Raspundere personala pentru fapte asemanatoare celor prevazute de art. 138 lit. a-g din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana, care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte, enumerate la lit. a-g.

Raspunderea organelor de supraveghere sau de conducere reglementata de textul citat, este o raspundere comerciala delictuala, pentru antrenarea careia este necesara intrunirea cumulativa a conditiilor raspunderii delictuale: fapta ilicita, prejudiciul provocat societatii, raportul de cauzalitate dintre fapt si prejudiciu si vinovatie.

In mod corect judecatorul-sindic a apreciat ca in cauza nu s-a dovedit savarsirea de catre fosta conducere a debitorului a faptelor prevazute de art. 138 lit. "d" din Legea privind procedura insolventei.

Astfel, lipsa de interes manifestata in nerecuperarea datoriilor si desfasurarea unei activitati nerentabile, care ducea in mod vadit la incetarea de plati, respectiv managementul defectuos invocate de recurentul-creditor nu pot fi incadrate in dispozitiile art. 138, deoarece nu se poate aprecia ca aceasta activitate a fost dispusa in interesul personal al fostei conduceri a debitorului.

In ceea ce priveste vinovatia, aceasta rezulta din chiar modul de prezentare a faptelor care presupun un interes strain societatii debitoare, o cauza nelicita sau o incalcare vadita a dispozitiilor. Vinovatia apare in aceasta situatie sub forma intentiei, directe sau indirecte, in sensul ca autorul faptei prevede rezultatul si urmareste procedura lui sau, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intentia sa fie dovedita, neputand fi retinuta doar culpa autorului.

Referitor la raportul de cauzalitate, acesta se prezuma in conditiile art. 138 din lege, prezumtia fiind o prezumtie absoluta ce nu poate fi rasturnata prin nici un mijloc de proba . Este suficient a se proba incetarea platilor si savarsirea uneia sau mai multor fapte din cele prevazute de art. 138 fara a mai fi necesara dovedirea legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

Invocarea de catre recurenta a altor texte de lege ce au legatura cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu are relevanta in cauza, acestea nefacand dovada savarsirii de catre administratorul societatii debitoare a faptelor de natura celor expres prevazute de textul sus-mentionat, de natura sa atraga raspunderea acestuia.

De asemenea, lichidatorul nu a retinut, iar creditorul A.F.P. al Municipiului Iasi nu a dovedit contrariul, ca paratul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, potrivit art. 138 lit. "d" din lege, facand doar simple sustineri, fara suport in materialul probator administrat.

Din continutul actelor si lucrarilor dosarului si din raportul final intocmit de lichidatorul judiciar rezulta ca, nu sunt intrunite conditiile cerute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la antrenarea raspunderii personale, neexistand persoane culpabile ce ar fi savarsit acte si fapte prevazute de textul sus-mentionat, iar acestea nu pot atrage raspunderea personala decat in conditiile in care ar fi determinat starea de insolventa, ceea ce in cauza nu s-a dovedit.

Pentru aceste motive s-a respins recursul declarat de D.G.F.P. a Municipiului Iasi, impotriva Sentintei civile nr. 298/S din 17 iunie 2008 a Tribunalului Iasi - judecator-sindic.