CJUE precizeaza domeniul de aplicare al normelor care guverneaza recunoasterea de catre statele membre a hotararilor privind procedurile de insolventa

Dupa deschiderea unei proceduri principale de insolventa intr-un stat membru, autoritatile competente ale unui alt stat membru sunt tinute, in principiu, sa recunoasca si sa execute toate hotararile care privesc procedura respectiva
MG Probud, intreprindere din sectorul constructiilor cu sediul social in Polonia executa, prin intermediul unei sucursale din Germania, lucrari de constructie in aceasta din urma tara. In 2005, MG Probud a fost declarata insolventa de o instanta poloneza.

In urma unei proceduri initiate de Hauptzollamt SaarbrA�cken (administratia vamilor din SaarbrA�cken) impotriva directorului sucursalei germane a MG Probud, acesta din urma fiind banuit de incalcarea legislatiei privind detasarea lucratorilor in considerarea neplatii remuneratiei si contributiilor sociale ale mai multor muncitori polonezi, Amtsgericht SaarbrA�cken (Tribunalul Cantonal din SaarbrA�cken) a dispus poprirea conturilor bancare ale intreprinderii pana la concurenta sumei de 50 683,08 euro precum si masura sechestrului asigurator asupra diferitelor creante pe care aceasta din urma le detinea impotriva unor cocontractanti germani.

In cadrul procedurii de insolventa, SA�d Rejonowy GdaA�sk-PA�A�noc w GdaA�sku (Tribunalul Districtual din GdaA�sk) ridica problema legalitatii masurilor asiguratorii adoptate de autoritatile germane, din moment ce dreptul polonez, care constituie legea aplicabila procedurii de insolventa in considerarea faptului ca Polonia este statul de deschidere a acestei proceduri, nu ar admite asemenea masuri asiguratorii dupa declararea insolventei intreprinderii. In acest context, aceasta instanta a solicitat Curtii de Justitie sa stabileasca daca, dupa deschiderea unei proceduri principale de insolventa intr-un stat membru, autoritatile competente ale unui alt stat membru sunt autorizate, in conformitate cu propria legislatie, pe de o parte, sa dispuna indisponibilizarea bunurilor debitorului declarat insolvent situate pe teritoriul acestui din urma stat membru si, pe de alta parte, sa refuze recunoasterea, si, dupa caz, executarea hotararilor care privesc desfasurarea si inchiderea unei proceduri de insolventa deschise intr-un alt stat membru.

Curtea aminteste, mai intai, ca regulamentul comunitar1 aplicabil in aceasta materie prevede doua tipuri de proceduri de insolventa. Procedura de insolventa deschisa de instanta competenta din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor principale ale debitorului, calificata drept a��procedura principalaa��, produce efecte universale in masura in care se aplica bunurilor debitorului situate in toate statele membre. Desi, ulterior, instanta competenta din statul membru pe teritoriul caruia debitorul are un sediu poate sa deschida o procedura, aceasta, calificata drept a��procedura secundaraa��, produce efecte care sunt limitate la bunurile debitorului situate pe teritoriul acestui din urma stat . Rezulta ca simpla deschidere a unei proceduri secundare de insolventa este susceptibila sa restranga intinderea universala a procedurii principale de insolventa.

In continuare, Curtea arata ca hotararea de deschidere a unei proceduri de insolventa intr-un stat membru este recunoscuta in toate celelalte state membre de indata ce isi produce efectele in statul de deschidere si ca produce, fara indeplinirea vreunei formalitati suplimentare, in orice alt stat membru, efectele pe care i le atribuie legea statului de deschidere. In mod similar, recunoasterea tuturor hotararilor, altele decat cele privind deschiderea procedurii de insolventa are loc, de asemenea, in mod automat.

In ceea ce priveste executarea hotararilor privind o procedura de insolventa, Curtea subliniaza ca, in conformitate cu regulamentul comunitar, nu exista decat doua motive de refuz. Pe de o parte, statele membre nu au obligatia de a recunoaste sau executa o hotarare cu privire la desfasurarea si inchiderea unei proceduri de insolventa, care ar putea conduce la o limitare a libertatii individuale sau a secretului corespondentei. Pe de alta parte, orice stat membru poate refuza recunoasterea unei proceduri de insolventa deschisa in alt stat membru sau executarea unei hotarari pronuntate in cadrul unei astfel de proceduri, daca recunoasterea sau executarea ar contraveni in mod evident ordinii publice din statul respectiv, in special principiilor sale fundamentale sau drepturilor si libertatilor individuale garantate prin Constitutie .
Curtea constata ca, in considerarea intinderii universale care trebuie atribuita oricarei proceduri principale de insolventa, procedura de insolventa deschisa in Polonia include toate activele MG Probud, inclusiv cele situate in Germania, iar legea poloneza determina nu numai deschiderea procedurii de insolventa, ci si desfasurarea precum si inchiderea acesteia. In acest sens, legea mentionata este chemata sa guverneze soarta bunurilor situate in celelalte state membre precum si efectele procedurii de insolventa asupra masurilor al caror obiect il pot constitui aceste bunuri . Dat fiind faptul ca Legea poloneza privind insolvabilitatea si reorganizarea nu permite, dupa deschiderea unei proceduri de insolventa, initierea impotriva debitorului a unor proceduri de executare privind bunurile care compun masa bunurilor insolventei, autoritatile germane competente nu puteau dispune in mod valabil, in aplicarea legislatiei germane, masuri de executare asupra bunurilor MG Probud situate in Germania.

Astfel, Curtea concluzioneaza ca, dupa deschiderea unei proceduri principale de insolventa intr-un stat membru, autoritatile competente dintr-un alt stat membru, in care nu a fost deschisa nicio procedura secundara de insolventa, sunt tinute, in principiu, sa recunoasca si sa execute toate hotararile care privesc aceasta procedura principala de insolventa si, prin urmare, nu sunt indrituite sa dispuna, in aplicarea legislatiei acestui alt stat membru, masuri de executare asupra bunurilor debitorului declarat insolvent situate pe teritoriul acestui alt stat membru, atunci cand legislatia statului de deschidere nu le permite.

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.

Textul oficial al hotararii europa .eu/jurisp/cgi-bin/form.pl?lang=RO&Submit=rechercher&numaff=C-444/07" target="_blank">AICI