Persoane deportate din motive etnice. Despagubiri solicitate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita a statului

Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita a statului ar fi trebuit sa inceapa sa curga de la momentul incetarii faptei ilicite, respectiv din anul 1944, conform art. 8 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, insa regimul politic dictatorial care a subzistat in tara noastra pana la revolutia din decembrie 1989 se constituie intr-un caz de forta majora care a impiedicat, in mod obiectiv, persoana indreptatita sa promoveze actiunea in justitie impotriva statului.

Fiind recunoscuta suspendarea prescriptiei extinctive pentru perioada 1944 - 2000, respectiv pana la aparitia O.G. nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000, prezumand practic ca prin acest act normativ s-a reglementat acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945, termenul general de prescriptie de 3 ani a inceput sa curga in anul 2000 si s-a implinit in anul 2003, astfel ca, dreptul material la actiune este prescris in situatia formularii actiunii dupa aceasta data .

________

Reclamanta S.M. a chemat in judecata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea acestuia la plata de daune morale, in cuantum de 520.000 lei, pentru suferintele psihice si relele tratamente la care a fost supus tatal sau, cu ocazia deportarii pe motive etnice in Transnistria, in perioada 01.07.1942-01.09.1944.

Prin sentinta nr. 14 din 14.01.2011, Tribunalului Gorj, Sectia civila a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parat si a respins actiunea, ca fiind prescrisa, retinand ca dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege si orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, in conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. (1) si alin.(3) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul general de prescriptie este de 3 ani, potrivit art. 3 din acelasi act normativ.

Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta a formulat impotriva Statului Roman o actiune in pretentii, solicitand despagubiri banesti pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morala, actiune intemeiata, in drept, pe dispozitiile art. 998 si urm. C.civ., norme de drept comun care reglementeaza regulile ce guverneaza raspunderea civila delictuala.

Avand in vedere ca dreptul pretins este de creanta, deci unul patrimonial, dar si dispozitiile art. 21

din Decretul nr. 167/1958, in cauza sunt aplicabile dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva cuprinse in acest act normativ, respectiv cele ale art. 1, 3, 8, 13, 16 si 19.

S-a apreciat astfel, ca pana la instaurarea regimului democratic din anul 1990, cursul prescriptiei a fost suspendat, in sensul art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958, suspendarea operand si dupa acest moment, pana cel mai tarziu la intrarea in vigoare a O.G. nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000. Cum de la acest moment curge termenul de prescriptie de 3 ani, in raport de data introducerii actiunii, respectiv anul 2010, dreptul reclamantei la actiune este prescris.

Prin decizia nr. 149 din 08.03.2011, Curtea de Apel Craiova, Sectia I civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta, retinand urmatoarele:

Prima critica adusa de apelanta priveste gresita calificare a dreptului pretins prin actiune ca fiind unul patrimonial. Apelanta este in evidenta eroare, facand o confuzie intre dreptul dedus judecatii si ceea ce a generat nasterea dreptului respectiv.

Astfel, drepturile subiectelor de drept civil sunt susceptibile de clasificare in drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale sunt acelea care au un continut economic, adica pot fi evaluate in bani, fac parte din patrimoniul persoanei, in timp ce drepturile nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economica.

Actiunea civila are ca obiect protectia unui drept sau a unui interes pentru realizarea caruia calea justitiei este obligatorie. Obiectul actiunii se concretizeaza prin mijlocul procesual folosit, obiectul cererii de chemare in judecata constituindu-l pretentia concreta a reclamantului. In raport de natura si obiectul dreptului exercitat, pot fi distinse actiuni nepatrimoniale, care corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, drepturi fara continut economic, si actiuni patrimoniale, care au un continut economic.

Actiunea prin care se solicita obligarea paratului la plata unei sume de bani este o actiune cu caracter patrimonial, pentru ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie este evaluabil in bani . A sustine ca actiunea de fata nu are caracter evaluabil in bani inseamna a ignora natura insasi a dreptului pe care se fundamenteaza actiunea, drept care este personal si cu continut economic.

Daunele morale solicitate vizeaza acoperirea unui prejudiciu de ordin moral, continutul economic al prejudiciului fiind greu de cuantificat, insa el se transpune intr-un drept patrimonial, adica intr-o suma de bani . Din acest motiv, actiunile prin care se solicita acoperirea prejudiciilor morale sunt supuse prescriptiei

extinctive, dreptul solicitat fiind unul de creanta .

Temeiul de drept al actiunii, invocat de reclamanta il constituie dispozitiile art. 998-999 C.civ., tocmai pentru ca actiunea ilicita care a determinat nasterea prejudiciului a avut loc anterior anului 1945, actele normative speciale dispunand cu privire la drepturile persoanelor persecutate de regimul politic anterior, incepand cu data de 6 martie 1945. In atare conditii, tribunalul s-a raportat la prevederile Legii 189/2000 doar pentru a arata ca se poate considera ca dreptul la actiune s-a nascut cel mai tarziu dupa intrarea in vigoare a aceste legi, insa actiunea a fost analizata potrivit dispozitiilor de drept comun.

Pentru daunele morale suferite de victimele deportarii pe motive etnice, in perioada 06.09.1940-06.03.1945, statul a acordat compensatii in echitate, prin Legea nr. 189/2000, in pct. 3 al acestei legi stabilindu-se persoanele indreptatite la astfel de compensatii, precum si drepturile de care acestea dispun sub aspectul unei indemnizatii lunare banesti, dar si al unor drepturi personale, cu continut economic.

Dreptul de a promova o actiune de drept comun, care pune in discutie angajarea raspunderii civile delictuale, trebuie exercitat in termen de 3 ani de la data cand cel ce se pretinde pagubit a cunoscut atat existenta prejudiciului, cat si pe cel care a savarsit fapta ilicita.

Reclamanta a cunoscut ca autorul sau a fost deportat in lagarul din Transnistria pana in anul 1944, insa pana in anul 1990 era imposibil a se solicita ca statul sa raspunda patrimonial pentru crearea unui prejudiciu persoanelor fata de care s-a luat masura deportarii pe motive etnice, operand suspendarea cursului prescriptiei extinctive, potrivit art. 13 lit. a din Decretul 167/1958, datorita existentei unui caz de forta majora care a impiedicat pe titularul dreptului sa ceara valorificarea acestuia.

Tribunalul a apreciat ca suspendarea a durat pana la aparitia Ordonantei nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice, dupa care se putea solicita acordarea unor drepturi prevazute de actul normativ respectiv si chiar a unor daune morale, in virtutea dreptului de acces la

instanta.

Instanta de apel nu poate sa ingreuneze situatia apelantei in propria cale de atac si sa retina o data anterioara celei stabilite de tribunal ca data de pornire a termenului de prescriptie, asadar se va considera ca la data cand s-a reglementat prin lege posibilitatea de a beneficia de drepturile acordate persoanelor deportate, cel mai tarziu in 2000, reclamanta putea solicita si obligarea paratului la plata de daune morale, intrucat nu mai exista niciun impediment pentru promovarea actiunii.

Decizia curtii de apel a fost atacata cu recurs de catre reclamanta, care a formulat urmatoarele critici:

Instantele nu au retinut ca drepturile acordate in conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 sunt total distincte de drepturile pretinse pe calea actiunii civile privind plata daunelor, iar acordarea lor nu poate avea nici un fel de efecte asupra daunelor morale solicitate in temeiul art. 998 - 999 C.civ. Nu au analizat caracterul ilicit al faptelor petrecute in perioada 1942 - 1944, prin raportare la garantiile oferite prin prisma dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

S-a admis, in mod gresit, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, intrucat drepturile si libertatile fundamentale incalcate de stat sunt drepturi nepatrimoniale imprescriptibile extinctiv.

S-a retinut incorect faptul ca daunele morale solicitate sunt de natura patrimoniala, ignorandu-se ca pentru a fi patrimoniale, creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

Instantele au apreciat, in mod eronat, ca reclamanta nu are posibilitatea sa uzeze de dispozitiile art. 998-999 C.civ., intrucat sunt edictate norme cu caracter special, in ceea ce priveste drepturile cuvenite persoanelor deportate din motive etnice cu incepere din anul 1940. O.G. nr. 105/1999, care a completat Decretul-lege nr. 118/1990, nu a reglementat posibilitatea ca persoanele care cad sub incidenta acestui act normativ sa beneficieze de daune morale pentru prejudiciul moral suferit, caz in care nu exista un conflict intre norma cu caracter general, constand in dispozitiile art. 998-999 C.civ., si norma speciala, respectiv dispozitiile O.G. nr. 105/1999 si Decretului-lege nr. 118/1990, si nu este aplicabil principiul de drept potrivit caruia norma speciala deroga de la cea generala.

Examinand decizia atacata prin prisma criticilor formulate, care fac posibila incadrarea recursului in dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Inalta Curte a retinut urmatoarele:

Contrar sustinerilor recurentei, instantele anterioare nu i-au negat dreptul de a uza de dispozitiile art. 998-999 C.civ., pe motiv ca sunt edictate norme cu caracter special in ceea ce priveste drepturile cuvenite persoanelor deportate din motive etnice cu incepere din anul 1940, respectiv O.G. nr. 105/1999, care a

completat Decretul-lege nr. 118/1990.

Dimpotriva, atat instanta de fond, cat si instanta de apel au analizat actiunea reclamantei in raport de temeiul juridic invocat de aceasta, si anume art. 998-999 C.civ., stabilind insa ca dreptul valorificat prin aceasta actiune, fiind un drept patrimonial, este supus prescriptiei extinctive reglementate de Decretul nr. 167/1958, ceea ce este corect.

Dupa cum judicios s-a retinut si in considerentele deciziei recurate, recurenta face o confuzie intre dreptul valorificat prin actiune si ceea ce a generat nasterea acestui drept .

Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat baneste, pecuniar. Sunt patrimoniale dreptul real si dreptul de creanta .

Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al carui continut nu poate fi exprimat in bani . Sunt personal nepatrimoniale drepturile care privesc existenta si integritatea persoanei, drepturile care privesc identificarea persoanei si drepturile decurgand din creatia intelectuala.

In speta, reclamanta a solicitat prin actiune obligarea paratului la plata de despagubiri banesti, astfel ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie este un drept de creanta evaluabil in bani si, ca atare, are natura patrimoniala.

Faptul ca despagubirile solicitate vizeaza acoperirea unui prejudiciu moral nu schimba cu nimic natura dreptului ce se cere a fi protejat prin actiunea dedusa judecatii. Dreptul la despagubiri banesti este un drept cu continut economic, evaluabil in bani, a carui natura patrimoniala este incontestabila.

Prin urmare, criticile recurentei privind gresita calificare a naturii dreptului pretins prin actiune sunt

nefondate.

Cat priveste sustinerile recurentei referitoare la caracterul cert, lichid si exigibil al unei creante, acestea nu au nicio relevanta in aprecierea naturii dreptului dedus judecatii, ca drept patrimonial sau nepatrimonial. Caracterul cert, lichid si exigibil al creantei intereseaza sub aspectul posibilitatii de efectuare a executarii silite, sens in care art. 379 alin.(1) C.proc.civ. prevede ca ``Nicio urmarire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decat pentru o creanta certa, lichida si exigibila.``

Asa cum s-a aratat deja, dreptul de creanta valorificat de reclamanta in prezentul litigiu are natura patrimoniala, iar un asemenea drept este supus prescriptiei extinctive.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, ``Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege``, iar potrivit art. 3 din acelasi decret, ``Termenul de prescriptie este de 3 ani (a��)``. Pe de alta parte, potrivit art. 8 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, ``Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.``, iar potrivit art. 13 lit. a din acelasi decret, ``Cursul prescriptiei se suspenda cat timp cel impotriva caruia ea curge este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere .``

Raportat la natura patrimoniala a dreptului valorificat de reclamanta in prezenta cauza si la dispozitiile privind prescriptia extinctiva aplicabile drepturilor patrimoniale, redate anterior, in mod legal curtea de apel a confirmat solutia fondului de respingere a actiunii ca prescrisa, criticile formulate pe acest aspect nefiind fondate.

Din moment ce reclamanta a cunoscut ca autorul sau a fost deportat de regimul politic trecut in lagarul din Transnistria, in perioada 1942-1944, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita autorului sau prin fapta ilicita a statului ar fi trebuit sa inceapa sa curga de la momentul incetarii faptei ilicite, respectiv din anul 1944, conform art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Regimul politic dictatorial care a subzistat in tara noastra pana la revolutia din decembrie 1989 se constituie insa intr-un caz de forta majora care a impiedicat, in mod obiectiv, pe autorul reclamantei si, dupa decesul acestuia (intervenit in ianuarie 1988), pe reclamanta sa promoveze actiune in justitie impotriva statului, pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei pricinuite prin deportarea pe motive etnice. Ca atare, in perioada 1944-1990 cursul prescriptiei a fost suspendat, operand cauza de suspendare prevazuta de art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

Mai mult decat atat, instantele anterioare au retinut in favoarea reclamantei suspendarea cursului prescriptiei si dupa instaurarea regimului democratic din anul 1990, respectiv pana la aparitia OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000, prezumand practic ca intrucat prin acest act normativ s-a reglementat acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945, pana la aparitia lui reclamanta nu a putut, in mod obiectiv, sa prefigureze posibilitatea de a actiona in justitie pentru a obtine repararea prejudiciului moral incercat de autorul sau prin deportarea din motive etnice, in perioada 1942-1944.

Trimiterea facuta de instante la O.G. nr. 105/1999 nu s-a facut, asadar, pentru a justifica inlaturarea dreptului reclamantei la actiunea in raspundere civila delictuala de drept comun, cum gresit se pretinde prin motivele de recurs, ci pentru a justifica suspendarea cursului prescriptiei dreptului la actiunea de drept comun si dupa instaurarea regimului democratic din anul 1990, ceea ce ii profita reclamantei.

Fiind recunoscuta suspendarea cursului prescriptiei extinctive in perioada 1944-2000, termenul general de prescriptie de 3 ani, aplicabil in cauza, a inceput sa curga in anul 2000 si s-a implinit in anul 2003. Or, reclamanta a formulat actiunea la data de 16.11.2010, deci dupa implinirea termenului legal de prescriptie, asa incat in mod corect, in cauza, s-a constatat prescris dreptul material la actiune .

Nu sunt fondate nici criticile prin care se imputa instantelor anterioare ca nu au analizat caracterul ilicit al faptelor petrecute in perioada 1942-1944, intrucat o asemenea analiza, ce tine de fondul cauzei, nu mai era posibila cat timp s-a retinut prescriptia dreptului la actiune . Prescriptia extinctiva din dreptul civil are ca efect stingerea dreptului la actiune, in sens material, neexercitat in termenul de prescriptie, impiedicand astfel analiza pe fond a cauzei.

Avand in vedere considerentele expuse, s-a retinut ca hotararea recurata a fost data cu aplicarea corecta a dispozitiilor legale incidente in materie de prescriptie extinctiva, raportat la natura patrimoniala a dreptului dedus judecatii.

Nefiind asadar intrunite cerintele art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C.proc.civ.