Casare. Nerespectarea de catre instanta de trimitere a indrumarilor date de instanta de casare. Consecinte.

Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedura civila �in caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului�.

Solutia consacrata de art. 315 alin. 1 Cod procedura civila are o justificare deplina si o legitimare incontestabila ce decurge din insasi ratiunea controlului judiciar, dispozitiile citate limitand insa obligativitatea deciziei instantei de recurs la problemele de drept dezlegate si la necesitatea administrarii unor probe.

Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, in conditiile determinate de instanta de recurs, este obligatorie pentru judecatorii fondului, iar instanta determinata sa rejudece cauza nu poate sa refuze o atare interpretare sub cuvant ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.

--------------

Prin notificarea nr. 174 din 11 februarie 2002 formulata in temeiul Legii nr. 10/2001 si adresata S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva, S.S.-O., S.M.M. si S.A.-C. au solicitat restituirea in natura a cotei de 6/10 din imobilul inscris in CF nr. 1656 Abrud, top 742, 743 sub B 2 si 3, fosta proprietatea defunctilor frati S.O. junior si S.E., bun nationalizat in baza Decretului nr. 134/1949.

Prin adresa nr. 200 din 27 februarie 2002 S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva a raspuns notificantilor ca trebuie sa se adreseze Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, conform art. 27 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001, deoarece persoana juridica notificata s-a privatizat, devenind o societate cu capital integral privat.
La data de 3 aprilie 2002 reclamantii au chemat in judecata pe parata S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa li se acorde �masuri reparatorii in valoare de 2 miliarde lei, contravaloarea bunului revendicat, destinatia spatiului fiind aceea de farmacie, prin acordarea de actiuni la valoarea mentionata�.

S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva a chemat in garantie Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului pentru ca prin hotararea ce se va pronunta, in situatia in care parata va cadea in pretentii, chemata in garantie sa fie obligata la masurile reparatorii prevazute de lege.

In motivarea cererii s-a aratat ca imobilul ce face obiectul actiunii a fost trecut cu titlu valabil in proprietatea statului, fiind evidentiat in patrimoniul paratei care s-a privatizat cu respectarea dispozitiilor legale. Statul Roman, reprezentat de fostul Fond al Proprietatii de Stat, a vandut pachetul majoritar detinut de societate, conform contractului de vanzare-cumparare nr. AR 51 din 13 octombrie 2000, situatie fata de care reclamantii au dreptul la masuri reparatorii in conditiile art. 27 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001.
Investit cu solutionarea cauzei, Tribunalul Hunedoara � sectia civila, prin sentinta nr. 1868 din 7 noiembrie 2002, a admis actiunea reclamantilor si a dispus restituirea catre acestia a cotei de 6/10 din imobil, preluata de Statul Roman in temeiul Decretului nr. 134/1949.
A fost respinsa cererea de chemare in garantie formulata de S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva impotriva Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului � Sucursala Regionala Vest Timisoara, pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Apelul declarat impotriva acestei sentinte de parata S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 312/A din 3 aprilie 2003 a Curtii de Apel Alba Iulia � Sectia civila.

Recursul declarat de parata S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva impotriva acestei decizii a fost admis de Inalta Curte de Casatie si Justitie � Sectia civila si de proprietate intelectuala, care, prin decizia nr. 5471 din 21 iunie 2005, a casat hotararea Curtii de Apel Alba Iulia si a trimis cauza aceleiasi instante pentru rejudecarea apelului.

Pentru a decide astfel, instanta de casare a retinut si motivat ca prin cererea de chemare in judecata reclamantii au solicitat obligarea paratei S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva la despagubiri, respectiv, la masuri reparatorii in valoare de 2 miliarde lei, constand in actiuni la valoarea mentionata, invocand in drept prevederile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Intrucat prin sentinta pronuntata, solutie mentinuta in apel, instanta de fond a dispus restituirea catre reclamanti, in natura, a cotei de 6/10 din imobil, preluata de Statul Roman in temeiul Decretului nr. 134/1949, desi in considerentele sentintei se retine ca persoanele indreptatite au solicitat acordarea de masuri reparatorii prevazute de lege, instanta de casare a constatat ca pricina a fost solutionata cu nesocotirea dispozitiilor art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, deoarece s-a acordat reclamantilor ceea ce nu s-a cerut.

Or, instantele trebuiau sa se pronunte in raport de obiectul actiunii reclamantilor si temeiul de drept invocat de acestia, ce nu au fost modificate dupa data introducerii actiunii, pana la judecata in fond a cauzei, cand reclamantii au solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata, concluzii consemnate ca atare in incheierea de dezbateri.

S-au dat indrumari instantei de trimitere, ca in rejudecare, sa dispuna efectuarea unei expertize tehnice de specialitate avand ca obiectiv stabilirea valorii corespunzatoare a imobilului, in vederea acordarii masurilor reparatorii prin echivalent si, de asemenea, instanta de trimitere va avea in vedere dispozitiile art. 2.1 A din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, care prevad ca imobilele ce cad sub incidenta unor acte normative de nationalizare, printre care si Decretul nr. 134/1949, sunt considerate ca luate cu titlu, in masura in care s-au respectat conditiile, stabilite de acestea.
In rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia � sectia civila, prin decizia nr. 90/A din 17 martie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de parata S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva impotriva sentintei nr. 1868 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a motivat urmatoarele: procedand la rejudecarea apelului s-au luat in considerare dispozitiile art. 3151 Cod procedura civila, numai in masura in care acestea se coreleaza in speta cu modificarile si completarile aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005; prin concluziile scrise depuse la instanta de fond, reclamantii au solicitat in principal restituirea in natura a cotei de 6/10 parti ce le revine din imobil, precizand ca doar in subsidiar ar accepta despagubiri banesti; parata nu s-a opus modificarii obiectului initial al actiunii, neinvocand nici un aspect ce ar putea viza neregularitatea acestei modificari; avand in vedere principiul disponibilitatii si ca prin notificare reclamantii au cerut restituirea in natura a cotei de 6/10 din imobil, sunt de aplicat prevederile Legii nr. 10/2001 care proclama prioritatea restituirii in natura; considerand ca �nu incalca dispozitiile art. 3151 Cod procedura civila, care limiteaza obligativitatea hotararii instantei de recurs doar in ceea ce priveste problemele de drept dezlegate si necesitatea administrarii unor probe�, instanta de trimitere a considerat ca �proba cu expertiza tehnica la care a facut referire instanta de recurs apare ca fiind inutila din perspectiva noilor dispozitii ale Legii nr. 247/2005�; intrucat imobilul a fost preluat fara titlu valabil, el face obiect al restituirii in natura; prin contractul de vanzare-cumparare nr. AR 51 din 3 octombrie 2000 incheiat intre fostul Fond al Proprietatii de Stat si parata, aceasta din urma a cumparat actiuni (corespondent al capitalului social) si nu active (corespondent al patrimoniului), astfel ca instanta de trimitere a considerat ca respectivul contract �nu prezinta nici o relevanta in cauza�; nici in cartea funciara nu apare vreo mentiune cu privire la transferul dreptului de proprietate .
Impotriva deciziei pronuntata in apel, a declarat recurs parata S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva, care a invocat urmatoarele motive de casare: in rejudecare, instanta de apel a incalcat prevederile art. 315 Cod procedura civila, nesocotind dezlegarile de drept castigate cauzei; instanta de recurs a stabilit ca preluarea imobilului s-a facut cu titlu valabil si ca reclamantii pot beneficia doar de masuri reparatorii in echivalent, sens in care trebuia sa se faca o expertiza prin care sa se stabileasca cuantumul acestor despagubiri; instanta de apel a incalcat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, intrucat parata este o societate privatizata integral, anterior aparitiei legii; reclamantii nu au inteles sa atace actul de privatizare a societatii.

Recursul este fondat, in sensul considerentelor care succed:

Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedura civila �in caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului�.
Regula enuntata de textul citat vizeaza obligativitatea indrumarilor date de instanta de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de catre aceasta si cu privire la necesitatea administrarii unor probe. Precizarile pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotararii pronuntate.

Solutia consacrata de art. 315 alin. 1 Cod procedura civila are o justificare deplina si o legitimare incontestabila ce decurge din insasi ratiunea controlului judiciar, dispozitiile citate limitand insa obligativitatea deciziei instantei de recurs la problemele de drept dezlegate si la necesitatea administrarii unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, in conditiile determinate de instanta de recurs, este obligatorie pentru judecatorii fondului, iar instanta determinata sa rejudece cauza nu poate sa refuze o atare interpretare sub cuvant ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Pe drept cuvant s-a apreciat in doctrina ca, la speta respectiva, hotararea instantei judecatoresti asupra problemelor de drept are valoarea unui izvor de drept secundar si, oricum, legea este aceea care prevede regula ce impune a fi aplicata.
Este adevarat ca prevederile textului citat conduc si la concluzia potrivit careia in privinta problemelor de fapt instanta care rejudeca cauza are o deplina putere de apreciere, putere izvorata din regula ca stabilirea starii de fapt este de atributul exclusiv al instantei de fond, iar in cadrul rejudecarii ea poate sa ajunga la o alta solutie decat aceea pronuntata anterior, sau, dimpotriva, poate mentine constatarile de fapt anterioare.

Cu toate acestea, nu trebuie sa le inteleaga ca in privinta starii de fapt libertatea instantei de rejudecare este una absoluta si discretionara, neexistand in acest sens nici o obligatie de a se conforma dispozitiilor adoptate de instanta de recurs.

Astfel, in speta, Curtea de Apel Alba Iulia, ca instanta de trimitere, in rejudecare, nu a administrat nici o alta proba, asa incat, chiar si in urma interventiei unei modificari legislative, nu putea retine si stabili alta situatie de fapt decat aceea existenta la data pronuntarii deciziei de casare. In acelasi timp, instanta de trimitere, constatand ca nu au fost nesocotite dispozitiile art. 129 alin. 6 Cod procedura civila si apreciind ca expertiza tehnica de specialitate, dispusa in recurs, reprezinta o proba inutila si pe cale de consecinta, nu a dat curs administrarii ei, a contrazis flagrant, absolut si discretionar decizia instantei superioare si, incalcand prevederile art. 315 Cod procedura civila, a nerespectat indrumarile date de instanta de casare atat cu privire la problema de drept dezlegata (art. 129 alin. 6 din acelasi cod), cat si cu privire la necesitatea administrarii unei probe (expertiza tehnica de evaluare a bunului). Rezultatul nerespectarii acestor indrumari il reprezinta nulitatea hotararii data in rejudecare.
De asemenea, constatarea instantei de trimitere potrivit careia contractul de vanzare-cumparare nr. AR 51 din 3 octombrie 2000 �nu reprezinta nici o relevanta in cauza�, este gresita. In primul rand, contractul a fost incheiat inainte de adoptarea legii de reparatiune, iar, in al doilea rand, reclamantii nu au atacat actul juridic si nu au invocat nici un motiv de nelegalitate a acestuia.

Potrivit art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 �actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii�.

Din dispozitia legala citata rezulta ca admiterea actiunii in restituire imobiliara fondata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, este conditionata de admiterea cererii in constatarea nulitatii actului de instrainare, inclusiv a celui facut in cadrul procesului de privatizare. In adevar, din economia reglementarilor cuprinse in dispozitiile art. 45 si 46 din Legea nr. 10/2001, rezulta ca nulitatea actelor de instrainare a imobilelor, care cad sub incidenta acestei legi, constituie o chestiune prejudiciala a carei solutie poate avea o inraurire covarsitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar, ulterior, judiciare, de restituire in natura a unor bunuri, nulitatea putand fi invocata numai pe cale de actiune .

Fata de cele ce preced, se impune admiterea recursului declarat de parata si urmare a casarii deciziei data de Curtea de Apel Alba Iulia, se va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, cerandu-i-se, pentru a doua oara, sa se conformeze indrumarilor obligatorii date prin decizia nr. 5471 din 21 iunie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.