Contract comercial. Daune. Clauza de impreviziune

Instanta de apel a interpretat clauza respectiva in sensul unei clauze de impreviziune - rebus sic stantibus -, desi aceasta n-a fost in intentia partilor.

Chiar daca partile ar fi prevazut o clauza de imprevizibilitate, aceasta nu-si putea produce efecte, fiind contrara prevederilor art. 1085 Cod civil, care consacra principiul raspunderii pentru repararea prejudiciului previzibil la momentul incheierii contractului.

De la acest principiu exista numai o singura exceptie, atunci cand vina debitorului in executarea contractului imbraca forma intentiei, situatie in care acesta este tinut sa raspunda si de prejudiciul imprevizibil la data incheierii contractului.

Or, intimata nici n-a invocat ca neexecutarea obligatiei contractuale s-ar datora unei activitati dolosive a recurentei, incat interpretarea instantei care a cumulat dobanzile bancare de 60% cu rata inflatiei, contravenind principiului instituit de art. 1085 Cod civil, este eronata.

In speta, intimata a suportat pentru creditele bancare obtinute o dobanda de 60%, necontestata de recurenta, cunoscut fiind ca la stabilirea dobanzilor bancare in perioadele de fluctuatie - depreciere a valorii monedei nationale -, se are in vedere inflatia.

Daca in perioada intarzierii platii, dobanda s-ar fi modificat, instanta avea posibilitatea sa oblige la despagubiri echivalente dobanzii majore, situatie care insa nu se regaseste in probele dosarului. De asemenea, nu putea obliga nici la plata unui coeficient de inflatie, fiind de principiu ca la data incheierii contractului partile si-au asumat obligatii numai in masura consecintelor pe care puteau sa le prevada in momentul respectiv.

Asa fiind, daunele puteau fi acordate de instanta de apel la nivelul dobanzii de 60% care acopera prejudiciul reclamantei, fiind gresita solutia in ce priveste obligarea paratei si la coeficientul de inflatie.