Tratatul de la Lisabona si Curtea de Justitie a Uniunii Europene

Presa si informare Acesta modifica cele doua tratate fundamentale, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE) si Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, noua denumire a acestuia din urma fiind a��Tratatul privind functionarea Uniunii Europenea�� (TFUE).

Tratatul de la Lisabona aduce modificari in ceea ce priveste organizarea si competentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

A. Modificarile cu privire la organizarea institutiei si la numirea membrilor acesteia

Uniunea Europeana, dotata acum cu personalitate juridica, se substituie Comunitatii Europene. Astfel, prin Tratatul de la Lisabona, structura pe piloni dispare si Uniunea dispune de un nou cadru institutional. In consecinta, astfel cum si alte institutii isi schimba denumirea, sistemul jurisdictional al Uniunii, in ansamblu, se va numi Curtea de Justitie a Uniunii Europene, aceasta fiind compusa din trei instante: Curtea de Justitie, Tribunalul si Tribunalul Functiei Publice.

In ceea ce priveste crearea de tribunale specializate, Tratatul de la Lisabona reia dispozitiile existente, insa prevede in acelasi timp si anumite modificari in legatura cu modalitatile de infiintare a tribunalelor specializate, acestea urmand sa fie infiintate potrivit procedurii legislative ordinare (si anume in codecizie cu majoritate calificata), iar nu cu unanimitate, ca inainte.

Din Tratatul de la Lisabona reiese ca o cerere de modificare a Statutului Curtii de Justitie a Uniunii Europene este considerata a��proiect de act legislativa�� si, prin urmare, trebuie supusa procedurii legislative ordinare. In schimb, statutul judecatorilor si avocatilor generali, precum si regimul lingvistic al Curtii raman supuse regulii unanimitatii.

In ceea ce priveste modalitatile de numire a membrilor institutiei, Tratatul de la Lisabona reia dispozitiile existente, judecatorii fiind numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru sase ani, insa dupa consultarea unui comitet al carui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidatilor de a exercita functiile de judecator si avocat general la Curtea de Justitie si la Tribunal. Acest comitet este compus din sapte persoane alese dintre fostii membri ai celor doua instante, dintre membrii instantelor nationale supreme si din juristi reputati, dintre care unul este propus de Parlamentul European . Hotarand la initiativa presedintelui Curtii de Justitie, Consiliul adopta deciziile privind regulamentul de functionare a acestui comitet, precum si desemnarea membrilor acestuia.

In ceea ce priveste avocatii generali, o declaratie prevede posibilitatea de a majora numarul acestora de la 8 la 11, la solicitarea Curtii de Justitie.

B. Modificarile referitoare la competentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene

Domeniile

Structura pe piloni introdusa de Tratatul de la Maastricht dispare. Prin urmare, competenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene acopera dreptul Uniunii Europene, cu exceptia cazului in care Tratatele prevad contrariul.

Astfel, Curtea de Justitie dobandeste competenta preliminara generala in domeniul spatiului de libertate, securitate si justitie, in urma disparitiei pilonilor si a eliminarii, prin Tratatul de la Lisabona, a articolelor 35 UE si 68 CE, care prevedeau restrangeri ale competentei Curtii de Justitie.

In primul rand, in ceea ce priveste cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala, competenta Curtii de Justitie de a se pronunta cu titlu preliminar devine obligatorie si nu mai este subordonata unei declaratii a fiecarui stat membru, prin care statul respectiv recunoaste aceasta competenta si indica instantele nationale care o pot sesiza. Prin Tratatul de la Lisabona, domeniul politiei si justitiei penale intra in dreptul comun si toate instantele pot sesiza Curtea de Justitie. O serie de dispozitii tranzitorii prevad, totusi, ca aceasta competenta deplina nu va fi aplicabila decat dupa cinci ani de la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

In al doilea rand, in ceea ce priveste vizele, dreptul de azil, imigrarea si alte politici referitoare la libera circulatie a persoanelor (printre altele, cooperarea judiciara in materie civila, recunoasterea si executarea hotararilor), Curtea poate fi sesizata acum de toate instantele nationale a�� iar nu numai de instantele superioare - si este competenta pentru a se pronunta asupra unor masuri de ordine publica in cadrul controalelor transfrontaliere. In consecinta, Curtea de Justitie are competenta de drept comun in acest domeniu, chiar de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

In plus, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene dobandeste aceeasi valoare juridica cu cea a tratatelor. Aceasta intra in a��blocul de constitutionalitatea�� asupra caruia Curtea de Justitie se poate pronunta. Carta nu este insa opozabila Regatului Unit si Poloniei, care beneficiaza de o derogare potrivit careia Carta nu extinde capacitatea Curtii de Justitie si a niciunei alte instante din cele doua state membre de a considera ca actele cu putere de lege si actele administrative, practicile sau actiunile administrative sunt incompatibile cu drepturile sau cu principiile fundamentale pe care aceasta le reafirma. Pe de alta parte, sefii de stat si de guvern au fost de acord sa extinda in viitor aceasta derogare la Republica Ceha.

Desi notiunea de pilon dispare cu Tratatul de la Lisabona, politica externa si de securitate comuna (PESC), in temeiul titlului V din Tratatul UE, face in continuare obiectul aplicarii unor norme speciale si al unor proceduri specifice. Prin urmare, Curtea de Justitie nu este competenta sa controleze aceste dispozitii si nici actele adoptate in temeiul acestora, mai putin in doua cazuri, si anume:

1) Curtea este competenta sa controleze delimitarea dintre competentele Uniunii si PESC, a carei punere in aplicare nu trebuie sa aduca atingere exercitarii competentelor Uniunii si atributiilor institutiilor in vederea exercitarii competentelor exclusive si partajate ale Uniunii;

2) Curtea este competenta sa se pronunte in ceea ce priveste actiunile in anulare indreptate impotriva deciziilor care prevad masuri restrictive impotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu, de exemplu, in cadrul luptei impotriva terorismului (inghetarea fondurilor).

Procedurile

Procedura preliminara se extinde la actele adoptate de organele, de oficiile si de agentiile Uniunii, care sunt incluse in dreptul Uniunii, astfel incat Curtea de Justitie le poate interpreta si poate controla validitatea acestora, la solicitarea instantelor nationale, pentru ca acestea din urma sa poata, de exemplu, sa verifice conformitatea legislatiei nationale cu dreptul Uniunii.

Prin Tratatul de la Lisabona se introduce o dispozitie potrivit careia Curtea de Justitie hotaraste in cel mai scurt termen in cazul in care o chestiune preliminara se invoca intr-o cauza pendinte in fata oricarei instante judecatoresti nationale privind o persoana supusa unei masuri privative de libertate. Astfel, se face referire chiar in textul tratatului la procedura preliminara de urgenta (PPU), care a intrat in vigoare la 1 martie 2008 si se aplica in privinta spatiului de libertate, securitate si justitie.

Tratatul de la Lisabona extinde controlul Curtii de Justitie la actele Consiliului European, care este recunoscut de Tratatul de la Lisabona drept o institutie de sine statatoare. In temeiul noilor dispoziti, Curtea de Justitie poate, la solicitarea statului membru interesat, sa se pronunte in privinta legalitatii unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu, in cazul in care acesta a constatat existenta unui risc clar de incalcare grava de statul membru respectiv a anumitor valori (respectarea demnitatii umane, respectarea drepturilor omului etc.).

De asemenea, institutia are competenta sa se pronunte cu privire la actiunile formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrala Europeana si de Comitetul Regiunilor, care urmaresc salvgardarea prerogativelor acestora.

Tratatul de la Lisabona reduce strictetea conditiilor de admisibilitate a actiunilor formulate de particulari (persoane fizice sau juridice) impotriva deciziilor institutiilor, organelor, oficiilor sau agentiilor Uniunii. Particularii pot formula actiuni impotriva unui act normativ daca ii priveste direct si daca nu presupune masuri de executare . Prin urmare, particularii nu mai au obligatia de a demonstra ca actul respectiv ii priveste in mod individual .

In cadrul controlului respectarii principiului subsidiaritatii, Curtea de Justitie poate fi sesizata de un stat membru cu o actiune in anularea unui act legislativ pentru incalcarea principiului subsidiaritatii, act emis de un parlament national sau de una din camerele unui astfel de parlament. Actiunea trebuie sa fie introdusa in mod oficial de guvernul unui stat, dar poate fi si numai a��transmisaa�� de un guvern, adevaratul autor al actiunii fiind parlamentul national sau o camera a acestuia. De asemenea, Comitetul Regiunilor poate invoca incalcarea unor astfel de principii, in limita actelor in privinta carora consultarea sa este obligatorie.

Tratatul de la Lisabona accelereaza, in plus, mecanismul sanctiunilor pecuniare (suma forfetara si/sau penalitate cu titlu cominatoriu) in cazul neexecutarii unei hotarari de constatare a neindeplinirii obligatiilor. Astfel, Curtea de Justitie poate sa aplice, chiar de la prima hotarare de constatare a neindeplinirii obligatiilor, sanctiuni pecuniare in cazul in care nu sunt comunicate Comisiei masurile nationale de transpunere a unei directive.

In sfarsit, Comisia, la finalul unei perioade de cinci ani, poate formula actiuni in constatarea neindeplinirii obligatiilor privind masuri referitoare la cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala luate inainte de intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.