Constatarea nulitatii si anularea sunt litigii evaluabile in bani. Recurs in interesul legii admis

Inalta Curte de Casatie si Justitie a solutionat recursul in interesul legii promovat de Procurorul General al Romaniei cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 282 indice 1 alin. 1 din Codul de procedura civila,

in ceea ce priveste caracterul evaluabil sau neevaluabil in bani al litigiilor civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice, privind drepturi patrimoniale, atat in situatia in care este formulat capatul de cerere accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare sau restituirea prestatiilor efectuate, cat si in situatia in care nu este formulat acest capat de cerere, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta a acestor litigii si a cailor de atac ce pot fi exercitate.

In sedinta din 9 iunie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, in dosarul nr. 75/2007 a pronuntat prin decizia nr. 32 urmatoarea solutie:

"Dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 282 indice 1 alin. 1 din Codul de procedura civila, se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si a cailor de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare."

Dupa redactarea considerentelor si semnarea deciziei aceasta se va publica in Monitorul Oficial.

_____________

Textul integral al recursului:

C ă t r e,



PREŞEDINTELE �NALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE


�n temeiul art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.130 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005, art.25 lit.a şi art.63 lit.f din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, formulez prezentul



RECURS �N INTERESUL LEGII



�n practica instanţelor de judecată s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct.1 lit.a şi b şi art. 2821 alin.1 din Codul de procedură civilă, �n ceea ce priveşte caracterul evaluabil sau neevaluabil �n bani al litigiilor civile şi comerciale av�nd ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice, privind drepturi patrimoniale, at�t �n situaţia �n care este formulat capătul de cerere accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare sau restituirea prestaţiilor efectuate, c�t şi �n situaţia �n care nu este formulat acest capăt de cerere, �n vederea determinării competenţei materiale de soluţionare �n primă instanţă a acestor litigii şi a căilor de atac ce pot fi exercitate.

I. Astfel, unele instanţe au apreciat că aceste categorii de litigii, av�nd un obiect patrimonial, sunt evaluabile �n bani, cu consecinţa stabilirii competenţei şi a căilor de atac �n funcţie de valoarea obiectului litigiului.

�n motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că, ori de c�te ori pe calea acţiunii civile se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară, pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare �n primă instanţă a litigiilor civile şi comerciale şi a căilor de atac ce pot fi exercitate.

La stabilirea criteriului valoric, legiuitorul a avut �n vedere valoarea obiectului litigiului �n materialitatea sa, pretenţia concretă, precum şi dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens �n care a impus, prin art. 112 alin.1 pct.3 din Codul de procedură civilă , obligaţia reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii.

�n consecinţă, pentru determinarea competenţei materiale şi a căilor de atac potrivit dispoziţiilor art. 1 pct.1, art. 2 pct.1 lit.a şi b şi art. 2821 alin.1 din Codul de procedură civilă, nu se are �n vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă cererea este �n constatarea sau �n realizarea dreptului. (Anexa I)

II. Alte instanţe au considerat că aceste litigii nu sunt evaluabile �n bani, iar formularea petitului accesoriu, privind repunerea �n situaţia anterioară determină incidenţa dispoziţiilor art. 17 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia �cererile accesorii şi incidentale sunt �n căderea instanţei competente să judece cererea principală�, fără a avea nicio relevanţă sub aspectul competenţei şi a căilor de atac.

Astfel, s-a arătat că �n mod cert acţiunile �n constatare nu pot fi calificate ca av�nd un caracter patrimonial, evaluabil �n bani .

S-a apreciat că acelaşi caracter �l au şi acţiunile �n rezilierea sau rezoluţiunea contractelor, deoarece pe această cale se urmăreşte aplicarea, pentru ne�ndeplinirea obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, a unei sancţiuni civile, nesusceptibilă de evaluare.

Aşadar, indiferent de valoarea obiectului litigiului, �n cadrul acestor acţiuni se analizează �ndeplinirea, de către părţi, a obligaţiilor ce le revin potrivit contractului.

Tot astfel, şi cererile privind constatarea nulităţii absolute sau anularea unor acte juridice sunt neevaluabile �n bani, deoarece pe această cale se tinde la desfiinţarea actelor, pentru ne�ndeplinirea condiţiilor de validitate. (Anexa II)

Apreciez că primul punct de vedere este �n conformitate cu litera şi spiritul legii.

Potrivit dispoziţiilor art.1 pct.1 din Codul de procedură civilă, �judecătoriile judecă �n primă instanţă, toate procesele şi cererile, �n afară de cele date prin lege �n competenţa altor instanţe�.

Tot astfel, art. 2 pct.1 lit.a din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.1 din Legea nr. 219/2005, arată că tribunalul judecă �n primă instanţă procesele şi cererile �n materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile �n această materie al căror obiect nu este evaluabil �n bani, iar potrivit art. 2 pct.1 lit.b, competenţa materială a tribunalului, ca primă instanţă, se circumscrie �n materie civilă, proceselor şi cererilor al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepţia cererilor de �mpărţeală judiciară, a cererilor �n materie succesorală, a cererilor neevaluabile �n bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii, sau după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi �n drepturile lor prin aplicarea legilor �n materia fondului funciar.

Ca atare, se constată că �n partajarea competenţei materiale sau de atribuţiune, de soluţionare �n primă instanţă a cauzelor civile şi comerciale, legiuitorul a utilizat două criterii obiective, const�nd �n natura litigiului şi valoarea interesului litigios.

Criteriul valoric operează exclusiv �n cazul cererilor evaluabile �n bani, deoarece cu privire la cererile neevaluabile �n bani, din interpretarea art. 2 pct.1 lit.a şi b din Codul de procedură civilă, rezultă că legiuitorul le plasează �n competenţa exclusivă a judecătoriilor, �n materie civilă, respectiv a tribunalelor, �n materie comercială.

Acelaşi criteriu valoric este utilizat de legiuitor şi pentru determinarea căilor de atac ce pot fi exercitate �mpotriva hotăr�rilor judecătoreşti pronunţate �n primă instanţă.

Astfel, după ce �n art. 282 alin.1 din Codul de procedură civilă , astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 este enunţată regula potrivit căreia hotăr�rile date �n primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotăr�rile date �n primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, prin art. 2821 alin.1 astfel cum a fost modificat, iniţial, prin art. I pct.71 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, introdus prin Legea nr. 195/2004 şi, ulterior, prin art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005, legiuitorul a instituit excepţia de la această regulă, stabilind că: �Nu sunt supuse apelului hotăr�rile judecătoreşti date �n primă instanţă �n cererile introduse pe cale principală privind pensii de �ntreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de p�nă la 100.000 lei inclusiv, at�t �n materie civilă, c�t şi �n materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la �nregistrările �n registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi �n alte cazuri prevăzute de lege�.

Spre deosebire de redactarea iniţială a textului care �n forma avută anterior Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, arăta că: �Nu sunt supuse apelului hotăr�rile judecătoreşti date �n primă instanţă �n cererile introduse pe cale principală privind pensii de �ntreţinere, obligaţii de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, �n valoare de p�nă la 200 milioane lei inclusiv, acţiunile posesorii, cele referitoare la �nregistrările �n registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi �n alte cazuri prevăzute de lege�, reglementarea �n vigoare �ncep�nd cu data de 29 mai 2004, extinde considerabil sfera hotăr�rilor judecătoreşti care sunt supuse unei singure căi de atac, respectiv recursului.

Aceasta exprimă voinţa legiuitorului, de a suprima posibilitatea exercitării apelului �mpotriva hotăr�rilor judecătoreşti pronunţate �n primă instanţă �n litigiile patrimoniale considerate de o importanţă valorică mai redusă, �n scopul asigurării celerităţii �n soluţionarea acestora, extinz�ndu-se, totodată, sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 2821 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Se observă, totodată, intenţia legiuitorului de a se �ndepărta faţă de soluţia adoptată anterior care viza, exclusiv, acţiunile �n realizare av�nd ca obiect obligaţii de plată a unor sume de bani sau de predare a unui bun mobil �n valoare de p�nă la 200 milioane lei inclusiv şi de a extinde sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 2821 alin.1 din Codul de procedură civilă, prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale, evaluabile �n bani, at�t �n materie civilă, c�t şi �n materie comercială, indiferent dacă acestea vizează acţiuni �n realizare, �n constatare sau �n constituire, acţiuni reale, personale sau mixte, singura condiţie impusă fiind doar ca obiectul litigiului să aibă o valoare inferioară plafonului de 100.000 lei, inclusiv.

Ca atare, pentru determinarea, at�t a competenţei materiale de judecată �n primă instanţă, c�t şi a căii/căilor de atac ce pot fi exercitate �mpotriva hotăr�rilor judecătoreşti pronunţate �n primă instanţă �n litigiile civile şi comerciale, av�nd ca obiect constatarea nulităţii, anularea, rezilierea, respectiv rezoluţiunea unor acte juridice care privesc drepturi patrimoniale,constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, prezintă relevanţă doar calificarea litigiului din perspectiva dihotomică a caracterului patrimonial sau nepatrimonial (evaluabil sau neevaluabil �n bani).

Apreciem că toate aceste litigii au un caracter patrimonial (evaluabil �n bani), indiferent dacă �n cuprinsul cererii de chemare �n judecată este formulat capătul de cerere accesoriu privind repunerea �n situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor efectuate.

Astfel, obiectul acţiunii civile constă, invariabil, �n protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare, calea justiţiei este obligatorie şi se concretizează �n raport de mijlocul procesual folosit.

Prin urmare, obiectul acţiunii civile care constă �ntotdeauna �n protecţia dreptului subiectiv, nu se confundă cu �nsuşi obiectul litigiului care este reprezentat de pretenţia concretă dedusă judecăţii.

Or, pretenţia concretă nu reprezintă altceva dec�t afirmarea dreptului a cărui protecţie se solicită, drept care este �ntotdeauna evaluabil �n bani dacă are caracter patrimonial şi poate fi protejat printr-o acţiune personală, reală sau mixtă, �n funcţie de natura sa, drept de creanţă sau drept real.

�n consecinţă, ori de c�te ori pe calea acţiunii �n justiţie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.

Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat �n justiţie, �transferă�caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului �nsuşi şi astfel, litigiul va putea fi calificat ca fiind evaluabil �n bani, ori de c�te ori �n structura raportului juridic de drept substanţial, dedus judecăţii, intră un drept patrimonial, real sau de creanţă.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin.1 pct.3 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare �n judecată trebuie să cuprindă, obligatoriu, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci c�nd preţuirea este posibilă.

�n plus, �n materie comercială, potrivit dispoziţiilor art. 7203 alin.1 lit.c din Codul de procedură civilă, reclamantul trebuie să indice şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea valorii cererii, cu indicarea �nscrisurilor corespunzătoare.

Astfel, cererile de chemare �n judecată formulate �n materie civilă şi comercială prin care se solicită constatarea nulităţii, anularea, rezilierea sau rezoluţiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, ce pot fi evaluate pecuniar sunt acţiuni patrimoniale, evaluabile �n bani, indiferent dacă se pretinde sau nu restituirea prestaţiilor efectuate, fiind pe deplin aplicabil criteriul valoric �n vederea determinării competenţei materiale şi a căilor de atac.

Caracterul evaluabil �n bani este dat, �n această situaţie, de capătul principal de cerere, iar nu de petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare care nu are nicio influenţă asupra caracterului acţiunii şi implicit, asupra competenţei instanţei.

Un alt argument este reprezentat de conţinutul art. 181 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, �instanţa �nvestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii răm�ne competentă să judece chiar dacă, ulterior �nvestirii, intervin modificări �n ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect�.

Textul are o valoare de principiu şi confirmă regula potrivit căreia competenţa instanţei se stabileşte �ncă din momentul �nvestirii acesteia, prin �nsuşi actul de sesizare .

De asemenea, �n cazul acţiunilor �n constatare, prin care se tinde la consfinţirea pe cale judiciară a existenţei sau inexistenţei unui drept, prin art. 18 din Codul de procedură civilă se stabileşte acelaşi regim de competenţă ca şi pentru acţiunile �n realizarea dreptului, astfel �nc�t competenţa materială este determinată şi �n această materie, potrivit regulilor de competenţă prevăzute pentru acţiunile �n realizarea dreptului a cărui existenţă sau inexistenţă se cere a fi constatată, fiind aplicabile aceleaşi reguli de stabilire a caracterului patrimonial ori nepatrimonial al litigiului.

�n consecinţă, pentru determinarea competenţei materiale şi a căilor de atac nu se are �n vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului litigiului, ce se impune a fi precizată de reclamant, indiferent dacă acţiunea este �n constatarea sau �n realizarea dreptului.

Caracterul evaluabil sau neevaluabil �n bani al unei acţiuni nu poate fi influenţat de necesitatea plăţii unei taxe judiciare de timbru fixe sau progresive, deoarece din perspectiva analizată, litigiul este evaluabil �n bani, indiferent dacă cererile formulate �n cadrul acestuia se timbrează sau nu raportat la valoare .

Faptul că legiuitorul, �n vederea determinării taxelor judiciare de timbru, a calificat anumite cereri ca fiind evaluabile sau neevaluabile �n bani, impun�nd un anumit regim de taxare nu prezintă importanţă sub aspectul discutat, al competenţei materiale şi al căilor de atac, deoarece prevederile Legii nr. 146/1997 şi cele cuprinse �n Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministrului Justiţiei, constituind norme speciale şi se aplică exclusiv �n materia pentru care au fost edictate.


Pentru aceste considerente, �n temeiul dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă solicit admiterea recursului �n interesul legii şi pronunţarea unei decizii, prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor cuprinse �n art. 1 pct.1, art. 2 pct.1 lit.a şi b şi art. 2821 alin.1 din Codul de procedură civilă, �n sensul că, �n vederea determinării competenţei materiale de soluţionare �n primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile �n bani litigiile civile şi comerciale av�nd ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.

PROCUROR GENERAL,

Laura Codruţa K�vesi