Impozitele

Impozitul reprezinta o sursa de venit bugetar, care are la baza legea, iar ca subiecti platitori persoanele fizice si juridice.

Dreptul statului de a reglementa perceperea de impozite a fost interpretat si explicat in diferite forme in doctrina. Astfel s-au exprimat o serie de conceptii primare cu privire la aceasta problema. Una dintre ele se bazeaza pe faptul ca la inceput, impozitul era datorat si platit numai de popoarele cucerite si era considerat semnul supunerii acestor popoare. Potrivit acestei conceptii, obligatia de a plati impozite era dezonoranta pentru cetatenii liberi si apartinea numai localnicilor din provinciile sau regiunile cucerite.
Alaturi de aceasta, la inceputul Evului mediu a fost exprimata in Franta o alta conceptie primara cu privire la plata impozitelor. Astfel, potrivit acestei conceptii, impozitul reprezenta “ajutorul” platit de cetateni la cererea regelui, pentru a asigura resursele necesare satisfacerii unor nevoi publice.
Prof. I. Gliga subliniaza ca astfel de conceptii primare s-au dovedit a fi elementare.
O alta conceptie este reprezentata de teoria contractului social, formulata de J. J. Rousseau, care sustine ca dreptul statului de a percepe impozite este rezultatul conventiei prin care cetatenii renunta la o parte din libertatile lor in favoarea statului.
Teoria solidaritatii considera statul ca fiind un produs al interesului social, al solidaritatii sociale, iar plata impozitelor se face tot din solidaritate sociala si nationala, impozitele fiind vazute ca si niste contributii benevole, ce erau acceptate de catre cetateni.
Teoria care a fost formulata de Adam Smith si continuata de Montesquieu este cea a echivalentei impozitelor, numita si teoria schimbului sau teoria intereselor. Aceasta teorie afirma ca impozitele reprezinta pretul serviciilor prestate de stat supusilor sai, iar intr-o varianta mai moderna, aceasta teorie arata ca statul acorda platitorilor de impozite, ca si un echivalent protectia persoanelor, a proprietatii acestora, precum si toate avantajele publice, sociale si culturale .
Prof. D. D. Saguna releva ca “dincolo de aceste teorii mai mult sau mai putin filozofice, cert este ca impozitul reprezinta o contributie obligatorie pentru toti cetatenii unui stat, fara a se avea in vedere interesele fiecarui contribuabil in parte, ci numai interesele colectivitatii, luate ca un ansamblu de entitati independente” .
Din punct de vedere terminologic, cuvantul impozit sugereaza ideea de a impune, a obliga. Aceeasi idee de obligatie este consacrata si in Constitutia Romaniei, in Art. 53 (1) .
Consacrand aceasta obligatie, Constitutia a prevazut si limitele sale, care reprezinta garantii constitutionale ale dreptului de proprietate, ale averii cetatenilor in general, orice contributie la cheltuielile publice constituind o sarcina ce afecteaza exercitiul acestui drept . Limitele respective sunt urmatoarele:
- contributia cetatenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata impozitelor si a taxelor, iar acestea se pot stabili doar prin lege sau, in ceea ce priveste impozitele si taxele locale, de consiliile locale si judetene, in conditiile legii, orice alte prestatii fiind -potrivit art.53 (3)- interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.
- sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, adica sa aiba la baza principiul echitatii, al egalitatii de sanse, cu excluderea oricarui privilegiu sau discriminare .
Impozitul reprezinta resursa fiscala care aduce cea mai mare contributie la constituirea fondurilor bugetare. Doctrina fiscala a furnizat numeroase definitii ale impozitului. Astfel, spre exemplu, Paul Cauves sustinea ca impozitul inseamna “preluarea ce o cere puterea suverana individuala, in virtutea principiului de solidaritate nationala, pentru a participa la acoperirea cheltuielilor de interes general si la sarcinile datoriilor statului”. Economistul Rugiero intareste definitia de mai sus, afirmand ca “Statul are chiar dreptul de proprietate asupra unei cote din bunurile cetatenilor, pana la cuantumul impozitului datorat”, ceea ce arata caracterul de obligativitate pentru plata impozitului in interesul superior al colectivitatii.
In literatura de specialitate impozitul este considerat a fi o contributie baneasca legala, datorata bugetului public, in mod obligatoriu si cu titlu nerambursabil, de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin, bunurile pe care le poseda precum si pentru unele fapte de consum.
Intr-o definitie data de specialisti romani, intr-o lucrare enciclopedica relativ recenta, se sustine ca: “Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul si la termene precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat.”