In speta, actul impacarii a avut la baza conventia intre victima si autorul faptei ilicite si, dat fiind principiul relativitatii efectelor actului juridic, ele se produc, cu valoare obligatorie, intre partile acestuia. Inseamna ca aceste efecte ale impacarii il vizeaza, in termenii conventiei, pe autorul faptei ilicite (asiguratul) iar nu pe asigurator, tert fata de intelegerea partilor. Prin urmare, efectele impacarii nu se pot extinde si asupra asiguratorului, care, in conditiile art. 57 din Legea nr. 136/1995, poate fi actionat direct de persoanele pagubite prin producerea accidentelor.
2. Pentru a fi supus reparatiei, un prejudiciu trebuie sa aiba caracter cert ca existenta si ca posibilitati de evaluare.
Prin urmare, sumele reprezentand despagubiri materiale constand in cheltuieli de protezare necesare pana la implinirea unei varste inaintate reprezinta un prejudiciu eventual, nesusceptibil de reparatie din cauza elementelor de incertitudine in legatura cu determinarea lui, bazat pe ipoteze avansate in legatura cu speranta de viata si cu numarul aproximativ de proteze care ar fi necesar varstei adulte a victimei. In plus, cuantumul sumei solicitate ar fi fost determinat de oferte care corespund stadiului prezent al tehnologiei, fara sa se poata anticipa evolutia industriei de ortopedie si ce vor insemna in viitor ofertele si cheltuielile necesare protezarii.
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la 07.02.2012, formulata de A. si B., in calitate de reprezentanti legali ai reclamantei minore C., au solicitat obligarea paratei SC X. SA la plata sumei de 500.000 euro in echivalent lei la cursul BNR la data platii, reprezentand daune materiale, precum si obligarea la plata sumei de 2.000.000 lei euro in echivalent lei la cursul BNR la data platii, reprezentand daune morale, pentru suferinta fizica si psihica a minorei in urma accidentului rutier din 05.04.2010.
In motivarea cererii, reprezentantii legali ai minorei au aratat ca la data de 05.04.2010, in localitatea Hoghiz, a avut loc un accident rutier in care a fost implicat conducatorul auto D., accident in urma caruia a rezultat avarierea autoturismului proprietatea lor si vatamarea corporala a fiicei lor, care a ramas cu infirmitate fizica permanenta, bratul stang fiindu-i amputat.
Organele de politie au stabilit ca vinovat de producerea accidentului a fost conducatorul autovehiculului, asigurat la SC X. SA prin polita de asigurare nr. 000xxxxx eliberata in data de 22.01.2010.
In aceasta situatie, in temeiul politei de asigurare, s-au adresat SC X. SA, in vederea acoperirii prejudiciului, insa desi au existat o serie de discutii intre ei si reprezentantii paratei, acestea nu s-au finalizat in niciun fel.
In drept, au fost invocate prevederile art. 11, art. 41, art. 54-56 din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 26 lit. a) si art. 49 din Normele 19.11.2009 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, aratand ca nu exista baza legala sau contractuala pentru acordarea despagubirilor, cata vreme reclamantii nu au dorit sa faca plangere penala impotriva celui vinovat de producerea accidentului, intrucat este ruda.
Ulterior, a fost invocata inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, aratandu-se ca potrivit dispozitiilor art. 132 C.pen. ``impacarea partilor in cazurile prevazute de lege inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila``, iar aceasta este totala, neconditionata si definitiva, nefiind posibil ca partile sa se impace sub aspectul exercitarii actiunii penale si sa solicite solutionarea actiunii civile.
Prin sentinta civila nr. 30 din 14.01.2013, Tribunalul Galati a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii si a admis in parte actiunea, obligand parata sa plateasca reclamantei suma de 10.000 lei daune materiale si 500.000 euro daune morale.
Prin decizia nr. 59/A din 15.10.2013, Curtea de Apel Galati a admis apelul, a anulat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, constatand ca au fost nesocotite dispozitiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, prin aceea ca nu a fost citat in cauza, ca intervenient fortat, numitul D., persoana responsabila de producerea accidentului.
Curtea a retinut, cu privire la exceptia inadmisibilitatii, ca nu a existat vreo plangere penala formulata in cauza, ca reprezentantii legali ai minorei au precizat constant ca nu au pretentii penale sau civile fata de faptuitor, dar ca au fata de societatea de asigurare, precum si faptul ca ``ordonanta procurorului`` nu este echivalentul unei hotarari pronuntate de o instanta judecatoreasca ceea ce contravine principiilor CEDO.
Prin sentinta civila nr. 160 din 14.05.2015 a Tribunalului Galati, s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii ca nefondata. A fost admisa in parte actiunea si a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 75.761,09 lei daune materiale si 500.000 euro daune morale.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut ca prin polita de asigurare de raspundere civila auto RCA incheiata intre parata si proprietarul vehiculului, D., valabila in intervalul 22.01.2010 - 21.11.2011, asiguratorul s-a obligat sa despagubeasca asiguratul in caz de vatamari corporale si deces precum si in caz de pagube materiale, din probele administrate in cauza rezultand situatia de fapt descrisa in actiunea introductiva, necontestata de parat.
Tribunalul a apreciat nefondata exceptia inadmisibilitatii intrucat, desi ``impacarea partilor in cazurile prevazute de lege inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila`` - in speta, prin Rezolutia nr. 322/2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Rupea, a fost confirmata rezolutia de neincepere a urmaririi penale fata de D. pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. (2) si (4) C.pen. - legiuitorul a avut in vedere stingerea actiunii civile in procesul penal si nicidecum impiedicarea dreptului de a introduce, de catre partea interesata, a unei actiuni in repararea prejudiciilor suferite in fata instantelor civile competente, cum este si actiunea de fata.
In ceea ce priveste fondul cauzei, s-a constatat ca pretentiile sunt intemeiate in parte.
Astfel, potrivit probelor administrate in cauza, a rezultat ca persoana vatamata, C., calatorea ca pasager in vehiculul implicat in accident, pe bancheta din spate, pe scaunelul special, asa incat a fost inlaturata afirmatia tendentioasa a paratei referitoare la faptul ca minora nu ar fi purtat centura de siguranta, avand in vedere modalitatea in care scaunele destinate ocuparii de catre minori sunt fixate pe bancheta din spate a vehiculelor.
Pe aspectul cuantumului daunelor materiale, instanta a apreciat ca acesta este justificat in limita sumei de 75.761,09 lei, reprezentand cheltuieli efectuate (conform facturilor emise de W.-73.296 lei pentru achizitionare proteza in vederea protezarii bratului stang, respectiv cheltuieli cu spitalizarea, recuperare medicala si fizioterapie).
A fost inlaturata apararea paratei in sensul ca nu ii poate fi angajata raspunderea civila contractuala si ca in realitate aceste cheltuieli urmeaza a fi suportate din fondurile de asigurari sociale, intre parti nefiind stipulata o atare clauza .
Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 (varianta in vigoare la momentul producerii accidentului): ``Asiguratorul acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil``.
Potrivit art. 50 alin. (1) si (2) din lege ``Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri .
In caz de vatamare corporala sau deces, despagubirile se acorda atat pentru persoanele aflate in afara vehiculului care a produs accidentul, cat si pentru persoanele aflate in acel vehicul, cu exceptia conducatorului vehiculului respectiv."
Conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despagubirile sunt datorate de asigurator nu numai atunci cand asiguratul este responsabil de accidentul auto, dar si in cazul in care cel ce conduce autovehiculul raspunzator de producerea accidentului este o alta persoana decat asiguratul, fiind avuta in vedere ipoteza in care autovehiculul a fost condus de alta persoana, indiferent daca asiguratul raspunde ori nu pentru faptele acelei persoane, asigurarea obligatorie de raspundere civila acoperind toate accidentele de autovehicule asigurate, indiferent de persoana care raspunde civil pentru paguba cauzata.
Din interpretarea coroborata a art. 50 si 54 din Legea nr. 136/1995, instanta a retinut ca asiguratorul de raspundere civila va acorda persoanelor prejudiciate despagubiri, notiune care include atat dezdaunarile, precum si cheltuielile de judecata, facute de persoanele pagubite prin vatamare corporala sau deces.
In privinta despagubirilor morale, tribunalul a constatat ca spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza de probe directe, despagubirile morale se evalueaza, prin apreciere, de catre instanta.
S-a retinut ca, pe langa prejudiciul corporal de lunga durata, constand in vatamarea adusa integritatii corporale - urmarile subzistand si in prezent, minora necesitand interventii chirurgicale, programe de recuperare - exista si prejudiciul pur psihologic datorat faptului ca urmare a accidentului, atitudinea psihica a minorei este complet diferita de cea avuta anterior producerii acestuia, eforturile depuse pentru restabilirea integritatii corporale angrenand o suprasolicitare psihica si un efort suplimentar.
A fost avut in vedere raportul de constatare medico-legala intocmit in cauza, conform caruia minora prezinta amputatie post traumatica 1/3 proximala brat stang, cicatrice occipito-parietala dreapta cu alopecie locala, cicatrice omoplat stang si umar stang, tulburare emotionala secundara, dificultati de autoservire si socializare, deficitul ortopedic fiind de 70% si putandu-se corecta prin protezare definitiva a bratului stang, pe tot parcursul vietii. Vatamarile cauzate produc o multitudine de efecte negative atat la nivel psihologic cat si fizic, fiind necesar un efort considerabil pentru continuarea celorlalte activitati, inclusiv scolare.
Ca atare, fata de aceste elemente, tribunalul a apreciat ca suma de 500.000 euro daune morale este in deplina concordanta cu solutiile jurisprudentiale ale instantei supreme nationale si instantei de contencios european.
Impotriva sentintei au declarat apel ambele parti.
I. Reclamanta, prin reprezentantii legali, a criticat solutia sub aspectul cuantumului daunelor morale si materiale acordate minorei.
Pe aspectul daunelor materiale, s-a aratat ca, desi existau suficiente acte medicale si facturi, care dovedeau costurile de protezare, instanta nu a acordat suma maxima permisa de lege (500.000 euro), ci doar 75.761,09 lei.
A fost criticat si cuantumul daunelor morale acordat, sustinandu-se ca minora e stigmatizata din cauza handicapului sau si ca exista riscul accentuarii traumei fizice si psihice in timpul adolescentei, precum si faptul ca a suferit dureri fizice de intensitate deosebita ca urmare a nenumaratelor interventii chirurgicale, iar viata sa a fost schimbata in mod dramatic, astfel incat se impune majorarea acestora.
II. Parata SC X. SA a reiterat exceptia inadmisibilitatii actiunii, a sustinut ca in mod nelegal nu a fost retinuta culpa comuna a autorului accidentului - D. si a victimei C. in producerea consecintelor negative asupra reclamantei, in conditiile in care nu purta centura de siguranta la momentul accidentului, cu incalcarea dispozitiilor art. 97 alin. (1) din Regulamentul privind circulatia pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
A fost criticat cuantumul daunelor materiale, intrucat nu s-au anexat si chitantele de plata, ci doar facturile, precum si cel al daunelor morale, suma acordata reprezentand o imbogatire fara justa cauza.
Prin decizia nr. 13/A din 29.01.2016, Curtea de Apel Galati, Sectia I civila a respins ca nefondat apelul declarat de parata SC X. SA. A admis apelul declarat de reclamanta, prin reprezentantii sai legali, si in consecinta, a schimbat in parte sentinta, in sensul ca a majorat cuantumul daunelor materiale la contravaloarea in lei la data platii a sumei de 132.024 euro.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei privind exceptia inadmisibilitatii, cuantumul daunelor morale si cheltuielile de judecata .
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut, in primul rand sub aspectul inadmisibilitatii invocate a actiunii ca, desi potrivit art. 132 C.pen., impacarea partilor inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila, ea nu opereaza de drept ci trebuie constata printr-un act procedural, respectiv o rezolutie a procurorului sau o hotarare judecatoreasca.
Cum, in speta, impacarea a fost constatata prin rezolutie a parchetului, instanta de apel a apreciat ca este important de determinat care sunt efectele acestui act procedural asupra actiunii civile in despagubiri .
In acest sens, au fost avute in vedere dispozitiile art. 22 alin. (1) Cod procedura penala anterior, conform carora ``hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia``.
S-a apreciat, fata de prevederile imperative ale textului mentionat, care fac referire stricta la ``hotararea definitiva a instantei penale`` ca, in cazul in care procurorul este acela care a dispus incetarea urmaririi penale sau neinceperea acesteia, indiferent de motiv (deci, inclusiv in situatia in care se ia act de impacarea partilor), solutia adoptata de el nu are autoritate de lucru judecat, astfel incat o actiune civila avand ca obiect acordarea de despagubiri pentru pagubele suferite prin accident este posibila, fara a se putea invoca imprejurarea ca a intervenit impacarea partilor, cata vreme ea nu a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva de incetare a procesului penal.
In plus, s-a retinut ca, potrivit continutului declaratiilor date de parinti, acestia au precizat expres ca urmeaza sa se judece cu societatea de asigurari pentru despagubirile civile rezultate in urma accidentului, ceea ce nu echivaleaza cu o impacare totala pe latura civila si cu renuntarea la dreptul de a pretinde despagubiri .
Raporturile juridice dintre societatea de asigurare si asigurat au la baza o solidaritate tacita, stabilita prin conventie, solidaritate care da dreptul persoanei pagubite prin producerea accidentului de a pretinde, in baza art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 despagubiri, atat de la cel raspunzator de producerea acestuia cat si direct de la asiguratorul de raspundere civila.
Un ultim argument avut in vedere de instanta a vizat problema valabilitatii declaratiei de renuntare la daunele morale si materiale, care nu putea fi data de parinti contrar interesului superior al minorei, ce ramane cu un handicap grav permanent si fara posibilitati materiale pentru protezare pe durata vietii. Prin consecintele sale, acest act are caracter de dispozitie si pentru a fi valabil trebuia incheiat de reprezentantul legal al minorei, chiar cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, in conditiile in care afecteaza grav interesul superior al copilului.
Referitor la criticile formulate pe aspectul daunelor materiale prin cele doua apeluri, s-a constatat, mai intai, ca nu pot fi retinute sustinerile paratei privind existenta culpei comune, a intervenientului fortat D. si a victimei, ca urmare a nepurtarii centurii de siguranta.
Astfel, conform art. 97 alin. (1) din H.G. nr.1391/2006, minorii cu varsta sub 12 ani sau inaltimea sub 150 cm poarta centuri de siguranta, iar minorii sub 3 ani sunt transportati in dispozitive de retinere omologate, fiind instituita o obligatie in sarcina conducatorului auto care, inainte de a pleca de pe loc, trebuie sa se asigure ca minora poarta centura de siguranta si nu in sarcina unui copil de 4 ani si 5 luni, care nu are discernamantul necesar la aceasta varsta.
In ceea ce priveste cuantumul daunelor materiale, s-a apreciat ca se impune majorarea acestuia.
S-a retinut din suplimentul raportului de expertiza incuviintat in apel, ca in urma accidentului rutier care a avut loc la data de 5.04.2010, minora prezinta amputatie a membrului superior stang in 1/3 superioara a bratului, avand un deficit functional locomotor de 70 % incadrabil in grad de handicap grav si care se poate corecta prin protezare definitiva a membrului superior stang pe tot parcursul vietii.
Pana la varsta adulta necesita proteze estetice schimbate la maxim 2 ani, in functie de modificarile anatomice datorate cresterii; intervalul de timp 2012 (anul cand s-a recomandat protezare dupa remodelarea bontului) - 2023 (cand va implini 18 ani) fiind de 11 ani, s-au apreciat necesare circa 5-6 proteze functionale pentru aceasta perioada .
S-a mai retinut ca aceste proteze, asemanatoare celei folosite de minora in prezent, nu sunt incluse in pachetul de baza pentru dispozitivele medicale destinate recuperarii deficientelor organice sau functionale, decontate de Casa de Asigurari de Sanatate conform H.G. nr. 400/2014.
Raportat la concluziile Serviciului Clinic de Medicina Galati, la ofertele de preturi depuse la dosarul cauzei, precum si la imprejurarea ca s-a facut deja dovada achitarii cu doua ordine de plata a unei prime proteze, iar cu privire la a doua, a fost depusa la dosar factura pro forma din 31.06.2015, in cuantum de 76.464,59, emisa tot de W., Curtea a apreciat ca se impune majorarea cuantumului daunelor materiale acordate, care sa acopere necesitatile de protezare ale minorei pana la varsta de 18 ani, in asa fel incat sa duca un mod de viata apropiat de cel normal.
Referitor la urmatoarele 4 proteze necesare minorei pana la implinirea varstei de 18 ani, Curtea a avut in vedere noile oferte de protezare depuse la dosar, respectiv: oferta de protezare inaintata reclamantei de catre centrul de Protezare si Ortezare Y., emisa la data de 08.01.2016, care stabileste un cost total de protezare de 120.792,92 lei/buc; oferta de protezare inaintata de catre SC Q. SRL, emisa la data de 08.01.2016, al carei pret total de protezare este de 98.203,00 lei/buc.
Deoarece preturile celor doua oferte au fost diferite, s-a apreciat ca solutia optima este aceea in care se acorda pretul mediu rezultat in urma compararii ofertelor pe care reclamanta le-a primit de la furnizorii de dispozitive medicale, respectiv 109.497,96 lei (120.792,92 lei + 98.203,00 lei = 218.995.92/2 lei).
Avand in vedere ca potrivit dispozitiilor Normei Ordinului CSA nr. 21/2009 (ordin valabil la data producerii accidentului) despagubirile se stabilesc in euro, instanta a dispus obligarea asiguratorului RCA la achitarea despagubirilor la cursul valutar BNR, valabil la data efectuarii platii.
Conform cursului valutar stabilit de BNR pentru data de 22.01.2016 (1 euro = 4.5274 lei), contravaloarea unei proteze s-a retinut a fi de 24.185,61 euro (109.497,96 lei/4.5274 =245.185,61 euro) si ca atare, costul necesar achizitionarii celor 4 proteze functionale, de 96.742,46 euro (4x 24.185,61 euro), respectiv 437.991,84 lei (109.497,96 lei x 4 = 437.991,84 lei), suma la care se adauga costurile aferente primelor doua proteze pentru care exista documente justificative (facturi fiscale, ordin de plata, etc).
Asadar, s-a stabilit ca totalul costurilor de protezare pana la 18 ani este de 597.726,23 lei (132.024 euro), fiind inlaturata sustinerea paratului potrivit careia reclamanta ar trebui sa promoveze o actiune de fiecare data cand trebuie sa schimbe proteza, un astfel de demers fiind impovarator pentru minora si reprezentantii legali.
Pe de alta parte, Curtea a apreciat ca nu poate specula cu privire la evolutia medicinii si la necesitatile de protezare la varsta adulta, astfel incat a considerat rezonabil sa se pronunte asupra daunelor materiale acordate minorei pana la varsta de 18 ani, urmand ca restul pretentiilor civile pentru perioada maturitatii sa faca obiectul unui proces ulterior.
Criticile formulate de ambele parti pe aspectul cuantumului daunelor morale au fost gasite nefondate, considerandu-se ca au fost corect individualizate.
Astfel, instanta de apel a retinut ca prejudiciul moral, consecinta negativa, nesusceptibila de evaluare pecuniara, care rezulta din lezarea unui drept (in speta, dreptul la integritatea fizica/psihica a persoanei) este masurat cu oarecare relativitate, ce tine de persoana victimei, de consecintele negative suferite de aceasta in plan fizic si psihic, de importanta valorilor morale lezate si de intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre victima si ca pentru stabilirea cuantumului despagubirii morale, este necesara o analiza in concret a existentei si intinderii prejudiciului, precum si corelarea despagubirii cu realitatea suferintelor indurate de victima.
De aceea, tinand cont si de Recomandarea Consiliului Europei din 1959 de la Londra, care subliniaza intre altele ca principiul reparatiei daunelor morale trebuie recunoscut in cazul leziunilor corporale, despagubirea avand rolul de a da o compensare victimei, instanta a constatat ca au existat si prejudicii morale decurgand din internarea in spital, traumele fizice si psihice suferite, sechele post traumatice care au afectat negativ participarea victimei la viata sociala si de familie comparativ cu situatia anterioara vatamarii.
Intinderea daunelor morale a fost stabilita in raport cu gravitatea vatamarilor produse si cu intensitatea suferintelor cauzate, pentru ca suma acordata cu acest titlu sa reprezinte o justa satisfactie acordata victimei pentru prejudiciul nepatrimonial incercat, fara a constitui pentru o sursa de imbogatire fara justa cauza.
S-a facut trimitere si la jurisprudenta CEDO, conform careia la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecatii, avandu-se in vedere gravitatea urmarilor, suferintelor fizice si psihice aparute ca urmare a leziunilor suferite. Incalcarea acestor valori genereaza drepturi si obligatii la repararea consecintelor si, chiar daca s-a statuat ca prejudiciul nepatrimonial nu are continut economic, nefiind vorba de o reparare propriu-zisa, de o repunere in situatia anterioara, care nici nu mai este posibila, daunele morale au menirea de a usura suferintele fizice si psihice pricinuite victimelor.
Avand in vedere ca minora a ramas cu un deficit ortopedic de 70% ce trebuie corectat prin protezare pe tot parcursul vietii (conform raportului de constatare medico-legal), durerile fizice intense ca urmare a accidentului, tratamentelor medicale, operatiilor, programului de recuperare, starea sa fizica actuala ireversibila, sentimentele de frustrare datorate desfasurarii unui numar limitat de activitati, privatiunilor si restrangerilor pe care acest prejudiciu le provoaca, eforturilor deosebite pe care minora le face pentru remiterea simptomatologiei anxioase, Curtea a apreciat ca suma de 500.000 euro, acordata cu titlu de daune morale este echitabila si pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate cu dauna suferita.
Impotriva deciziei au declarat recurs reclamanta, prin reprezentanti legali si parata S.C. X. S.A.
Recurenta-reclamanta a criticat solutia instantei de apel, in primul rand, sub aspectul daunelor materiale, pretinzand ca in mod gresit a fost limitat cuantumul acestora la suma de 132.024 euro, reprezentand costurile protezarii pana la varsta de 18 ani.
Astfel, potrivit art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul CSA nr. 21/2009 - in vigoare la data producerii accidentului - in caz de vatamare corporala se au in vedere ca prejudiciu ``eventualele cheltuieli prilejuite de accident, respectiv cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentatie suplimentara, conform prescriptiilor medicale, probate cu documente justificative``.
Rezulta, fata de aceste prevederi, ca nu se face nicio distinctie cu privire la varsta persoanei vatamate, astfel incat, in lipsa de dispozitie contrara, acordarea acestor cheltuieli este necesara pana la momentul la care victima accidentului se recupereaza.
In speta, minora a suferit o amputatie a membrului superior stang, avand un deficit functional locomotor de 70%, incadrabil in grad de handicap grav, si care se poate corecta prin protezare definita pe tot parcursul vietii, astfel incat este indreptatita acordarea catre reclamanta a tuturor cheltuielilor necesare protezarii, pe intreg parcursul vietii, in cadrul prezentului proces.
De aceea, in mod gresit instanta de apel a tinut cont de actele medicale si ofertele de protezare doar pana la implinirea varstei de 18 ani.
Raportat la speranta medie de viata a femeilor in mediul urban (76 ani) s-a solicitat instantei de recurs sa dispuna acordarea contravalorii unui numar de aproximativ 12 proteze necesare varstei adulte, ceea ce inseamna, luand in considerare cele doua oferte din dosar, o valoare medie de 98.284,96 euro, respectiv de 1.179.416 euro.
Avand in vedere insa, ca Norma Ordinului CSA nr. 21/2009, conform careia limita maxima a daunelor materiale ce pot fi platite de asiguratorul CSA pentru vatamarile corporale, este de 500.000 euro, aceasta suma urmeaza sa fie acordata, fiind necesara achizitionarii protezelor si corespunzand cheltuielilor viitoare, dar certe, care vor fi efectuate.
Pe de alta parte, s-a aratat ca, desi instanta de apel a respins acordarea cheltuielilor retinand, printre altele, ca restul pretentiilor civile pentru perioada maturitatii va face obiectul unui proces ulterior, aceasta statuare vine in contradictie cu un alt considerent conform caruia ``ar fi impovarator pentru minora si reprezentantii legali ai acesteia sa promoveze o actiune de fiecare data cand trebuie sa schimbe proteza.``
In privinta daunelor morale, s-a sustinut ca in adoptarea solutiei, instanta a tinut seama de o serie de criterii referitoare la situatia reclamantei, care au condus-o la concluzia ca suma de 500.000 euro este echitabila si pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate, opinie care este insa incompleta/gresita, motivat tocmai de nenumaratele consecinte negative pe care reclamanta le-a suferit si pe care este nevoita sa le suporte intreaga viata.
Reclamanta a suferit o vatamare psihica majora, fiindu-i afectata viata sociala si activitatea scolara, precum si intreaga existenta viitoare, iar daunele morale trebuie acordate in raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit in urma evenimentului rutier.
Aceste suferinte, carora le-a fost supusa, s-au repercutat asupra mai multor drepturi ale reclamantei (dreptul la integritate corporala si la sanatate, dreptul de a desfasura activitati sociale, economice, culturale, familiale si de agrement), iar prejudiciul moral rezultat din afectarea lor nu poate fi limitat la suma de 500.000 euro intrucat nu acopera integral prejudiciul moral.
S-a aratat, de asemenea, ca afectiunile fizice si psihice pe care minora le resimte si percepe urmeaza sa se accentueze odata cu cresterea sa, pe perioada adolescentei si a maturitatii.
Or, toate aspectele de fapt si de drept prezentate dau in caderea instantei de recurs stabilirea cuantumului daunelor morale, in aprecierea caruia trebuie sa tina seama de traumele suferite si toate consecintele viitoare.
S-a solicitat ca, urmare a admiterii recursului, sa fie acordate daune materiale de 500.000 euro si daune morale in valoare de 2 milioane euro, invocandu-se cu titlu de jurisprudenta pe aspectul despagubirilor morale, decizia nr. 1827/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care instanta suprema a stabilit, intr-o speta similara, o valoare a danelor morale de 1 milion euro.
In drept, a fost invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
2) Recurenta-parata S.C. X. S.A. a sustinut ca decizia instantei de apel este nelegala, mai intai, sub aspectul modalitatii in care a rezolvat exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Aceasta, avand in vedere ca in dosarul penal in care intervenientul D. a fost cercetat pentru infractiunea de vatamare corporala, s-a dat rezolutia procurorului de incetare a urmaririi penale intrucat partile s-au impacat, inclusiv pe latura civila - conform declaratiilor olografe ale reprezentantilor legali ai minorei care au precizat ca n-au niciun fel de pretentii si ca s-au impacat cu autorul.
Or, este fara tagada ca reprezentatii legali ai minorei au ales, conform art. 15 alin. 2 C.pr.pen. si in baza principiului disponibilitatii, sa-si valorifice pretentiile sub aspect civil in cadrul procesului penal, in care a intervenit impacarea .
Astfel fiind, reclamantii nu mai au cadrul legal pentru a se adresa cu o actiune separata in fata instantei civile, intrucat au optat deja (si electa una via non datur recursus ad alteram), iar prin declaratia data in faza urmaririi penale au precizat ca nu mai au, fata de autorul faptei, niciun fel de pretentii de natura penala sau civila.
In acest sens sunt si dispozitiile art. 132 C.pen., care permit ca impacarea sa intervina in cursul procesului penal, atat in faza de urmarire cat si in cea de judecata .
Asadar, impacarea este un act de dispozitie al persoanei vatamate prin care, implicit, aceasta renunta la dreptul de a pretinde despagubiri de la autorul faptei ilicite intrucat pentru a inlatura raspunderea penala, impacarea partilor trebuie sa fie totala, atat cu privire la latura penala a cauzei cat si cu privire la latura civila.
In sprijinul acestei interpretari vin si dispozitiile art. 2.223 alin. (1) NCC.
Chiar daca reprezentantii minorei au precizat, in declaratiile lor, ca urmeaza sa pretinda separat despagubiri de la asigurator, nu exista cadrul legal care sa permita partilor vatamate sa se impace sub aspect civil cu autorul faptei ilicite si sa promoveze dupa aceea actiunea doar impotriva asiguratorului, dispozitiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 fiind explicite in acest sens (si prevazand introducerea in proces, ca intervenient fortat, a autorului faptei ilicite, tocmai pentru a-i da acestuia posibilitatea de a se apara in proces atat in ce priveste culpa, cat si in privinta cuantumului sumelor pretinse).
Este evident faptul ca in ipoteza in care intervenientul fortat nu mai datoreaza reclamantilor niciun fel de despagubiri, obligatia autorului accidentului fiind stinsa ca urmare a impacarii din faza urmaririi penale, la randul sau, nici societatea X. nu mai este tinuta sa raspunda in locul propriului asigurat.
Ca atare, este inadmisibila actiunea promovata fata de dispozitiile art. 49 si 50 din Legea nr. 136/1995, din care rezulta ca asiguratorul RCA preia obligatia asiguratului numai in limita raspunderii acestuia si numai daca raspunderea subzista.
Or, in conditiile in care intervenientul fortat nu mai datoreaza despagubiri reclamantilor, obligatiile acestuia fiind stinse ca urmare a impacarii partilor, pe cale de consecinta nici paratul -asigurator nu poate fi obligat sa plateasca despagubiri reclamantilor.
Respingerea actiunii, ca inadmisibila, nu afecta accesul la instanta si dispozitiile art. 6 C.E.D.O. - asa cum se retine in sentinta de prima instanta, aspect confirmat implicit prin decizia din apel - intrucat reprezentantii legali ai minorei aveau posibilitatea, in conformitate cu art. 184 C.pen. sa declare ca nu doresc tragerea la raspunderea penala a autorului faptei ilicite dar isi rezerva dreptul de a formula actiune civila separata.
De asemenea, in mod gresit a retinut instanta de apel ca rezolutia procurorului, prin care s-a luat act de impacarea partilor, nu ar produce autoritate de lucru judecat, in termenii art. 22 C.pr.pen., cata vreme aceasta este un act procedural legal, iar impacarea poate interveni deopotriva, in faza de urmarire penala si in faza de judecata .
La fel, instanta se contrazice in privinta notiunii impacarii, cata vreme retine ca din punct de vedere legal a intervenit intr-adevar impacarea, si deci, nu era nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare, iar pe de alta parte, precizeaza ca impacarea are caracterul unui act de dispozitie si pentru a fi valabila trebuia incheiata de reprezentantul legal cu incuviintarea autoritatii tutelare.
In realitate, in acord cu dispozitiile art. 97 si 105 C. fam. (in vigoare la acel moment) nu era necesar ca declaratiile de renuntare la despagubiri sa fie dublate de incuviintarea autoritatii tutelare, ceruta in situatia instituirii tutelei, conform art. 113 C.fam.
Nelegalitatea deciziei este data si de neretinerea culpei comune a autorului accidentului (intervenientul fortat) si a victimei in procedura consecintelor negative si drept urmare, reducerea daunelor materiale si morale.
Aceasta, in conditiile in care a rezultat ca minora nu purta centura de siguranta, ceea ce inseamna ca, fata de dispozitiile C.fam. (art.97, 98) parintii, in calitate de reprezentanti legali ai minorei si-au asumat in mod constient riscul producerii unui accident rutier.
De altfel, trebuie observat ca responsabilitatea partilor in acest caz a fost transferata/incredintata de parinti catre bunicii paterni ai minorei, deci si catre conducatorul auto (intervenientul fortat).
In astfel de situatii trebuie facuta o distinctie clara intre culpa in producerea efectiva a accidentului - care apartine soferului - si culpa in producerea consecintelor accidentului (vatamarea corporala), care in speta apartine atat soferului cat si victimei, prin reprezentantii legali parinti/bunici.
Au fost invocate dispozitiile art. 36 din O.U.G. nr.195/2002, ale art. 97 din Regulamentul privind circulatia pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, referitoare la obligatiile conducatorilor auto, ale pasagerilor in legatura cu purtarea centurii de siguranta, aratandu-se ca reprezentantii legali ai minorei aveau obligatia sa o fixeze in autoturism cu centura de siguranta, ceea ce nu au facut.
De aceea, in mod gresit instanta de apel nu a retinut culpa concurenta a victimei, cu consecinta diminuarii corespunzatoare a despagubirilor. Pe aspectul unei astfel de culpe concurente si a efectelor retinerii ei in legatura cu modalitatea repararii prejudiciului a fost invocat si art. 1371 alin.(1) NCC.
S-a solicitat ca, urmare a admiterii acestui motiv de nelegalitate, asiguratorul sa fie obligat la jumatate din cuantumul despagubirilor stabilite de instanta de apel - respectiv, 66.012 euro daune materiale de 250.000 euro daune morale.
Criticile formulate au fost incadrate in drept in prevederile art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civ.
Prin intampinarea depusa la recursul reclamantei, parata a sustinut caracterul nefondat al criticilor - aratandu-se, in privinta daunelor materiale, a caror majorare s-a pretins, ca suma indicata este una eventuala intrucat nu se pot anticipa nici durata de viata a reclamantei si nici cheltuielile ce urmeaza a fi efectuate cu protezarea; ele nu se pot anticipa nici in raport cu evolutia industriei ortopedice, care devine tot mai performanta, ceea ce inseamna ca ofertele de protezare vor fi depasite in viitor, ca pret si din punct de vedere tehnic. In privinta daunelor morale, cuantumul acestora este stabilit in mod arbitrar de catre avocatul partii, iar indicarea ca jurisprudenta a unei decizii (nr.1827/2014 a ICCJ) care ar fi stabilit un anumit plafon al despagubirilor morale este eronata intrucat respectiva decizie a admis recursul pe aspecte de ordin procedural, vizand nesocotirea regulilor devolutiunii de catre instanta de apel.
La randul ei, reclamanta a depus intampinare la recursul paratei aratand, in esenta, ca in mod gresit sustine aceasta, prin criticile formulate, inadmisibilitatea actiunii, in conditiile in care, in speta, nu s-a renuntat niciun moment la dreptul de a obtine despagubiri de la asigurator, fiind evident ca nu si-a ales calea in procesul penal pentru a beneficia de despagubiri . De asemenea, solicitarea paratei, de retinere a culpei comune, este in afara oricarui temei legal, intrucat culpa se apreciaza in persoana minorei, in varsta de 4 ani si 5 luni, situatie in care conducatorul auto avea obligatia de a se asigura, inainte de a pleca de pe loc, ca minora poarta centura de siguranta.
Analizand criticile formulate prin intermediul celor doua recursuri, in ordinea impusa de aspectele de nelegalitate pretinse, Inalta Curte constata urmatoarele:
Recursul societatii-parate deduce judecatii, in primul rand, o critica legata de inadmisibilitatea actiunii promovate, ce are caracter nefondat.
Astfel, sustinand ca reclamanta (prin reprezentantii ei legali) nu mai avea deschisa calea unei actiuni civile prin intermediul careia sa pretinda despagubiri pentru vatamarile produse prin accidentul rutier, parata-recurenta se fundamenteaza pe dispozitiile art. 132 C.pen. si pe efectele pe care le produce impacarea in procesul penal, inlaturand pe de o parte, raspunderea penala si pe de alta parte, stingand actiunea civila .
In legatura cu aplicabilitatea acestui text s-a aratat ca in speta, reprezentantii legali ai minorei au declarat in faza de urmarire penala ca nu au pretentii fata de autorul faptei ilicite, ca s-au impacat cu aceasta si ca atare, nu mai aveau ulterior la dispozitie actiunea in despagubiri in fata instantei civile.
Critica este nefondata si ignora aspectul retinut de instanta de apel din analiza probelor (declaratiile date de parintii minorei in faza de urmarire penala) conform carora acestia au precizat ca in privinta despagubirilor civile urmeaza sa se judece cu societatea de asigurari.
Asadar, fara a se contesta intervenirea unei impacari care a permis - in conditiile art. 11 lit. c) rap. la art. 10 lit. h) C.pr.pen. - pronuntarea unei solutii de incetare a procesului penal, trebuie observat care sunt termenii acestei impacari.
Faptul ca o asemenea impacare trebuie sa fie totala si neconditionata - pentru a produce efectele extinctive de raspundere penala si respectiv, de stingere a actiunii civile - nu este echivalent cu un act de dispozitie al partii pur abdicativ, situatie in care impacarea s-ar confunda cu renuntarea la pretentii.
In realitate, impacare este un act bilateral, o conventie din care rezulta termenii intelegerii partilor in legatura cu rezolvarea laturii civile.
Astfel fiind, nu impieteaza asupra caracterului total si neconditionat al impacarii imprejurarea ca s-a aratat cum sa fie recuperata ulterior creanta, respectiv de la asiguratorul autorului faptei ilicite.
Altfel spus, victima ramane titularul creantei pe care alege sa o valorifice fata de asigurator iar nu fata de asigurat.
Ceea ce apreciaza gresit instanta de apel este ca aceasta atitudine nu ar echivala cu o impacare totala, nedistingand termenii conventiei, ai intelegerii pe latura civila.
In realitate, a intervenit o astfel de impacare in procesul penal, dar ea a vizat si modalitatea in care creanta va fi valorificata ulterior, prin prezervarea unui drept la actiune .
Aceasta eroare de interpretare a instantei de apel nu este insa de natura sa atraga nelegalitatea solutiei, avand in vedere ca in continuare, s-a recunoscut existenta mijlocului procesual (actiunea in instanta) care sa sanctioneze creanta la care victima nu renuntase in contradictoriu cu asiguratorul.
Este gresita sustinerea recurentei-parate conform careia, in calitate de asigurator RCA, nu ar trebui sa raspunda cata vreme nu mai poate fi angajata raspunderea intervenientului fortat (in calitate de asigurat) ca urmare a impacarii din dosarul penal.
Asa cum s-a aratat, actul impacarii are la baza conventia intre victima si autorul faptei ilicite si, dat fiind principiul relativitatii efectelor actului juridic, ele se produc, cu valoare obligatorie, intre partile acestuia. Inseamna ca aceste efecte ale impacarii il vizeaza, in termenii conventiei, pe autorul faptei ilicite (asiguratul) iar nu pe asigurator, tert fata de intelegerea partilor.
Dimpotriva, fata de acesta din urma, victima nu a renuntat la dreptul sau de creanta, asa incat efectele impacarii nu se pot extinde si asupra asiguratorului, care in conditiile art. 57 din Legea nr. 136/1995, poate fi actionat direct de persoanele pagubite prin producerea accidentelor.
De aceea, consecinta pe care a tras-o instanta de apel - chiar in conditiile substituirii in parte a argumentelor potrivit prezentei decizii - in legatura cu subzistenta actiunii civile care sa fie indreptata impotriva asiguratorului, este corecta si confera caracter legal solutiei de respingere a exceptiei de inadmisibilitate invocate de catre parata.
Celelalte aspecte analizate in sustinerea solutiei asupra aceleiasi exceptii, chiar daca eronate, nu se inscriu in motivarea necesara a hotararii - fata de ceea ce se impune analizei cu prioritate, in legatura cu termenii si efectele impacarii - pentru a se putea spune ca solutia asupra exceptiei ar ramane fara fundament (nu este vorba asadar, de motive decisive, sprijin necesar al solutiei, ci de motive indiferente sau supraabundente care puteau lipsi din continutul considerentelor).
Astfel, este lipsita de pertinenta analiza pe care o face instanta de apel in legatura cu efectele autoritatii de lucru judecat din penal in fata instantei civile, in termenii art. 22 C.pr.pen.
Aceasta, intrucat in speta nu s-a pus problema repercutarii in vreun fel a autoritatii de lucru judecat a rezolutiei procurorului - pentru ca instanta sa constate lipsa de incidenta a dispozitiilor art. 22 C.pr.pen. - ci doar a temeiului acestei ordonante dat de impacarea partilor.
Aceasta cauza de incetare a procesului penal nu putea fi negata sub motiv ca actul procurorului nu se bucura de autoritate de lucru judecat, verificarea pe care trebuia sa o faca instanta civila fiind in legatura cu efectele impacarii.
La fel, este lipsita de pertinenta analiza pe care o face instanta in legatura cu lipsa unei incuviintari prealabile din partea autoritatii tutelare pentru valabilitatea declaratiei de renuntate la despagubiri, cata vreme nu era vorba de un act de renuntare, ci de unul de impacare, in conditii care nu afectau interesul copilului, intrucat, asa cum s-a aratat, fusese prezervat dreptul la actiunea in despagubiri .
Astfel cum s-a precizat deja, asemenea considerente nu constituie insa explicatia necesara a solutiei date inadmisibilitatii actiunii pentru ca, in contextul inlaturarii lor, aceasta sa ramana lipsita de fundament.
Pe de alta parte, sustinerea paratei-recurente in legatura cu aprecierea instantei de apel conform careia, prin respingerea actiunii ca inadmisibila, s-ar fi ingradit accesul la justitie si ar fi fost incalcat art. 6 CEDO, este lipsita de suport, negasindu-si corespondent in motivarea deciziei.
Celalalt aspect de nelegalitate dedus judecatii - privind necesitatea retinerii unei culpe concurente a autorului si victimei are de asemenea, caracter nefondat.
Sustinand ca victima insasi (minora in varsta de 4 ani si 5 luni) ar avea o culpa concurenta in producerea consecintelor negative, parata arata ca aceasta culpa ar consta in aceea ca ``parintii ca reprezentanti legali ai minorei si-au asumat in mod constient riscul producerii unui accident prin aceea ca nu au cuplat centura de siguranta``.
Rationamentul paratei este eronat avand in vedere ca victima faptei ilicite este un minor fara discernamant, incredintat pe perioada deplasarii cu autoturismul bunicilor paterni, sub a caror supraveghe directa se afla.
Astfel fiind, nu se pune problema culpei parintilor in supraveghere - si nici, intr-o apreciere exigenta a fundamentului raspunderii parintilor, a culpei lor in educatie (in speta, eventualele deficiente in educatie ar fi insemnat nefurnizarea catre minor a cunostintelor necesare privind utilitatea si obligativitatea purtarii centurii de siguranta, ceea ce este nerealist in legatura cu un copil in varsta de 4 ani).
In realitate, asa cum recurenta insasi arata, responsabilitatea parintilor a fost transferata de acestia catre bunicii minorei, deci si catre conducatorul auto (intervenientul fortat).
Ca atare, culpa in legatura cu nesupravegherea si nerespectarea obligatiei legale referitoare la purtarea centurii de siguranta de catre minora (art. 97 din H.G. nr. 1391/2006, art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002) revine conducatorului auto, cel care a savarsit fapta ilicita si care, in speta, are calitatea de asigurat.
In privinta textelor din Codul familiei, invocate de catre recurenta - art. 97, art. 98 - a caror nesocotire de catre instanta de apel o pretinde, ele sunt lipsite de pertinenta raportat la datele spetei si nu demonstreaza nelegalitatea solutiei, in conditiile in care ele reglementeaza felul in care se realizeaza ocrotirea parinteasca, prin exercitiul egal al drepturilor si obligatiilor parintilor fata de minori, iar nu modalitatea angajarii raspunderii civile atunci cand supravegherea copilului este incredintata altei persoane .
In acest context, este lipsita de suport si distinctia pe care o face recurenta-parata intre culpa in producerea efectiva a accidentului, care ar apartine conducatorului auto si culpa in producerea consecintelor care ar apartine atat soferului, cat si victimei prin reprezentantii legali - despre care recurenta insasi spune ca sunt parintii/respectiv bunicii.
Or, cum s-a aratat, fiind incredintata supravegherea minorei catre bunici, rezulta ca in persoana conducatorului auto (bunicul patern) exista deopotriva culpa in producerea accidentului, precum si a consecintelor acestuia.
Ca atare, nu poate fi retinuta o culpa concurenta (si a victimei), de natura sa duca la redimensionarea prejudiciului pe care il are de suportat asiguratorul.
In acelasi timp, dispozitiile invocate din noul Cod civil (art. 2.223, art. 1.371) nu sunt de natura sa sprijine recurentei-parate nicio critica de nelegalitate, fiind lipsite de incidenta in speta, fata de data producerii faptei ilicite, anterioara intrarii in vigoare a acestuia si de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 (``dispozitiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare``)
Potrivit considerentelor expuse, toate aspectele de nelegalitate deduse judecatii, atat cu privire la inadmisibilitatea actiunii in despagubiri, cat si referitoare la culpa in producerea prejudiciului au fost gasite nefondate, recursul paratei urmand a fi respins in consecinta.
2. Cu privire la recursul reclamantei - prin reprezentantii sai legali - se constata urmatoarele:
Critica referitoare la neacordarea daunelor materiale constand in cheltuieli de protezare necesare cel putin pana la implinirea varstei de 76 ani (considerata ca reprezentand speranta medie de viata a femeilor in mediul urban) este nefondata.
Astfel, pentru a fi supus reparatiei, un prejudiciu trebuie sa aiba caracter cert, ca existenta si ca posibilitati de evaluare.
Ceea ce solicita insa recurenta-reclamanta este un prejudiciu eventual, bazat pe ipoteze avansate in legatura cu speranta de viata si cu numarul aproximativ de proteze care ar fi necesar varstei adulte.
In continuare, calculul se bazeaza pe niste oferte emise de o societate si de un centru de protezare, care corespund insa stadiului prezent al tehnologiei, fara sa se poata anticipa - asa cum corect se arata in intampinarea depusa de parata - evolutia industriei de ortopedie si ce vor insemna in viitor ofertele si cheltuielile necesare protezarii.
Prin critica formulata, recurenta confunda de fapt, prejudiciul viitor, sigur ca se va produce si in acelasi timp, posibil de evaluat cu prejudiciul eventual, care nu este susceptsi timp, asa cum corect a retinut instanta de apel, reprezentantii minorei reclamante pot solicita despagubiri in numele acesteia pana la implinirea varstei majoratului, cat timp este lipsita de capacitate de exercitiu . Ulterior, ea este titulara unui astfel de drept, pe care si-l poate exercita in nume propriu.
Totodata, fiind vorba de un prejudiciu decurgand din vatamarea adusa integritatii corporale, el este oricum supus reevaluarii, in functie de modificarile ce pot aparea in starea sanatatii victimei, hotararea judecatoreasca in aceasta materie avand o autoritate de lucru judecat provizorie (pro tempore) cat timp se mentin imprejurarile de fapt avute in vedere initial.
In concluzie, suma avansata de catre recurenta (de 1.179.416 euro, redusa prin aplicarea limitei maxime din Ordinul CSA, la 500.000 euro) ca reprezentand cuantumul despagubirilor materiale necesare varstei adulte a victimei, reprezinta un prejudiciu eventual, nesusceptibil de reparatie datorita caracterului sau de incertitudine, asa incat critica formulata pe acest aspect este nefondata.
Pe aspectul daunelor morale, criticile deduse judecatii sunt de asemenea, lipsite de temei.
Astfel, fara sa arate ce anume ar fi nelegal in solutia instantei de apel, recurenta pretinde doar un alt cuantum, mult mai mare (de 2 milioane euro) al despagubirilor ce i s-ar cuveni.
Or, stabilind despagubirile morale, instanta de apel nu a procedat la o evaluare in abstract a acestora, ci a avut in vedere criterii concrete, determinate de situatia reclamantei, la care aceasta insasi face referire prin motivele de recurs (deficitul ortopedic de 70%, durerile fizice, tratamentele medicale, programul de recuperare, starea fizica actuala ireversibila, privatiunile si restrangerile, eforturile deosebite pe care le va face minora pentru remiterea simptomatologiei anxioase).
Raportat la toate aceste elemente s-a considerat ca suma de 500.000 euro este de natura sa asigure o reparare integrala a prejudiciului de ordin moral.
Faptul ca, referindu-se la aceeasi situatie, recurenta sustine ca i s-ar datora un alt cuantum al despagubirilor, nu este un aspect de nelegalitate, ci de apreciere subiectiva, neputand fundamenta insa o critica de recurs in sensul avut in vedere de dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pentru a determina modificarea solutiei din apel.
Nici referirea facuta la jurisprudenta instantei supreme, care ar fi procedat, intr-o situatie similara, la stabilirea unui plafon mult mai mare al daunelor morale, nu este apta sa-i sustina critica.
Astfel, decizia la care s-a facut trimitere (nr. 1827/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia I civila) nu este una care a cuantificat despagubirile morale in faza recursului, ci a modificat decizia din apel pe considerente de ordin procedural, legate de nesocotirea limitelor principiului devolutiunii (context in care se schimbase, in faza apelului, fara a exista cadrul procesual adecvat, sentinta de prima instanta).
De aceea, in conditiile in care reclamanta nu demonstreaza nesocotirea unor dispozitii legale, simpla nemultumire a acesteia in legatura cu modalitatea de evaluare a despagubirilor morale de catre instantele fondului nu reprezinta o critica de nelegalitate in conformitate cu exigentele art. 304 C.pr.civ.
Pentru toate aceste considerente, si recursul reclamantei a fost gasit nefondat, fiind respins in consecinta.
Raspundere civila delictuala. Actiune in despagubiri. Invocarea unui prejudiciu moral cu caracter continuu Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia a II-a civila, decizia nr. 2263 din 11 noiembrie 2020
Edificarea unei constructii cu acordul proprietarului terenului. Imbogatire fara just temei. Actiune in restituire. Conditii Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr.159 din 23 ianuarie 2020
Actiune pentru repararea prejudiciului cauzat de ruina edificiului. Solidaritate pasiva intre coproprietari Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr. 279 din 4 februarie 2016
Consecintele refuzului asiguratorului de plata a despagubirii in termenul prevazut in contract Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a II-a civila, Decizia nr. 282 din 30 ianuarie 2015
In cazul conflictului negativ de competenta instanta de trimitere nu poate analiza din nou exceptia de necompetenta de ordine privata Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a II-a civila, Decizia nr. 1054 din 2 aprilie 2015
Contract de asigurare. Excluderea unor riscuri de la asigurare Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a II-a civila, Decizia nr. 787 din 28 februarie 2014
Malpraxis. Actiune in despagubiri intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 95/2006. Instanta competenta material Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr. 578 din 19 februarie 2014
Prescriptia dreptului la actiune implinita inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr. 3537 din 9 septembrie 2013
Actiune in rezolutiunea unei promisiuni de vanzare cu optiune de cumparare Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a II-a civila, Decizia nr. 1681 din 18 aprilie 2013
Societatea simpla (Art. 1.890 - 1.948 - Noul Cod Civil) Sursa: EuroAvocatura.ro
Despre raspunderea magistratilor Sursa: Cristi Danilet