2 Declaratiile de import erau confirmate de 221 de certificate de import, emise aparent de Regatul Spaniei, care autorizau importul de banane in Comunitatea Europeana, in cadrul unui contingent tarifar cu plata unei taxe vamale reduse de 75 de euro pe tona, in temeiul Regulamentului (CEE) nr. 404/93 al Consiliului din 13 februarie 1993 privind organizarea comuna a pietei in sectorul bananelor (JO L 47, p. 1, Editie speciala, 03/vol. 12, p. 110), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 3290/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind adaptarile si masurile tranzitorii necesare in sectorul agricol pentru aplicarea acordurilor incheiate in cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (JO L 349, p. 105, Editie speciala, 11/vol. 11, p. 55), pentru perioada care se incheie la 31 decembrie 1998, si in temeiul Regulamentului nr. 404/93 si al Regulamentului (CE) nr. 2362/98 al Comisiei din 28 octombrie 1998 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 404/93 al Consiliului cu privire la importurile de banane in Comunitate (JO L 293, p. 32), pentru perioada care incepe la 1 ianuarie 1999.3 Printra��o scrisoare din 1 februarie 2000, Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) a informat autoritatile vamale belgiene ca certificate de import spaniole falsificate, pe care erau aplicate stampile falsificate ale autoritatii spaniole competente sa elibereze aceste documente, au fost utilizate pentru importul de banane in Comunitate . Cu ocazia unei anchete, autoritatile vamale au descoperit ca cele 221 de certificate de import, prezentate de reclamanta la biroul vamal din Antwerpen in perioada 22 iunie 1998-8 noiembrie 1999, corespundeau unor certificate spaniole falsificate.4 La 5 iulie 2002, Administratia belgiana a vamilor si accizelor a intocmit un procesa��verbal in care se consemneaza constatarile efectuate, pe care la��a adresat in special reclamantei si comisionarului in vama (denumit in continuare ``procesula��verbal din 5 iulie 2002``). Din procesula��verbal din 5 iulie 2002 rezulta ca 233 de certificate de import utilizate de reclamanta corespund unor certificate spaniole falsificate, 221 dintre aceste certificate fiind prezentate la Antwerpen si 12 la Hamburg (Germania). In ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 1 ianuarie si 8 noiembrie 1999, ar fi in discutie 107 certificate, toate prezentate de reclamanta la biroul vamal din Antwerpen.5 Printra��o scrisoare din 26 iulie 2002, Administratia belgiana a vamilor si accizelor ia��a obligat pe reclamanta si pe comisionarul in vama la plata sumei de 7 084 967,71 euro pentru importuri de banane aferente perioadei 1 ianuarie 1998-8 noiembrie 1999, ceea ce corespunde aplicarii unei taxe vamale de 850 de euro pe tona importata, in conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul nr. 404/93.6 La 28 noiembrie 2003, un procesa��verbal suplimentar a fost intocmit de Administratia belgiana a vamilor si accizelor (denumit in continuare ``procesula��verbal suplimentar``), care constata in special constituirea de comisii rogatorii in Portugalia, in Spania si in Italia, in cadrul anchetei cu privire la certificatele de import spaniole falsificate.7 Dupa ce reclamanta si comisionarul in vama au contestat recuperarea ulterioara a drepturilor vamale care lea��au fost imputate, Administratia belgiana a vamilor si accizelor a apreciat ca trebuia admisa cererea avand ca obiect nerecuperarea ulterioara a taxelor si remiterea taxelor recuperate si, printra��o scrisoare din 14 decembrie 2007, a transmis dosarul Comisiei Comunitatilor Europene pentru ca aceasta sa adopte o decizie in conformitate cu articolele 871 si 905 din Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispozitii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 253, p. 1, Editie speciala, 02/vol. 7, p. 3).8 In scrisoarea sa din 14 decembrie 2007, Administratia belgiana a vamilor si accizelor a considerat ca in speta nu erau aplicabile dispozitiile articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Editie speciala, 02/vol. 5, p. 58) (denumit in continuare ``CVC``) intrucat nu existau suficiente probe potrivit carora sa se poata retine o eroare impotriva autoritatilor statelor membre sau ale Comisiei. In schimb, Administratia belgiana a vamilor si accizelor a considerat ca era necesara remiterea taxelor, in conformitate cu articolul 239 din CVC, deoarece exista o situatie speciala in sensul dispozitiilor acestui articol, iar reclamanta si comisionarul in vama nu savarsisera o neglijenta evidenta .9 La 5 mai 2008, la 18 si la 26 noiembrie 2008, la 15 ianuarie 2009 si la 4 martie 2010, Comisia a adresat cereri de informatii suplimentare Administratiei belgiene a vamilor si accizelor, care a raspuns la fiecare dintre aceste cereri.10 Printra��o scrisoare din 8 ianuarie 2010, Comisia a informat Administratia belgiana a vamilor si accizelor si reclamanta, in temeiul articolului 906a din Regulamentul nr. 2454/93, in legatura cu intentia sa de a adopta o decizie defavorabila cu privire la cererea de remitere si de rambursare a taxelor. Printra��o scrisoare din 8 februarie 2010, reclamanta sia��a prezentat observatiile.11 Cazul reclamantei a fost analizat, in conformitate cu articolele 873 si 907 din Regulamentul nr. 2454/93, de un grup de experti alcatuit din reprezentanti ai tuturor statelor membre, cu ocazia unei reuniuni din 12 aprilie 2010.12 Prin Decizia C(2010) 2858 final din 6 mai 2010 (denumita in continuare ``decizia atacata``), Comisia a considerat ca este justificata inscrierea ulterioara in evidenta contabila a taxelor la import [articolul 1 alineatul (1)] si ca remiterea acestor taxe este justificata in raport cu un debitor, comisionarul in vama [articolul 1 alineatul (2)], insa nu este justificata in raport cu alt debitor [articolul 1 alineatul (3)], reclamanta, intra��un caz specific.13 In considerentele (4) si (5) ale deciziei atacate se mentioneaza ca, in ceea ce importurile de banane realizate in 1998, Comisia autorizeaza autoritatile vamale belgiene sa hotarasca ele insesi daca trebuie sa procedeze sau sa nu procedeze la remiterea taxelor, considerand, intra��un dosar avand ca obiect, in parte, un caz comparabil din punct de vedere factual si juridic, ca era justificata inscrierea ulterioara in evidenta contabila a taxelor la import si ca remiterea acestor taxe era justificata. Din considerentul (6) al deciziei atacate reiese ca decizia atacata nu priveste, asadar, decat importurile realizate in perioada 1 ianuarie-8 noiembrie 1999 si taxele la import aferente, in cuantum de 3 628 248,48 euro.14 In ceea ce priveste importurile realizate in 1999, Comisia a precizat, in considerentul (11) al deciziei atacate, ca, la punerea in libera circulatie a produselor importate, comisionarul in vama a prezentat certificate de import, eliberate aparent de autoritatile spaniole, pe care reclamanta lea��a obtinut de la doua intreprinderi spaniole prin intermediul unui comerciant portughez (denumit in continuare ``M``). Comisia a constatat ca reclamanta nu aparea in certificate deoarece nu cumparase decat dreptul de utilizare a acestora si nu avea calitatea de cesionar. Tot potrivit considerentului (11) al deciziei atacate, majoritatea certificatelor in discutie ar fi trebuit sa aiba drept titulari operatori ``noua��veniti`` in sensul articolului 7 din Regulamentul nr. 2362/98, o mica parte din aceste certificate apartinand unor operatori ``traditionali`` in sensul articolului 3 din acelasi regulament.15 Comisia a apreciat, in considerentul (32) al deciziei atacate, ca trebuia sa se procedeze la o inscriere ulterioara in evidenta contabila a taxelor datorate in mod legal, pentru motivul ca in speta nu se putea constata nicio eroare din partea autoritatilor vamale. In sustinerea acestei concluzii, Comisia a aratat, in considerentul (26), ca acordarea tratamentului tarifar favorabil prevazut la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 404/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 3290/94, este conditionata de prezentarea unor certificate de import, dar ca autoritatile spaniole informasera ca certificatele utilizate de reclamanta nu fusesera eliberate de acestea. Potrivit Comisiei, era vorba, asadar, despre certificate falsificate. In aceste conditii, Comisia a apreciat, in considerentul (27), ca nu poate fi vorba despre o eroare savarsita de autoritatile spaniole, in masura in care acestea nu au participat la intocmirea certificatelor respective. In considerentul (28), Comisia a evocat suspiciuni privind implicarea in frauda a unui functionar din administratia spaniola, care au fost inlaturate ulterior in urma unui schimb de scrisori intre OLAF si autoritatile judiciare spaniole. In sfarsit, Comisia a respins, in considerentele (29)-(31), argumentele reclamantei referitoare la imposibilitatea operatorilor economici de a controla daca intreprinderile carora lea��au fost eliberate certificatele erau inregistrate in mod efectiv si daca certificatele si stampilele aplicate pe acestea erau autentice, pentru motivul ca autoritatilor nationale lea��ar fi fost imposibil sa efectueze un control si pentru lipsa de control din partea autoritatilor comunitare, niciuna dintre aceste circumstante nefiind constitutiva de eroare din partea autoritatilor vamale.16 Cele trei conditii prevazute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC fiind cumulative, Comisia a apreciat, in considerentul (33) al deciziei atacate, ca nu era necesar sa verifice alte conditii decat existenta unei erori din partea autoritatilor vamale.17 In restul deciziei atacate, Comisia a analizat daca erau intrunite conditiile prevazute la articolul 239 din CVC pentru a se putea proceda la o remitere a taxelor la import.18 In considerentele (37)-(51) ale deciziei atacate, Comisia a verificat daca exista o situatie speciala, prima conditie pentru remiterea taxelor la import. Mai intai, aceasta a amintit, in considerentul (38), regula potrivit careia prezentarea, chiar cu bunaa��credinta, a unor documente falsificate nu poate constitui in sine o situatie speciala care sa justifice remiterea taxelor. Comisia a precizat, in considerentul (39), ca reclamanta si comisionarul in vama isi intemeiaza cererea nu numai pe existenta unor certificate de import falsificate, ci si, in special, pe carente in supravegherea contingentului tarifar pentru importul de banane, pe care le imputa Comisiei. Aceasta a amintit, in considerentele (40)-(44), cadrul juridic din care decurgeau obligatiile care ii reveneau ei si statelor membre in gestionarea contingentului tarifar. In considerentele (45)-(49), Comisia a prezentat neregularitatile constatate in gestionarea contingentului tarifar, in special, pe de o parte, lipsa detectarii depasirii contingentului mentionat cu importuri de banane insotite de certificate de import si, pe de alta parte, insuficienta masurilor de prudenta din partea autoritatilor spaniole la eliberarea de certificate de import, in special in ceea ce priveste comunicarea de informatii referitoare la modelul de stampila utilizat pentru eliberarea acestor certificate. Prin urmare, Comisia a apreciat ca astfel de circumstante depaseau riscul comercial normal pe care trebuia sa il suporte un operator si ca acestea constituiau o situatie speciala in sensul articolului 239 din CVC.19 In ceea ce priveste cea de a doua conditie pentru remiterea taxelor la import, Comisia a analizat cele trei conditii in temeiul carora poate fi retinuta lipsa inselaciunii sau a neglijentei evidente. In privinta primei conditii, care se refera la complexitatea legislatiei, Comisia a precizat, in considerentul (53), ca nu este necesar sa fie examinata, intrucat datoria vamala sa��a nascut din falsificarea unor certificate de import, iar nu din aplicarea incorecta a reglementarii. In ceea ce priveste conditia referitoare experienta profesionala a persoanei interesate, Comisia a apreciat, in considerentele (54)-(56), ca era indeplinita.20 In schimb, Comisia a considerat ca reclamanta nu a manifestat suficienta diligenta. Comisia a prezentat cadrul factual in care a avut loc utilizarea de certificate de import falsificate. In considerentul (58), aceasta a amintit dispozitivul operational care este in general pus in aplicare pentru ca operatori ``traditionali`` sa poata importa o cantitate de banane mai mare decat cea care rezulta din certificatele de import pe care le detin si care consta in aceea ca un astfel de operator vinde banane, inainte de a fi importate, unui operator care detine o licenta la import, care i le revinde dupa importul si punerea in libera circulatie a marfurilor. In considerentul (59), Comisia a constatat ca, in anul 1999, pe de o parte, bananele importate de reclamanta erau puse in libera circulatie de catre comisionarul in vama pe baza instructiunilor acesteia si, pe de alta parte, bananele nu erau vandute titularului certificatului de import, desemnat ca destinatar al marfurilor in declaratia de punere in libera circulatie . Pe de alta parte, comisionarul in vama factura intotdeauna taxele vamale in numele reclamantei.21 In continuare, Comisia a prezentat diferitele elemente potrivit carora a apreciat ca reclamanta nu a fost diligenta. In primul rand, Comisia a relevat, in considerentul (60), lipsa de trasare a contactelor dintre reclamanta si intreprinderile prezentate ca titulare de certificate de import, cu toate ca, in opinia Comisiei, astfel de contacte sunt indispensabile pentru punerea in libera circulatie a marfurilor, numele intreprinderilor fiind mentionat pe declaratiile de punere in libera circulatie, ceea ce este de natura sa le angajeze responsabilitatea. Comisia a conchis, in considerentele (60) si (61), ca, in cazul in care reclamanta ar fi contactat intreprinderile respective, ar fi reiesit ca acestea nu aveau cunostinta de vanzarea dreptului de utilizare a certificatelor intocmite in numele lor si ca dispozitivul utilizat si lipsa contactelor aratau ca reclamanta era pregatita sa isi asume riscuri pentru a importa banane cu contingent tarifar. In al doilea rand, Comisia a evidentiat relatiile comerciale dintre reclamanta si M, si anume imprejurarea ca negocierile pentru vanzarea de certificate de import de desfasurau direct intre acestia [considerentul (62)], ca platile erau efectuate de reclamanta intra��un cont personal al lui M, iar nu intra��un cont al angajatorului acestuia [considerentul (63)], precum si imprejurarea ca reclamanta nu aduce dovada ca certificatele de import pe care i le transmitea lui M erau cu adevarat primite de acesta, in conditiile in care titularii certificatelor in cauza trebuiau sa le recupereze pentru a obtine eliberarea garantiei pe care au trebuit sa o constituie [considerentul (64)] In al treilea rand, Comisia a observat ca cumpararea dreptului de utilizare a certificatelor se realiza prin intermediul facturilor pro forma, transmise de doua intreprinderi spaniole, si ca facturile erau transmise prin fax de la adrese sau de catre persoane necunoscute, tot acest dispozitiv operational, cu privire la care reclamanta nu parea sa isi fi pus intrebari, neintrand sub incidenta unor practici comerciale normale.22 Comisia a conchis, in considerentul (67) al deciziei atacate, ca reclamanta nu a dat dovada de gradul de diligenta care ar fi fost de asteptat din partea unui operator experimentat si ca, astfel, lipsa de neglijenta evidenta nu putea fi retinuta in favoarea sa. In schimb, Comisia a apreciat ca comisionarul in vama al reclamantei nu a savarsit nici o inselaciune, nici o neglijenta evidenta si ca, prin urmare, el putea beneficia de remiterea taxelor la import.Procedura si concluziile partilor23 Prin cererea introductiva depusa la grefa Tribunalului la 11 august 2010, reclamata a formulat prezenta actiune .24 Intrucat compunerea camerelor Tribunalului a fost modificata, cauza, atribuita initial Camerei a saptea, a fost atribuita Camerei a doua la 23 septembrie 2010.25 Reclamanta solicita Tribunalului:- anularea articolului 1 alineatele (1) si (3) din decizia atacata;- obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata .26 Comisia solicita Tribunalului:- respingerea actiunii ca nefondata;- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata .27 Prin scrisoarea depusa la grefa Tribunalului la 19 noiembrie 2010, Regatul Belgiei a formulat, in conformitate cu articolul 115 din Regulamentul de procedura al Tribunalului, o cerere de interventie in prezenta cauza in sustinerea concluziilor reclamantei.28 Prin Ordonanta din 18 ianuarie 2011, presedintele Camerei a doua a Tribunalului a admis cererea de interventie a Regatului Belgiei in sustinerea concluziilor reclamantei.29 In sustinerea concluziilor reclamantei, Regatul Belgiei solicita, in esenta, Tribunalului:- anularea articolului 1 alineatele (1) si (3) din decizia atacata;- obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecata .30 Printra��un inscris inregistrat la grefa Tribunalului la 15 aprilie 2011, Comisia sia��a prezentat observatiile cu privire la memoriul in interventie al Regatului Belgiei, iar reclamanta, in ceea ce o priveste, nu a prezentat observatii scrise.31 Printra��o masura de organizare a procedurii, Tribunalul a adresat partilor o serie de intrebari si lea��a solicitat sa prezinte documente. Partile au dat curs acestei cereri prin scrisori depuse la 18 octombrie 2012 de catre reclamanta si la 19 octombrie 2012 de catre Comisie.In drept32 In sustinerea actiunii, reclamanta invoca sase motive: incalcarea tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 239 din CVC, a dispozitiilor Regulamentului (CEE) nr. 1442/93 al Comisiei din 10 iunie 1993 privind normele de aplicare a regimului de import de banane in Comunitate (JO L 142, p. 6) si ale Regulamentului nr. 2362/98, a practicilor comerciale recunoscute de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), o calificare eronata a faptelor si o incalcare a fortei probante a inscrisurilor; incalcarea tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 239 din CVC si a principiului proportionalitatii; incalcarea tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 239 din CVC, a fostului articol 211 CE, a principiului increderii legitime si a principiului general de drept patere legem quam ipse fecisti; incalcarea tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 239 din CVC si a principiului egalitatii; incalcarea tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC; incalcarea normelor fundamentale de procedura si in special a dreptului la aparare.33 Trebuie analizate mai intai cel de al cincilea si cel de al saselea motiv ale actiunii, indreptate impotriva recuperarii ulterioare a taxelor in temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC.Cu privire la punerea in aplicare a articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC34 Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC prevede ca trebuie sa fie indeplinite trei conditii cumulative pentru ca autoritatile nationale sa nu poata recurge la recuperarea ulterioara. Daca sunt reunite aceste trei conditii, debitorul are dreptul sa solicite renuntarea la o recuperare ulterioara (a se vedea prin analogie Hotararea Curtii din 14 noiembrie 2002, Ilumitronica, Ca��251/00, Rec., p. Ia��10433, punctul 37 si jurisprudenta citata).35 Mai intai, trebuie ca drepturile sa nu fi fost percepute ca urmare a unei erori a insesi autoritatilor competente. Apoi, eroarea savarsita de acestea trebuie sa fie de o asemenea natura incat nu putea fi detectata de un debitor de bunaa��credinta, in pofida experientei sale profesionale si a diligentei pe care trebuia sa o depuna. In sfarsit, acesta din urma trebuie sa fi respectat toate dispozitiile prevazute de reglementarea in vigoare in ceea ce priveste declaratia sa vamala (a se vedea prin analogie Hotararea Ilumitronica, punctul 34 de mai sus, punctul 38 si jurisprudenta citata).36 Existenta acestor conditii trebuie apreciata in lumina obiectivului articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC, care consta in protejarea increderii legitime a debitorului cu privire la temeinicia tuturor elementelor care intervin in decizia de a proceda sau de a nu proceda la recuperarea ulterioara a taxelor vamale (a se vedea prin analogie Hotararea Ilumitronica, punctul 34 de mai sus, punctul 39 si jurisprudenta citata).37 Al cincilea si al saselea motiv ale actiunii trebuie examinate in lumina acestor consideratii.Cu privire la al cincilea motiv, intemeiat pe incalcarea tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC38 Al cincilea motiv al actiunii se imparte in trei aspecte. In primul rand, reclamanta sustine ca lipsa implicarii autoritatilor spaniole in elaborarea de certificate de import falsificate nu poate fi stabilita cu certitudine. In al doilea rand, aceasta considera ca exista o legatura intre nivelul taxelor solicitate si erorile savarsite de Comisie in gestionarea contingentului tarifar. In al treilea rand, Comisia nu ar fi analizat celelalte conditii pentru aplicarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC, care in speta sunt indeplinite.39 Comisia contesta argumentatia reclamantei, in timp ce Regatul Belgiei nu a intervenit in sustinerea acestui motiv.Constatari efectuate de Comisie40 In decizia atacata, Comisia a analizat aspectul daca este posibil sa nu se procedeze la recuperarea ulterioara a taxelor la import limitandua��se sa verifice daca una dintre conditiile de aplicare a acestei masuri era indeplinita, si anume existenta unei erori din partea autoritatilor spaniole.41 In considerentele (26) si (27) ale deciziei atacate, Comisia a aratat, in primul rand, ca acordarea unui tratament tarifar favorabil este conditionat de prezentarea de certificate de import, in al doilea rand, ca autoritatile spaniole au precizat ca certificatele in litigiu nu au fost eliberate de acestea, fiind vorba astfel de certificate falsificate, si ca, in al treilea rand, in aceste imprejurari, nu se putea ``vorbi`` despre o eroare din partea autoritatilor mentionate, care nu au participat la intocmirea acestor certificate.42 Comisia a semnalat, in considerentul (28) al deciziei atacate, ca ipoteza implicarii unui functionar spaniol in frauda, evocata la inceputul anchetei, a fost respinsa, in urma unui schimb de corespondenta intre OLAF si autoritatile judiciare spaniole.43 In considerentele (29)-(31) ale deciziei atacate, Comisia a raspuns la argumentele reclamantei. Potrivit Comisiei, nu erau de natura sa constituie o eroare din partea autoritatilor vamale imprejurarile potrivit carora, in primul rand, operatorilor economici nu lea��ar fi fost posibil sa controleze daca titularii certificatelor de import erau in mod efectiv operatori inregistrati si daca certificatele si stampilele aplicate pe acestea erau autentice, in al doilea rand, autoritatilor nationale lea��ar fi fost imposibil sa efectueze un control si, in al treilea rand, ar fi existat o lipsa de control din partea autoritatilor Uniunii Europene.Cu privire la primul aspect al celui de al cincilea motiv44 Reclamanta sustine ca lipsa erorilor din partea autoritatilor spaniole nu este stabilita cu certitudine. Aceasta se intemeiaza in special pe proceselea��verbale ale Administratiei belgiene a vamilor si accizelor, pe un document de lucru al OLAF si pe elemente ale unei proceduri penale, incheiata cu o hotarare pronuntata de Tribunale civile e penale di Ravenna (tribunalul civil si penal din Ravenna, Italia) la 6 octombrie 2004, din care ar rezulta ca a existat o complicitate a functionarilor spanioli la intocmirea de certificate falsificate.45 Prin aceasta argumentatie, reclamanta imputa Comisiei ca nu a demonstrat lipsa erorii din partea autoritatilor vamale, in sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC. Or, dupa cum arata Comisia, mecanismul renuntarii la recuperarea ulterioara a taxelor presupune ca sa��a dovedit existenta unei erori. Primul aspect al celui de al cincilea motiv este intemeiat, asadar, pe o premisa contrara dispozitiilor articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC si care, in orice caz, nu permite sa se dovedeasca existenta unei erori.46 Pe de alta parte, analiza argumentelor reclamantei si a documentelor pe care se intemeiaza nu permite sa se revina asupra acestei concluzii.47 In primul rand, reclamanta se intemeiaza pe procesula��verbal suplimentar, care se refera la ancheta intreprinsa de OLAF in cursul careia sa��ar fi mentionat existenta unui furt de certificate de import in cadrul secretariatului general al comertului exterior spaniol. Or, din documentul de lucru al OLAF din 22 septembrie 2000 reiese ca acest eveniment a avut loc la sfarsitul anului 1999 si ca certificatele sustrase ar fi fost utilizate in cursul primelor doua trimestre ale anului 2000. Prin urmare, nu poate fi vorba despre certificatele in litigiu, prezentate pentru importuri, dintre care ultimele au avut loc la 8 noiembrie 1999, ultimele certificate utilizate cu aceasta ocazie avand aplicata, potrivit modului lor de redactare, data de 23 septembrie 1999 ca pretinsa data de emitere.48 In al doilea rand, reclamanta face trimitere la hotararea pronuntata de Tribunale civile e penale. Insa, tribunalul mentionat sa��a limitat sa invoce ipoteza, preconizata de OLAF, privind o posibila coruptie a unui functionar din Ministerul Comertului Exterior spaniol si imprejurarea ca OLAF a sesizat autoritatile judiciare spaniole. Instanta nu a constatat ea insasi faptele de coruptie ale unui functionar spaniol, din moment ce a aratat ca, la data hotararii, ancheta penala isi urma cursul in Spania.49 In al treilea rand, reclamanta sustine ca lipsa unei erori din partea autoritatilor spaniole nu ar fi dovedita, deoarece, in opinia acesteia, existenta unei corespondente intre OLAF si autoritatile judiciare spaniole, referitoare la lipsa implicarii unui functionar spaniol nu a fost stabilita. Or, o scrisoare din 20 octombrie 2005 adresata OLAF de autoritatile spaniole invoca lipsa implicarii functionarilor spanioli in falsificarea certificatelor de import. Pe de alta parte, Comisia a transmis reclamantei, la 28 ianuarie 2010, o copie a acestei scrisori, in cadrul procedurii administrative.50 Desi reclamanta se refera la numeroase dovezi privind implicarea functionarilor spanioli in elaborarea de certificate falsificate, trebuie constatat ca nu reiese din dosar ca ar exista astfel de dovezi, deoarece atat documentul de lucru al OLAF din 22 septembrie 2000, cat si procesula��verbal suplimentar si hotararea din 6 octombrie 2004 pronuntata de Tribunale civile e penale nu invoca decat, cel mult, ipoteze in acest sens.51 In al patrulea rand, reclamanta subliniaza, in replica, existenta diferitor conduite, pe care le califica drept erori, imputabile autoritatilor spaniole: ar fi fost emise certificate de import in alb, anumite informatii nu ar fi fost furnizate Comisiei, precum furtul de formulare de certificate de import sau furtul stampilei utilizate de aceste autoritati, ori lipsa de informatii privind schimbarea stampilei utilizate de aceste autoritati.52 In primul rand, trebuie amintit ca furtul de certificate de import nu are niciun efect asupra prezentului litigiu (a se vedea punctul 47 de mai sus) si ca pretinsul furt de stampila in cadrul administratiei spaniole nu este dovedit, in masura in care niciun element din dosar nu confirma un astfel de fapt, iar reclamanta nu citeaza niciun document in acest sens.53 In al doilea rand, neinformarea Comisiei cu privire la stampila utilizata constituie o carenta din partea autoritatilor spaniole, care insa nu poate fi calificata drept eroare care sa fi cauzat neinscrierea ulterioara in evidenta contabila a taxelor datorate in mod legal, din moment ce numai o conduita activa a autoritatilor da dreptul la o renuntare la recuperarea ulterioara (a se vedea Hotararea Ilumitronica, punctul 34 de mai sus, punctele 38 si 42 si jurisprudenta citata).54 In al treilea rand, reclamanta nu se refera la nicio precizare sau document in ceea ce priveste punerea la dispozitie de catre autoritatile spaniole de certificate de import in alb, limitandua��se sa afirme ca o astfel de imprejurare rezulta din documentul de lucru al OLAF din 22 septembrie 2000. Trebuie precizat ca OLAF a constatat ca autoritatile spaniole puneau in vanzare formulare necompletate de certificate de import si ca sa��a pus capat acestui sistem in 1999, avand in vedere riscurile de abuz pe care le prezenta . Desi o astfel de imprejurare a fost considerata de autoritatile spaniole ca prezentand un risc de abuz, aceasta nu poate constitui, in sine, o eroare din partea autoritatilor vamale.55 Prin urmare, primul aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respins.Cu privire la al doilea aspect al celui de al cincilea motiv56 Reclamanta imputa Comisiei ca a savarsit, in gestionarea contingentului tarifar, erori de care ar fi trebuit sa se tina seama la punerea in aplicare a articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC.57 Comisia arata ca nu face parte dintre autoritatile vamale, ale caror erori sunt luate in considerare in conformitate cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC.58 Articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC prevede ca renuntarea la recuperarea ulterioara a taxelor la import este posibila numai in cazul in care valoarea drepturilor legal datorate nu a fost inscrisa in evidenta contabila ca urmare a unei erori din partea autoritatilor vamale insesi.59 In contextul reglementarii in vigoare anterior CVC, Curtea sa��a pronuntat in sensul ca, in lipsa unei definitii precise si exhaustive a ``autoritatilor competente``, nu numai autoritatile competente sa realizeze recuperarea, ci orice autoritate care, in cadrul competentelor sale, furnizeaza elemente care sunt relevante pentru recuperarea taxelor vamale si poate astfel suscita increderea legitima a debitorului, trebuie considerate drept ``autoritate competenta`` (Hotararea Ilumitronica, punctul 34 de mai sus, punctul 40).60 Pe de alta parte, din articolul 4 punctul 3 din CVC reiese ca ``autoritati vamale`` reprezinta autoritatile competente inter alia sa aplice reglementarile vamale. De aici rezulta ca sunt vizate astfel autoritatile administrative ale statelor membre, precum si cele ale statelor terte care au sarcina de a asigura supravegherea si controlul reglementarii vamale, in conformitate cu definitiile date acestor misiuni la articolul 4 punctele 13 si 14 din CVC. Desi Comisia are un rol in gestionarea contingentului tarifar care autorizeaza importul de banane cu plata de taxe vamale reduse, aceasta nu poate fi considerata, din acest motiv, o autoritate vamala in sensul CVC. Astfel, erorile savarsite eventual de Comisie in acest cadru nu sunt de natura sa dea dreptul la mecanismul nerecuperarii ulterioare de la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC.61 In sfarsit, trebuie sa se respinga argumentul reclamantei potrivit caruia imprejurarea ca Comisia nu este o autoritate vamala nu poate fi suficienta pentru a o exonera de propriile erori, intrucat articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC ar constitui o clauza de echitate care impiedica sanctionarea operatorilor pentru faptele savarsite de autoritati. Astfel, daca ar fi acceptat, acest argument ar conduce Tribunalul sa inlature aplicarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC in favoarea aplicarii unei clauze de echitate, cu privire la care reglementarea vamala prevede ca aceasta nu intervine in stadiul procedurii de recuperare ulterioara, ci mai tarziu, la punerea in aplicare a articolului 239 din CVC.62 Prin urmare, al doilea aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respins.Cu privire la al treilea aspect al celui de al cincilea motiv63 Este adevarat ca, dupa cum sustine reclamanta, Comisia, dupa ce a analizat aspectul daca putea fi imputata o eroare autoritatilor spaniole, a afirmat in mod explicit, in considerentul (33) al deciziei atacate, ca nu era necesar sa se verifice daca erau indeplinite celelalte doua conditii pentru aplicarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC. Or, conditiile prevazute la acest articol fiind cumulative, nu era necesara examinarea de catre Comisie a celorlalte doua conditii de aplicare, din moment ce, in orice caz, prima dintre ele nu era indeplinita (a se vedea prin analogie Hotararea Tribunalului din 9 iunie 1998, Unifrigo si CPL Imperial 2/Comisia, Ta��10/97 si Ta��11/97, Rec., p. IIa��2231, punctul 65).64 Prin urmare, este necesar sa se respinga al treilea aspect al celui de al cincilea motiv si, odata cu acesta, motivul in intregime.Cu privire la al saselea motiv, intemeiat pe incalcarea normelor fundamentale de procedura si in special a dreptului la aparare65 Reclamanta sustine ca a solicitat de la OLAF accesul la orice document sau la orice informatie cu privire la o posibila complicitate la eliberarea de certificate falsificate. Majoritatea documentelor solicitate nu ar fi fost insa niciodata puse la dispozitia acesteia, nici chiar dupa interventia Ombudsmanului European, care ar fi propus un compromis pe cale amiabila pe care OLAF nu la��ar fi executat inca. Toate tentativele reclamantei de a obtine informatii suplimentare si de a se apara impotriva recuperarii ulterioare ar fi fost respinse in ceea ce priveste inscrisurile esentiale referitoare la pretinsele falsificari si la complicitatea autoritatilor spaniole. In aceasta masura, reclamanta sustine ca dreptul sau la aparare a fost incalcat in mod flagrant.66 Comisia contesta argumentatia reclamantei, in timp ce Regatul Belgiei nu a intervenit in sustinerea acestui motiv.67 In primul rand, reclamanta imputa OLAF faptul ca nu ia��a acordat un acces complet la documentele solicitate. Ea considera ca informatiile care ia��au fost refuzate ar fi fost esentiale pentru a stabili existenta unei erori din partea autoritatilor spaniole, in sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC.68 In masura in care argumentatia reclamantei pare indreptata impotriva deciziilor prin care OLAF a refuzat accesul deplin la documentele solicitate, decizii adoptate in temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001al Parlamentului European si al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului si ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Editie speciala, 01/vol. 3, p. 76), trebuie constatat ca rezulta din dosar ca, prin deciziile din 26 octombrie si din 3 decembrie 2004, OLAF a raspuns la cele doua cereri confirmative de acces la documente prezentate de reclamanta. In plus, reclamanta nu contesta ca a formulat o cale de atac jurisdictionala impotriva acestor decizii, dupa cum a aratat Comisia . Prin urmare, imprejurarea ca OLAF ar fi refuzat accesul deplin la documentele solicitate este lipsit de efect asupra prezentului litigiu.69 In al doilea rand, reclamanta sustine ca dreptul sau la aparare ar fi facut obiectul unei incalcari grave, dat fiind ca nu ar fi putut obtine informatiile pe care le cauta cu privire la pretinsa falsificare a certificatelor de import in litigiu si cu privire la posibilele complicitati in randul autoritatilor spaniole.70 Trebuie amintit ca, in temeiul principiului respectarii dreptului la aparare, nu poate fi numai de competenta Comisiei sa decida care sunt documentele utile persoanei interesate in ceea ce priveste procedura de nerecuperare ulterioara. Dosarul administrativ poate include documente care cuprind elemente favorabile nerecuperarii, care pot fi utilizate de persoana interesata in sustinerea cererii sale, chiar daca Comisia nu lea��a utilizat. Trebuie, asadar, ca solicitantul sa poata avea acces la toate documentele neconfidentiale care figureaza in dosar, inclusiv la cele care nu au fost utilizate in sustinerea obiectiilor Comisiei (Hotararea Tribunalului din 13 septembrie 2005, Ricosmos/Comisia, Ta��53/02, Rec., p. IIa��3173, punctul 72).71 Prin argumentatia sa, reclamanta se limiteaza sa sustina ca nu a avut acces la documentele referitoare la falsificarea certificatelor de import in litigiu si la eventualele complicitati in randul autoritatilor spaniole. Cu privire la acest aspect, dupa cum subliniaza Comisia, se impun doua constatari.72 Pe de o parte, inainte de a adopta decizia atacata, Comisia a adresat reclamantei o copie a scrisorii autoritatilor judiciare spaniole din 20 octombrie 2005, in care se afirma lipsa implicarii functionarilor spanioli in cazul certificatelor de import falsificate. In plus, Comisia arata ca poate ca nu este posibil sa se obtina informatii referitoare la pretinsa complicitate in randul administratiei spaniole pentru simplul motiv ca astfel de fapte nu au fost dovedite. Trebuie sa se inteleaga ca Comisia sustine ca nu are cunostinta despre existenta unor astfel de informatii si ca nu detine niciun document care ar face referire la acestea. Or, rezulta din jurisprudenta ca inexistenta unui document la care sa��a solicitat accesul este prezumata atunci cand institutia vizata face o afirmatie in acest sens. Este totusi vorba despre o prezumtie simpla, pe care reclamantul o poate rasturna prin orice mijloc de proba, pe baza de indicii pertinente si concordante (Hotararea Tribunalului din 25 octombrie 2002, Tetra Laval/Comisia, Ta��5/02, Rec., p. IIa��4381, punctul 95, si Hotararea din 22 decembrie 2005, Gorostiaga Atxalandabaso/Parlamentul European, (Ta��146/04, Rec., p. IIa��5989, punctul 121). In speta, reclamanta nu a furnizat astfel de indicii in privinta existentei unor documente care sa dovedeasca pretinsa falsificare a certificatelor de import in litigiu si posibilele complicitati in randul autoritatilor spaniole.73 Pe de alta parte, trebuie constatat ca reclamanta a prezentat mai multe documente in fata Tribunalului pentru a dovedi existenta pretinsei complicitati si a modului sau a modurilor de falsificare a certificatelor de import in litigiu. Acest lucru este valabil in special in privinta documentului de lucru al OLAF din 22 septembrie 2000 si a hotararii Tribunale civile e penale, mentionate in cadrul examinarii celui de al cincilea motiv, sau a procesuluia��verbal din 23 iunie 2004, avand ca obiect declaratia agentilor OLAF responsabili cu ancheta privind importurile frauduloase in fata judecatorului de instructie din Ravenna. Rezulta de asemenea din dosar ca reclamanta era deja in posesia acestor trei documente atunci cand a prezentat Administratiei belgiene a vamilor si accizelor un document intitulat ``Position paper`` (raport), din 25 iunie 2007, la care acestea erau anexate. Dupa cum sa��a aratat la punctele 48 si 50 de mai sus, atat documentul de lucru al OLAF, cat si hotararea pronuntata de Tribunale civile e penale nu mentioneaza decat suspiciuni de complicitate in randul administratiei spaniole la intocmirea de certificate de import falsificate. Acelasi lucru este valabil in ceea ce priveste procesula��verbal al declaratiilor agentilor OLAF.74 Rezulta din cele ce preceda ca, inainte chiar ca Comisia sa fie sesizata cu procedura de nerecuperare ulterioara, reclamanta era in posesia unor documente care mentionau suspiciuni de complicitate in randul administratiei spaniole la elaborarea de certificate de import falsificate si in care erau descrise cu suficienta precizie modurile operatorii probabile de falsificare a certificatelor, care ii permiteau sa isi prezinte apararea cu privire la problema eventualei complicitati din partea unui functionar spaniol la intocmirea de certificate falsificate.75 In aceste imprejurari, trebuie constatat ca reclamanta nu are temeiuri sa sustina ca dreptul sau la aparare a facut obiectul unei incalcari grave pentru motivul ca nu ar fi avut acces la anumite informatii sau la anumite documente.76 Intrucat reclamanta nu a adus mai multe precizari cu privire la pretinsa incalcare a dreptului la aparare pe care ar fi suferita��o si intrucat nu a furnizat mai multe dovezi in sustinerea simplei invocari a incalcarii normelor fundamentale de procedura, trebuie sa se respinga argumentatia invocata si, odata cu aceasta, cel de al saselea motiv al actiunii.Cu privire la punerea in aplicare a articolului 239 alineatul (1) a doua liniuta din CVCConsideratii introductive77 Trebuie amintit ca articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93, dispozitie care precizeaza si dezvolta regula prevazuta la articolul 239 din CVC, constituie o clauza generala de echitate, destinata in special sa acopere situatii exceptionale care, prin ele insele, nu intra sub incidenta niciunuia dintre cazurile prevazute la articolele 900-904 din regulamentul mentionat (Hotararea Curtii din 25 februarie 1999, Transa��Exa��Import, Ca��86/97, Rec., p. Ia��1041, punctul 18). Din acelasi articol 905 rezulta ca rambursarea taxelor la import este conditionata de indeplinirea a doua conditii cumulative, si anume, in primul rand, existenta unei situatii speciale si, in al doilea rand, lipsa unei neglijente evidente si a unei inselaciuni din partea persoanei interesate (Hotararea Tribunalului din 12 februarie 2004, Aslantrans/Comisia, Ta��282/01, Rec., p. IIa��693, punctul 53). In consecinta, este suficient ca una dintre cele doua conditii sa nu fie indeplinita pentru ca rambursarea taxelor sa trebuiasca sa fie refuzata (Hotararea Tribunalului din 5 iunie 1996, GA�nzler Aluminium/Comisia, Ta��75/95, Rec., p. IIa��497, punctul 54, si Hotararea Aslantrans/Comisia, citata anterior, punctul 53).78 Din decizia atacata reiese ca conditia existentei unei situatii speciale este indeplinita in speta (a se vedea punctul 18 de mai sus). In consecinta, examinarea de catre Tribunal trebuie sa priveasca exclusiv aspectul daca Comisia a retinut in mod intemeiat existenta unei neglijente evidente.79 Potrivit jurisprudentei, pentru a aprecia daca exista neglijenta evidenta in sensul articolului 239 din CVC, trebuie sa se tina seama in special de complexitatea dispozitiilor a caror neexecutare a dus la nasterea datoriei vamale, precum si de experienta profesionala si de diligenta operatorului (Hotararea Curtii din 11 noiembrie 1999, SA�hl & SA�hlke, Ca��48/98, Rec., p. Ia��7877, punctul 56, si Hotararea Curtii din 13 martie 2003, Tarile de Jos/Comisia, Ca��156/00, Rec., p. Ia��2527, punctul 92).80 Pe de alta parte, trebuie amintit ca Comisia beneficiaza de o putere de apreciere atunci cand adopta o decizie in conformitate cu articolul 239 din CVC (a se vedea prin analogie Hotararea Tribunalului din 18 ianuarie 2000, Mehibas Dordtselaan/Comisia, Ta��290/97, Rec., p. IIa��15, punctele 46 si 78). Mai trebuie precizat de asemenea ca rambursarea sau remiterea taxelor la import, care nu pot fi acordate decat cu anumite conditii si in cazuri prevazute in mod special, constituie o exceptie de la regimul normal al importurilor si exporturilor si, prin urmare, ca dispozitiile care prevad o astfel de rambursare sau o astfel de remitere sunt de stricta interpretare. In special, intrucat lipsa neglijentei evidente este o conditie sine qua non pentru a putea invoca dreptul la rambursarea sau la remiterea taxelor la import, rezulta ca aceasta notiune trebuie interpretata astfel incat numarul de cazuri de rambursare sau de remitere sa ramana limitat (Hotararea SA�hl & SA�hlke, punctul 79 de mai sus, punctul 52).81 Cu toata acestea, desi Comisia beneficiaza de o marja de apreciere in ceea ce priveste aplicarea articolului 239 din CVC, aceasta este obligata sa exercite aceasta putere punand realmente in balanta, pe de o parte, interesul Uniunii de a garanta respectarea dispozitiilor vamale si, pe de alta parte, interesul importatorului de bunaa��credinta de a nu suporta prejudicii care depasesc riscul comercial obisnuit (a se vedea Hotararea Tribunalului din 30 noiembrie 2006, Heuschen & Schrouff OriA�ntal Foods/Comisia, Ta��382/04, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 46 si jurisprudenta citata).82 Al doilea motiv al actiunii, in sustinerea caruia a intervenit Regatul Belgiei, trebuie examinat in mod special in lumina acestor consideratii.Cu privire la al doilea motiv, intemeiat pe o incalcare a tratatului si a normelor referitoare la aplicarea acestuia, in special a articolului 239 din CVC si a principiului proportionalitatii83 Reclamanta critica constatarea de neglijenta evidenta pe care Comisia ia��a imputata��o in cuprinsul deciziei atacate. Sustinuta de Regatul Belgiei, aceasta dezvolta o serie de argumente in sustinerea acestui motiv.84 In primul rand, reclamanta sustine ca Comisia nu ii putea imputa in niciun caz o neglijenta evidenta, intrucat pretinsele nereguli ar fi intemeiate pe ipoteza eronata ca reclamanta ar fi incheiat un acord de cumparare ulterioara a marfurilor. In al doilea rand, reclamanta sustine ca, avand in vedere imprejurarile cauzei, nu ii era posibil sa stie ca existau pretinse certificate de import falsificate, cumparate in conditiile pietei prin intermediul lui M, care intretinea de mai multi ani cu filiala acesteia o relatie bazata pe incredere. In al treilea rand, contrar jurisprudentei Tribunalului, Comisia nu ar aduce dovada niciunei neglijente evidente din partea reclamantei, in conditiile in care ea a actionat intotdeauna in cadrul practicilor comerciale obisnuite si a dat dovada de o conduita profesionala si diligenta. In al patrulea rand, reclamanta sustine, in esenta, ca reprosurile Comisiei cu privire la relatiile comerciale cu M si cu titularii certificatelor de import in litigiu sunt nefondate, aceste relatii tinand de practicile comerciale normale. In al cincilea rand, diligenta impusa ar fi contrara jurisprudentei, deosebit de greoaie si de disproportionata intra��o situatie speciala care depaseste cu mult riscul comercial normal. Or, la momentul faptelor, nu ar fi fost adecvat sa se suspecteze autenticitatea certificatelor de import. In al saselea rand, Comisia ar fi considerat in mod gresit ca conditia privind complexitatea legislatiei nu ar fi relevanta.85 Prin intermediul celui de al treilea, al celui de al patrulea si al celui de al cincilea argument, care trebuie analizate impreuna, reclamanta considera, in esenta, ca Comisia nu a dovedit lipsa de diligenta a acesteia.86 In primul rand, trebuie amintit ca, atunci cand autoritatile vamale au ajuns la concluzia ca nu se putea dovedi faptul ca operatorul economic a savarsit o inselaciune sau o neglijenta evidenta, revine Comisiei sarcina, in masura in care doreste sa se indeparteze de pozitia adoptata de autoritatile nationale, sa dovedeasca, pe baza elementelor factuale pertinente, existenta unui comportament vadit neglijent al operatorului mentionat (Hotararea Tribunalului din 27 septembrie 2005, Geologistics/Comisia, Ta��26/03, Rec., p. IIa��3885, punctele 78 si 82).87 Or, trebuie subliniat ca, in scrisoarea din 14 decembrie 2007, Administratia belgiana a vamilor si accizelor a considerat ca exista o situatie speciala in sensul articolului 239 din CVC si ca reclamanta nu a savarsit nicio neglijenta evidenta .88 In al doilea rand, trebuie amintit ca, pentru a ajunge la concluzia ca reclamanta nu a fost diligenta, Comisia a notat, in considerentul (60) al deciziei atacate, lipsa unei trasari a contactelor cu titularii certificatelor de import, desi astfel de contacte ar fi fost indispensabile pentru punerea in libera circulatie a marfurilor, numele acestor intreprinderi figurand in declaratiile de punere in libera circulatie, ceea ce era de natura sa le angajeze raspunderea . In considerentele (60) si (61), Comisia a aratat ca, in cazul in care reclamanta ar fi contactat intreprinderile respective, ar fi rezultat ca acestea nu erau la curent cu vanzarea dreptului de utilizare a certificatelor intocmite in numele lor si a conchis ca dispozitivul utilizat si lipsa contactelor demonstrau ca reclamanta era pregatita sa isi asume riscul de a importa banane in cadrul contingentului tarifar. Comisia a aratat, in considerentul (62), ca negocierile purtate in vederea cumpararii de certificate de import se desfasurau direct intre reclamanta si M, in considerentul (63), ca platile reclamantei erau efectuate intra��un cont personal al lui M, iar nu intra��un cont al angajatorului acestuia, in considerentul (64), ca reclamanta nu a adus dovada ca certificatele de import pe care i le transmitea lui M erau intra��adevar primite de acesta, in conditiile in care titularii certificatelor trebuiau sa le recupereze pentru a obtine eliberarea garantiei pe care fusesera obligati sa o constituie, in temeiul reglementarii, iar, in considerentul (65), ca cumpararea dreptului de utilizare a certificatelor se facea cu ajutorul facturilor pro forma transmise de doua intreprinderi spaniole, anumite facturi fiind trimise prin fax de la adrese necunoscute sau de catre persoane necunoscute. Pentru Comisie, acest dispozitiv nu intra sub incidenta practicilor comerciale normale.89 Rezumand, imprejurarile invocate de Comisie pentru a ajunge la concluzia lipsei de diligenta sunt in numar de cinci: lipsa de contact intre reclamanta si intreprinderile titulare de certificate de import; cumpararea dreptului de utilizare a certificatelor prin negocieri directe intre reclamanta si M; platile efectuate in contul personal al lui M; lipsa dovezilor privind primirea de catre M a certificatelor transmise de reclamanta; facturarea cumpararii dreptului de utilizare a certificatelor prin intermediul unor facturi pro forma transmise prin fax, unele de la adrese sau de la persoane necunoscute.90 In al treilea rand, trebuie precizat ca, in aparare, Comisia considera ca dispozitivul utilizat de reclamanta pentru a obtine dreptul de a utiliza certificatele de import este ``nelegal``, fiind contrar articolului 21 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2362/98, care interzice orice transmitere a drepturilor care rezulta dintra��un certificat de import al unui operator noua��venit catre un operator traditional. Cu privire la acest aspect, se impune constatarea ca decizia atacata, prin faptul ca refuza remiterea taxelor la import, nu se intemeiaza pe nelegalitatea dispozitivului de cumparare a dreptului de utilizare a certificatelor de import, ci pe neglijenta evidenta a reclamantei.91 Prin urmare, argumentatia Comisiei nu poate, in speta, sa influenteze temeinicia refuzului de a remite taxele la import.92 In al patrulea rand, trebuie precizat ca reclamanta, sustinuta in aceasta privinta de Regatul Belgiei, considera ca numai in cazul in care ar fi existat indoieli cu privire la autenticitatea certificatelor de import, gradul de diligenta ar fi implicat pentru aceasta o obligatie activa . Comisia arata ca, avand in vedere imprejurarile cauzei, cunoscute numai de reclamanta, aceasta ar fi trebuit sa aiba indoieli si sa ceara mai multe informatii cu privire la titularii certificatelor de import, eventuala lipsa de indoieli din partea autoritatilor vamale neavand nicio influenta asupra acestui aspect.93 La o prima lectura, nu reiese din decizia atacata ca Comisia a refuzat sa remita taxele la import pentru motivul ca reclamanta ar fi trebuit sa aiba indoieli privind autenticitatea certificatelor de import in litigiu. Lipsa de diligenta se intemeiaza aparent pe dispozitivul pus in aplicare pentru a obtine dreptul de a utiliza aceste certificate, dispozitiv din care anumite aspecte nu ar fi tinut de practicile comerciale normale [considerentul (65) al deciziei atacate]. In lumina unui astfel de continut, argumentul reclamantei nu este relevant pentru aprecierea temeiniciei deciziei atacate.94 Cu toate acestea, nu poate fi exclus ca Comisia sa fi considerat ca, dat fiind dispozitivul utilizat pentru dobandirea dreptului de a utiliza certificatele de import in litigiu, reclamanta ar fi trebuit sa aiba indoieli privind autenticitatea acestora, in masura in care se precizeaza, in considerentele (60) si (65) ale deciziei atacate, ca contactele cu titularii acestor certificate ar fi fost indispensabile si ca reclamanta nu sia��a pus intrebari cu privire la faptul ca sume importante au fost platite pe baza unor facturi pro forma primite prin fax. Cu toate acestea, pentru motivele expuse la punctele 98-102 si 111-115 de mai jos, aceste elemente nu erau de natura, in imprejurarile cauzei, sa dea nastere la indoieli cu privire la autenticitatea certificatelor de import in litigiu.95 In al cincilea rand, trebuie sa se analizeze cele cinci obiectii in temeiul carora Comisia a considerat ca reclamanta nu a dat dovada de diligenta.96 Primo, reclamanta sustine ca nu putea intra in contact cu fiecare titular de certificat, in caz contrar trebuind sa suporte o sarcina administrativa disproportionata ca urmare a numarului important de certificate in litigiu. Reclamanta ar fi actionat in cadrul relatiilor comerciale normale atunci cand a lasat in sarcina lui M gestionarea contactelor din reteaua acesteia. In cazul in care ar fi actionat altfel, ea ar fi pus in pericol relatia sa de afaceri cu M, de care avea nevoie pentru ca acesta sa gaseasca operatori noua��veniti doritori sa isi vanda dreptul de a utiliza certificatele de import. Reclamanta considera ca nu avea niciun motiv, la momentul faptelor, sa dea dovada de o vigilenta speciala in privinta acordurilor incheiate prin intermediul lui M, din moment ce metoda adoptata era aceeasi cu cea utilizata cu alti intermediari.97 In opinia Comisiei, reclamanta nu se poate prevala de argumentul referitor la relatia de incredere cu M, in caz contrar trebuind sa suporte toate consecintele acestei alegeri, din moment ce a privilegiat aceasta relatie in raport cu manifestarea diligentei necesare. Pe de alta parte, Comisia apreciaza ca reclamanta ar fi putut sa ii ceara lui M sa ii furnizeze informatii cu privire la titularii de certificate, relatiile lor comerciale fiind destul de recente la momentul faptelor. In sfarsit, Comisia considera ca masurile speciale pe care reclamanta lea��ar fi luat pentru gestionarea certificatelor de import sunt lipsite de importanta, in masura in care nu sa��a precizat in ce mod contribuiau la verificarea utilizarii in mod diligent si licit a certificatelor.98 Rezulta din dosar ca reclamanta a dispus de toate certificatele de import in litigiu prin intermediul lui M si ca certificatele mentionate erau puse la dispozitia sa, in general, la sfarsitul trimestrelor pentru care erau utilizate. Trebuie observat ca, atat in observatiile scrise, cat si in cursul sedintei, reclamanta a insistat asupra faptului ca operatiunile pentru care au fost utilizate certificatele de import in litigiu priveau intotdeauna cantitati mici de banane. O astfel de imprejurare ar fi justificat, in opinia reclamantei, recurgerea la un intermediar mai in masura sa obtina in termene destul de scurte certificatele care sa permita importul de marfuri in limitele contingentului tarifar. Aceste diferite elemente factuale nu au fost contestate de Comisie. Pe de alta parte, reclamanta sustine, fara a fi contrazisa, ca verifica forma si continutul certificatelor de import pe care le utiliza, in special cu privire la aspectul daca respectivele cantitati care figurau in certificate corespundeau cantitatilor atribuite operatorului noua��venit al carui nume figura in certificat .99 In pofida controalelor astfel efectuate, prima obiectie invocata de Comisie implica faptul ca reclamanta ar fi fost obligata sa intre in contact cu titularii certificatelor in litigiu intra��un termen suficient de scurt pentru a evita criticile formulate in considerentele (60) si (61) ale deciziei atacate.100 Intrebata in sedinta in legatura cu natura si cu intinderea acestei obligatii, care rezulta din considerentul (60) al deciziei atacate, Comisia nu a fost in masura sa identifice dispozitiile pe care sa��ar fi intemeiat existenta acesteia si nici sa ii precizeze intinderea in procesul de vamuire a marfurilor importate, in special punerea lor in libera circulatie, limitandua��se sa afirme ca cumpararea dreptului de utilizare a certificatelor de import de la operatori noua��veniti nu ar fi conforma cu reglementarea vamala. Or, dupa cum sa��a aratat deja la punctele 90 si 91 de mai sus, decizia atacata nu se intemeiaza pe nelegalitatea dispozitivului de cumparare a dreptului de utilizare a certificatelor de import.101 Astfel, Comisia nu dovedeste ca reclamanta era obligata sa intre in contact cu titularii certificatelor de import in litigiu pentru a efectua operatiunile de vamuire. Concret, Comisia nu furnizeaza niciun element care sa demonstreze ca o astfel de luare de contact ar fi fost obligatorie pentru ca reclamanta sa puna in libera circulatie marfurile importate, in conditiile in care nu se contesta ca aceasta a putut indeplini fara a intampina obstacole toate formalitatile administrative legate de importul marfurilor vizate in certificatele de import in litigiu.102 In rest, nu se poate accepta, in principiu, ca un operator economic care importa marfuri in Uniune si care, in acest scop, recurge la serviciile unui intermediar pentru a obtine dreptul de a utiliza certificate de import sa fie considerat lipsit de prudenta sau de diligenta daca nu efectueaza verificari in privinta titularilor de certificate. Astfel, recurgerea la serviciile unui astfel intermediar tine de modalitatile practice ale desfasurarii activitatii de import aflate la discretia importatorului si are ca obiect facilitarea desfasurarii acestei activitati, importatorul apreciind ca, intra��un context economic dat, intermediarul este o persoana mai in masura decat el sa gaseasca operatori noua��veniti care au obtinut certificate si care doresc sa cedeze dreptul de utilizare a acestora, mai ales atunci cand, precum in speta, importatorului ii sunt necesare un numar insemnat de certificate intra��un termen destul de scurt (a se vedea punctul 98 de mai sus). In lipsa oricarui alt element precis de natura sa provoace indoielile operatorului in ceea ce priveste autenticitatea certificatelor de import utilizate, nu se poate considera ca contactele cu titularii de certificate de import erau indispensabile pentru a permite punerea in libera circulatie a marfurilor importate.103 Prin urmare, Comisia nu dovedeste ca imprejurarile evidentiate in considerentele (60) si (61) ale deciziei atacate constituie o lipsa de diligenta din partea reclamantei.104 Secundo, reclamanta sustine ca era normal ca ea sa efectueze plati in contul personal al lui M, dat fiind ca acesta actiona in mod independent, iar reclamanta proceda in acelasi mod cu alti intermediari, ca nu i se poate imputa ca nu a verificat daca certificatele pe care i le transmitea lui M erau intra��adevar primite de acesta, ceea ce ar constitui un volum de munca disproportionat si nu ar corespunde unei practici comerciale normale, si ca ar fi fost informata in cazul in care M nu ar fi primit certificatele, avand in vedere in special regularitatea relatiilor lor de afaceri.105 In aparare, Comisia reitereaza criticile formulate in decizia atacata, cu alte cuvinte, faptul ca, pe baza gradului de diligenta aplicabil in speta, se putea astepta din partea reclamantei ca aceasta sa se asigure ca platile erau efectuate in conturile adecvate si sa verifice primirea in bune conditii a certificatelor pe care le transmitea. Comisia arata ca reclamanta, in calitate de operator diligent, ar fi trebuit sa aiba indoieli cu privire la imprejurarea ca M dorea ca sume importante sa fie platite in nume propriu si in conturi private, fara stirea angajatorului sau.106 A doua, a treia si a patra obiectie care figureaza in considerentele (62) si (64) ale deciziei atacate privesc cumpararea dreptului de utilizare a certificatelor prin negocieri directe intre reclamanta si M, platile efectuate in contul personal al lui M si lipsa de dovezi in ceea ce priveste primirea de catre M a certificatelor transmise de reclamanta (a se vedea punctul 89 de mai sus).107 Pe plan factual, trebuie constatat ca reclamanta intretinea relatii comerciale cu M din 1997, in conditiile in care, anterior, una dintre filialele sale italiene avusese mai multi ani relatii cu o intreprindere portugheza de comert international pentru care lucra M. Rezulta de asemenea din intregul dosar ca, astfel cum sustine reclamanta, relatia comerciala in vederea cumpararii dreptului de utilizare a certificatelor in litigiu se stabilise numai intre aceasta si M, ceea ce, in sedinta, Comisia a recunoscut ca nu contesta. In plus, nimic din decizia atacata sau din observatiile scrise ale Comisiei nu permite sa se puna in discutie afirmatia reclamantei potrivit careia M isi desfasura activitatea in mod independent si nici nu indica faptul ca acesta din urma ar fi desfasurat activitatea respectiva in mod fraudulos. Prin urmare, argumentele Comisiei amintite la punctul 105 de mai sus nu pot decat sa fie respinse, intrucat sunt intemeiate pe ideea, care rezulta de asemenea din decizia atacata, ca ar prezenta un risc sporit de manopere frauduloase recurgerea la un intermediar care, pe de alta parte, ar fi fost angajat al unei intreprinderi de comert international, in vederea achizitionarii drepturilor de utilizare a certificatelor in litigiu.108 In imprejurarile cauzei, tinand seama de asemenea de cele precizate la punctul 102 de mai sus, nici negocierea de catre reclamanta a cumpararii dreptului de utilizare a certificatelor in litigiu direct cu M, nici platile aferente tuturor acestor cumparari in contul personal al acestuia, nici lipsa cererii catre acesta a confirmarii de primire a certificatelor utilizate pe care reclamanta i le restituia nu demonstreaza ca reclamanta a dat dovada de lipsa de diligenta.109 Tertio, reclamanta sustine ca folosirea de facturi pro forma ar fi o practica comerciala normala, utilizata cu alti intermediari si de alti importatori, aceste facturi constituind bonuri de comanda pe baza carora il remunera pe M, care intocmea apoi facturile definitive. Imprejurarea ca facturile au fost trimise de societati spaniole pe care reclamanta nu le cunostea nu ar constitui o particularitate care sa fi trebuit sa o incite la un surplus de vigilenta, intrucat operatorii in cauza erau intreprinderi necunoscute in sectorul bananelor, iar toate contactele cu acesti operatori erau gestionate de M, in conditiile in care Comisia nu aduce dovada niciunei neglijente evidente.110 Comisia considera ca ceea ce ridica probleme este utilizarea facturilor pro forma, cu alte cuvinte, transmiterea prin fax de catre persoane necunoscute de la adrese necunoscute. Din acest motiv, reclamanta ar fi trebuit sa efectueze verificari.111 Cu privire la acest aspect, trebuie amintit ca, in considerentul (65) al deciziei atacate, Comisia a precizat urmatoarele:``[F]acturarea cumpararii dreptului de utilizare a certificatelor se realiza cu ajutorul facturilor pro forma transmise prin [fax] de cele doua intreprinderi spaniole citate anterior, iar din dosar rezulta ca unele dintre aceste facturi pro forma au fost transmise prin [fax] pornind de la adrese sau de catre persoane necunoscute. Comisia are indoieli in privinta aspectului ca tine de practicile comerciale normale faptul ca sume foarte importante sa fie platite pe baza unor simple facturi pro forma primite prin [fax] in astfel de imprejurari; or, din dosar nu rezulta ca [reclamanta] sia��ar fi pus nici cea mai mica intrebare in aceasta privinta.``112 Trebuie constatat mai intai ca masurile de organizare a procedurii si sedinta de judecata au evidentiat o divergenta de apreciere cu privire la un element de fapt . Astfel, raspunzand la intrebarile adresate de Tribunal, Comisia a prezentat facturi
Decizia CCR nr. 255/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei
Taxe vamale. Calculul majorarilor de intarziere. Pronuntaţă de: Decizia nr. 4438 din 21 septembrie 2005, I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal
Taxe vamale. Mijloc de transport aflat in regim de admitere temporara. Donatie. Regim vamal aplicabil. Pronuntaţă de: Decizia nr.1554 din 10 martie 2005, I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal
Regim vamal. Scutire de la plata taxelor vamale. Utilaje importate de intreprinderi mici si mijlocii. Instrainarea utilajelor catre o societate din ca Pronuntaţă de: Decizia nr.1306 din 1 martie 2005, I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal
Taxa vamala. Diferente in minus. Caz in care nu se datoreaza majorari de intarziere Pronuntaţă de: Decizia nr.640 din 20 februarie 2002, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Taxa vamala. Autoturism introdus in tara de un turist in regim de admitere temporara. Donatie facuta ulterior unei fundatii non-profit. Consecinte cu Pronuntaţă de: Decizia nr.364 din 5 februarie 2002, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Taxa pe valoare adaugata. Bunuri importate in sistem de leasing Pronuntaţă de: Decizia nr.291 din 30 ianuarie 2002, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Van Gend en Loos, o firma de importatori, a fost solicitata sa plateasca taxe vamale pentru o marfa importata din Germania in Olanda, conform legii ad Pronuntaţă de: Cazul: Van Gend en Loos vs. Nederlandse Administratie der Belastingen, nr.26/26, 1963
O lege italiana din 1990 prevede ca taxele vamale si alte impuneri percepute in aplicarea dispozitiilor nationale incompatibile cu dreptul comunitar, Pronuntaţă de: Cazul: Comisia Comunitatilor Europene c. Italia, 9 decembrie 2003
Contrabanda. Elemente constitutive. Introducerea in tara de munitie, fara drept Pronuntaţă de: I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 677 din 2 februarie 2006
Nelegalitatea proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor aplicate conform O.U.G. nr. 129/2021 Sursa: avocat Andreea-Cristina Deaconu | MCP Cabinet avocati
Produsele alimentare originare din teritorii ocupate de Statul Israel trebuie sa poarte mentiunea teritoriului lor de origine Sursa: Curtea de Justitie a Uniunii Europene
Precizari privind evaluarea functionarilor publici pentru anul 2018, conform Legii nr. 24/2019 Sursa: MCP Cabinet avocati
Stabilirea salariului minim diferentiat si modul de contestare a decizilor emise de angajator. Lista functiilor si ocupatiilor care necesita studii superioare Sursa: MCP Cabinet avocati
A fost modificat regimul strainilor in Romania Sursa:
Care sunt riscurile persoanelor care trec vama cu marfuri de contrabanda sau fara documente? Sursa: Av. Andrei-Gheorghe Gherasim
Care sunt riscurile persoanelor care trec vama cu marfuri fara documente? Sursa: EuroAvocatura.ro