Hotararea CEDO in Cauza Martocian impotriva Romaniei. Buna administrare a justitiei si respectarea principiului securitatii juridice. Discriminare

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 18.183/09 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Vasile Martocian (``reclamantul``), a sesizat Curtea la 24 martie 2009, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (``Conventia``).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenta judiciara, a fost reprezentat de L. Milos, avocat in Timisoara. Guvernul roman (``Guvernul``) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 18 martie 2013, cererea a fost comunicata Guvernului.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in 1966 si locuieste in Timisoara. Acesta era maturator, angajat de o societate de utilitate publica care asigura serviciile de salubrizare a spatiilor publice in municipiul Timisoara (``societatea``).
5. La 3 ianuarie 2002, reclamantul a fost concediat. Acesta a contestat decizia si Curtea de Apel Timisoara i-a admis actiunea . Dupa ce a fost reintegrat in munca, reclamantul a demisionat pe motiv ca a fost victima unei hartuiri din partea conducerii societatii.
6. Prin Hotararea definitiva din 12 mai 2005, Curtea de Apel Timisoara a obligat societatea sa ii plateasca reclamantului despagubiri pe motiv ca a refuzat sa ii restituie cartea de munca .
7. La 1 iunie 2005, reclamantul a solicitat reangajarea ca maturator, dar societatea a raspuns ca nu exista niciun post disponibil .
8. Reclamantul s-a inscris ca solicitant al unui loc de munca la agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca . La 18 august 2005, agentia l-a informat ca i-a fost atribuit un post de maturator in cadrul aceleiasi societati si l-a invitat sa se prezinte la sediul central al acesteia din urma pentru formalitatile de angajare .
9. La 31 august 2005, reclamantul a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara cu o plangere penala cu constituire de parte civila indreptata impotriva persoanelor aflate la conducerea societatii. Acestea au fost acuzate de abuz in serviciu, infractiune prevazuta de art. 246 din Codul penal, reclamantul sustinand ca au refuzat sa il angajeze si au demonstrat o atitudine ostila motivata de apartenenta sa la minoritatea rroma. A mai explicat faptul ca refuzul respectiv facea ca familia lui numeroasa sa fie privata de orice sursa de venit.
10. Prin Rezolutia din 2 februarie 2006, parchetul a decis neinceperea urmaririi penale pe motiv ca nu exista niciun indiciu al vinovatiei conducerii societatii.
11. La 18 august 2006, prim-procurorul parchetului a admis contestatia reclamantului. Observand ca parchetul nu administrase nicio proba, prim-procurorul a dispus continuarea anchetei. In scrisoarea care insotea rezolutia prim-procurorului se preciza ca reclamantul avea posibilitatea de a contesta aceasta decizie in fata unei instante in termen de 20 de zile de la data comunicarii.
12. Prin Rezolutia din 22 februarie 2006, parchetul a decis pentru a doua oara neinceperea urmaririi penale, pe motiv ca reclamantul nu s-ar fi prezentat la societate pentru a fi reangajat.
13. La 4 iunie 2006, prim-procurorul parchetului a admis contestatia reclamantului. S-a considerat ca parchetul nu a verificat suficient faptele prezentate de reclamant, care afirma ca nu i s-a permis sa intre in sediul societatii. Scrisoarea reamintea ca rezolutia prim-procurorului putea fi contestata in fata unei instante in termen de 20 de zile de la comunicare .
14. Prin Rezolutia din 16 ianuarie 2008, parchetul a decis pentru a treia oara neinceperea urmaririi penale pe motiv ca nu exista niciun indiciu al vinovatiei conducerii societatii. La 11 aprilie 2008, reclamantul a contestat rezolutia de neincepere a urmaririi penale.
15. Contestatia a fost respinsa la 16 mai 2008 de prim-procurorul parchetului, care a considerat ca probele administrate sustineau neinceperea urmaririi penale. La 11 iulie 2008, rezolutia a fost comunicata reclamantului. Se preciza din nou ca reclamantul avea posibilitatea de a contesta aceasta rezolutie in fata unei instante in termen de 20 de zile de la data comunicarii.
16. La 29 iulie 2008, reclamantul a formulat plangere in fata Judecatoriei Timisoara.
17. Prin Hotararea din 15 septembrie 2008, instanta a respins plangerea reclamantului ca tardiva. Observand ca prim-procurorul nu a raspuns reclamantului in termenul legal de 20 de zile, instanta a considerat ca reclamantul trebuia sa sesizeze instantele interne pana la sfarsitul acestui termen. Instanta a concluzionat ca, introducand actiunea la 29 iulie 2008, reclamantul a depasit termenul legal pentru a se adresa instantelor interne. S-a considerat ca omisiunea prim-procurorului de a raspunde in termenul legal si comunicarea tardiva a rezolutiei nu au avut niciun impact asupra calculului termenului.
18. Reclamantul a formulat recurs. Acesta a reafirmat ca plangerea sa nu era tardiva, intrucat fusese introdusa inainte de expirarea termenului de 20 de zile calculat de la data comunicarii rezolutiei prim-procurorului (11 iulie 2008aaa��A�`` supra, pct. 15). Reclamantul a mai adaugat ca, in scrisoarea care insotea aceasta rezolutie, se preciza in mod expres ca dispunea de un termen de 20 de zile pentru a se adresa unei instante. Reclamantul a sustinut ca nerespectarea de catre prim-procuror a termenului nu putea antrena nicio consecinta negativa in privinta sa si concluziona ca interpretarea legii de catre instantele interne l-a privat de dreptul sau de acces la o instanta.
19. Prin Hotararea definitiva din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Timis a respins recursul.
20. Avand in vedere agravarea mai multor afectiuni neurologice de care sufera, reclamantul se afla, incepand din octombrie 2012, in incapacitate totala si permanenta de munca .

II. Dreptul si practica interne relevante
21. Dispozitiile relevante ale Codului de procedura penala in ceea ce priveste caile de atac disponibile pentru a contesta o rezolutie a parchetului, astfel cum erau in vigoare la data faptelor, erau urmatoarele:
Art. 275 alin. (1) aaa��A�`` Dreptul de a face plangere
``Orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.``
Art. 277. aaa��A�``Termenul de rezolvare
``Procurorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 20 de zile de la primire si sa comunice de indata persoanei care a facut plangerea modul in care a fost rezolvata.``
Art. 278. aaa��A�`` Plangerea contra actelor procurorului
``Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului [...]."
22. Legea nr. 281 din 26 iunie 2003 (publicata in Monitorul Oficial la 1 iulie 2003) a introdus in Codul de procedura penala un nou articol 2781, care avea urmatorul continut:
Art. 278¹. aaa��A�`` Plangerea in fata instantei impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata
``1. Dupa respingerea plangerii facute conform art. 275aaa��A�``278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta. [...]
2. In cazul in care prim-procurorul parchetului [...] nu a solutionat plangerea in termenul de 20 de zile prevazut in art. 277, termenul de 20 de zile prevazut in alin. 1 curge de la data expirarii termenului initial de 20 de zile .``
23. In ceea ce priveste interpretarea si aplicarea art. 2781 din Codul de procedura penala, practica judiciara a cunoscut doua opinii.
24. Potrivit opiniei majoritare, in lipsa unui raspuns din partea prim-procurorului, nerespectarea termenului de 20 de zile pentru a introduce o plangere in fata instantei nu antrena respingerea plangerii ca tardiva si, prin urmare, instantele erau obligate sa o examineze pe fond . Aceasta opinie a fost adoptata de curtile de apel Constanta si Oradea care, in hotararile definitive pronuntate la 13 martie si, respectiv, 17 aprilie 2008, au considerat in baza prevederilor art. 6 AAA� 1 din Conventie, ca lipsa unui raspuns din partea prim-procurorului in termenul prevazut de lege nu antrena pierderea dreptului de a formula o plangere .
25. Alte instante au adoptat o opinie contrara si au considerat ca, in lipsa unei actiuni in termenul de 20 de zile prevazut la alineatul al doilea al art. 278¹, partea interesata era decazuta din dreptul de a contesta o rezolutie a parchetului. Acest punct de vedere este reflectat in motivarea deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 19 septembrie 2005.
26. Constatand o interpretare diferita a art. 2781 din Codul de procedura penala, Comisia pentru unificarea practicii judiciare, compusa din reprezentanti ai celor mai inalte autoritati judiciare ale tarii, a adoptat, la 4 iunie 2008, opinia majoritara si a decis ca, in lipsa unui raspuns din partea prim-procurorului, interpretarea corecta a art. 2781 era cea care permitea persoanei interesate sa sesizeze instantele interne cu plangere impotriva unei masuri a parchetului chiar si dupa depasirea termenului de 20 de zile .
27. La 6 aprilie 2009, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intrunite pentru a examina recursul in interesul legii declarat de procurorul general in vederea unificarii jurisprudentei diferite, s-au raliat celei de-a doua opinii si au hotarat ca, dupa depasirea termenului de 20 de zile, partea interesata era decazuta din dreptul de a sesiza instanta impotriva unei masuri a parchetului.

IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 AAA� 1 din Conventie
28. Reclamantul se plange de respingerea ca tardiva a plangerii sale impotriva rezolutiei parchetului de neincepere a urmaririi penale. Acesta sustine ca prin respingerea plangerii sale a fost privat de dreptul de acces la o instanta, astfel cum este prevazut de art. 6 AAA� 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
``Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter dvil [...]."

A. Cu privire la admisibilitate
29. Cu titlu preliminar, Curtea observa ca Guvernul nu contesta aplicabilitatea in speta a art. 6 AAA� 1 din Conventie . Ea reaminteste ca o plangere cu constituire de parte civila intra in domeniul de aplicare a art. 6 AAA� 1 din Conventie, cu exceptia cazurilor in care aceasta se interpreteaza ca o ``razbunare privata`` sau o actio popularis si cu exceptia cazurilor in care presupune o renuntare neechivoca a victimei la exercitarea dreptului de a intenta o actiune civila in cadrul procedurii penale [a se vedea, mutatis mutandis, Perez impotriva Frantei (MC), nr. 47.287/99, pct. 70 si 71, CEDO 2004-I].
30. in speta, Curtea constata ca reclamantul a formulat plangere penala cu constituire de parte civila pentru abuz in serviciu, pe motiv ca liderii societatii ar fi refuzat sa se conformeze unei decizii a agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca, care ii repartizase un loc de munca ca maturator (supra, pct. 9). Intrucat reclamantul a cerut, in principal, repararea prejudiciului suferit ca urmare a pretinsei incalcari, Curtea nu poate considera ca speta se refera la ``razbunare privata" sau ca reclamantul ar fi renuntat la actiunea sa civila in cadrul procedurii penale. Prin urmare, art. 6 AAA� 1 este aplicabil sub aspectul sau civil in procedura penala in cauza.
31. In plus, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat, in sensul art 35 AAA� 3 lit. a) din Conventie . De asemenea observa ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor
32. Reclamantul sustine ca, la momentul producerii faptelor si inainte de pronuntarea Hotararii din 6 aprilie 2009 de catre Sectiile Unite ale ICCJ (supra, pct. 27), interpretarea de catre instantele interne a dispozitiilor relevante ale Codului de procedura penala nu era unitara. Reclamantul concluzioneaza ca aplicarea legislatiei interne cu privire la termenele-limita pentru contestarea deciziilor parchetului nu era previzibila.
33. El reaminteste ca dreptul intern prevede obligatia prim-procurorului de a comunica rezolutia sa partii interesate. Prin urmare, reclamantul considera ca respingerea actiunii sale, drept urmare a nerespectarii de catre prim-procuror a obligatiilor sale, este disproportionata si contrara literei si spiritului art. 2781 din Codul de procedura penala, care consacra dreptul de acces la o instanta pentru a contesta solutiile adoptate de parchet.
34. Guvernul respinge argumentele reclamantului. Acesta sustine ca interpretarea art. 2781 data de instantele interne era conforma cu practica nationala, in special cu cea a Inaltei Curti, in timp ce pozitia exprimata de Comisia pentru unificarea practicii judiciare (supra, pct. 26) nu avea caracter obligatoriu. Guvernul adauga ca aceasta interpretare a fost confirmata in Hotararea Sectiilor Unite ale ICCJ din 6 aprilie 2009 (supra, pct. 27).
35. De asemenea, Guvernul sustine ca speta reclamantului a fost examinata in mod echitabil si in contradictoriu, partea in cauza, asistata de un avocat, avand posibilitatea sa participe la sedintele de judecata si sa isi prezinte argumentele. Or, acesta a nu a reusit sa prezinte in fata instantelor interne exemple relevante de jurisprudenta in sprijinul tezei sale.
2. Motivarea Curtii
36. Curtea reaminteste ca legislatia referitoare la formalitatile si termenele care trebuie respectate pentru a formula o actiune in fata instantei vizeaza asigurarea bunei administrari a justitiei si respectarea, in special, a principiului securitatii juridice. Persoanele in cauza trebuie sa poata avea asteptari ca aceste norme sa fie aplicate. Cu toate acestea, normele respective sau aplicarea acestora nu ar trebui sa impiedice justitiabilii sa utilizeze o cale de atac disponibila [Perez de Rada Cavanilles impotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, pct. 44aaa��A�``45, Culegere de hotarari si decizii 1998aaa��A�``VIII; Tricard impotriva Frantei, nr. 40.472/98, pct. 29,10 iulie 2001; Aepi S.A. Impotriva Greciei, nr. 48.679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002; Popa impotriva Romaniei (dec.), nr. 43.768/06, pct. 16, 9 decembrie 2014].
37. Curtea noteaza ca, in speta, plangerea cu constituire de parte civila a reclamantului a fost respinsa, instantele interne considerand ca termenul prevazut de art. 2781 din Codul de procedura penala pentru a contesta neinceperea urmaririi penale a fost depasit.
38. Curtea reaminteste ca nu are competenta de a se substitui instantelor interne. Autoritatile nationale, in special instantele judecatoresti, sunt cele care au, in primul rand, competenta de a interpreta legislatia interna. Rolul Curtii se limiteaza la a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei astfel de interpretari (a se vedea, printre multe altele, hotararile Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, pct. 31, Culegere 1997aaa��A�``VIII; Edificaciones March Gallego S.A. Impotriva Spaniei, 19 februarie 1998, pct. 33, Culegere 1998aaa��A�``I; si Aepi S.A. Impotriva Greciei, nr. 48.679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002).
39. Curtea constata ca dreptul intern prevede obligatia parchetului de a comunica persoanei in cauza solutiile adoptate (a se vedea art. 277 din Codul de procedura penala aaa��A�`` supra, pct. 21). In acest sens noteaza ca, in cursul procedurii, reclamantul a fost informat de 3 ori de prim-procuror despre respingerea contestatiilor sale, precum si despre posibilitatea de a ataca solutiile parchetului, in termen de 20 de zile de la data comunicarii (supra, pct. 11, 13 si 15).
40. Avand in vedere concluziile Judecatoriei Timisoara si ale Tribunalului Timis, este necesar sa se constate ca informatiile furnizate reclamantului s-au dovedit a fi eronate. Cu toate acestea, Curtea nu poate ignora faptul ca, la momentul producerii faptelor, termenul de contestare indicat de parchet era aplicat de o parte din instantele interne, unificarea jurisprudentei in ceea ce priveste calcularea acestui termen neproducandu-se decat incepand cu 6 aprilie 2009 (supra, pct. 27), adica dupa pronuntarea hotararii definitive a tribunalului din 28 noiembrie 2008 (supra, pct. 19).
41. Avand in vedere informatiile furnizate oficial reclamantului de catre parchet si practica interna divergenta, Curtea considera ca nu i se poate reprosa reclamantului ca s-a bazat pe aceste informatii si ca a formulat plangerea adresata Judecatoriei Timisoara la 29 iulie 2008 (supra, pct. 16), adica inainte de expirarea termenului de 20 de zile de la comunicarea de catre parchet a rezolutiei.
42. Desigur, Curtea s-a pronuntat deja ca o asociatie care a fost informata tardiv cu privire la respingerea de parchet a plangerii sale putea sesiza instanta fara a mai astepta raspunsul parchetului [Miscarea pentru integrare spirituala in absolut impotriva Romaniei (dec.), nr. 18.916/10, pct. 51aaa��A�``54, 2 septembrie 2014].
43. Cu toate acestea, Curtea considera ca trebuie sa tina seama in mod corespunzator de context, fara a da dovada de formalism excesiv si luand in considerare situatia personala a celor in cauza. In speta, reclamantul, spre deosebire de asociatia sus-mentionata, este lipsit de orice resurse . Fara a beneficia de ajutor judiciar in faza initiala a procedurii, el s-a plans, fara a avea asistenta din partea unui avocat, impotriva refuzului de a fi reangajat, pe care el il considera abuziv si discriminatoriu (supra, pct. 9). Prin urmare, pentru a contesta in mod eficient rezolutia parchetului in fata unei instante ar fi trebuit ca autoritatile competente sa il informeze in mod corect si in timp util cu privire la existenta unei cai de atac. Or, Curtea reaminteste ca reclamantul a fost victima unor informatii incorecte transmise de parchet in mai multe randuri. Avand in vedere circumstantele particulare ale spetei, Curtea considera ca eroarea care a facut ca recursul reclamantului sa fie respins nu ii este imputabila.
44. Reprezentarea de catre un avocat in fata tribunalului si prezenta sa la dezbateri nu pot schimba aceasta concluzie, intrucat reclamantul nu ar fi putut anticipa exceptia intemeiata pe prescrierea dreptului de a sesiza instantele interne si de a o corecta inainte de scurgerea termenului de decadere.
45. Avand in vedere aceste elemente, Curtea considera ca interpretarea data art. 2781 in speta l-a impiedicat pe reclamant sa incerce sa obtina anularea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale si, prin urmare, sa isi apere in mod eficient drepturile care ar fi fost incalcate de conducerea societatii. Prin urmare, aceasta interpretare a adus atingere chiar esentei dreptului reclamantului de acces la o instanta.


46. Rezulta ca a fost incalcat art. 6 AAA� 1 din Conventie .
II. Cu privire la celelalte pretinse incalcari
47. Invocand art. 1 din Protocolul nr. 12, reclamantul se plange de o discriminare bazata pe originea sa rroma.
48. Curtea subliniaza ca prezenta cerere se refera la calcularea termenului de prescriptie a dreptului de a sesiza instantele interne si ca originea reclamantului nu a fost deloc invocata in fata acestor instante.
49. In consecinta, tinand seama de ansamblul elementelor de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte asupra sustinerilor formulate, Curtea nu constata nicio incalcare aparenta a drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau de Protocolul nr. 12. Curtea concluzioneaza asadar ca aceasta parte a cererii este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 AAA� 3 lit. a) si al art. 4 din Conventie .
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
50. In conformitate cu art. 41 din Conventie:
``in cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
51. Reclamantul solicita, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, 64.676 lei romanesti (RON), adica aproximativ 14.400 euro (EUR), reprezentand cuantumul salariilor neincasate. De asemenea solicita 100.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele cauzate de respingereavactiunii sale.
52. Guvernul contesta aceste pretentii. El considera ca nu exista legatura de cauzalitate intre prejudiciul material invocat si pretinsa incalcare a Conventiei. De asemenea pretinde ca un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat printr-o constatare a incalcarii. Cu titlu subsidiar, Guvernul considera ca pretentiile reclamantului sunt excesive.
53. Curtea nu observa nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere . In schimb, considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 3.600 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecata
54. Pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si in fata Curtii, reclamantul solicita 1.650 EUR si 3.000 RON, adica aproximativ 670 EUR. El prezinta copii ale facturilor pentru cheltuieli de traducere .
55. Guvernul considera cererea excesiva. In plus, observa ca reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru toate cheltuielile reclamate.
56. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului lor.
57. In speta, Curtea noteaza ca reclamantul a beneficiat de asistenta juridica pentru procedura in fata Curtii. Tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde suma de 100 EUR pentru toate cheltuielile coroborate si o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
58. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
in unanimitate,
CURTEA:

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 AAA� 1 din Conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 AAA� 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat, la rata aplicabila la data platii:
(i) 3.600 EUR (trei mii sase sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 100 EUR (o suta de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere .