Plangere impotriva unei comunicari a parchetului. Inadmisibilitate

Petentului i sa comunicat ca memoriile pentru declararea recursului in anulare nu pot fi luate in considerare, ca urmare a desfiintarii acestei cai extraordinare de atac.

Prin urmare, intrucat plangerea formulata de petent priveste o comunicare, si nu unul din actele procesuale prevazute de art. 278 ind. 1 Codul de procedura penala , aceasta este inadmisibila.

***

Prin sentinta nr. 505 din 27 septembrie 2005, Sectia penala a inaltei Curti de Casatie si Justitie a respins, ca inadmisibila, plangerea formulata de petentul R.O. impotriva rezolutiei nr. 18681/3468/2004 din 1 februarie 2005 a procurorului-sef de sectie judiciara a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.

La data de 10 iunie 2004, petentul R.O. s-a adresat cu un memoriu Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care a sustinut ca nu se face vinovat de savarsirea infractiunilor retinute in sarcina sa si a solicitat declararea unui recurs in anulare impotriva sentintei penale nr. 1326/2001 a Judecatoriei Sibiu, a deciziei penale nr. 91/2002 a Tribunalului Timis si a deciziei penale nr. 363/2002 a Curtii de Apel Alba Iulia.
Procurorul-sef de sectie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat petentului, prin Cabinetul Individual de Avocatura G.I., ca memoriilor acestuia, inregistrate sub nr. 18681/3468/2004, nu Ii se poate da curs, ca urmare a desfiintarii caii extraordinare de atac a recursului in anulare.
Petentul, la data de 17 februarie 2005, s-a adresat cu plangere inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 278 ind. 1 Codul de procedura penala .

Or, cum in cauza nu s-a dat o ordonanta sau rezolutie, plangerea a fost respinsa ca inadmisibila, intrucat nu priveste unul din actele procesuale precis si limitativ determinate prin art. 278 ind. 1 Codul de procedura penala
Impotriva hotararii primei instante, petentul a declarat recurs.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
In raport cu caracterul imperativ al normelor legale si in lipsa temeiului legal, principiul echipolentei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-pcnala, sa li se atribuie natura si efectele rezolutiei sau ordonantei, dupa caz, de incepere sau de neincepere a urmaririi penale.

Or, in cauza organul de urmarire penala nu a dat o rezolutie de neincepere a urmaririi penale.
Astfel, organul de urmarire penala a fost sesizat prin mai multe memorii care priveau declararea unui recurs in anulare in cauza penala privindu-1 pe petentul mentionat.
Petentului i s-a comunicat ca cererea sa nu poate fi luata in considerare, ca urmare a desfiintarii caii extraordinare de atac a recursului in anulare.
Prin urmare, in cauza nici nu s-a pus problema efectuarii de acte premergatoare si, in consecinta, nici problema dispunerii asupra acestora prin rezolutie sau ordonanta, dupa caz.
Ca atare, recursul se constata a fi nefondat, plangerea formulata de petent privind, intr-adevar, o comunicare, si nu unul din actele procesuale prevazute de art. 278 ind. 1 Codul de procedura penala .

Este adevarat ca, din eroare, prima instanta a inscris in dispozitivul hotararii pronuntate sintagma „rezolutie", in loc de „comunicare", cu referire la lucrarea nr. 18861/3468/2004 din 1 februarie 2005, a procurorului-sef al sectiei judiciare a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, comunicata petentului R.O.
Nu raspunde, insa, finalitatii de remediu procesual a acestei cai de atac, solutia admiterii recursului si a casarii hotararii atacate, exclusiv pentru inlocuirea sintagmei mentionate, inscrise in dispozitivul hotararii atacate, in conditiile mentinerii solutiei de respingere a plangerii formulate de petentul R.O., ca inadmisibila.

In consecinta, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) Codul de procedura penala , Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O.