Nesconstitutionalitatea prevederilor ref. la suspendarea contractului de munca pe perioada cercetarii disciplinare

In Monitorul Oficial nr. 511 din 07.07.2016, Partea I, a fost publicata Decizia nr. 261/2016 pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Potrivit textului de lege aratat:

"(1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii:

a) pe durata cercetarii disciplinare prealabile, in conditiile legii;".

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 au in vedere protejarea intereselor angajatorului, in sensul punerii la dispozitia acestuia a unei modalitati de prevenire si de impiedicare a extinderii consecintelor unei conduite a salariatului despre care se suspecteaza ca este de natura sa afecteze activitatea desfasurata de angajator, pana la momentul stabilirii cu certitudine a existentei si gravitatii unei abateri disciplinare a salariatului.

Judecatorii Curtii au retinut ca masura suspendarii contractului individual de munca in ipoteza textului de lege analizat nu este si nu poate fi interpretata ca reprezentand o sanctiune disciplinara, iar angajatorul nu se pronunta pe aceasta cale asupra vinovatiei sau nevinovatiei angajatului.

Daca suspendarea contractului individual de munca poate fi inteleasa ca o masura justificata, necesara protejarii intereselor angajatorului, aprecierea constitutionalitatii acestei masuri trebuie pusa in balanta cu drepturile si interesele celeilalte parti a raportului de munca, respectiv salariatul. S-a retinut ca un drept ce isi are temeiul in insusi contractul individual de munca este dreptul la munca, care se bucura de consacrare constitutionala prin art. 41 alin. (1) din Legea fundamentala.

Curtea a retinut ca dreptul la munca este un drept complex, ce implica diferite aspecte, libertatea alegerii profesiei si a locului de munca reprezentand numai unele dintre componentele acestui drept . Astfel, odata dobandit un loc de munca, acesta trebuie sa se bucure de o serie de garantii care sa-i asigure stabilitatea, neputand fi de conceput ca prevederile constitutionale ar asigura libertatea de a obtine un loc de munca, dar nu si garantarea pastrarii acestuia, cu respectarea, evidenta, a conditiilor si limitelor constitutionale.

In decizia sa Curtea a mai retinut ca, desi in ipoteza normei de drept criticate nu se poate vorbi de o negare a dreptului la munca, in egala masura nu se poate omite ca masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o restrangere a exercitiului dreptului la munca, lasata, in temeiul art. 52 alin. (1)lit. a)din Legea nr. 53/2003, la dispozitia angajatorului.

Fata de acest aspect, s-a impus a se analiza daca masura suspendarii contractului individual de munca este justificata de un scop legitim, daca este adecvata acestui scop, necesara si daca se pastreaza un just echilibru intre drepturile si interesele in concurs pentru a fi corespunzatoare scopului urmarit.

S-a retinut ca suspendarea contractului individual de munca pe perioada cercetarii disciplinare prealabile isi gaseste justificarea in necesitatea ocrotirii intereselor si drepturilor de natura patrimoniala ori nepatrimoniala ale angajatorului, putand fi totodata privita si ca o expresie a prevederilor art. 45 din Constitutie, referitoare la libertatea economica, ce presupune, intre altele, dreptul angajatorului de lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice.

Referitor la caracterul adecvat si necesar al restrangerii exercitiului dreptului la munca in raport cu scopul urmarit, Curtea a apreciat ca suspendarea contractului individual de munca reprezinta o masura adaptata scopului urmarit si este capabila, in abstract, sa indeplineasca exigentele acestuia. S-a retinut ca protectia dreptului la munca nu poate fi absolutizata cu consecinta afectarii dreptului angajatorului de a-si exercita libertatea economica, iar suspendarea contractului individual de munca apare ca o masura adecvata in imprejurarile in care mentinerea in activitate a salariatului ar fi de natura sa atraga consecinte negative asupra activitatii economice, afectand drepturile si interesele angajatorului.

Judecatorii Curtii au apreciat, deopotriva, ca reglementarea posibilitatii angajatorului de a suspenda contractul individual de munca in situatia in care considera ca interesele sale ar fi afectate prin mentinerea in activitate a salariatului este un instrument necesar pentru a asigura protectia efectiva a drepturilor si intereselor sale.

Cat priveste caracterul proportional al masurii, respectiv al realizarii unui just echilibru intre dreptul la munca si dreptul angajatorului de a lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice, Curtea a retinut ca suspendarea contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, atunci cand exista temeiuri pentru a aprecia ca, prin conduita sa in indeplinirea obligatiilor ce izvorasc din raportul de munca, salariatul ar putea periclita interesele angajatorului, trebuie sa se supuna unor conditii care sa asigure ca aceasta masura nu are un caracter arbitrar.

In acest sens, Curtea a subliniat ca in masura in care legea asigura angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de munca in vederea protejarii intereselor sale economice, o astfel de masura, cu consecinte ample asupra drepturilor salariatului, trebuie insotita de garantia unei decizii obiective si temeinic fundamentate din partea angajatorului. Astfel, Curtea a retinut ca masura suspendarii determina incetarea temporara a obligatiilor partilor ce izvorasc din contractul individual de munca, iar, in ipoteza textului de lege analizat, cauza suspendarii nu opereaza de drept si nici nu este o exprimare a vointei salariatului, ci a angajatorului.

Conditia unica ce permite angajatorului suspendarea contractului individual de munca este initierea cercetarii disciplinare impotriva salariatului. Prin urmare, singura conditie pe care angajatorul este tinut sa o respecte pentru a putea dispune suspendarea contractului individual de munca reprezinta o masura pe care tot acesta o initiaza, anume inceperea cercetarii disciplinare impotriva salariatului. Mai mult, asa cum a retinut Curtea in prealabil, Codul muncii nu limiteaza suspendarea contractului individual de munca pentru un anumit termen, astfel ca, potrivit legii, nimic nu impiedica extinderea acestei masuri pana la implinirea termenului stabilit de art. 252 alin. (1) din acelasi Cod.

Chiar daca prin dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 legiuitorul a urmarit in mod evident prevenirea unor eventuale prejudicii aduse angajatorului, acest aspect nu este precizat ca o conditie expresa pentru suspendarea contractului de munca, astfel ca nimic nu il opreste pe acesta sa dispuna masura suspendarii chiar si in ipoteza in care continuarea raportului de munca, pana la stabilirea unei eventuale raspunderi disciplinare, nu ar avea niciun efect negativ asupra activitatii sau intereselor angajatorului.

Fata de cele aratate, Curtea a retinut ca remediile pe care Codul muncii le pune la dispozitia salariatului, avand in vedere efectele severe ale suspendarii asupra dreptului la salariu, nu sunt suficiente. Astfel, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 prevede ca "in cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si b), daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara si i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului". Or, aceste masuri reparatorii nu privesc decat situatia in care se constata nevinovatia salariatului. Prin urmare, in cazul constatarii unei abateri disciplinare, oricat de reduse sub aspectul gravitatii sale, salariatul va suporta in continuare efectele suspendarii contractului individual de munca - care privesc si dreptul la remunerarea muncii -, in conditiile in care intinderea in timp a acestei masuri este vag precizata de Codul muncii. Astfel, nu este exclusa ipoteza ca efectele suspendarii sa fie mai grave decat cele ale insesi sanctiunii aplicate. In asemenea circumstante trebuie admis ca dispunerea masurii suspendarii contractului individual de munca de catre angajator, avand consecinta privarii salariatului de drepturile ce decurg din raportul de munca, poate constitui oricand expresia unui comportament sicanatoriu asupra salariatului.

In mod relevant, Curtea a aratat ca deciziile angajatorului sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive, mai ales in contextul raporturilor contractuale de munca care, prin natura lor, presupun o semnificativa interactiune umana. Astfel, nu trebuie omis ca aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului fata de angajator, caracterizata prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are indrituirea de a da ordine si directive, de a controla prestarea muncii si de a sanctiona incalcarile savarsite de catre angajat.

Avand in vedere lipsa unor criterii obiective, care sa circumstantieze situatia in care angajatorul poate dispune suspendarea in ipoteza art. 52 alin. (1)lit. a)din Legea nr. 53/2003, precum si faptul ca, in lipsa unor astfel de criterii legale, aprecierea temeiului de suspendare este lasata, in intregime, la dispozitia angajatorului, Curtea a apreciat ca dispozitiile textului de lege criticat, interpretate in coroborare cu celelalte texte dinCodul munciiincidente in materia suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului si in materia raspunderii disciplinare, nu ofera suficiente garantii pentru ca aceasta masura sa fie dispusa cu pastrarea unui raport proportional intre necesitatea protejarii intereselor angajatorului, pe de o parte, si cea a drepturilor salariatului, de cealalta parte .

Lipsa unor criterii obiective pentru a analiza caracterul legal si temeinic al masurii suspendarii dispuse de angajator potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 constituie, in fapt, doar un acces formal la instantele de judecata, care nu poate fi considerat ca satisface cerintele art. 21 alin. (1) din Constitutie, atat timp cat judecatorul nu are la dispozitie instrumente legale suficiente pentru a decide asupra pretentiilor sau contestatiilor formulate de salariatul reclamant, care privesc, in speta, o eventuala conduita abuziva a angajatorului, ce are drept consecinta incalcarea dreptului la munca .

Decizia Curtii Constitutionale nr. 261/2016 poate fi accesata la www.ccr.ro

Prelucrat de Avocat Andrei-Gheorghe Gherasim, Colaborator Cabinet de Avocat "Predut Marius-Catalin"