Aplicarea imediata a pedepsei dupa revocarea amanarii aplicarii pedepsei – intre remediu si discriminare

Date fiind caracterul exceptional al acestei institutii si clementa astfel acordata faptuitorului, este natural ca legea sa prevada posibilitatea revocarii unei astfel de masuri pe parcursul termenului de supraveghere, sau chiar dupa incheierea acestuia, in anumite conditii .

``Revocarea amanarii aplicarii pedepsei are drept consecinta aplicarea si executarea pedepsei. Exista patru cazuri de revocare a amanarii aplicarii pedepsei, trei obligatorii si unul facultativ. Instanta revoca in mod obligatoriu aceasta masura in urmatoarele situatii: cand persoana supravegheata, cu rea-credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu isi executa obligatiile impuse; cand nu isi indeplineste la timp obligatiile civile, cu exceptia situatiilor de imposibilitate; cand, dupa amanarea aplicarii pedepsei, savarseste o noua infractiune cu intentie sau intentie depasita. Conditiile de aplicare a acestor cazuri de revocare obligatorie a amanarii aplicarii pedepsei sunt detaliate in primele trei alineate ale textului de lege analizat.

In fine, exista si o situatie cand revocarea este facultativa, si anume atunci cand infractiunea savarsita de persoana supravegheata, dupa amanarea aplicarii pedepsei, este o infractiune savarsita din culpa. Intr-o astfel de situatie, instanta apreciaza daca se impune sau nu revocarea .

In cele doua cazuri de revocare a amanarii aplicarii pedepsei pentru motivul savarsirii ulterioare a unei infractiuni, aplicandu-se pedeapsa, se aplica si regulile concursului de infractiuni in raport cu noua infractiune.``[2]

Astfel, in situatia revocarii amanarii pedepsei, instanta de judecata are obligatia de a aplica pedeapsa, fara posibilitatea de a alege o alta forma de individualizare dintre cele reglementate la art. 80-106 din Codul penal. Cu privire la acest aspect, constitutionalitatea normelor legale a fost contestata, aratandu-se ca astfel se incalca prevederile constitutionale privind egalitatea in drepturi si infaptuirea justitiei. Curtea Constitutionala a lamurit, insa, aceasta discutie, prin Decizia nr. 70/2019.

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 88 alin. (3) din Codul penal, care au urmatorul cuprins: "Daca dupa amanarea aplicarii pedepsei persoana supravegheata a savarsit o noua infractiune, cu intentie sau intentie depasita, descoperita in termenul de supraveghere, pentru care s-a pronuntat o condamnare chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca amanarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei. Pedeapsa aplicata ca urmare a revocarii amanarii si pedeapsa pentru noua infractiune se calculeaza conform dispozitiilor privitoare la concursul de infractiuni ."

1.2 Pozitia autoarei exceptiei

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata ca textul criticat este neconstitutional, intrucat, in ipoteza juridica reglementata, il obliga pe judecator sa revoce amanarea aplicarii pedepsei si, dupa stabilirea noii pedepse, conform regulilor specifice concursului de infractiuni, sa dispuna executarea acesteia din urma. Se arata ca, in aceste conditii, judecatorului ii este limitata posibilitatea de a individualiza pedeapsa, respectiv posibilitatea de a opta pentru renuntarea la aplicarea pedepsei sau pentru amanarea aplicarii pedepsei, indiferent de gravitatea celei de-a doua fapte, de imprejurarile in care aceasta a fost savarsita si de circumstantele personale ale inculpatului. Se sustine ca aceasta limitare poate conduce la solutii inechitabile fata de anumiti inculpati, contravenind finalitatii legii penale. Se arata ca singura individualizare pe care judecatorul o poate face, in conditiile analizate, consta in stabilirea pedepsei cu inchisoarea pentru infractiunea savarsita in termenul de incercare, intre limitele speciale, urmata de eventuale reduceri ale acestor limite in cazul in care ar exista circumstante atenuante legale sau judiciare. Se arata ca faptele de natura penala sunt savarsite de persoane cu caractere diferite, cu grad de educatie diferit, cu inteligenta diferita, cu constitutii fizice diferite, in circumstante de fapt diferite, aspecte care sporesc sau reduc pericolul concret al faptelor savarsite. Se sustine ca, pentru aceste motive, o persoana fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei si care savarseste o infractiune mai putin grava in termenul de incercare este neindreptatita in raport cu o alta care comite o singura infractiune si care poate beneficia de amanarea aplicarii pedepsei.

De asemenea se arata ca, prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, in solutionarea unui recurs in interesul legii, a stabilit ca in ipoteza savarsirii unei noi infractiuni intentionate in termenul de supraveghere al amanarii aplicarii unei pedepse, atat pronuntarea solutiei de condamnare pentru noua infractiune, cat si revocarea amanarii aplicarii pedepsei anterioare sunt obligatorii. Prin raportare la solutia anterior mentionata se sustine ca textul criticat face imposibila mentinerea amanarii pedepsei stabilite anterior printr-o hotarare definitiva, in cazul in care pedeapsa principala aplicata pentru infractiunea savarsita pe parcursul termenului de supraveghere este amenda, cu consecinta obligarii instantei la revocarea amanarii aplicarii pedepsei si la dispunerea executarii pedepsei stabilite anterior. Se arata ca aceasta solutie juridica creeaza discriminare intre persoanele in privinta carora s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei si persoanele condamnate la pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, intrucat, in cazul celor din urma, executarea pedepsei aplicate anterior se dispune doar daca pentru infractiunea savarsita pe parcursul termenului de supraveghere s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa inchisorii. Se conchide ca textul criticat incalca principiul egalitatii in drepturi .

Se sustine ca textul criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea in drepturi si ale art. 124 alin. (3) privind infaptuirea justitiei.

1.3 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca amanarea aplicarii pedepsei este o forma de individualizare a pedepsei si, totodata, o prerogativa acordata instantei de judecata de a stabili o pedeapsa penala pentru o persoana vinovata de comiterea unei infractiuni si de a amana aplicarea acesteia, dand astfel posibilitatea ca pedeapsa in cauza sa nu fie, in mod provizoriu, executata, iar, in conditiile stabilite de lege, sa nu se mai execute cu caracter definitiv. Cu toate ca presupune neexecutarea, provizorie, a unei pedepse penale stabilite, institutia amanarii aplicarii pedepsei se caracterizeaza printr-o anumita gravitate, data de obligatiile ce ii sunt impuse persoanei condamnate, pentru perioada supravegherii. Practic, din punctul de vedere al gravitatii, amanarea aplicarii pedepsei se situeaza intre renuntarea la aplicarea pedepsei si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .

Cu toate acestea, amanarea aplicarii pedepsei se dispune in anumite conditii, expres prevazute la art. 83 alin. (1) din Codul penal, care denota un pericol social redus al faptelor savarsite, respectiv: daca pedeapsa stabilita, inclusiv in cazul concursului de infractiuni, este amenda sau inchisoarea de cel mult 2 ani; daca infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 42 lit. a) si b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare; daca infractorul si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii; daca, in raport cu persoana infractorului, cu conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si cu posibilitatile sale de indreptare, instanta apreciaza ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata. Totodata, conform art. 83 alin. (2) din Codul penal, nu se poate dispune amanarea aplicarii pedepsei daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este de 7 ani sau mai mare sau daca infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a incercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Codul penal, in cazul amanarii aplicarii pedepsei, termenul de supraveghere este de 2 ani si se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei.

In aceste conditii, art. 88 din Codul penal reglementeaza urmatoarele trei ipoteze in care amanarea aplicarii pedepsei este revocata, respectiv: daca pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheata, cu rea-credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse; daca pana la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheata nu indeplineste integral obligatiile civile stabilite prin hotarare, afara de cazul cand persoana dovedeste ca nu a avut nicio posibilitate sa le indeplineasca; daca, dupa amanarea aplicarii pedepsei, persoana supravegheata a savarsit o noua infractiune, cu intentie sau intentie depasita, descoperita in termenul de supraveghere, pentru care s-a pronuntat o condamnare chiar dupa expirarea acestui termen.

Dintre acestea, autorul prezentei exceptii de neconstitutionalitate se refera la ipoteza savarsirii de catre persoana supravegheata, cu intentie sau cu intentie depasita, a unei noi infractiuni, descoperita in termenul de supraveghere, criticand solutia juridica a obligarii instantei de judecata la revocarea amanarii pedepsei si la dispunerea aplicarii si executarii unei noi pedepse, stabilite conform prevederilor legale referitoare la concursul de infractiuni .

Intr-adevar, nu doar in ipoteza juridica aratata de autorul exceptiei, ci in toate cele trei situatii prevazute la art. 88 alin. (1)-(3) din Codul penal, revocarea amanarii pedepsei si dispunerea unei pedepse penale care sa fie executata de catre persoana condamnata sunt imperative pentru instanta de judecata, aceasta neputand sa aleaga o alta forma de individualizare dintre cele reglementate la art. 80-106 din Codul penal.

Aceasta maniera de reglementare a regimului juridic al pedepselor penale este determinata de caracterul exceptional al institutiei amanarii aplicarii pedepsei (ca, de altfel, si al institutiilor renuntarii la aplicarea pedepsei, suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si liberarii conditionate), prin raportare la institutia executarii pedepselor penale, care constituie regula in materia analizata, caracter exceptional dat de aprecierea de catre legiuitor a nivelului scazut al pericolului pe care il prezinta, pentru valorile sociale ocrotite prin legea penala, faptele care pot fi incadrate in conditiile prevazute la art. 83 alin. (1) si (2) din Codul penal. In considerarea acestui pericol social redus, legiuitorul a prevazut regula lasarii in libertate supravegheata a persoanei condamnate, pentru o perioada de 2 ani.

In aceste conditii, savarsirea de catre persoana supravegheata a unor noi infractiuni, cu intentie sau intentie depasita, denota ca aceasta nu a inteles semnificatia si pericolul faptelor comise si ale urmarilor acestora. Altfel spus, in privinta unei asemenea persoane, stabilirea unei pedepse penale si amanarea aplicarii acesteia nu si-au produs efectul de reeducare, in vederea reintegrarii lor sociale.

Pentru acest motiv, cu privire la persoana aflata in situatia anterior aratata, legiuitorul a prevazut o individualizare legala a pedepsei aplicate, care va fi coroborata cu individualizarea judiciara a acesteia.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea retine ca individualizarea pedepselor penale consta intr-o operatiune de personalizare a acestora, prin care pedepsele sunt adaptate la nevoile de aparare a valorilor sociale. Aceasta, intrucat chiar si infractiunile din aceeasi categorie pot fi savarsite in maniere foarte diferite, care sa denote un pericol social diferit. Altfel spus, individualizarea pedepsei este necesara pentru atingerea scopului sau, pedeapsa trebuind sa corespunda nevoilor de reeducare ale faptuitorului. Pentru realizarea acestei finalitati, individualizarea pedepselor penale este facuta etapizat, mai intai de legiuitor, prin dispozitiile legii penale, apoi de instantele de judecata investite cu solutionarea cauzelor penale, iar, in final, de catre organele administrative ale locului de detentie, fiecare dintre ultimele doua categorii de autoritati anterior mentionate fiind obligata sa respecte individualizarea pedepsei facuta in etapa anterioara interventie sale. Astfel, individualizarea pedepselor penale este clasificata in individualizare legala, individualizare judiciara si individualizare administrativa.

Asa fiind, in ipoteza juridica reglementata la art. 88 alin. (3) din Codul penal, legiuitorul a prevazut o individualizare legala a pedepsei pentru faptele savarsite, care consta in revocarea amanarii aplicarii pedepsei si in stabilirea unei noi pedepse, potrivit dispozitiilor legale referitoare la concursul de infractiuni, pedeapsa ce trebuie executata intr-un loc de detentie . Cele trei forme de individualizare a pedepselor penale sunt aplicabile gradual, asa incat individualizarea legala analizata este urmata de individualizarea judiciara, care va fi realizata conform prevederilor art. 39 si 40 coroborate cu art. 74-79 din Codul penal.

Prin urmare, maniera de reglementare a regimului individualizarii pedepsei in cazul concursului de infractiuni savarsit in ipoteza prevazuta prin textul criticat nu este de natura a incalca dreptul judecatorului de a proceda la individualizarea judiciara a pedepsei in situatia analizata, fiind determinata de aprecierea de catre legiuitor a pericolului pe care il prezinta pentru valorile sociale ocrotite prin legea penala savarsirea de catre persoana supravegheata a unei noi infractiuni, pe parcursul termenului de supraveghere . Pentru aceste motive, nu poate fi retinuta incalcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 124 alin. (3) din Constitutie .

Aceasta solutie juridica nu este de natura a crea discriminare intre persoanele care savarsesc o singura infractiune, in privinta carora se dispune amanarea aplicarii pedepsei, si cele care au beneficiat de aceeasi individualizare a pedepsei, dar care comit, cu intentie sau cu intentie depasita, noi infractiuni, descoperite in termenul de supraveghere, indiferent de gravitatea acestora, intrucat cele doua categorii de persoane se afla in situatii diferite, persoanele din cea de-a doua categorie fiind in situatia comiterii unei noi infractiuni, dupa momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti de condamnare, aspect ce denota nevoia obligarii persoanelor supravegheate la executarea unor pedepse penale.

In ceea ce priveste comparatia facuta, in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, intre revocarea amanarii aplicarii pedepsei si revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, sub aspectul mentinerii acestei din urma forme de individualizare a pedepsei in ipoteza savarsirii, pe parcursul termenului de supraveghere, a unei infractiuni pentru care este aplicata pedeapsa amenzii si al imposibilitatii mentinerii amanarii aplicarii pedepsei, in situatia comiterii, pe parcursul termenului de supraveghere, a unei infractiuni similare celei anterior mentionate, Curtea retine ca o astfel de critica este inadmisibila, intrucat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal nu poate fi dedusa prin compararea lor cu prevederile art. 96 alin. (4) din Codul penal, ci doar din raportarea textului criticat la dispozitiile Constitutiei.

Avand in vedere aceste considerente, Curtea retine ca prevederile art. 88 alin. (3) din Codul penal nu contravin principiului egalitatii in drepturi, reglementat la art. 16 alin. (1) din Constitutie . Referitor la acesta din urma, Curtea Constitutionala a retinut, in jurisprudenta sa, ca impune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) si, de asemenea, ca art. 16 alin. (1) din Constitutie isi gaseste aplicabilitatea doar atunci cand partile se gasesc in situatii identice sau egale, care impun si justifica acelasi tratament juridic (a se vedea Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).

In fine, Curtea retine ca solutia juridica criticata reprezinta optiunea legiuitorului, conform politicii sale penale si a fost reglementata conform dispozitiilor art. 61 alin. (1) din Constitutie si in marja de apreciere prevazuta de acestea.

1.4 Solutia Curtii Constitutionale

Fiind avute in vedere argumentele prezentate anterior, Curtea Constitutionala, a respins, prin Decizia nr. 70/2019, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 88 alin. (3) din Codul penal sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Concluzii

In incheierea acestui studiu concluzionam urmatoarele: desi instantele de judecata au posibilitatea si obligatia legala de a lua masuri de individualizare a pedepselor penale, inclusiv masuri ce implica un oarecare grad de clementa, o astfel de forma de individualizare este reprezentata si de masurile ce presupun renuntarea la clementa acordata conditionat. In cazul particular al revocarii amanarii pedepsei, ratiunea obligatiei instantei de a aplica imediat pedeapsa este acela conform caruia savarsirea de catre persoana supravegheata a unor noi infractiuni, cu intentie sau intentie depasita, denota ca aceasta nu a inteles semnificatia si pericolul faptelor comise si ale urmarilor acestora. Altfel spus, in privinta unei asemenea persoane, stabilirea unei pedepse penale si amanarea aplicarii acesteia nu si-au produs efectul de reeducare, in vederea reintegrarii lor sociale.

Astfel, aceasta solutie juridica nu implica un tratament diferentiat al persoanelor care savarsesc o singura infractiune, in privinta carora se dispune amanarea aplicarii pedepsei, fata de cele care au beneficiat de aceeasi individualizare a pedepsei, dar care comit, cu intentie sau cu intentie depasita, noi infractiuni, descoperite in termenul de supraveghere, indiferent de gravitatea acestora, date fiind situatiile diferite in care se afla cele doua categorii de persoane, persoanele din cea de-a doua categorie fiind in situatia comiterii unei noi infractiuni, dupa momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti de condamnare, aspect ce denota nevoia obligarii persoanelor supravegheate la executarea unor pedepse penale.

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, monografii

1. T. Toader, colectiv, Noul Cod Penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014.

II.Legislatie

1. Legea 286/2009 privind Codul Penal cu modificarile si completarile ulterioare

III. Jurisprudenta

1. Decizia C.C.R. nr. 70/2019