ulterior, ca urmare a unor solicitarii de informatii suplimentare, reclamantul a manifestat un comportament agresiv.

De asemenea, s-a aratat ca reclamantul nu a iesit la pensie din cadrul paratei, ca pensia sa a fost determinata pe baza mentiunilor din cartea de munca, ca nu se poate vorbi despre indreptatirea sa la recalcularea pensiei atat timp cat se afla in posesia cartii de munca, iar reclamantului i s-au eliberat adeverinte prin care s-a atestat vechimea in munca si grupa de munca .

Prin urmare, este lipsita de interes cererea reclamantului atat timp cat acesta detine toate documentele care atesta veniturile incasate.

La termenul de judecata din data de 27.02.2017 instanta a solicitat lamuriri reclamantului cu privire la obiectul real al primului capat de cerere, reclamantul declarand ca doreste obligarea paratei doar la emiterea adeverintei in care sa ateste veniturile obtinute, iar nu si obligarea la predarea statelor de plata .

De asemenea, la acelasi termen reclamantul a precizat ca salariile pe care le incasa erau mai mari decat cele stipulate in cartea de munca .

In dovedirea cererii si in aparare s-a administrat proba cu inscrisuri .

Analizand actiunea de fata, Tribunalul a retinut urmatoarele.

I. Cu privire la primul capat de cerere .

a) Prin primul capat de cerere reclamantul a solicitat obligarea paratei sa-i emita o adeverinta in cuprinsul careia sa ateste drepturile salariale lunare de care a beneficiat reclamantul in perioada 01.05.1986 - 19.04.1993.

b) Obligatia angajatorilor, fostilor angajatori sau detinatorilor arhivei fostilor angajatori de a elibera angajatilor sau fostilor angajati adeverinta in care sa ateste drepturile salariale de care au beneficiat in perioada raporturilor de munca este una indiscutabila, ea rezultand din cuprinsul prevederilor art. 34 alin. 5) din Codul muncii, precum si din anumite prevederi din legislatia pensiilor, respectiv art. 165 alin. 2) din Legea nr. 263/2010 si art. 125 din HG 257/2011 privind normele de aplicare a legii pensiilor.

c) Parata nu a facut dovada eliberarii catre reclamant a unei adeverinte in care sa ateste drepturile salariale incasate de catre reclamant in perioada raporturilor de munca, circumstante in care primul capat de cerere este intemeiat.

d) Apararile formulate de catre parata nu pot fi retinute pentru urmatoarele considerente.

d1) Astfel, sub un prim aspect, desi nu a inteles sa invoce in mod expres exceptia lipsei de interes a actiunii, parata a facut mentiuni in finalul intampinarii cu privire la o pretinsa lipsa de interes a reclamantului in obtinerea unei adeverinte cuprinzand drepturile salariale, indicand drept argument faptul ca reclamantul se afla in posesia cartii de munca si a doua adeverinte in care i s-a atestat vechimea in munca si grupa de munca .

Tribunalul constata insa ca nu poate fi retinuta aceasta aparare a paratei in raport doar cu aceste argumente si cu probele pe care a inteles sa le administreze.

In acest sens parata nu a inteles sa indice instantei (iar nu altor autoritati) in cadrul dosarului de fata ce categorii de drepturi salariale a incasat reclamantul in perioada raporturilor de munca si sa dovedeasca o astfel de sustinere.

Daca parata ar fi invederat ca singurele categorii de drepturi salariale incasate de catre reclamant ar fi fost retributia tarifara (salariul de incadrare) care era stipulata in carnetul de munca si sporul de vechime si ar fi dovedit aceasta sustinere prin depunerea la dosar a copiei statelor de plata (in extras), atunci s-ar fi justificat cu prisosinta lipsa de interes a reclamantului in formularea cererii de chemare in judecata intrucat adeverinta pe care doreste sa o obtina nu ar fi putut atesta drepturi salariale mai mari decat cele valorificate deja la stabilirea pensiei. Asadar, adeverinta nu ar fi putut conduce la recalcularea drepturilor de pensie cu consecinta maririi pensiei.

In schimb, reclamantul a invederat instantei ca in perioada raporturilor de munca a incasat sume de bani mai mari decat cele stipulate in cartea de munca, sustinere care nu poate beneficia decat de prezumtia de credibilitate mai ales in conditiile modului in care parata a inteles sa-si formuleze apararea, omitand sa afirme in mod transant ce categorii de drepturi salariale a incasat reclamantul.

Asadar, in raport de pozitiile procesuale exprimate de catre parti, tribunalul acorda credibilitate sustinerilor reclamantului, considerand astfel ca este suficient de probabil ca in perioada raporturilor de munca reclamantul sa fi incasat si diverse sume suplimentare salariului de incadrare si sporului de vechime, cum ar fi premii, spor de acord global, ore suplimentare, ore de noapte, etc.

d2) Sub un al doilea aspect, Tribunalul constata ca parata a efectuat demersuri administrative la Casa de pensii pentru a solicita informatii privind categoriile de venituri ce se pot valorifica pentru obtinerea drepturilor de pensie, iar in urma raspunsului a comunicat reclamantului aceste informatii, facand trimitere la categoriile de sporuri care nu se iau in calcul la stabilirea pensiei, sporuri prevazute la pct. VI din Anexa 15 din HG 257/2011.

Acest demers al paratei se inscrie in aceeasi linie cu pozitia procesuala exprimata in cauza de fata, si anume, parata incearca sa dovedeasca si sa convinga pe reclamant ca eliberarea adeverintei cu drepturile salariale nu i-ar aduce niciun folos intrucat nu ar putea conduce la recalcularea pensiei cu consecinta majorarii acesteia.

Tribunalul constata ca aceasta conduita a paratei nu face nimic altceva decat sa sporeasca prezumtia de credibilitate in ceea ce priveste sustinerile reclamantului in sensul ca ar fi obtinut si sume suplimentare celor mentionate in cartea de munca . Astfel, nu se intelege ratiunea logica pentru care i se aduce la cunostinta reclamantului ca nu se iau in considerare o serie de anumite categorii de sume (sporuri, premii, etc) daca reclamantul nu ar fi obtinut niciuna dintre acestea.

Era elementar de simplu ca parata sa instiinteze reclamantul ca a studiat toate statele de plata pe care le detine si a constatat ca acesta nu a obtinut nicio alta suma cu exceptia salariului de incadrare si a sporului de vechime, daca aceasta ar fi situatia reala, fiind lipsita de ratiune logica oferirea de explicatii cu privire la sume care nu au fost incasate de catre reclamant.

d3) Sub un al treilea aspect, luand ca premisa de lucru prezumtia ca reclamantul a obtinut si alte sume decat salariul de incadrare si sporul de vechime, Tribunalul constata opinia paratei in sensul ca reclamantul nu ar putea beneficia de o recalculare a pensiei este eronata, cauza acestei erori constand probabil in lipsa de informatii complete referitoare la interpretarea si aplicarea legislatiei din materia pensiilor.

Astfel, daca, ipotetic, reclamantul ar fi obtinut sume cu titlu de spor de acord, premii sau alte categorii de sume suplimentare salariului de incadrare si sporului de vechime, atunci exista probabilitatea destul de ridicata, aproape de certitudine, ca acesta sa poata valorifica aceste venituri si sa obtina recalcularea pensiei pe calea unei actiuni judiciare specifice in ipoteza refuzului organului de pensie de a valorifica aceste ipotetice venituri, instantele de judecata fiind obligate sa interpreteze legislatia pensiei in conformitate cu interpretarea ce a fost data de ICCJ prin deciziile in interesul legii nr. 19/2012 (valorificarea la pensie a sumelor pentru care s-a platit contributie) si nr. 19/2011 (valorificarea sumelor primite cu titlu de acord global).

e) In raport de cele aratate mai sus la lit. a) - c), retinand indreptatirea reclamantului la obtinerea unei adeverinte in care sa se ateste drepturile salariale obtinute de acesta in perioada raporturilor de munca si constatand ca informatiile furnizate de catre parata si probele administrate de aceasta nu sunt suficiente pentru a considera ca cererea este lipsita de interes, Tribunalul va admite primul capat de cerere si va obliga parata sa emita adeverinta solicitata.

Totodata, in raport de deciziile in interesul legii nr.19/2011 si nr. 19/2012, pentru a se preintampina eventuale neclaritati in ipoteza in care instanta ar fi sesizata ulterior cu vreo noua actiune, se va stabili ca adeverinta sa cuprinda drepturile salariale lunare defalcate pe eventuale sume componente.

II. Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere .

Prin cel de-al doilea capat de cerere s-a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale pentru refuzul paratei de a elibera adeverinta de venituri la cererea scrisa a reclamantului.

Tribunalul retine ca neindeplinirea de catre parata a obligatiei de a emite adeverinta reclamantului a generat suferirea unui prejudiciu moral de catre acesta, nefiind necesar a se administra probe suplimentare in acest sens.

In raport de fapta savarsita si de intensitatea rezonabila a prejudiciului Tribunalul constata ca pentru repararea acestuia nu se impune acordarea vreunei sume de bani, recunoastere dreptului reclamantului si solutia dispusa in solutionarea primului capat de cerere constituind o satisfactie morala suficienta pentru repararea prejudiciului moral suferit de catre reclamant.

Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul a��, solicitand schimbarea in parte a ei, in sensul obligarii paratei la plata daunelor morale solicitate prin actiune .

In motivare a aratat ca parata i-a creat un prejudiciu moral semnificativ, ca urmare ar trebui obligata la o reparatie morala, chiar mai mica decat cea solicitata, dar proportionala cu prejudiciul.

Hotararea pronuntata de instanta de fond la primul capat de cerere nu poate fi calificata ca un echivalent al prejudiciului moral ce se impunea a-i fi acordat.

In drept, cererea s-a intemeiat pe dispozitiile art. 466 si urm. Cod de procedura civila.

Intimata nu a formulat intampinare.

Examinand apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelant, Curtea apreciaza ca acesta este nefondat fata de urmatoarele considerente:

Daunele morale constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la viata, la sanatate si integritate corporala, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.

Scopul acordarii daunelor morale consta in realizarea, in primul rand, a unei satisfactii morale pentru suferinte de acelasi ordin, iar nu a unei satisfactii patrimoniale.

Repararea daunelor morale trebuie sa fie inteleasa ca un complex de masuri nepatrimoniale si patrimoniale, al caror scop este acela ca, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, sa ofere victimei o anumita satisfactie sau usurare, pentru suferintele indurate.

Repararea prejudiciului moral trebuie sa fie realizata printr-o compensare echitabila, aceasta presupune ca nu se poate ignora natura valorilor lezate dar nici nu se poate constitui in temei al imbogatirii, pentru ca s-ar deturna finalitatea acordarii daunelor morale, care trebuie sa se produca efecte, in primul rand, pe plan afectiv si moral.

In privinta criteriilor de stabilire a despagubirilor reprezentand daune morale, Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost constanta in a decide ca acestea se stabilesc prin apreciere, in raport cu consecintele negative suferite de victima pe plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, perpetuarea in timp a acestor consecinte, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs victimei.

Referitor la prejudiciul moral, judecatorul apreciaza, de la caz la caz, daca prejudiciul trebuie reparat sub forma baneasca si in ce cuantum sau, dimpotriva, daca nu trebuie astfel reparat intrucat gravitatea sa nu justifica o asemenea masura .

Cade in sarcina reclamantului sa aduca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte masura afectarii drepturilor nepatrimoniale prin fapta ilicita a paratului.

In speta, reclamantul nici macar nu a motivat in ce a constat prejudiciul moral suferit. Desigur, se poate presupune ca refuzul fostului angajator de a-i elibera adeverinta solicitata de aproape doi ani este de natura a crea o stare de stres, de insatisfactie sau de revolta, insa nu s-a facut dovada ca acestea ar fi atins un asemenea grad in care sa aduca atingere acelor valori care definesc personalitatea umana, mai sus mentionate.

In mod corect a retinut instanta de fond ca in raport de fapta savarsita si de intensitatea rezonabila a prejudiciului creat nu se impune acordarea vreunei sume de bani, recunoasterea dreptului reclamantului si solutia dispusa in solutionarea primului capat de cerere constituind o satisfactie morala suficienta pentru repararea prejudiciului moral suferit de catre reclamant.

In consecinta, in baza art. 480 N. Cod de procedura civila, instanta va respinge apelul ca nefondat.