Timp de munca si timpul de odihna. Repausul saptamanal pentru agentii de politie locala

Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolelor 5, 17 si 18 din Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru si a fost formulata in cadrul unui litigiu intre domnul Accardo si altii, precum si domnul Lacognata si altii, pe de o parte, si Comune di Torino,

pe de alta parte, cu privire la o cerere de despagubire pentru prejudiciul pe care l ar fi suferit ca urmare a nerespectarii perioadelor de repaus saptamanal de care ar fi trebuit sa beneficieze agentii politiei locale din comuna Torino.
Reclamantii din actiunea principala sunt agenti ai politiei locale din comuna Torino, angajati care au un orar de 35 de ore pe saptamana. Intre anul 1998 si anul 2007, acestia erau repartizati in cadrul unor servicii organizate in schimburi, mentionandu se ca o data la cinci saptamani acestia lucrau timp de sapte zile consecutive, urmate, potrivit deciziei de trimitere, de o perioada de repaus compensatoriu, reusindu se astfel ca perioada de repaus sa nu fie suprimata, ci doar amanata. Acest sistem de munca in schimburi si faptul ca repausul din a saptea zi a saptamanii a cincea era amanat rezultau dintr un acord sindical incheiat intre administratia locala si reprezentantii locali ai principalelor organizatii sindicale italiene.
Reclamantii din actiunea principala au solicitat citarea Comune di Torino in scopul de a fi despagubiti pentru prejudiciul uzurii psihologice si fizice pe care acestia pretind ca l au suferit ca urmare a nerespectarii perioadei de repaus saptamanal prevazute totusi de dreptul intern, intrucat ar fi lucrat timp de sapte zile consecutive si nu ar fi beneficiat in continuare decat de o zi de repaus sub forma repausului compensatoriu. In sustinerea actiunii, acestia arata ca, intrucat articolul 36 al treilea paragraf din Constitutie si articolul 2109 alineatul 1 din Codul civil cuprind dispozitii imperative, ar fi trebuit sa se considere ca, in lipsa dispozitiilor legale corespunzatoare, clauzele relevante care erau prevazute in acordul din 1986, precum si in conventiile colective in cauza in actiunea principala sunt nelegale.
Comune di Torino a obiectat ca, in conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din Directiva 93/104, derogarile de la repausul saptamanal prevazut la articolul 5 din Directiva 93/104 pot fi instituite prin conventii colective sau acorduri incheiate intre partenerii sociali la nivel national sau regional, cu conditia ca perioade echivalente de repaus compensatoriu sa fie acordate lucratorilor in cauza.
Instanta de trimitere a solicitat Curtii sa raspunda urmatoarelor intrebari:
a��1. Articolele 5, 17 si 18 din Directiva 93/104 [a��] trebuie interpretate in sensul ca pot fi aplicate in mod direct in ordinea juridica a unui stat membru, independent de transpunerea formala sau indiferent de norme de drept national care le limiteaza aplicabilitatea la anumite categorii profesionale, intr un litigiu in care partenerii sociali au semnat conventii colective in conformitate cu aceasta directiva?
2. Independent daca directiva in cauza are un efect direct, instantele nationale dintr un stat membru sunt, in orice caz, obligate sa aplice o directiva care nu a facut inca obiectul unei transpuneri in ordinea juridica interna sau a carei aplicabilitate, dupa transpunere, pare exclusa de normele dreptului national respectiv in calitate de criteriu pentru interpretarea dreptului national si, in consecinta, in calitate de referinta pentru a elimina eventuale indoieli de interpretare?
3. Este interzis instantelor statului membru sa pronunte nelegalitatea unei conduite, cu acordarea, in consecinta, a despagubirii pentru prejudiciile rezultate dintr un fapt injust si nelegal, in cazul in care o astfel de conduita rezulta a fi fost autorizata de partenerii sociali si aceasta autorizare este compatibila cu dreptul comunitar, inclusiv in forma unei directive netranspuse inca in dreptul national?
4. Articolul 17 alineatul (3) din [D]irectiv[a] [93/104] trebuie interpretat in sensul ca permite in mod autonom si, in consecinta, in mod absolut independent de alineatul (2) si de lista activitatilor si profesiilor mentionata la acest [ultim] alineat interventia partenerilor sociali si introducerea de catre acestia de norme derogatorii in privinta repausului saptamanal?a��
Analizand situatia de fapt si legislatia aplicabila in speta, Curtea a statuat ca: a��articolul 17 alineatul (3) din Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, atat in versiunea originala, cat si in versiunea modificata prin Directiva 2000/34/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 iunie 2000, are un domeniu de aplicare autonom in raport cu alineatul (2) al aceluiasi articol, astfel incat faptul ca o profesie nu este enumerata la respectivul alineat (2) nu ar impiedica posibilitatea ca aceasta sa fie incadrata in derogarea prevazuta la articolul 17 alineatul (3) din Directiva 93/104 in cele doua versiuni mentionate. In imprejurari precum cele din actiunea principala, derogarile facultative prevazute la articolul 17 din Directivele 93/104 si 93/104 astfel cum a fost modificata prin Directiva 2000/34, precum si, daca este cazul, de articolele 17 si/sau 18 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru nu pot fi invocate impotriva unor particulari precum reclamantii din actiunea principala. In plus, aceste dispozitii nu pot fi interpretate in sensul ca permit sau ca interzic aplicarea unor conventii colective precum cele in cauza in actiunea principala, intrucat aplicarea acestora din urma depinde de dreptul intern.a��