Contract de garantie in numerar. Libertatea contractuala. Nulitatea contractului prin care angajatul se obliga sa constituie o garantie in vederea acoperirii eventualelor prejudicii aduse patrimoniului angajatorului

Dispozitiile art. 6 din Conventie interzic celui care angajeaza sa restranga in orice fel libertatea lucratorului de a dispune dupa voia sa de propriul salariu iar potrivit dispozitiilor art. 8 retinerile din salariu nu vor fi autorizate decat in conditiile si in limitele prescrise de legislatia nationala sau stabilite intr-un contract colectiv de munca ori o hotarare arbitrala.

Aceleasi dispozitii se regasesc in art. 4 pct. 5 din Carta Sociala Europeana: ``In vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului la o salarizare echitabila, partile se angajeaza: 5. sa nu autorizeze retinerile din salarii decat in conditiile si in limitele prescrise de legislatia sau de reglementarea nationala ori fixate prin conventii colective sau prin sentinte de arbitraj.``

In acord cu disp art. 4 paragraful 5 din Carta Sociala Europeana si art. 8 din Conventia privind protectie salariului, o retinere din salariu poata fi efectuata doar in conditiile si in limitele prevazute de o dispozitie legala, de o conventie colectiva sau de o hotarare . Dreptul salariatului de a primi salariul integral si intr-un cuantum care sa permita acoperirea costurilor de intretinere pentru sine si familia sa nu poate fi limitat decat in conditiile expres si limitativ prevazute, iar acordul partilor nu poate fi considerat o baza legala suficienta in acord cu dispozitii mai sus enuntate.

Semnarea contractului de garantie in numerar nr 192/08.02.2013 a produs ca efect direct retinerea a 10% din salariul reclamantului apelant, pe perioada necesara acoperirii sumei constituita ca garantie in vederea acoperirii eventualelor prejudicii aduse de catre angajat patrimoniului angajatorului, retineri salariale care, in lipsa contractului, nu ar fi fost operate de catre angajator . Indisponibilizarea acestor sume pe o perioada indelungata de timp constituie o limitare a dreptului salariatului de a primi integral si la timp salariul aferent muncii depuse si a dreptului de a nu ii fi operate retineri salariale in afara unei dispozitii legale care sa le autorizeze.

Prin contractul incheiat intre parti, salariatul a renuntat in mod indirect la protectia oferita de disp. art. 169 codul muncii, o astfel de conventiei intrand sub incidenta disp. art. 38 C Muncii ``Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.``

Prin cererea introductiva de instanta reclamantul X a solicitat obligarea unitatii angajatoare SC ``S.`` SA la restituirea sumelor retinute din salariu, incepand cu luna septembrie 2018, sume retinute cu titlu de garantie materiala, solicitand instantei si constatarea nulitatii absolute a contractului de garantie in numerar nr. 192/08.02.2013.

A sustinut reclamantul inexistenta unui temei al retinerii operate de angajator motivat de faptul ca reintegrarea sa nu a operat si reactivarea contractului de garantie, prin urmare contractul a incetat la momentul la care s-a procedat la desfacerea contractului sau de munca si la restituirea garantiei de catre angajator . Reactivarea acestui contract nu este posibila in lipsa acordului sau.

Constatarea nulitatii absolute a Contractului de garantie in numerar nr. 192/08.02.2013, este sustinuta de catre reclamant pe considerentul ca nefiind gestionar, ci sofer, nu are obligatia constituirii garantei potrivit normelor legale in vigoare iar angajatorul nu are dreptul de a impune salariatilor care au functia de sofer, nici celorlalti salariati sa semneze un contract de garantie in numerar, deoarece raspunderea patrimoniala a salariatilor este reglementata de art. 254 si urm. din Codul muncii, care nu prevad obligatia de a semna astfel de contracte .

Angajatorul a invocat ca fundament al retinerilor salariale contractul nr. 192/08.02.2013 sustinand, in esenta, faptul ca acesta este in fiinta, reactivarea drepturilor si obligatiilor partilor la contractul de munca, ca urmare a reintegrarii dispuse de instanta avand consecinta si asupra contractului de garantie ce continua sa isi produca efectele . De asemenea, a sustinut angajatorul faptul ca soferul este asimilat gestionarului avand raspunderea materiala a bunului, autovehiculului dat in folosinta in vederea desfasurarii atributiilor de serviciu .

Potrivit dispozitiilor art. 169 Codul muncii, nici o retinere din salariu nu poate fi operata in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege, iar disputa partilor vizeaza existenta temeiului pentru retinerile operate de angajator din salariul reclamantului-apelant.

In timp ce reclamantul sustine ca aceste retineri sunt nelegale, deoarece nu au la baza acordul sau valabil exprimat, intimata-angajatoare sustine existenta obligatiei asumate prin contractul de garantie nr. 192/31.07.2007, reinnoit in 8.02.2013, prin care reclamantul se obliga la acoperirea eventualelor pagube din gestiune, din garantia constituita in numerar, in suma de 4044 lei garantie in numerar ce se constituie prin retineri lunare in cota de 1/10 din retributia angajatului.

Verificand existenta temeiului retinerilor efectuate de angajator, din salariul reclamantului, avand in vedere probatoriul administrat in cauza, instanta constata faptul ca la 31.07.2007 a fost incheiat contractul nr. 192 privind garantia in numerar, conform prevederilor Legii nr. 22/1969 si a HCM nr. 2230/1969, prin care angajatul, indeplinind functia de sofer, pentru garantarea acoperirii eventualelor pagube constate in gestiunea ce i-a fost incredintata, a consimtit la constituirea unei garantii in numerar in valoare de 2247 lei, modalitatea de constituire a garantiei fiind aceea a retinerii sumei de 75 lei lunar la casieria unitatii.

La 08.02.2013 angajatul a semnat contractul nr. 192 de garantie in numerar prin care acesta se obliga sa acopere eventualele pagube constate in gestiunea ce i-a fost incredintata din garantia constituita in numerar in suma de 4044 lei, modalitatea de constituire a garantiei fiind retinerea lunara a 1/10 din retributia sa.

Verificand atributiile indeplinite de catre angajat in baza contractului de munca si a fisei postului, instanta de fond a retinut ca reclamantul nu indeplineste o functie de gestionar in sensul Legii nr. 22/1969, prin urmare acestuia nu ii incumba obligatiile specifice gestionarului, asa cum rezulta acestea din lege. A mai retinut instanta ca, in temeiul libertatii contractuale, partile au negociat contractul de garantie prin care angajatul s-a obligat la constituirea garantiei, consimtind astfel la efectuarea retinerilor lunare din salariu .

Inexistenta calitatii de gestionar a reclamantului apelant cu consecinta inexistentei obligatiei legale de constituire a garantiei, a fost transata definitiv de instanta de fond, aceasta chestiune, neapelata in cauza, intrand in puterea de lucru judecat.

In privinta temeiului conventional, contractul incheiat intre parti care potrivit dispozitiilor art. 1270 Cod civil are putere de lege intre partile contractante, retine instanta de apel ca disputa partilor priveste atat existenta contractului, cat si validitatea acestuia.

Criticile apelantului privind inexistenta obligatiei de constituire a garantiei ca urmare a incetarii contractului de garantie, urmare a desfacerii contractului de munca, odata cu restituirea sumei retinute cu acest titlu si inchiderea contului in care aceasta era consemnata, nu pot fi validate de instanta de apel. Incheierea contractului de garantie materiala imediat dupa inceperea raportului de serviciu intre parti si mentinerea acestuia in toata perioada in care reclamantul apelant a fost angajat al paratei intimate, pana la momentul desfacerii contractului de munca, precum si sustinerea reclamantului apelant privind impunerea obligatiei de a constitui garantia materiala ca si conditie de angajare, sustin caracterul accesoriu al acestui contract in raport de contractul individual de munca . Faptul ca obligatia de constituire a garantiei nu a fost inserata ca o clauza in chiar cuprinsul contractului individual de munca, ci intr-o conventie distincta nu schimba natura acesteia de clauza specifica atasata raportului de munca, astfel incat, odata cu anularea deciziei de concediere, efectul de repunere a partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, produce efecte si asupra obligatiei de constituire a garantiei asumata de catre angajat prin contractul de garantie .

Anularea concedierii, urmata de repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere la cererea angajatului, reactiveaza atat drepturile cat si obligatiile asumate de parti anterior emiterii deciziei, ca si cum concedierea nu ar fi avut loc deci si obligatiile asumate prin semnarea contractul de constituire a garantiei.

Prin urmare, ramane a analiza in ce masura acordul exprimat de angajat prin semnarea contractului de garantie este unul valabil, putand constitui cauza a efectuarii retinerilor salariale de catre angajator, in conditiile in care dispozitiile art. 169 Codul Muncii reglementeaza in mod imperativ faptul ca retinerile din salariu pot fi operate doar in cazurile si conditiile legii, iar art. 38 Codul muncii reglementeaza principiul interdictiei renuntarii la drepturile recunoscute salariatilor prin lege.

Retine instanta de apel ca dreptul la salariu este protejat atat prin dispozitiile 159-171 Codul muncii, cat si prin Conventia nr. 95/1949 a Organizatiei Internationale a Muncii privind protectia salariului. Dispozitiile art. 6 din Conventie interzic celui care angajeaza sa restranga in orice fel libertatea lucratorului de a dispune dupa voia sa de propriul salariu, iar potrivit dispozitiilor art. 8 din Conventie, retinerile din salariu nu vor fi autorizate decat in conditiile si in limitele prescrise de legislatia nationala sau stabilite intr-un contract colectiv de munca ori o hotarare arbitrala.

Aceleasi dispozitii se regasesc in art. 4 pct. 5 din Carta Sociala Europeana: ``In vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului la o salarizare echitabila, partile se angajeaza: (a��) 5. sa nu autorizeze retinerile din salarii decat in conditiile si in limitele prescrise de legislatia sau de reglementarea nationala ori fixate prin conventii colective sau prin sentinte de arbitraj.``

Retine instanta de apel ca in acord cu dispozitiile art. 4 paragraful 5 din Carta Sociala Europeana si art. 8 din Conventia privind protectia salariului, o retinere din salariu poata fi efectuata doar in conditiile si in limitele prevazute de o dispozitie legala, de o conventie colectiva sau de o hotarare . Dreptul salariatului de a primi salariul integral si intr-un cuantum care sa permita acoperirea costurilor de intretinere pentru sine si familia sa nu poate fi limitat decat in conditiile expres si limitativ prevazute, iar acordul partilor nu poate fi considerat o baza legala suficienta in acord cu dispozitii mai sus enuntate.

Semnarea contractului de garantie in numerar nr 192/08.02.2013 a produs ca efect direct retinerea a 10% din salariul reclamantului apelant, pe perioada necesara acoperirii sumei constituita ca garantie in vederea acoperirii eventualelor prejudicii aduse de angajat patrimoniului angajatorului, retineri salariale care, in lipsa contractului, nu ar fi fost operate de angajator . Indisponibilizarea acestor sume pe o perioada indelungata de timp constituie o limitare a dreptului salariatului de a primi integral si la timp salariul aferent muncii depuse si a dreptului de a nu ii fi operate retineri salariale in afara unei dispozitii legale care sa le autorizeze.

Prin contractul incheiat intre parti, salariatul a renuntat in mod indirect la protectia oferita de dispozitiile art. 169 Codul muncii, o astfel de conventie intrand sub incidenta dispozitiilor art. 38 Codul muncii: ``Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.``

Apararile paratei-intimate privind calitatea de gestionar a reclamantului-apelant precum si cele privind inserarea in Contractul colectiv de munca a obligatiei de constituire a garantiei pentru soferi sunt nefondate. Inexistenta calitatii de gestionar a apelantului a fost definitiv transata de instanta de fond, iar conditiile de validitate ale Contractului de garantie in numerar nr 192/08.02.2013 sunt cele prevazute de dispozitiile legale in vigoare la data incheierii contractului. Parata-intimata nu a dovedit existenta unei clauze in cadrul contractului colectiv de munca care ar putea constitui baza legala a retinerilor salariale. Asa cum rezulta din actul aditional nr. 2 la Contractul colectiv de munca inregistrat la ITM Iasi sub nr. 107/4.04.2018, dispozitiile art. 70 au fost completate prin inserarea alineatului 4, care impun obligatia constituirii garantiei materiale pentru angajatii conducatori auto si mecanici de utilaje, prin Actul aditional nr. 2/18.12.2018 inregistrat la ITM la 19.12.2018, ulterior momentului efectuarii retinerilor salariale.

Prin urmare, retine instanta de apel caracterul intemeiat al criticilor formulate de apelantul-reclamant cu privire la solutia data de instanta de fond cererii avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Contractului de garantie in numerar nr. 192/08.02.2013.

Constatand nulitatea contractului de garantie se impune a fi admisa si cererea avand ca obiect restituirea sumelor retinute lunar din salariul reclamantului, incepand cu luna septembrie 2018 in temeiul acestui contract, in aplicarea dispozitiilor art. 1254 alin. 3 Cod civil, privind efectele nulitatii.

In ceea ce priveste cererea reclamantului avand ca obiect obligarea paratei la plata despagubirilor materiale cuantificate de reclamant la suma de 5.000 de lei, retine instanta de apel urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 253 Codul muncii, angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii contractuale sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu patrimonial sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul .

Pentru atragerea raspunderii contractuale a paratului este necesar ca, in cauza, sa fie dovedita existenta conduitei ilicite a angajatorului, savarsita cu vinovatie, conduita care a avut drept consecinta atingerea adusa drepturilor reclamantului. Atat fapta ilicita a angajatorului, cat si prejudiciul provocat angajatului prin fapta ilicita trebuie indicate de cel care formuleaza o cerere in instanta si dovedite in cadrul procedurii judiciare.

Retinerea lunara a unor sume din salariul reclamantului in baza unei conventii lovite de nulitate absoluta este o fapta culpabila a angajatorului, prin care s-a provocat un prejudiciu material reclamantului apelant, prejudiciu supus reparatiei. In privinta intinderii prejudiciului material, retine instanta de apel ca nu au fost administrate in cauza probatorii care sa sustina cererea reclamantului de obligare a paratei la plata sumei de 5000 de lei, nefiind facuta dovada diminuarii patrimoniului reclamantului rezultata din fapta ilicita a paratei cu suma solicitata cu titlu de prejudiciu material .

Avand insa in vedere dispozitiile art. 1535 si 1537 Cod civil, retinand ca daunele moratorii in cazul obligatiilor banesti se cuvin creditorului de la scadenta pana la momentul platii, in cuantumul convenit sau, in lipsa, in cuantumul prevazut de lege, fara a trebui sa fie dovedit prejudiciul, instanta obliga parata sa plateasca reclamantului dobanda legala penalizatoare calculata asupra sumelor retinute, incepand cu luna septembrie 2018, in temeiul contractului de garantie in numerar nr. 192/08.02.2013, de la data efectuarii fiecarei retineri si pana la data platii efective.

Pentru considerentele aratate, Curtea de Apel, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 2 Cod civil, admite apelul formulat de reclamantul apelant X impotriva sentintei civile nr. 334/26.03.2020 pronuntata de Tribunalul lasi, sentinta pe care o schimba in tot, admite in parte actiunea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu parata ``S.`` SA, constata nulitatea absoluta a contractului de garantie in numerar nr. 192/08.02.2013 incheiat intre parti si obliga parata sa ii restituie reclamantului toate sumele retinute, incepand cu luna septembrie 2018, in temeiul contractului de garantie in numerar nr. 192/08.02.2013 si sa plateasca dobanda legala penalizatoare la aceste sume, de la data efectuarii fiecarei retineri pana la data platii efective.

Pretentiile formulate de reclamant in contradictoriu cu parata privind diferenta de prejudiciu pretins a fi acoperit sunt respinse ca neintemeiate.

Avand in vedere dispozitiile art. 452 C.proc.civ., retinand ca reclamantul nu a facut dovada intinderii cheltuielilor generate de prezentul litigiu si cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata se impune a fi respinsa.