Compromiterea intereselor justitiei in Noul Cod penal (art. 276)

Reglementarea acestei noi infractiuni urmareste in primul rand cresterea gradului de exigenta fata de functionarii care isi desfasoara activitatea in domeniul administrarii justitiei in legatura cu modul de gestionare a unor date si informatii pe care le obtin in cursul unui proces penal.

Art. 276 Compromiterea intereselor justitiei
(1) Divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba, de catre un functionar care a luat cunostinta de acestea in virtutea functiei, daca prin aceasta poate fi ingreunata sau impiedicata urmarirea penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba sau de inscrisuri oficiale dintr-o cauza penala, inainte de a se dispune o solutie de netrimitere in judecata ori de solutionarea definitiva a cauzei, de catre un functionar care a luat cunostinta de acestea in virtutea functiei, se pedepseste cu amenda.
(3) Dezvaluirea, fara drept, de informatii dintr-o cauza penala, de catre un martor, expert sau interpret, atunci cand aceasta interdictie este impusa de legea de procedura penala, se pedepseste cu amenda.
(4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati ilegale comise de autoritati intr-o cauza penala.



Practica judiciara a dovedit fara echivoc ca reglementarile actuale nepenale sunt insuficiente si ineficiente astfel ca folosirea mijloacelor penale pentru atingerea scopului urmarit este justificata si apare ca singura solutie viabila.

Astfel, incriminarea faptei de divulgare, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba in cursul urmaririi penale, de catre un functionar care a luat cunostinta de acestea in virtutea functiei, are drept scop impiedicarea scurgerilor de informatii, dar nu orice fel de informatii privitoare la urmarirea penala ci doar a acelora care pot impiedica sau ingreuna administrarea unei probe (de pilda divulgarea identitatii unui suspect ale carui mijloace de comunicatie sunt interceptate, dezvaluirea unei operatiuni sub acoperire preconizata ori aflata in desfasurare, divulgarea datelor din continutul unei autorizatii de perchezitie care nu a fost inca efectuata, dezvaluirea de informatii privind data si locul in care urmeaza sa se realizeze o prindere in flagrant etc.).

In acelasi timp, in scopul de a intari garantiile privind dreptul la un proces echitabil si in special prezumtia de nevinovatie, consacrate in art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, a fost incriminata fapta de dezvaluire, fara drept, de mijloace de proba sau de inscrisuri oficiale dintr-o cauza penala inainte de a se dispune o solutie de netrimitere in judecata ori de solutionarea definitiva a cauzei, de catre un functionar care a luat cunostinta de acestea in virtutea functiei.

Potrivit Conventiei, statele semnatare au, pe langa obligatia negativa de a se abtine de la orice incalcare a drepturilor in afara limitelor permise, si obligatia pozitiva de a lua masurile necesare sa asigure garantarea acestor drepturi impotriva incalcarii lor de catre orice alta persoana astfel ca incalcarea prezumtiei de nevinovatie angajeaza responsabilitatea statului in cazul incalcarii oricareia dintre cele doua obligatii aratate. Prin aceasta reglementare se urmareste impiedicarea functionarilor sa prezinte public mijloace de proba (declaratii de martori, expertize, inregistrari audio-video, procese verbale de redare a continutului unor convorbiri inregistrate etc.) dintr-un proces penal in curs de desfasurare in scopul de a nu transforma prezumtia de nevinovatie intr-o prezumtie provizorie de vinovatie pana la solutionarea cauzei.

In plus, aprecierea unei probe, indiferent de continutul acesteia, poate duce adesea la concluzii eronate atata timp cat nu este evaluata in raport de intregul probator al dosarului pentru a-i stabili astfel legalitatea, relevanta si forta probatorie (de pilda o interceptare telefonica din continutul careia rezulta cu certitudine comiterea unei infractiuni poate fi declarata nelegala daca pe parcursul procesului se dovedeste ca nu a fost autorizata sau ca este falsificata; o marturie care ulterior este dovedita ca fiind mincinoasa etc.) dar odata adusa la cunostinta publicului, o proba aparent incriminatoare, va induce in mod inevitabil ideea de vinovatie, iar uneori aceasta nu mai poate fi schimbata nici macar prin prezentarea verdictului oficial de nevinovatie constatat de autoritatile judiciare.

Pe de alta parte s-a urmarit ca reglementarea sa nu permita ascunderea sub motivarea protejarii intereselor justitiei a unor manifestari contrare acestor interese comise de autoritati, considerent pentru care a fost prevazuta o cauza justificativa potrivit careia divulgarea ori dezvaluirea de acte sau activitati ilegale comise de autoritati intr-o cauza penala nu intra in sfera ilicitului penal.

Preocuparea pentru protejarea prezumtiei de nevinovatie prin mijloace penale se observa si in legislatiile occidentale, reglementari similare fiind in art. 226-13 si 434-7-2 din codul penal francez, art. 379bis din codul penal italian, art. 466 din codul penal spaniol, art. 371 din codul penal portughez, art. 293 din codul penal elvetian si Capitolul 20 din codul penal suedez.