Actiune in revendicare imobiliara introdusa doar de catre unul dintre proprietarii imobilului. Regula unanimitatii

Astfel, instantele trebuie sa analizeze regula unanimitatii in functie de circumstantele concrete ale cauzei si sa se stabileasca deplin situatia de fapt in raport de care sa se poata retine ca persoana indreptatita poate formula singura actiunea in revendicare, si nu sa se limiteze doar sa constate ca impunerea regulii unanimitatii reprezinta o negare a dreptului de acces la o instanta de judecata .

Prin sentinta nr. 1718 din 21 decembrie 2007, Tribunalul Bucuresti a�� Sectia a III a civila a admis exceptia de inadmisibilitate a actiunii in revendicare, invocata de parati.

A respins actiunea in revendicare formulata de reclamantul G.C.D. in contradictoriu cu paratii M.V. si M.R.M., ca inadmisibila.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat ca, in urma compararii titlurilor de proprietate sa se dispuna obligarea paratilor sa-i lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 4, situat in Bucuresti, sector 1.

Tribunalul a retinut ca autorii reclamantului, C.E. si C.M., au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in baza contractului de vanzare a�� cumparare autentificat sub nr. 6890/1928 la Sectia Notariat a fostului Tribunal Ilfov, ca in cursul anului 1944 imobilul a fost partial distrus, iar in anul 1945 fostii proprietari au obtinut autorizatie de constructie si de edificare a noii constructii in partea din spate a imobilului in litigiu.

Imobilul a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 92/1950.

Prin hotararea nr. 1198 din 16 martie 1998, modificata prin hotararea nr. 1653 din 16 iulie 1998, ambele emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, s-a dispus restituirea in natura, in proprietatea numitilor V.L., C.P. si G.L.M., al carui unic mostenitor este reclamantul, a imobilului compus din constructie corp A si corp B, mai putin spatiile si terenul vandut de S.C. H.N. S.A. prin contractul de vanzare a�� cumparare nr. 439/2166 din 4 octombrie 1996.

Tribunalul a mai retinut ca promovarea unei actiuni in revendicare reprezinta un act de dispozitie si presupune respectarea regulii unanimitatii, in sensul ca actiunea in revendicare trebuie exercitata de toti coproprietarii imobilului.

Or, in cauza, actiunea in revendicare este inadmisibila, pentru ca a fost introdusa de reclamantul G.C.D., care nu a facut dovada ca este titularul unui drept de proprietate exclusiv asupra imobilului revendicat.

Prin decizia nr. 503A din 25 iunie 2008, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III a civila si pentru cauze cu minori si de familie a admis apelul declarat de reclamant, a desfiintat sentinta apelata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Instanta de apel a constatat ca regula unanimitatii in cadrul actiunilor in revendicare este o creatie a practicii judiciare, care, fata de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, nu mai poate fi sustinuta.

A nu primi actiunea in revendicare a unui coproprietar, motivat de faptul ca restul coproprietarilor nu pot sau nu vor sa se alature reclamantului ar insemna o incalcare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, iar admiterea exceptiei inadmisibilitatii echivaleaza cu o sanctiune aplicata reclamantului pentru un act obiectiv, exterior vointei sale.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii M.V. si M.R.M.

Invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, recurentii au aratat ca instanta de apel, in mod gresit, a considerat ca reclamantul isi poate apara cota de proprietate prin actiunea in revendicare, independent de vointa celorlalti coproprietari.

Reclamantul a invocat decizia pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Lupas impotriva Romaniei, pe care instanta de apel si-a insusit-o, neobservand ca se refera la o situatie de fapt si de drept diferita de prezenta cauza.

Au mai aratat recurentii, ca instanta de apel nu a observat ca insasi Curtea Europeana a constatat ca regula unanimitatii, chiar daca nu este consacrata legislativ, intruneste conditiile de accesibilitate si previzibilitate, iar reclamantul nu a revendicat doar cota sa parte de proprietate, ci intregul imobil, situatie in care era necesar acordul celorlalti proprietari.

In concluziile orale, recurentii au aratat ca regula unanimitatii a mai facut obiect de analiza a Curtii Europene a Drepturilor Omului si in cauza Derscariu impotriva Romaniei, data ulterior pronuntarii deciziei instantei de apel si motivarii apelului.

Criticile formulate sunt fondate, pentru cele ce se vor arata in continuare.

In hotararea Lupas si altii impotriva Romaniei, din 14 decembrie 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca regula unanimitatii este o constructie jurisprudentiala, care nu decurge dintr-o anume dispozitie legala, fiind inspirata de particularitatile actiunii in revendicare.

Instanta europeana a admis ca, fiind respectata de majoritatea instantelor romane, regula unanimitatii este suficient de clara si accesibila si urmareste un scop legitim, si anume protejarea tuturor mostenitorilor fostilor coproprietari ai bunului.

In acelasi timp, Curtea europeana, fara a considera ca este necesar sa solutioneze controversele din dreptul intern legate de regula unanimitatii, a statuat ca are competenta de a analiza in ce masura cerinta obtinerii acordului tuturor coproprietarilor nu impune persoanei reclamante o sarcina disproportionata, de natura a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitima de a proteja dreptul tuturor proprietarilor si dreptul de acces la o instanta de judecata, garantat de art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Analizand circumstantele cauzei, Curtea europeana a constatat ca respingerea actiunii ca inadmisibila, prin aplicarea stricta a regulii unanimitatii a reprezentat o incalcare a dreptului de acces la o instanta de judecata .

In alta cauza, in schimb, Derscariu si altii impotriva Romaniei, prin hotararea pronuntata la 26 august 2008, Curtea europeana a constatat ca respingerea unei actiuni posesorii, cu motivarea ca reclamantul are posibilitatea de a recurge la calea actiunii in revendicare, cu respectarea regulii unanimitatii, nu reprezinta o incalcare a dreptului garantat de art. 6 alin. (1) din Conventie, deoarece nu sunt dificultati in a identifica restul mostenitorilor si nu au existat motive a se crede ca acestia ar fi refuzat sa se alature reclamantului in actiunea in revendicare.

Prin urmare, jurisprudenta Curtii Europene nu neaga regula unanimitatii, dar impune ca aplicarea acesteia sa nu se faca in mod rigid, ci in functie de circumstantele fiecarei cauze in parte .

In cauza, instanta de apel, nu a analizat regula unanimitatii in functie de circumstantele concrete si nu a stabilit deplin situatia de fapt in raport de care sa se poata retine ca reclamantul putea formula singur actiunea in revendicare, ci s-a limitat doar sa constate ca impunerea regulii unanimitatii reprezinta o negare a dreptului de acces la o instanta de judecata .

Fata de regula unanimitatii, in raport de care s-a respins actiunea prin sentinta apelata, instanta de apel trebuia sa dispuna administrarea probelor necesare stabilirii imprejurarii daca apelantul a fost in imposibilitate sa identifice restul coproprietarilor imobilului si sa obtina acceptul acestora de a i se alatura in actiunea in revendicare.

Prin urmare, solutia data prin hotararea recurata nu este conforma interpretarii nuantate data de Curtea europeana regulii unanimitatii, care in ambele cauze avute in vedere impune analizarea tuturor circumstantelor cauzei.

Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul declarat de parati, s-a casat decizia atacata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare instantei de apel.

La rejudecare, analizarea regulii unanimitatii se va face in functie de principiile stabilite de Curtea europeana, determinandu-se, dupa stabilirea imprejurarilor mentionate, daca aplicarea acesteia reprezinta o masura disproportionata fata de scopul legitim urmarit.