Predarea unei persoane autoritatilor judiciare ale unui alt stat membru pentru executarea unui mandat european de arestare nu poate fi conditionata de posibilitatea unei revizuiri a hotararii de condamnare pronuntate in lipsa

Decizia-cadru privind mandatul european de arestare¹ are ca obiect inlocuirea sistemului multilateral de extradare intre statele membre cu un sistem de predare intre autoritatile judiciare a persoanelor condamnate sau banuite in scopul executarii sentintelor de condamnare sau a urmaririlor. Acest sistem vizeaza astfel sa faciliteze si sa accelereze cooperarea judiciara in scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spatiu de libertate, securitate si justitie intemeindu-se pe gradul ridicat de incredere care trebuie sa existe intre statele membre. In luna octombrie 1996, Audiencia Nacional (Spania) a declarat ca era justificata extradarea in Italia a domnului Stefano Melloni, pentru a fi judecat acolo pentru faptele enumerate in mandatele de arestare emise de Tribunale di Ferrara (Italia). Dupa ce a beneficiat de o liberare pe cautiune a carei valoare de 5 000 000 ESP (aproximativ 30 000 de euro) a achitat-o a doua zi, domnul Melloni a fugit, astfel incat nu a mai putut fi predat autoritatilor italiene.

In 1997, Tribunale di Ferrara a constatat neprezentarea domnului Melloni si a decis ca notificarile ulterioare sa fie efectuate avocatilor deja desemnati de acesta. Printr-o hotarare a Tribunale di Ferrara din anul 2000, care a fost confirmata in apel si in recurs, domnul Melloni a fost condamnat in lipsa la o pedeapsa cu inchisoarea de zece ani pentru bancruta frauduloasa.

Ca urmare a arestarii sale de politia spaniola, domnul Melloni s-a opus predarii sale autoritatilor italiene, argumentand, in primul rand, ca in apel a desemnat un alt avocat si i-a revocat pe cei doi anteriori dar, in pofida revocarii respective, notificarile au continuat sa fie adresate acestora din urma. In al doilea rand, el a sustinut ca legislatia procedurala italiana nu prevede posibilitatea de a formula o cale de atac impotriva condamnarilor pronuntate in lipsa si ca, prin urmare, executarea mandatului european de arestare ar trebui, daca este cazul, sa fie supus conditiei ca Italia sa garanteze posibilitatea de a formula o cale de atac impotriva hotararii.

In luna septembrie 2008, Audiencia Nacional a decis predarea domnului Melloni autoritatilor italiene in vederea executarii pedepsei care i-a fost aplicata de Tribunale di Ferrara considerand ca nu s-a dovedit faptul ca avocatii pe care ii desemnase au incetat sa il reprezinte. Instanta spaniola a considerat ca dreptul la aparare al acestuia fusese respectat, dat fiind ca avusese cunostinta in prealabil de desfasurarea procesului, ca s-a aflat in mod voluntar in situatia de contumacie si ca a desemnat doi avocati pentru reprezentarea si apararea sa, care au intervenit in aceasta calitate in prima instanta, in apel si in recurs, epuizand astfel caile de atac.

Domnul Melloni a introdus o cale de atac impotriva acestei decizii in fata Tribunal Constitucional (Curtea Constitutionala, Spania). Aceasta instanta solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca decizia-cadru permite instantelor spaniole - astfel cum impune jurisprudenta Tribunal Constitucional - sa conditioneze predarea domnului Melloni de posibilitatea revizuirii hotararii de condamnare. In hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste, in primul rand, ca statele membre sunt, in principiu, obligate sa dea curs unui mandat european de arestare. Autoritatea judiciara de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decat conditiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru.

In aceasta privinta, o dispozitie din decizia-cadru² impiedica autoritatile judiciare sa refuze executarea mandatului de arestare emis in scopul executarii unei pedepse, intr-o situatie in care persoana in cauza nu a fost prezenta in persoana la proces, in cazul in care, avand cunostinta de procesul stabilit, aceasta a mandatat un avocat pentru a o apara si a fost efectiv aparata de acesta din urma. In speta, aceasta ar corespunde situatiei domnului Melloni.

Prin urmare, Curtea considera ca modul de redactare, economia si finalitatea dispozitiei mentionate se opun ca autoritatea judiciara de executare (Spania) sa supuna executarea unui mandat european de arestare conditiei ca hotararea de condamnare pronuntata in lipsa sa poata fi revizuita in statul membru emitent al mandatului de arestare (Italia). Astfel, legiuitorul Uniunii a optat pentru prevederea exhaustiva a cazurilor in care executarea unui mandat de arestare emis in scopul executarii unei hotarari pronuntate in lipsa trebuie sa fie considerata ca nu aduce atingere dreptului la aparare. Aceasta solutie este incompatibila cu mentinerea unei posibilitati a autoritatii judiciare de executare de a supune aceasta executare conditiei ca respectiva hotarare de condamnare sa poata fi revizuita pentru a garanta dreptul la aparare al persoanei in cauza.

In al doilea rand, Curtea considera ca aceasta dispozitie din decizia-cadru este compatibila cu dreptul la o cale de atac efectiva si la un proces echitabil, precum si cu dreptul la aparare, recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Desi dreptul persoanei acuzate de a fi prezenta in persoana la proces constituie un element esential al dreptului la un proces echitabil, acest drept nu este absolut, persoana acuzata putand sa renunte la acesta cu anumite garantii . Astfel, dispozitia in cauza enunta conditiile in care persoana interesata trebuie sa fie considerata ca a renuntat in mod voluntar si neechivoc sa se prezinte la proces.

In ultimul rand, Curtea arata ca nici articolul 53 din carta, care prevede ca aceasta din urma nu aduce atingere drepturilor omului recunoscute, printre altele, prin constitutiile statelor membre, nu permite unui stat membru sa supuna predarea unei persoane condamnate in lipsa conditiei ca hotararea de condamnare sa poata fi revizuita in statul membru emitent pentru a evita aducerea unei atingeri dreptului la un proces echitabil si dreptului la aparare garantate de constitutia sa. Desigur, acest articol din carta confirma ca, in cazul in care un act de drept al Uniunii implica masuri nationale de punere in aplicare, autoritatile si instantele nationale pot sa aplice standarde nationale de protectie a drepturilor fundamentale, cu conditia ca aceasta aplicare sa nu compromita nivelul de protectie prevazut de carta si nici suprematia, unitatea si caracterul efectiv al dreptului Uniunii. Or, faptul de a supune predarea unei persoane unei astfel de conditii, neprevazuta de decizia-cadru, ar conduce, prin faptul ca ar repune in discutie uniformitatea standardului de protectie a drepturilor fundamentale definit prin aceasta, la o incalcare a principiilor increderii si recunoasterii reciproce pe care urmareste sa le consolideze si, prin urmare, la o compromitere a caracterului sau efectiv. Astfel, decizia-cadru reflecta consensul la care au ajuns statele membre in ansamblul lor in privinta continutului care trebuie atribuit, in temeiul dreptului Uniunii, drepturilor procedurale de care beneficiaza persoanele condamnate in lipsa care fac obiectul unui mandat european de arestare.

Hotararea in cauza C-399/11 Stefano Melloni/Ministerio fiscal

1 Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre (JO L 190, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificata prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor si de incurajare a aplicarii principiului recunoasterii reciproce cu privire la deciziile pronuntate in absenta persoanei in cauza de la proces (JO L 81, p. 24).
2 Articolul 4a alineatul (1) literele (a) si (b).