Rolul activ al arbitrului. Actiune in anularea unei hotarari arbitrale

Faptul ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de a-si dovedi pretentiile si apararile in sustinerea actiunii nu poate fi imputata arbitrului, sub forma unei lipse de diligenta a acestuia de a cerceta si starui in stabilirea situatiei de fapt, neexistand vreo norma legala care sa-l oblige pe arbitru sa se erijeze in avocatul uneia dintre parti, sub pretextul exercitarii rolului activ .

1. Reclamanta SC A. SA Borzesti, la data de 12 aprilie 2012, a demarat procedura de arbitraj in litigiu cu parata B. Ltd, iar prin memoriul depus la data de 29 noiembrie 2012, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 288.042 EURO - principal datorie conform facturilor nr. 4431/23.02.2009, nr. 4562/15.04.2009, nr. 4672/15.05.2009, nr. 4751/27.05.2009, nr. 4937/02.07.2009, nr. 5096/30.07.2009, nr. 5243/31.08.2009 si nr. 5569/03.11.2009 si a dobanzii legale pentru plata cu intarziere conform legislatiei din Romania (6% pe an) pentru sumele din facturile respective si (3) a costurilor.

2. Prin cererea reconventionala in litigiul arbitral, parata B. Ltd a solicitat sa se constate ca Raportul incheiat la data de 03 februarie 2009 este nul si neavenit, acesta fiind semnat ca rezultat al fraudei din partea reclamantei si/sau al unei erori induse de aceasta; sa se respinga in intregime pretentiile reclamantei; sa se dispuna plata de catre reclamanta (1) a sumei de 240.000,00 CHF - valoarea scrisorii de garantie executate si incasate de catre reclamanta, (2) a sumei de 48.000,00 CHF - dobanda legala pentru plata cu intarziere conform legislatiei din Romania (6% pe an) la suma incasata conform scrisorii de garantie aferente perioadei din aprilie 2011 pana in iulie 2014, inclusiv, (3) a sumei de 447.634,82 CHF - cheltuieli efectuate de intimata ca urmare a Raportului, (4) a sumei de 123.099,56 - dobanda legala pentru plata cu intarziere conform legislatiei din Romania (6% pe an) la suma cheltuielilor aferente perioadei iunie 2010 - iulie 2014, inclusiv, si (5) a costurilor.

3. Prin sentinta arbitrala din 15 decembrie 2014 pronuntata de Curtea de Arbitraj din Paris au fost respinse toate pretentiile si contrapretentiile formulate de parti; costurile arbitrajului stabilite de Curte in sesiunea sa din 11 decembrie 2014, la suma de 110.000 dolari SUA, vor fi suportate in parti egale de parti; onorariile si cheltuielile expertului in valoare de 63.101,41 GBP vor fi suportate in parti egale de parti; fiecare parte suporta propriile cheltuieli de judecata si costurile de alta natura in prezentul arbitraj; toate celelalte revendicari si solicitari, fie ale reclamantei fie ale intimatei au fost respinse.

Pentru a pronunta astfel, tribunalul arbitral a retinut, in esenta, dupa prezentarea unui vast expozeu asupra modului de stabilire a faptelor pe baza probelor analizate, urmatoarele:

Cu privire la nerespectarea garantiei de buna executie, tribunalul arbitral a constatat ca aceasta nu a fost realizata nici pentru fulgi, nici pentru pelete si ca nerealizarea testului de functionare nu a fost cauzata de motive dincolo de controlul intimatei, chiar daca esecul a fost consecinta prezentei substantelor organice in materia prima de alimentare. Ca urmare, intimata nu a reusit sa efectueze un test de functionare cu rezultate pozitive in perioada convenita si trebuie obligata la plata unor penalitati conform contractului si Anexei 1.

S-a mai retinut ca, la momentul incheierii actului aditional la Anexa 1 prevazuta in Raport, intimata nu a fost in eroare cu privire la obiect si nici indusa in eroare de vreo frauda a reclamantei, raportul fiind valabil incheiat.

Astfel, instanta arbitrala a concluzionat ca modificarea art. 11.3 din contract a fost valabila, avand in vedere ca esecul testului de functionare nu a fost cauzat de motive dincolo de controlul intimatei, instalatia nefiind acceptata conform art. 9 (12) din contract . In consecinta, intimata a fost obligata sa intreprinda masurile prevazute in contract si amendamentele la acesta, in scopul de a realiza teste de functionare cu rezultate pozitive si sa suporte cheltuielile legate de aceste etape.

Cu privire la pretentiile reclamantei in cuantum de 288.042 Euro, tribunalul arbitral a constatat ca, potrivit raportului, in principiu reclamanta are dreptul sa primeasca sumele datorate pentru costurile de consum de utilitate, salariile personalului de operare si pierderile de produse .

Astfel, analizand pretentiile reclamantei, instanta arbitrala a retinut ca factura nr. 4431 din 23 februarie 2009 in valoare de 55.253 Euro este prescrisa, in conformitate cu art. 3.1 si art. 7.2 din Decretul nr. 167/1958 si ca termenul de prescriptie nu a fost intrerupt, in speta neexistand nicio recunoastere explicita, nici tacita in numele intimatei.

Tribunalul arbitral a mai constatat ca, desi intimata a formulat obiectii la sumele pretinse de reclamanta, aceasta din urma nu a exhibat dovezi care sa sustina suportarea unor astfel de costuri si care sa dovedeasca valoarea lor, in afara de rapoartele elaborate si semnate de catre ea, rapoarte lipsite de vreo dovada care sa demonstreze suportarea efectiva a costului.

In concluzie, s-a retinut ca pretentiile intemeiate pe facturile nr. 4562 din 15 aprilie 2009, nr. 4672 din 15 mai 2009, nr. 4751 din 27 mai 2009, nr. 4937 din 2 iulie 2009, nr. 5096 din 30 iulie 2009, nr. 5243 din 31 august 2009 si nr. 5569 din 3 noiembrie 2009 nu au fost dovedite, motiv pentru care pretentiile reclamantei au fost respinse.

Totodata, s-a apreciat ca fiind nerelevanta verificarea daca aceste pretentii se incadreaza in plafonul de 5% din pretul contractului, aplicabil tuturor penalitatilor posibile pentru esecul garantiei de buna executie in conformitate cu Anexa 1.

Referitor la pretentiile intimatei, respectiv suma de 240.000.00 CHF - reprezentand valoarea scrisorii de garantie executate si colectate de catre reclamanta si suma de 44.634,82 CHF, sume revendicate ca plati necuvenite din moment ce sunt platite ca raspundere decurgand din Raport, instanta arbitrala le-a respins, retinand urmatoarele:

In ceea ce priveste suma de 240.000 CHF, s-a retinut ca intimata nu are dreptul de a pretinde rambursarea acesteia, intrucat reprezinta garantia primita de catre reclamanta in suma maxima - 5% din pretul contractului - ca penalitati datorate pentru nerealizarea garantiei de buna executie din motive ce tin de controlul intimatei.

Sub acest aspect, s-a retinut ca nu au fost efectuate cu succes teste de garantie de buna executie nici pentru fulgi, nici pentru pelete din motive ce tin de controlul intimatei, astfel ca aceasta datoreaza o penalitate maxima de 240.000 CHF, conform art. 13.4.2 din Anexa 1, intimata neavand dreptul de a pretinde restituirea acestei sume.

Totodata, s-a retinut ca intimata nu are dreptul de a pretinde nici rambursarea sumelor pretins a fi deja platite conform Raportului, intrucat in realitate esecul testului garantiei de buna executie a fost determinat de motive ce tin de controlul intimatei, aceasta fiind obligata sa intreprinda masurile necesare pentru realizarea garantiei de buna executie si sa suporte cheltuielile aferente.

Cu privire la dobanda, tribunalul arbitral a constatat ca toate pretentiile celor doua parti au fost respinse in intregime si ca nu se datoreaza nicio dobanda .

Impotriva acestei sentinte, reclamanta SC A. SA Borzesti a formulat actiune in anulare hotarare arbitrala intemeiata pe dispozitiile art. 364 lit. g) si i) C. proc. civ.

4. Prin sentinta civila nr. 60 din 7 mai 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila a fost respinsa exceptia tardivitatii actiunii invocata de parata B. Ltd Switzerland. Totodata, a fost respinsa actiunea in anulare formulata de reclamanta SC A. SA Borzesti, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta astfel, instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:

Referitor la exceptia tardivitatii actiunii in anulare s-a constatat ca este neintemeiata, apreciindu-se ca actiunea a fost depusa in termenul legal, considerat in raport cu data comunicarii hotararii arbitrale - data de 19 decembrie 2014 - si data depunerii la oficiul postal - 19 ianuarie 2015.

Exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare, invocata de intimata-parata B. Ltd Switzerland in raport cu dispozitiile noului Cod de procedura civila, a fost respinsa ca neintemeiata, apreciindu-se ca este lipsita de temei juridic avand in vedere ca litigiul cade sub incidenta vechiului Cod de procedura civila, acesta debutand la 12 aprilie 2012.

Instanta a mai retinut ca hotararea arbitrala nu incalca principiile aflarii adevarului, contradictorialitatii si al dreptului la aparare, intrucat cererea reclamantei nu a fost respinsa pentru lipsa probelor, ci a fost respinsa ca neintemeiata, reclamanta putand fi considerata creditoarea paratei pe temeiul Raportului din 03 februarie 2009. Insa probele administrate de reclamanta nu au fost convingatoare cu privire la intinderea creantei, deoarece facturile au fost intocmite de aceasta fara o justificare faptica a cheltuielilor pretinse ca fiind efectuate in procesul de instalare si de punere in functiune a instalatiei ce a constituit obiectul litigiului.

Totodata, instanta de fond a apreciat ca in mod just instanta arbitrala a constatat ca nu poate obliga parata la plata sumelor mentionate in facturi, aceste facturi fiind, in lipsa oricaror probe obiective, consecinta manifestarii unilaterale de vointa a reclamantei.

S-a mai retinut ca aprecierea instantei arbitrale asupra temeiniciei pretentiilor reclamantei reprezinta o chestiune de fapt, ce nu poate fi cenzurata de instanta avand in vedere ca, potrivit dispozitiilor art. 35810 alin. (1) si art. 35811 alin. (4) C. proc. civ., in procedura arbitrala partile sunt obligate sa isi dovedeasca faptele, iar arbitrul este cel care apreciaza probele dupa intima lui convingere, apreciere care nu intra sub protectia normelor de ordine publica ori a celor imperative, invocate de reclamanta, prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ.

In acest context, s-a reamintit ca stabilirea situatiei de fapt este domeniul suveran al instantei arbitrale, iar judecata situatiei de fapt, inclusiv pentru considerentul lipsei dovezilor convingatoare privind intinderea pretentiilor, excede motivelor pentru care hotararea arbitrala poate fi cenzurata, dat fiind faptul ca aprecierea asupra situatiei de fapt nu cade sub protectia regulilor de ordine publica ori a celor imperative.

Pe de alta parte, instanta a reamintit ca lipsa probelor convingatoare in dovedirea pretentiilor reclamantei nu poate fi reprosata arbitrului, fiind o sarcina a partilor, potrivit art. 35810 alin. (1) C. proc. civ., iar reclamanta nu poate sa se prevaleze de lipsa sa de diligenta in administrarea probelor reprosand instantei arbitrale ca din cauza lipsei de probe convingatoare acesta a incalcat principiul dreptului la aparare, principiul aflarii adevarului si principiul contradictorialitatii.

S-a considerat ca doar in cazul in care arbitrul ar fi refuzat cererea reclamantei de a isi proba pretentiile ar putea sa fie considerata o incalcare a principiilor aratate si in niciun caz lipsa dovezilor convingatoare, o astfel de situatie neexistand insa in speta.

Astfel, nu este permis in actiunea in anulare ca reclamanta sa critice o hotarare arbitrala in care s-a decis pe temeiul probelor depuse de ea, in conditiile in care aceasta nu a solicitat alte probe, ci dimpotriva s-a opus cererii de probe formulata de parata tocmai cu privire la pretentiile formulate de reclamanta, probe prin care parata incerca sa dovedeasca faptul ca valoarea mentionata de reclamanta in facturi este alta.

In plus, nu exista niciun temei juridic care sa il oblige pe arbitru sa se erijeze in aparatorul uneia dintre parti, sub nume de rol activ al judecatorului - nu al arbitrului - si sa solicite suplimentarea probelor; cu atat mai mult in speta, in conditiile in care reclamanta s-a opus cererii probatorii a paratei.

Reclamanta a speculat folosirea de catre arbitru a sintagmei ``respinge ca nedovedit``. Aceasta sintagma este, in speta, sinonima cu cea de ``respinge ca neintemeiata``. Arbitrul a constatat ca reclamanta are temei pentru pretentiile invocate, Raportul din 03 februarie 2009, insa a respins cererea ca neintemeiata pentru ca reclamanta nu si-a probat existenta si intinderea pretentiei.

De asemenea, nu a fost incalcat nici principiul contradictorialitatii si nici cel al dreptului la aparare, litigiul fiind dezbatut in contradictoriu si cu respectarea dreptului la aparare, procedura arbitrala fiind diferita de cea de drept comun, iar lipsa probelor nu poate fi reprosata arbitrului.

S-a considerat ca instanta de judecata nu a avut niciun temei juridic sa cenzureze hotararea arbitrala pe temeiul lipsei rolului activ al arbitrului in a pune in discutie noi probe, chestiune transata si in dreptul civil roman prin art. 129 alin. (51) C. proc. civ.

Critica referitoare la incalcarea dispozitiilor imperative privind prescriptia extinctiva a fost, de asemenea, respinsa, instanta de fond apreciind ca in mod corect a retinut instanta arbitrala ca, in raport cu situatia de fapt, parata nu a recunoscut pretentia reclamantei pentru a se putea face aplicarea art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai constatat ca adresa din 26 mai 2009, invocata de reclamanta ca temei al intreruperii cursului termenului de prescriptie al dreptului la actiune pentru pretentiile din factura nr. 4431/23.02.2009, nu poate fi retinuta, intrucat aceasta adresa are ca obiect factura nr. 4672.

Situatia de fapt retinuta de instanta arbitrala nu poate constitui obiect al cenzurii de instanta statala pe temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., norma ce permite anularea hotararilor care incalca regula imperativa, in speta art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Aceasta regula nu a fost ignorata de catre arbitru, ci, dimpotriva, a fost recunoscuta si, facand aplicarea ei, a constatat ca situatia de fapt nu se incadreaza in ipoteza acestei reguli .

Instanta de fond a respins ca neintemeiata critica privind lipsa motivelor care sa sprijine solutia pronuntata, retinand ca hotararea a fost motivata in peste 50 de pagini, in care au fost analizate cu rigurozitate toate pretentiile si contrapretentiile partilor, analiza a pretentiilor ce nu corespunde cu interesele reclamantei, neexistand nicio garantie ca acele cheltuieli au existat sau ca sumele pretinse sunt cele reale, iar, asa cum a fost aratat anterior, sintagma ``respingerea cererii ca nedovedita`` este, in limbajul arbitrului, sinonima cu ``respingerea ca neintemeiata``.

5. Impotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SA Borzesti a declarat recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 si art. 3041 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a hotararii recurate si, pe cale de consecinta, admiterea actiunii in anulare si anularea in parte a sentintei arbitrale. In fond, reclamanta a solicitat rejudecarea actiunii arbitrale si admiterea acesteia, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 327.467 Euro reprezentand sume datorate conform contractului incheiat intre parti, precum si la plata cheltuielilor arbitrale.

In motivarea recursului, dupa prezentarea situatiei de fapt cu privire la derularea raportului contractual dintre partile litigante, recurenta-reclamanta SC A. SA Borzesti a criticat solutia instantei data motivului de anulare prevazut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., constand in incalcarea dispozitiilor imperative ale legii de catre arbitru, respectiv a principiului aflarii adevarului, a principiului contradictorialitatii si dreptului la aparare, precum si a normelor privind prescriptia extinctiva.

Referitor la incalcarea principiului aflarii adevarului, recurenta - reclamanta a sustinut ca arbitrul a omis sa cerceteze si sa staruie in stabilirea faptelor ce vizau elementul pe care l-a considerat nedovedit, respectiv cuantumul pretentiilor.

In privinta acestui element, constatand dificultatile in stabilirea situatiei de fapt dupa inchiderea dezbaterilor, arbitrul era obligat sa le invedereze partilor in incercarea de a lamuri problema, neputand respinge expeditiv si formal actiunea arbitrala ca nedovedita.

In continuare, recurenta a prezentat argumente de ordin teoretic cu privire la imperativul respectarii principiului aflarii adevarului in cadrul procedurii arbitrale si rolul arbitrului in aflarea adevarului.

Astfel, a aratat ca, in aplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., principiul aflarii adevarului impune arbitrului indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza si ca, procedura arbitrala trebuie sa se desfasoare intr-o maniera care sa corespunda scopului acesteia, de a releva adevarul in litigiul dedus arbitrajului.

Totodata, nu poate fi ignorat ca o asemenea conduita a arbitrului - rolul activ - este recunoscut inclusiv in cuprinsul regulilor procedurale aplicabile prezentului arbitraj, respectiv Regulile Curtii de Arbitraj International de la Paris, la art. 25 alin. 2, care prevad ca in orice moment in cursul procedurii tribunalul poate solicita oricarei parti sa depuna probe suplimentare.

Rationamentul instantei este profund gresit si, totodata, incalca imperativul respectarii principiului aflarii adevarului in cadrul procedurii arbitrale, instanta ignorand atat continutul principiului aflarii adevarului, cat si rolul arbitrului in aflarea adevarului.

Din considerentele instantei de fond, reiese in mod evident ca au fost incalcate aceste principii si ca instanta a negat in mod vadit nelegal aplicabilitatea lor in arbitraj, aspecte ce au fost subsumate motivului de anulare prevazut de dispozitiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.

De altfel, instanta de fond in mod gresit a retinut ca aceste critici ar privi modalitatea de apreciere a probelor de catre arbitru, apreciere care in mod evident nu cade sub protectia normelor de ordine publica ori imperative si astfel nu poate fi cenzurata de instanta.

Sub acest aspect, recurenta - reclamanta a aratat ca nu a contestat modalitatea de apreciere a probelor de catre arbitru, ci omisiunea acestuia de a cerceta si starui in stabilirea faptelor ce vizau elementul considerat nedovedit, respectiv cuantumul pretentiilor.

Totodata, motivele retinute de instanta de fond sunt straine de sustinerile sale, deci straine cauzei, atata timp cat nu a reprosat niciodata arbitrului lipsa probelor convingatoare privind intinderea pretentiilor.

Recurenta - reclamanta a mai sustinut ca modalitatea in care arbitrul a dat rezolvare cauzei nu se rezuma la o problema de exprimare sau de traducere, intrucat termenul ``nedovedit`` utilizat de arbitru nu echivaleaza cu termenul ``neintemeiat`` din limba romana.

Fata de argumentele expuse, recurenta a apreciat ca in speta se impunea desfiintarea hotararii arbitrale pronuntate cu incalcarea principiului aflarii adevarului si cu nesocotirea rolului activ al arbitrului, fiind indeplinita ipoteza prevazuta de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

O alta critica vizeaza gresita solutionare a motivului de anulare prin care a criticat sentinta arbitrala sub aspectul incalcarii principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare, in dezvoltarea careia, dupa prezentarea argumentelor de ordin teoretic, recurenta - reclamanta a sustinut urmatoarele:

Asa cum rezulta din motivare, instanta de fond nu a analizat argumentele subsumate criticii referitoare la incalcarea principiului contradictorialitatii. Singura analiza facuta de instanta, si aceasta gresita, priveste efectele rezultate din maniera in care s-a administrat probatoriul in fata instantei arbitrale, respectiv cum s-a solutionat cererea intimatei de depunere a unor inscrisuri .

Printr-o dezlegare anterioara, prin Ordinul Procedural nr. 2, arbitrul unic a stabilit ca o categorie de inscrisuri - de natura celor pe care la deliberare le-a considerat o lipsa ce ar justifica decisiv, in optica sa, respingerea actiunii - care privesc inclusiv perioada in discutie, nu erau relevante in cauza. Astfel, a transat problema neutilitatii in aprecierea sa a inscrisurilor vizate de acel ordin, cu titlu obligatoriu pentru parti.

Fata de existenta unei asemenea dezlegari obligatorii, care stabilea anumite coordonate privind administrarea probatoriului in cauza si in considerarea acestei dezlegari, recurenta - reclamanta a aratat ca nu a mai readus in discutie aceleasi probe, respinse de Arbitrul Unic.

Or, in aceste imprejurari, in vederea asigurarii contradictorialitatii, Arbitrul Unic nu putea, fara a repune in discutie necesitatea suplimentarii probatoriului vizand problema determinarii cuantumului pretentiilor, sa retina cauza in pronuntare si sa respinga actiunea, pe motivul ca probele ce i-au fost puse la dispozitie nu erau suficiente pentru dovedirea cuantumului pretentiilor.

Prin conduita sa, arbitrul a incalcat principiul contradictorialitatii, reclamanta fiind pusa in situatia in care, practic, nu a avut posibilitatea reala de a discuta aceste aspecte, ce au fost invederate in actiunea in anulare, precum si sa-si expuna pozitia in legatura cu necesitatea suplimentarii probelor de la dosar.

Instanta de fond a ignorat practic aceste critici care dovedeau incalcarea principiului contradictorialitatii de catre arbitrul unic.

Cu privire la incalcarea dispozitiilor imperative ale legii referitoare la prescriptia extinctiva, recurenta - reclamanta a aratat ca rationamentul instantei este gresit, intrucat in opinia sa o astfel de incalcare a unor dispozitii de ordine publica poate fi cenzurata si sanctionata pe calea actiunii in anulare.

Recurenta - reclamanta a mai criticat si solutia data asupra motivului de anulare privind nemotivarea hotararii arbitrale, in sensul ca aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijina solutia pronuntata de arbitru.

Sub acest aspect, a aratat ca motivele retinute de instanta de fond sunt straine de sustinerile sale - ale reclamantei - sau ale cauzei, intrucat hotararea arbitrala nu a fost criticata pentru motivele retinute de instanta de fond .

S-a subliniat ca viciul hotararii arbitrale pe care l-a invocat nu se refera la modalitatea in care arbitrul a apreciat probele, asa cum in mod gresit a retinut instanta de fond, ci la imprejurarea ca, o asemenea apreciere daca a existat - or, nu a existat, tocmai pentru ca actiunea a fost respinsa ca nedovedita - nu se confirma in cuprinsul hotararii arbitrale.

O astfel de solutie, al carei singur suport este afirmatia privind pretinsa insuficienta a probelor, nu numai ca incalca principiul aflarii adevarului, atragand incidenta motivului de anulare prevazut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. analizat supra, dar, mai mult, conduce la pronuntarea unei hotarari nemotivate, fara considerente de natura sa sprijine aprecierea arbitrului, hotarare supusa anularii in conformitate cu art. 364 lit. g) C. proc. civ.

In final, recurenta - reclamanta a aratat ca toate aceste argumente au fost ignorate de instanta de fond atunci cand a motivat sumar solutia de respingere si a acestui motiv de anulare.

Intimata - parata SC B. Ltd Switzerland a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Inalta Curte a constatat ca recursul reclamantei este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Sub un prim aspect, se constata ca in argumentarea recursului, reclamanta SC A. SA Borzesti a reiterat motivele actiunii in anulare ca si motive de recurs, insa fara a evidentia critici referitoare la o presupusa incalcare a legii sau o nemotivare a sentintei atacate.

Chestiunea judicioasa supusa analizei vizeaza modul de solutionare a actiunii arbitrale, prin prisma careia recurenta - reclamanta invoca gresita solutie de respingere a actiunii in anulare a hotararii arbitrale, in contextul unei presupuse incalcari de catre arbitru a principiilor aflarii adevarului, al contradictorialitatii si al dreptului la aparare, a normelor privind prescriptia extinctiva, precum si a nesocotirii rolului activ de catre arbitru.

In cauza, instanta sesizata cu actiunea in anulare a procedat la verificarea hotararii arbitrale, in ce masura aceasta ar putea fi desfiintata prin prisma motivelor invocate raportat la cele prevazute expres de lege, retinandu-se ca actiunea in anularea hotararii arbitrale vizeaza in esenta critici de netemeinicie referitoare la insuficienta probatoriului sau maniera de interpretare a acestuia, apreciere a probatoriului ce nu intra sub protectia normelor de ordine publica ori a celor imperative.

In perimetrul motivului de anulare a hotararii arbitrale prevazut in art. 364 lit. i) C. proc. civ. referitor la incalcarea ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozitiilor imperative ale legii, nu pot fi incluse chestiunile de fapt, evocate pe larg de recurenta, sau cele cu privire la aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, independent de situatia de fapt stabilita.

In acest context, instanta de fond in mod corect a retinut ca nu se poate sustine o incalcare a principiului aflarii adevarului ori nesocotirea rolului activ de catre arbitru, in conditiile in care sarcina probei tine de diligenta partii - in speta, a reclamantei - potrivit art. 35810 alin. (1) C. proc. civ. si, nicidecum, de sarcina arbitrului, neexistand vreo norma legala care sa-l oblige pe arbitru sa se erijeze in avocatul uneia dintre parti, sub pretextul exercitarii rolului activ .

Sub acest aspect, rolul activ al arbitrului in aflarea adevarului in materia procedurii arbitrajului se concretizeaza in evidentierea tuturor aspectelor de fapt care pot conduce la cea mai buna solutionare in drept sau in echitate a problemelor aduse in fata tribunalului arbitral, partile semnatare ale conventiei arbitrale avand la randul lor drepturi si obligatii .

Faptul ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de a-si dovedi pretentiile si apararile in sustinerea actiunii nu poate fi imputata arbitrului, sub forma unei lipse de diligenta a acestuia de a cerceta si starui in stabilirea situatiei de fapt, tradusa prin grija arbitrului de a da dovada in exercitarea misiunii jurisdictionale incredintata de parti si de a se transforma in avocatul partilor, pentru a nu se incalca alte principii fundamentale ale procesului arbitral.

O alta critica strans legata de conduita arbitrului se refera la neanalizarea de catre instanta de fond a criticilor privitoare la incalcarea principiului contradictorialitatii de catre arbitru.

Or, aceasta critica nu poate fi primita, analiza instantei a fost una globala intrucat impunea considerente comune, astfel ca nu se poate sustine ca instanta ar fi procedat la o analiza partiala sau preferentiala a motivelor invocate, cum gresit sustine recurenta - reclamanta.

Totodata, recurenta - reclamanta reproseaza instantei de fond faptul ca ar fi retinut motive straine fata de sustinerile sale, deci straine cauzei, intrucat nu a reprosat arbitrului lipsa probelor convingatoare privind intinderea pretentiilor.

Contrar sustinerilor recurentei-reclamante, nu poate fi retinuta ipoteza supusa analizei sub aspectul retinerii unor motive straine de natura cauzei, fata de imprejurarea ca argumentele invocate nu sustin motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici cea de a doua ipoteza supusa analizei prin prisma motivului de recurs anterior evocat nu poate fi retinuta, respectiv cea referitoare la nemotivarea hotararii recurate, ca urmare a confuziei facuta de instanta cu privire la criticile subsumate art. 364 lit. g) C. proc. civ., in sensul ca hotararea nu a fost criticata pentru modalitatea aprecierii probatoriului, ci pentru lipsa considerentelor de natura sa sprijine aprecierea arbitrului asupra probatoriului.

Astfel, se observa ca recurenta se axeaza, in realitate, pe problematica evaluarii probatoriului, incercand sa repuna in discutia instantei aspecte ce tin exclusiv de modalitatea in care tribunalul arbitral a analizat in fond raporturile dintre parti si probatoriile administrate, precum si dezlegarile date de instanta arbitrala.

In acelasi context, se cuvine subliniat ca nu corespunde incalcarii unei norme imperative a legii imprejurarea ca instanta arbitrala a respins actiunea ca nedovedita, iar nu ca neintemeiata. Din acest punct de vedere, prima instanta a argumentat corect respingerea acestei critici de nelegalitate, aratand ca distinctia terminologica este nerelevanta, cata vreme suportul respingerii actiunii l-a constituit lipsa probelor concludente de natura sa sustina pretentia.

De altfel, hotararea recurata este amplu motivata in fapt si in drept, respectand exigentele impuse de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar faptul ca solutia adoptata si argumentele ce au format opinia instantei o nemultumeste pe reclamanta, nu este de natura a conduce la admiterea recursului in contextul lipsei unor motive de nelegalitate expres prevazute de lege.

In ceea ce priveste solutionarea gresita a criticii referitoare la incalcarea dispozitiilor imperative vizand prescriptia extinctiva, se constata ca instanta de fond a apreciat in mod corect ca situatia de fapt retinuta de instanta arbitrala nu poate fi cenzurata prin prisma prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., ci doar incalcarea regulii imperative a art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, ipoteza ce in speta nu se regaseste.

In fapt, prin evaluarea probelor cauzei si realizarea unui examen critic al acestora, s-a concluzionat ca prescriptia dreptului material la actiune nu a fost intrerupta, iar la starea de fapt constatata, dispozitiile legale evocate au fost corect aplicate.

Asa fiind, se constata ca nu poate fi retinuta incalcarea sau aplicarea gresita a legii si nici motive straine de natura cauzei ori chiar nemotivarea hotararii recurate, astfel incat, pentru toate argumentele ce preced, in aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Borzesti impotriva sentintei civile nr. 60 din 7 mai 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila.