Cuantumul drepturilor salariale pe care angajatul le-ar fi obtinut in situatia in care contractul sau individual de munca nu ar fi fost suspendat reprezinta criteriul de cuantificare a intinderii despagubirilor

Prin sentinta civila nr.x/10.11.2015 pronuntata in dosarul nr.x, Tribunalul Bucuresti � Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale a admis cererea formulata de reclamanta M__ I__ A_, in contradictoriu cu parata S.C. T_ H_&T_ S.A.; a anulat decizia nr.13/20.04.2014; a dispus reintegrarea reclamantei pe postul si functia detinute anterior emiterii deciziei de suspendare nr.13/20.04.2014; a obligat-o pe parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pe perioada suspendarii contractului.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, in esenta, urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Prin decizia nr.13/20.04.2014, parata a dispus suspendarea CIM al reclamantei conform art.52 alin. (1) lit. b) Codul muncii. conditiile pentru a deveni incidenta suspendarea CIM conform acestei dispozitii legale constau in formularea de catre angajator a unei plangeri penale impotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta.

Instanta a retinut ca, la data emiterii deciziei, parata formulase plangerea penala inregistrata sub numarul x/08.04.2015, faptele fiind considerate incompatibile cu functia detinuta de catre reclamanta - abuz de incredere si constituirea de grup infractional.

Instanta a inlaturat sustinerile reclamantei referitoare la continutul formal al deciziei, intrucat, sub aspectul formei si continutului deciziei de suspendare, nu exista dispozitii imperative de felul celor reglementate in cazul deciziei de sanctionare.

Pe de alta parte, raportat la Decizia nr.279/23.04.2015 a Curtii constitutionale, au fost avute in vedere dispozitiile art.147 din Constitutie .

La data emiterii deciziei de suspendare, dispozitiile art.52 alin. (1) lit. b) Codul muncii nu fusesera declarate neconstitutionale, astfel incat decizia emisa a avut la baza un text de lege ce se bucura de prezumtia de constitutionalitate.

Aplicarea pentru viitor a deciziilor Curtii vizeaza situatiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestarii lor. Litigiile care se afla pe rolul instantelor judecatoresti se incadreaza in ceea ce Curtea constitutionala a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicarii deciziei sale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea nu a conditionat aplicarea deciziei sale in litigiile aflate in curs de ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate anterior publicarii deciziei, intrucat ceea ce are relevanta in privinta aplicarii acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispozitiile legii declarate neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de aparare.

De altfel, prin admiterea exceptiei, efectele deciziei Curtii constitutionale se produc erga omnes.

Or, o atare conditionare nu ar fi avut nici o ratiune si ar fi produs si consecinte discriminatorii intre cetateni aflati in aceeasi situatie juridica, respectiv avand calitatea de parti intr-un litigiu in care dispozitiile declarate neconstitutionale sunt aplicabile si a carui solutionare depinde de decizia pronuntata de Curtea constitutionala .

Asadar, decizia Curtii constitutionale isi gaseste aplicarea cat timp raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel motivat, in termenul legal, parata S.C. S__ H__ Management S.A., in prezent S.C. T_ H_&T_ S.A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea apelului, aceasta a aratat, in esenta, urmatoarele:

Solutia de admitere a nulitatii deciziei nr. 13/20.04.2015, prin care s-a dispus suspendarea CIM conform prevederilor art. 52, alin. 1 lit. b) din Codul muncii este nelegala, fiind rezultatul aplicarii eronate a dispozitiilor legale incidente.

Decizia de suspendare CIM a fost emisa si comunicata anterior pronuntarii de catre Curtea constitutionala a Deciziei nr. 279/23.04.2015, privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, respectiv la data de 20.04.2015.

Potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constitutie, neconstitutionalitatea unei prevederi legale, pronuntata printr-o Decizie a Curtii constitutionale, nu produce efecte retroactive, ci doar ex nunc, pentru viitor, dupa momentul aducerii sale la cunostinta, respectiv dupa data publicarii deciziei de neconstitutionalitate in Monitorul Oficial al Romaniei.

Mai mult, instanta de judecata trebuie sa observe ca motivele de nulitate ale unui act emis in temeiul unui prevederi declarate neconstitutionale, in speta Decizia de suspendare CIM, trebuie analizate la momentul emiterii acestuia (cauzele de nulitate fiind anterioare sau concomitente emiterii actului). Or, in cauza, Decizia de suspendare CIM a fost emisa la data de 20.04.2015, data la care dispozitiile art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul muncii erau in vigoare si, implicit, produceau efecte, societatea respectand toate conditiile prevazute de lege pentru emiterea actului respectiv.

Solutia contrara ar determina nulitatea tuturor actelor individuale (in speta deciziile de suspendare) emise anterior constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul Muncii, situatie ce ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice.

Cu privire la modalitatea de solutionare a capatului de cerere privind reintegrarea intimatei reclamante, se arata ca instanta de fond a solutionat in mod eronat acest capat de cerere .

In acest sens, instanta de fond a statuat ca ``va dispune reintegrarea reclamantei pe postul si functia anterior detinute emiterii deciziei de suspendarea nr. 13/20.04.2014."

In fapt, solutia instantei este nelegala, intrucat intimata-reclamanta (?i alti zece salariati) a fost incadrata pe o pozitie care nu exista in organigrama societatii si care nu era necesara in activitatea societatii. Astfel, fostul director general al societatii a angajat 11 persoane, din care noua cu functii de conducere, fara aprobarea Consiliului de administratie si pe pozi?ii care nu existau in organigrama societatii, cu depasirea mandatului incredin?at de Consiliul de administratie.

De asemenea conditiile in care au fost incheiate aceste contracte incalca atat practicile si uzan?ele societatii, cat si practicile si uzan?ele in materie, fiind evident ca salariatii au actionat in intelegere cu fostul director general. Salariile acestor persoane sunt net superioare salariilor personalului deja existent in societate, Asa cum rezulta din raportul de audit intern. ?ase din cei 11 salariati au salariul mult mai mare decat remuneratia directorului general, iar unul are salariul cu doar 500 lei mai mic decat remuneratia directorului general.

De asemenea, salariatii beneficiaza de un preaviz la concediere de 180 de zile, care este neuzual si in cazul functiilor de conducere, si cu atat mai mult in cazul functiilor de execu?ie, si nu s-a stabilit o perioada de proba, necesara pentru verificarea aptitudinilor salariatilor.

Este de remarcat faptul ca reclamanta, angajata in functia de Manager Proiect incepand cu data de 16.02.2015, avea stabilita in contractul de munca o perioada de preaviz in caz de concediere de 30 de zile lucratoare. Cu toate acestea, prin actul aditional nr. 1 din data de 10.03.2015, a fost stabilita o perioada de preaviz in caz de concediere de 180 de zile calendaristice, fiind complet neuzual acordarea unui asemenea termen de preaviz pentru o functie de execu?ie.

Salariatii, inclusiv reclamanta, impreuna cu fostul director general si cu depasirea limitelor mandatului acestuia din urma, au agreat termenii contractului de munca in detrimentul intereselor societatii, in vederea unor castiguri materiale nedatorate.

In plus, Asa cum apelanta a aratat mai sus, intimata-reclamanta a fost angajata pe o pozitie care nu este necesara in activitatea societatii.

Aducerea la indeplinire a atributiilor functiei detinute de intimata-reclamanta este incompatibila cu faptele penale pentru care a fost formulata de catre societate plangerea penala impotriva acesteia. Intrucat pana la solutionarea plangerii penale intimata reclamanta nu isi poate desfasura atributiile aferente functiei de baza prevazute in CIM, in mod corect societatea a dispus suspendarea CIM pe perioada acestei incompatibilita?i.

La termenul din data de 27.10.2015, cererea introductiva a fost precizata si completata, in sensul solicitarii obligarii paratei la plata tuturor drepturilor banesti cuvenite intimatei reclamante de la data impiedicarii accesului acesteia la locul de munca, la zi.

Instanta de apel trebuie sa observe ca judecatorul fondului, folosind un rationament vag si oscilant si ignorand argumentele apelantei din concluziile orale si scrise, incercand sa justifice solutia de admitere a nulitatii Decizie de suspendare, a admis acest capat de cerere .

Potrivit art. 159 din Codul muncii salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului de munca, salariatul avand dreptul la salariu pentru munca prestata.

Or, in cauza de fata, incepand cu data emiterii deciziei de suspendare (20.04.2015), reclamanta nu a prestat munca in favoarea societatii, nefiind prin urmare indreptatita la nicio plata salariala.

Codul muncii reglementeaza in mod expres cazurile in care un salariat are dreptul la despagubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat, dupa cum urmeaza: - in cazul concedierii nelegale, conform art. 80 alin. 1 Codul muncii; - in cazul suspendarii contractului de munca pe durata cercetarii disciplinare prealabile, daca se constata nevinovatia celui in cauza, conform art. 52 alin. 2 Codul muncii coroborat cu art. 52 alin. 1 lit. (a); - in cazul suspendarii contractului de munca al salariatului impotriva caruia s-a formulat plangere penala, daca se constata nevinovatia celui in cauza, conform art. 52 alin. 2 Codul muncii coroborat cu art. 52 alin. 1 lit. (b).

In cauza de fata nu este incidenta niciuna dintre situatiile de mai sus si, prin urmare, salariatul nu este indreptatit la despagubiri egale cu salariile incepand cu data suspendarii contractului individual de munca .

Chiar daca instanta de fond ar fi apreciat ca Decizia de suspendare CIM este nula, in virtutea aplicarii dispozitiilor art. 147 alin. 1 din Constitutie, ar fi trebuit sa constate ca nulitatea acestei decizii poate fi doar partiala, in sensul ca efectele juridice ale nulitatii se aplica dupa expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curtii constitutionale nr. 279/23.04.2015 in Monitorul Oficial al Romaniei si ca pana la aceasta data societatea nu datoreaza niciun fel de despagubiri .

Pentru toate aceste motive, se solicita admiterea caii de atac formulate si, pe cale de consecinta, schimbarea in tot a sentintei apelate si respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata.

Prin intampinarea depusa, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, si mentinerea sentintei atacate, care este temeinica si legala.

In esenta, aceasta a aratata ca sunt corecte retinerile Tribunalului in sensul ca Decizia Curtii constitutionale isi gaseste aplicarea cat timp raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive.

Nu exista o hotarare judecatoreasca definitiva prin care sa se constate nelegalitatea incheierii contractului individual de munca al reclamantei si nici nu a intervenit un alt caz de incetare a raporturilor de munca .

Odata cu intervenirea suspendarii contractului individual de munca, reclamanta a fost in mod obiectiv impiedicata sa presteze munca potrivit contractului dintre parti, Asa incat aceasta situatie nu ii este imputabila. intentia apelantei de a nu ii permite sa desfa?oare activitate conform contractului este evidenta, Asa incat repunerea paratilor in situatia anterioara presupune inclusiv inlaturarea disconfortului financiar cauzat de o masura dispusa in mod nelegal si netemeinic.

S-a depus la doar Ordonanta de clasare din data de 11.11.2015 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, insotita de referatul cu propunere de clasare .

Examinand cauza prin prisma motivelor de apel formulate, in limitele prevazute de art. 476-479 din Codul de procedura civila, Curtea retine urmatoarele:

Instanta a fost investita cu o contestatie impotriva deciziei nr. 13/20.04.2014 de suspendare a contractului individual de munca incheiat intre parti, in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b) teza I din Codul muncii, ca urmare a formularii unei plangeri penale impotriva salariatului, astfel incat nu pot fi primite criticile apelantei privind nelegalitatea contractului individual de munca suspendat, de vreme ce verificarea acestuia nu face obiectul investirii si nici nu are legatura cu cererea dedusa judecatii.

Lipsite de suport sunt si criticile privind efectele pe care instanta de fond le-a dat Deciziei Curtii constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 431 din 17 iunie 2015, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate, constatandu-se ca dispozitiile art. 52 alin. 1 lit. b) din Codul muncii - in temeiul carora a fost emisa decizia contestata in prezenta cauza - sunt neconstitutionale.

Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curtii constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi aflate in vigoare sunt definitive si obligatorii, iar potrivit alin. (3) al aceluiasi articol dispozitiile din legile in vigoare constatate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii constitutionale, daca in acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile declarate neconstitutionale sunt suspendate de drept . Aceleasi reglementari se regasesc si in cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

Potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, la care apelanta face referire, decizia Curtii constitutionale este general obligatorie, atat pentru autoritatile si institutiile publice, cat si pentru particulari, si produce efecte numai pentru viitor, iar nu si pentru trecut, consecinta aplicarii acestui principiu fiind aceea ca nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv castigate sau situatiilor juridice deja constituite.

Textul mentionat constituie o norma imperativa de ordine publica, iar aplicarea ei generala si imediata nu poate fi inlaturata, deoarece altfel ar insemna ca un act neconstitutional sa continue sa produca efecte juridice, ceea ce nu poate fi acceptat, acesta constituind un element esential al ordinii de drept .

In cauza, asa cum in mod just a retinut Tribunalul, instanta de judecata este chemata sa se pronunte asupra unor situatii juridice in curs, sunt supuse efectelor deciziei Curtii constitutionale, care este de imediata si generala aplicare.

Contrar sustinerilor apelantei, la momentul la care instanta este chemata sa se pronunte asupra pretentiilor formulate, norma juridica, odata declarata neconstitutionala, nu mai exista si nici nu poate fi considerata ca ultraactivand, in absenta unei dispozitii legale exprese.

In consecinta, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii lor, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii nu isi mai produc efectul, ceea ce inseamna ca, in cazul unui proces pendinte, deciziile emise de angajator in temeiul textului de lege mentionat nu mai pot produce efecte juridice.

Efectul declararii neconstitutionalitatii este cel al neaplicabilitatii textului legal in discutie, pentru o situatie juridica in curs, instanta judecatoreasca investita cu solutionarea litigiului fiind obligata sa tina seama de acest aspect, fara ca, prin aceasta, sa fie afectata regula neretroactivitatii deciziei de neconstitutionalitate.

In acest sens, cu privire la efectul deciziilor pronuntate de Curtea constitutionala asupra proceselor pendinte, a fost pronuntata decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial nr. 1010 din 15 decembrie 2016, prin care s-a statuat, cu caracter obligatoriu pentru instante, in sensul ca Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 isi gaseste aplicarea in ``cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.``

Constatand nulitatea deciziei contestate, in mod just prima instanta a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului unilateral anulat al angajatorului, respectiv reintegrarea salariatei pe acelasi post si plata de despagubiri . Avand in vedere titlul cu care au fost acordate aceste sume, este lipsita de relevanta imprejurarea ca, in perioada in care contractul individual de munca al salariatei a fost suspendat, aceasta nu a prestat munca pentru angajator si, prin urmare, nu este indreptatita la plata drepturilor salariale, care reprezinta contraprestatia muncii. Asa fiind, dispozitiile art. 159 din Codul muncii, invocate de apelanta, nu sunt incidente in cauza.

Cuantumul drepturilor salariale pe care intimata le-ar fi obtinut in situatia in care contractul sau individual de munca nu ar fi fost suspendat reprezinta criteriul de cuantificare a intinderii despagubirilor. Daca nu ar fi intervenit actul unilateral al angajatorului anulat de Tribunal, contractul individual de munca al salariatei fiind in fiinta, aceasta ar fi prestat munca in temeiul lui, pentru care ar fi trebuit sa fie remunerata la nivelul la care prima instanta face referire.

Problema de drept ce trebuie solutionata in cauza a fost dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu caracter obligatoriu pentru instante, prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial nr. 1010 din 15 decembrie 2016, prin care s-a stabilit ca dispozitiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza intai din Codul muncii nu isi mai produc efectul ca urmare a Deciziei Curtii constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 si dau nastere unui drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita salariatilor, pe durata suspendarii, in cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

In considerentele mentionatei decizii, instanta suprema a retinut ca: ``49. Decizia Curtii constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, Asadar, ineficienta normei de drept ce permitea angajatorului sa suspende contractul de munca al persoanei impotriva careia s-a formulat o plangere penala; drept urmare, de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, cand inceteaza efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, se naste dreptul de a solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada in care a fost suspendat contractul de munca, pana la reintegrarea efectiva, ca urmare a disparitiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic.

50. Trebuie subliniat ca lipsirea de efecte juridice a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, ca urmare a deciziei pronuntate de Curtea constitutionala, este distincta de problema acordarii despagubirii banesti salariatului pe perioada suspendarii contractului de munca . Consecinta directa a lipsirii de efecte a textului in discutie duce la ineficienta actului juridic emis in temeiul normei de drept declarate neconstitutionale si la reactivarea raporturilor de munca, pentru procesele pendinte. Asadar, ca efect al reactivarii raporturilor de munca ia nastere un drept de creanta, pentru salariat, a carui existenta trebuie, insa, confirmata pe cale judecatoreasca.

51. In acest caz, dreptul de a obtine reparatia baneasca de catre salariat este supus evaluarii jurisdictionale, ceea ce inseamna ca dreptul nu s-a nascut in patrimoniul reclamantului, acesta luand nastere numai ca urmare a acordarii de catre instanta, conform normelor in vigoare la momentul judecarii cauzei.

52. Nu este vorba, asadar, de drepturi nascute direct, in temeiul legii, in patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite pe cale judecatoreasca, hotararea pronuntata urmand sa aiba efecte constitutive, astfel incat, daca la momentul adoptarii deciziei de neconstitutionalitate nu exista o astfel de statuare a instantei de judecata, nu se poate spune ca partea beneficia de un bun care sa intre sub protectia art. 1 Protocolul 1 din conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.

53. Concluzia ce se impune, in raport cu toate aspectele analizate, este aceea ca in cauzele pendinte, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, dreptul la despagubire se acorda salariatului pe toata durata suspendarii contractului de munca``.

Asa fiind, se retine ca prima instanta a pronuntat o hotarare temeinica si legala, care urmeaza a fi mentinuta.

Pentru considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-parata T_ H_ & T_ S.A. (fosta S__ H__ Management SA), cu sediul in Bucuresti, Sector 2, _.35, CUI x, impotriva sentintei civile nr. x/10.11.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurarii sociale in dosarul nr.x, in contradictoriu cu intimata-reclamanta M__ I__ A_, cu domiciliul in Bucuresti, sector 1, __.12, avand CNP x, ca nefondat.

Definitiva.