Dialogurile MCP (V) – Legea Kurzarbeit (a somajului tehnic). Avantaje si lipsuri

In cadrul discutiilor anterioare, din anul 2019, referitoare la necesitatea de flexibilizare a raporturilor de munca aparuta ca urmare a crizei socio-economice generata de pandemia COVID-19, s-a propus o alta solutie de legiferare a somajului tehnic, diferita atat de somajul tehnic „clasic”, reglementat de Codul Muncii, cat si de indemnizatia de 75% propusa de statul roman.

Astfel, s-a avut in vedere o reglementare de inspiratie germana, care urmareste o proportionalitate: subventionarea de catre stat sa se faca proportional cu perioada nelucrata de salariat, deci, cu masura in care angajatorului i-a fost blocata activitatea .

Cateva luni mai tarziu, legiuitorul roman a incercat sa adopte directia acestei proportionalitati, initial prin O.U.G. nr. 211/2020, care, ulterior, a fost adaptata si modificata prin Legea nr. 58/2021.

Prin aceasta lege s-a stabilit ca subventia de pana la 75% se acorda proportional cu orele nelucrate de salariat, deci, cu masura in care a fost redus programul de lucru si, totodata, s-au stabilit o serie de conditii de acordare a acestei subventii.

Credeti ca aceasta noua reglementare este mai eficienta? Raspunde mai bine nevoilor pietei?

Din pacate, pe langa suprareglementarea care a aparut si pe langa graba de a reglementa aceasta forma de interventie a statului in derularea raporturilor de munca, nu a raspuns unei nevoi concrete, reale, care poate sa apara nu doar in cazul unei pandemii, cum este cazul perioadei 2020-pana in prezent, ci in contextul unor dificultati economice reale ce pot aparea la nivel sectorial. Aceasta modalitate de interventie si de ajutor a statului a fost reglementata in Germania nu in contextul unei pandemii, ci in urma unei analize privind necesitatea interventiei statului in derularea raportului de munca in vederea derularii somajului efectiv.

In concret, principiul este unul simplu, dar legiuitorul roman a complicat foarte mult lucrurile: daca la nivel sectorial o anumita categorie de angajatori are o anumita problema care apare intempestiv, pentru a evita concedierea in masa a salariatilor respectivilor angajatori, statul ofera posibilitatea de a nu se ajunge la aceste concedieri colective prin acordarea in compensatie a drepturilor banesti pana cand se epuizeaza perioada de dificultate economica.

In acest fel, angajatorul are posibilitatea de a-si mentine salariatii care deja sunt instruiti si acomodati cu fluxurile de munca in unitatea respectiva, pentru ca, dupa ce va fi depasita respectiva perioada de criza, sa reintre in fluxul normal de activitate .

Din pacate, aceasta lege a fost privita fara a tine cont de realitatea economica, raportandu-ne in continuare la acel cunoscut somaj tehnic.

Prin seria de acte normative care a condus la implementare acestei masuri de ajutor s-au instituit si o serie de conditii, printre care se numara si un acord al sindicatului sau al reprezentantilor salariatilor, dupa caz. Practic, legea stabileste ca angajatorul are posibilitatea de a dispune, printr-o decizie, reducerea programului de lucru la nivelul unitatii, dar, mai intai, este necesar acordul reprezentantilor salariatilor sau sindicatului.

Considerati ca solicitarea acestui acord este suficienta sub forma unor negocieri, astfel cum este cazul contractului colectiv de munca unde este suficient sa se incerce negocierile sau este nevoie de un consimtamant expres al sindicatelor/reprezentantilor salariatilor? Iar, daca da, ce se intampla cu situatiile in care nu exista sindicat sau reprezentanti ai salariatilor?

Pentru ca s-a depasit conceptul urmarit de catre legislatia germana au aparut si aceste situatii. Aceasta interventie a statului este de fapt o interventie economica prin care este ajutat un agent economic in a-si mentine salariatii. Bineinteles ca finalitatea este aceea de protectie a salariatilor.

In acest context, in aceasta paradigma, evident ca nu putem discuta de o negociere, pentru ca nu se poate negocia o criza economica. Aceasta se constata si se cauta solutii. Legiuitorul ar fi trebuit sa aiba in vedere cautarea de solutii, discutii intre angajator si reprezentantii salariatilor sau sindicate, in vederea gasirii de remedii.

Nu are loc o negociere a unui drept, ci are loc un dialog social in vederea identificarii solutiilor pentru mentinerea salariatilor si, implicit, pentru evitarea concedierilor nelegale. Daca vom discuta de negocieri si de un accept al sindicatului cu privire la masurile, deciziile dispuse de angajator, se poate ajunge la situatia in care anumite sindicate sa conditioneze deciziile luate de angajator avand in vedere interese punctuale, ci nu interese de ansamblu, generale, iar interesul principal este acela de a fi ajutat angajatorul sa depaseasca o anumita perioada dificila pastrandu-si salariatii pentru momentul in care va fi depasita aceasta criza .

Astfel, nu sunt necesare negocieri, ci este nevoie de un dialog, iar in cadrul acestui dialog este necesar sa participe si autoritati ale statului, fie ca discutam despre autoritati guvernamentale, de la Ministerul Economiei, de la Ministerul de Finante, de la ministerele de resort care sunt implicate in domeniul afectat (cum ar fi Ministerul Agriculturii etc.) care, in cadrul acestui dialog, ar fi identificat solutiile reale, s-ar fi identificat solutia reducerii timpului de lucru, a reducerii salariului achitat de angajator, si contributia efectiva a statului in a acoperi diferenta de drepturi salariale pe care angajatorul nu mai este in masura, din cauza dificultatilor economice, a o achita.

In acest sens, se poate identifica si un paradox legislativ, in sensul in care legea reglementeaza si posibilitatea angajatorului de a trece peste acest acord al sindicatelor/reprezentantilor salariatilor si de a modifica printr-o decizie timpul de lucru atunci cand se impune, cu motivarea acestei decizii.

Cum apreciati ca ar trebui sa arate motivarea acestei decizii?

Din pacate, legea stabileste ca aceasta decizie a angajatorului poate fi luata in contextul unor stari declarate de autoritatile statului. Evident ca angajatorul va constata ca exista un act normativ prin care a fost declarata o anumita stare, de urgenta, de alerta etc. si ca a avut loc o scadere a cifrei de afaceri. Astfel, cum am aratat si mai sus, aceasta lege nu raspunde unor situatii reale, concrete, pentru ca dificultatile sectoriale pot sa apara si in afara intervalelor de declarare a unei stari de urgenta sau stari de alerta.

De exemplu, la nivel mondial discutam despre o criza a semi-conductorilor. Luam exemplul unei industrii auto care, in acest context al crizei conductorilor si materialelor necesare producerii si asamblarii autoturismelor nu pot sa dea curs productiei si sa asigure un flux normal de lucru. Ei bine, aceste situatii vor trebui sa fie precizate in cuprinsul deciziei. Insa, avand in vedere modul in care a fost intocmit acest act normativ, angajatorul nu va mai fi nevoit sa prezinte contextul in care a fost luata aceasta decizie, ci va fi pus in situatia doar de a constata existenta starii de alerta/urgenta, printr-o simpla fraza, va constata o scadere fireasca a cifrei de afaceri si va dispune aceasta masura .

De aceea am spus ca nu se gaseste locul unei negocieri cu sindicatul avand in vedere existenta unei situatii pe de o parte reglementata legislativ de autoritatile statului (starea de alerta, de urgenta etc.) si scaderea cifrei de afaceri.

Avand in vedere ca totusi exista conditia de forma a negocierii cu sindicatele, s-ar putea angajatorii astepta la existenta unor actiuni in instanta care sa anuleze astfel de decizii?

Da, se poate intampla acest lucru, insa instanta de judecata va fi chemata doar sa verifice constatarea facuta de catre angajator . Daca s-a verificat constatarea celor doua conditii de catre angajator, nu vad ce altceva s-ar mai putea pune in discutie.

O alta conditie impusa de Legea 58 ar fi ca cifra de afaceri a unitatii respective, din luna anterioara aplicarii masurii, sa fie mai mica cu cel putin 10% cifrei de afaceri din luna respectiva din anul anterior. Considerati oportuna o astfel de conditionare, in special in conditiile in care putem discuta de o societate in plina dezvoltare care in anul anterior ar fi putut sa nu aiba deloc activitate economica?

Au fost foarte multe situatii in care angajatorii la inceput de drum care au intrat in dificultati economice nu au fost efectiv beneficiari ai acestor masuri tocmai din cauza faptului ca legiuitorul nu s-a gandit la faptul ca aceasta interventie a statului vizeaza un aspect economic care are repercusiuni si asupra masurilor de protectie sociala. S-a referit exclusiv la masuri de protectie sociala, uitand ca aceasta este asigurata, in mare masura, chiar de catre angajatori, prin propriile politici, prin mentinerea locurilor de munca si prin evitarea concedierilor colective.

Concluzionand, este in continuare nevoie de o reglementare reala si serioasa pentru ajutorarea angajatorilor si implicit a salariatilor aflati in situatii economice dificile, atat in contextul prezent cat si in contextul general al economiei mondiale.

Este nevoie de o schimbare de viziune. Aceste acte normative nu au in vedere o viziune a unui mediu de afaceri care este necesar a fi ajutat. Ajutand mediul de afaceri, implicit creezi o protectie sociala efectiva a salariatilor.