Admisibilitatea recursului formulat impotriva deciziei pronuntata in recurs ca urmare a gresitei calificari de catre instanta a caii de atac exercitata de parti

Critica, prin care partea recurenta invoca gresita calificare a caii de atac de catre curtea de apel, respectiv recurs si nu apel, imprejurare ce a condus la solutionarea cauzei de catre un complet format din trei judecatori, cu consecinta rapirii unei cai de atac prevazute de lege, se incadreaza in prevederile art. 304 pct. 1 C.proc.civ., iar o astfel de critica nu ar putea fi solutionata si pretinsa greseala a instantei nu ar putea fi indreptata decat prin recunoasterea admisibilitatii caii de atac a recursului.

Din analiza de ansamblu a prevederilor Legii nr. 112/1995 reiese fara dubiu concluzia ca legiuitorul a inteles sa caracterizeze ca fiind de natura civila toate litigiile aparute in legatura cu aplicarea acestui act normativ, chiar daca actele emise in acest sens de organele abilitate sa aplice legea speciala ar putea fi calificate, intr-o interpretare mai larga a legii, ca fiind acte administrative.

Astfel, avand in vedere regula instituita de art. 18 din Legea nr. 112/1995, concluzia ce se impune este aceea ca hotararile pronuntate in prima instanta in exercitarea controlului judecatoresc asupra actelor emise de comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995 sunt supuse atat apelului, cat si recursului. Daca legiuitorul ar fi intentionat sa limiteze numarul cailor de atac la una singura, respectiv cea a recursului, ar fi prevazut-o expres si nu ar fi utilizat sintagma generica ``potrivit legii civile".

In acest context, curtea de apel a facut o gresita aplicare a prevederilor art. 282¹alin. (2) C.proc.civ. si, calificand calea de atac exercitata de parti, ca fiind recurs, in loc de apel, a pronuntat hotararea cu incalcarea normei imperative privind compunerea instantei ale art. 54 alin. (2) teza I din Legea nr. 304/2004 (potrivit carora apelurile se judeca in complet de 2 judecatori).

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul Prefectul municipiului Bucuresti a solicitat, in contradictoriu cu paratii Primarul General al municipiului Bucuresti si C.G.M.B., sa se constate nulitatea absoluta a Hotararii nr. 2755/1999 emisa de C.G.M.B., precum si a procesului-verbal de punere in posesie din data de 9 decembrie 2002 emis de C.G.M.B., prin Administratia Fondului Imobiliar, privind restituirea a doua apartamente catre fostul proprietar, in temeiul Legii nr. 112/1995.

In cauza au formulat cerere de interventie principala intervenientii S.T.M. si L.E., care au solicitat, in contradictoriu cu paratii, anularea actelor juridice indicate in actiunea introductiva.

Prin incheierea din 4 noiembrie 2010, Tribunalul Bucuresti, Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal a admis exceptia necompetentei functionale si a inaintat cauza conducerii instantei, in vederea repartizarii catre una dintre sectiile civile ale acesteia.

Prin decizia civila nr. 1242 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienti impotriva incheierii din 4 noiembrie 2010 a tribunalului.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila, ulterior, atat reclamantul cat si intervenientii depunand precizari la cererile formulate.

De asemenea, in cursul judecatii la aceasta instanta, au fost introdusi in cauza, in calitate de parati, mostenitorii defunctei N.I.E. (beneficiara actelor juridice a caror nulitate s-a solicitat a se constata), respectiv: P.L.A., L.D., M.E. si P.F.

Prin sentinta civila nr. 814 din 22 aprilie 2013 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila, astfel cum a fost lamurita prin sentinta civila nr. 1384 din 5 iulie 2013 a aceleiasi instante, s-au respins exceptiile privind lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, lipsa calitatii procesuale pasive a paratului C.G.M.B., tardivitatea cererii de interventie si prescriptia dreptului la actiune, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamant si in parte cererea de interventie in nume propriu formulata de intervenienti, in contradictoriu cu paratii Primarul General al municipiului Bucuresti, P.F., P.L.A., L.D. si M.E. si s-a constatat nulitatea absoluta partiala a Hotararii nr. 2755/1999 emisa de paratul C.G.M.B., in legatura cu apartamentele nr. 1 si nr. 2, cu terenul aferent de sub constructie.

S-a retinut ca, prin hotararea mentionata, au fost restituite cele doua apartamente, in proprietate si posesie, fostei proprietare N.E.I., in conditiile in care la momentul adoptarii hotararii, cele doua apartamente se aflau in proprietatea intervenientilor si nu a paratului C.G.M.B.

Impotriva sentintei au declarat apel reclamantul, paratul Primarul General al municipiului Bucuresti, paratii mostenitori P.L.A., L.D. si M.E. si intervenientii S.T.M. si L.E.

Prin incheierea din 13 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila a calificat caile de atac declarate de parti ca fiind recursuri, retinand, in raport de obiectul litigiului (anularea unei hotarari de restituire si a procesului-verbal de punere in posesie emise in temeiul Legii nr. 112/1995), ca sunt incidente prevederile art. 282¹alin. (2) C.proc.civ., potrivit carora hotararile instantelor judecatoresti prin care se solutioneaza plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratie publice cu activitate jurisdictionala nu sunt supuse apelului.

Prin decizia civila nr. 396/R din 24 februarie 2014, aceeasi instanta a constatat nulitatea recursului declarat de recurentii L.D. si M.E., a respins exceptia nulitatii recursului declarat de Primarul General al municipiului Bucuresti si a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Prefectul municipiului Bucuresti, paratii P.L.A., Primarul General al municipiului Bucuresti si recurentii intervenienti L.E. si S.T.M.

In privinta recursului declarat de paratii M.E. si L.D., s-a constatat ca acesta nu a fost motivat, astfel incat, in baza art. 306 alin. (1) C.proc.civ., a fost constatat nul.

Cu privire la recursul declarat de intervenientii S.T.M. si L.E., curtea de apel a retinut ca, prin contractele de vanzare-cumparare nr. xx792/1998 si nr. xx755/1998 incheiate in baza Legii nr. 112/1995, intervenientii au cumparat apartamentul in litigiu. Cu toate acestea, prin Hotararea nr. 2755/1999, ulterior instrainarii apartamentului, C.G.M.B. a restituit defunctei N.E.I., in proprietate, aceleasi apartamente, desi acestea nu se mai aflau in patrimoniul sau si in pofida faptului ca un demers al defunctei in revendicarea imobilului fusese respins irevocabil prin sentinta civila nr. 9639/1997 a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, constatandu-se regularitatea titlului statului.

Faptul ca judecatorul fondului a antamat aspecte ce implica efectul legii speciale de reparatie in raport cu dreptul comun este justificat de specificul spetei in raport de incheierea de declinare a competentei functionale, irevocabila prin decizia civila nr. 1242/2011 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ si fiscal.

In cauza, nu s-au incalcat prevederile privind autoritatea de lucru judecat, in raport de dispozitivul sentintei civile nr. 9639/1997, in conditiile in care prin sentinta amintita s-a statuat in legatura cu drepturile partilor implicate prin raportare la normele de drept comun, spre deosebire de prezenta speta in care se verifica legalitatea unei proceduri prevazuta de legea speciala de reparatie - Legea nr. 112/1995.

Aceleasi considerente au fost retinute de curte si in legatura cu drepturile defunctei N. asupra imobilului.

Critica referitoare la terenul aferent apartamentelor in litigiu a fost lamurita prin sentinta nr. 1384/2013, in cuprinsul careia s-a clarificat intinderea drepturilor aferente proprietatii asupra apartamentelor nr. 1 si nr. 2.

In ce priveste recursul declarat de parata P.L., instanta a retinut ca prevederile generice invocate de recurenta in legatura cu dreptul prefectului de a ataca hotarari ale consiliilor judetene si locale si competenta de solutionare a acestora, sunt corecte la nivel de principiu. In speta insa, calea de urmat pentru solutionarea cererii formulate de prefect este instituita de art. 18 din Legea nr. 112/1995, fapt certificat si prin decizia irevocabila a Curtii de Apel Bucuresti nr. 1242/2011.

Exceptia tardivitatii cererii de interventie a fost corect solutionata de judecatorul fondului, prin respingere, apreciindu-se ca momentul de la care urmeaza a fi calculat termenul de atacare a unei hotarari este determinat prin actul procedural de comunicare a respectivei hotarari, act care in speta nu s-a dovedit a se fi efectuat.

In legatura cu existenta sau nu a unui titlu valabil al statului asupra apartamentelor in litigiu, curtea de apel a apreciat ca aspectul este nerelevant, in conditiile in care judecatorul cauzei nu a fost investit cu analiza legalitatii celor doua contracte incheiate in baza Legii nr. 112/1995.

Pentru aceleasi argumente au fost respinse si recursurile formulate de Prefectul municipiului Bucuresti si Primarul General al municipiului Bucuresti.

Impotriva deciziei civile nr. 396/R/2014 a Curtii de Apel Bucuresti au declarat recurs S.T.M. si L.E., invocand motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 1 si 8 C.proc.civ.

In dezvoltarea primului motiv de recurs s-a aratat ca, in mod nelegal, instanta a calificat calea de atac ca fiind recursul.

De asemenea, s-a retinut in mod gresit ca, in cauza, s-a contestat un act administrativ, in conditiile in care, potrivit art. 18 din Legea nr. 112/1995, judecarea cauzei este supusa strict normelor de drept civil.

Conform practicii judiciar unitare si fara exceptie, toate actele emise in baza Legii nr. 112/1995 sunt supuse controlului judecatoresc pe calea dreptului comun, sentinta primei instante fiind atacabila pe calea apelului si, ulterior, a recursului.

Recurentii au mai sustinut si faptul ca in mod legal cauza ar fi trebuit sa fie solutionata de un complet format din doi judecatori, insa, prin gresita calificare a caii de atac, s-a solutionat de catre trei judecatori.

Decizia pronuntata de catre curtea de apel in aceste circumstante incalca normele legale imperative privind compunerea instantei, fiind incident motivul de casare prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 1 C.proc.civ.

Instanta a facut aplicarea gresita a prevederilor art. 282¹alin. (2) C.proc.civ., text care se refera la litigiile solutionate in baza legii contenciosului administrativ, sau la alte acte administrative care de drept nu se supun Legii nr. 112/1995.

Raportat la obiectul si cauza dosarului cu care a fost investita instanta, recurentii considera ca instanta de "recurs" a pronuntat o hotarare criticabila din perspectiva art. 304 pct. 8 C.proc.civ., in sensul ca instanta a interpretat gresit actele a caror nulitate se solicita, schimband natura acestora.

Intimata parata P.L.A. a invocat exceptia tardivitatii recursului, fata de imprejurarea ca acesta a fost depus la data de 23 mai 2014, desi recurentii aveau cunostinta de hotarare din data de 24 martie 2014, cand au formulat cerere de revizuire impotriva aceleiasi decizii.

Examinand cu prioritate exceptia invocata, Inalta Curte constata ca acesta nu este intemeiata,deoarece hotararea recurata nu a fost comunicata recurentilor, astfel incat termenul pentru exercitarea caii de atac nu a inceput sa curga.

Potrivit art. 284 alin. (1) C.proc.civ., text aplicabil si in recurs, conform art. 316 din acelasi cod, termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la comunicarea hotararii. Luarea la cunostinta a unei hotarari in alt mod decat cel prevazut de lege nu echivaleaza cu o comunicare in vederea curgerii termenului de exercitare a caii de atac, in afara cazurilor de exceptie (echipolenta) limitativ prevazute de art. 284 alin. (2) si (3), care nu pot fi extinse prin analogie.

Sub aspectul admisibilitatii recursului, se constata ca recurentii invoca gresita calificare acaii de atac de catre curtea de apel, ceea ce a condus la solutionarea cauzei de catre un complet format din trei judecatori, cu consecinta rapirii unei cai de atac prevazute de lege, aceasta critica incadrandu-se in prevederile art. 304 pct. 1 C.proc.civ. O astfel de critica nu ar putea fi solutionata si pretinsa greseala a instantei nu putea fi indreptata decat prin recunoasterea admisibilitatii in principiu a recursului.

Analizand decizia recurata, prin prisma criticilor invocate, Inalta Curte retine urmatoarele:

Din analiza de ansamblu a prevederilor Legii nr. 112/1995 reiese fara dubiu concluzia ca legiuitorul a inteles sa caracterizeze ca fiind de natura civila toate litigiile aparute in legatura cu aplicarea acestui act normativ, chiar daca actele emise in acest sens de organele abilitate sa aplice legea speciala ar putea fi calificate, intr-o interpretare mai larga a legii, ca fiind acte administrative.

Aceasta concluzie se bazeaza pe prevederile exprese ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, potrivit carora: "Hotararile comisiilor judetene, ale comisiei municipiului Bucuresti si ale comisiei sectorului agricol Ilfov sunt supuse controlului judecatoresc, potrivit legii civile, si pot fi atacate in termen de 30 de zile de la comunicare".

Din moment ce legiuitorul a stabilit expres ca legea civila este cea care se aplica in aceasta materie, nu se mai poate considera ca ar fi incidente alte norme de drept material sau procesual, neavand nicio relevanta sub acest aspect aprecierile ce s-ar putea face asupra naturii activitatii comisiilor constituite pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, asupra modului de constituire sau a competentei lor.

Avand in vedere regula instituita de art. 18 din Legea nr. 112/1995, concluzia ce se impune este aceea ca hotararile pronuntate in prima instanta in exercitarea controlului judecatoresc asupra actelor emise de comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995 sunt supuse atat apelului, cat si recursului. Daca legiuitorul ar fi intentionat sa limiteze numarul cailor de atac la una singura, respectiv cea a recursului, ar fi prevazut-o expres si nu ar fi utilizat sintagma generica ``potrivit legii civile".

In materia analizata nu sunt incidente prevederile art. 282¹alin. (2) C.proc.civ., deoarece actele contestate, respectiv hotararea de restituire a imobilului in temeiul Legii nr. 112/1995 si procesul-verbal de punere in posesie nu sunt acte administrative cu caracter jurisdictional. Aceste acte nu constituie rezultatul unei activitati jurisdictionale, nu sunt emise in solutionarea unui conflict juridic in care sa fie parte un alt organ administrativ, ci reprezinta rezultatul verificarii cererii de restituire si a actelor doveditoare depuse de persoana interesata, procedura de solutionare a acestei cereri neavand caracter contencios in fata Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

In plus, se constata ca textul legal mentionat, in partea finala, exclude aplicarea sa in ipoteza in care prin lege se prevede altfel. Astfel, textul prevede ca: ``Hotararile instantelor judecatoresti prin care se solutioneaza plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, daca legea nu prevede altfel". Or, art. 18 din Legea nr. 112/1995 cuprinde dispozitii speciale cu privire la exercitarea controlului judecatoresc asupra actelor emise in temeiul Legii nr. 112/1995, ceea ce exclude incidenta normei procedurale mentionate.

Ca atare, instanta a aplicat gresit prevederile art. 282¹alin. (2) C.proc.civ., fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Calificand gresit calea de atac exercitata in cauza, ca fiind recurs, in loc de apel, curtea de apel a pronuntat hotararea in complet format din trei judecatori, in loc de doi, cum prevede art. 54 alin. (2) teza I din Legea nr. 304/2004 (potrivit carora apelurile se judeca in complet de 2 judecatori), incalcand normele imperative privind compunerea instantei.

In raport de cele constatate, se impune, in temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 1 si 9 C.proc.civ., casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, ca instanta de apel.