Mentinerea arestarii preventive. Recurs impotriva incheierii instantei de recurs. Inadmisibilitate

Potrivit art. 141 alin. (1) Codul de procedura penala, care constituie norma speciala in materia cailor de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive, poate fi atacata separat cu recurs numai incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive.

Prin urmare, recursul declarat impotriva incheierii pronuntate de instanta in recurs prin care se dispune mentinerea arestarii preventive este inadmisibil.
Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici din perspectiva art. 5 paragraf 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care instituie obligativitatea efectuarii controlului de legalitate asupra arestarii preventive si garanteaza cel putin un grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta, neprevazand dreptul la o cale de atac impotriva hotararii de luare a masurii preventive sau de prelungire a acesteia.

***

Prin incheierea de sedinta din 22 septembrie 2005, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in cursul judecarii recursului declarat de procuror impotriva sentintei prin care s-a dispus restituirea cauzei pentru completarea urmaririi penale, s-a constatat, in baza art. 3001 alin. (1) si (3) Codul de procedura penala, legalitatea si temeinicia arestarii preventive a inculpatului G.C., mentinandu-se aceasta masura .

Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.

Potrivit art. 141 alin. (1) Codul de procedura penala, poate fi atacata separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive.

Este adevarat ca potrivit prevederilor art. 3001 alin. (4) raportat la art. 160a alin. (2) sau ale art. 3002 raportat la art. 160b alin. (4) Codul de procedura penala, incheierile prin care se mentine arestarea preventiva in cursul judecatii pot fi atacate cu recurs, insa aceste articole cuprind reglementari generale privind obligativitatea controlului periodic al masurii preventive, norma speciala in materia cailor de atac fiind cuprinsa in dispozitiile art. 141 alin. (1) Codul de procedura penala

Prin urmare, indiferent ca mentinerea masurii arestarii preventive s-a facut in baza art. 3001 sau 3002 Codul de procedura penala, incheierea data in cursul judecatii recursului nu poate fi atacata separat cu recurs.

Nici in raport cu prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului impotriva incheierii prin care s-a statuat asupra mentinerii starii de arest preventiv. Astfel, art. 5 paragraf 4 din Conventie, potrivit caruia „orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna liberarea sa daca detinerea este ilegala”, instituie obligativitatea efectuarii controlului de legalitate si garanteaza cel putin un grad de jurisdictie reprezentat de o instanta independenta, neprevazand dreptul la o cale de atac impotriva deciziei de luare a masurii sau de prelungire a acesteia.

Cum, in speta, incheierea recurata, prin care s-a mentinut arestarea preventiva a inculpatului a fost pronuntata in cursul judecarii recursului, iar nu de prima instanta sau cea de apel, recursul impotriva deciziei a fost respins ca inadmisibil.