Constatarea inaptitudinii fizice sau psihice de munca se face numai prin expertiza medicala.

Asadar, inaptitudinea trebuie stabilita de organele competente de expertiza medicala, prin decizie, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond .

Or, in cauza, intimatul-contestator nu a fost supus unei asemenea expertize, ale carei concluzii sa se concretizeze intr-o decizie, iar fisa de aptitudini nu poate inlocui expertiza ceruta de lege.

Tribunalul Bucuresti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis in parte actiunea formulata de contestatorul S.F., in contradictoriu cu intimata S.C. O. S.R.L.; a dispus anularea Deciziei nr. xxx/30.05.2008 si reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior desfacerii contractului individual de munca; a obligat intimata la plata despagubirilor banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat, de la data incetarii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva; a respins cererea de obligare a paratei la plata daunelor morale, ca neintemeiata; a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Contestatorul a fost salariatul societatii intimate, in functia de analist, iar prin Decizia nr. xxx/30.05.2008, emisa de intimata, s-a dispus desfacerea contractului individual de munca, incepand cu data de 30.06.2008, in baza art. 61 lit. c din Codul Muncii, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile lucratoare.

In motivarea deciziei, s-a retinut ca salariatul a manifestat in mod constant o atitudine de insubordonare si de contestare a deciziilor conducatorilor ierarhici, dovedindu-se incapabil de a se supune regulilor unei organizatii. Faptele recente ale contestatorului au facut obiectul unei proceduri de cercetare disciplinara, care, prin prisma suspiciunilor cu privire la existenta problemelor psihice ale salariatului, determinate de comportamentul acestuia, s-au soldat doar cu emiterea unui avertisment. In cadrul procedurilor de evaluare medicala anuala de medicina muncii, salariatul a participat la o evaluare psihologica si la una psihiatrica, recomandarea medicilor fiind aceea de evitare a suprasolicitarilor neuropsihice.

Fata de aceste imprejurari si intrucat postul de analist este caracterizat de un inalt nivel de suprasolicitare neuropsihica, angajatorul a considerat ca sanatatea salariatului ar fi fost prejudiciata in mod radical si ireversibil de continuarea activitatii pe postul respectiv si, cum nu au fost identificate locuri de munca vacante care sa corespunda capacitatii stabilite de medicul de medicina a muncii, s-a solicitat sprijinul Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca si s-a dispus concedierea salariatului.

In raport de dispozitiile art. 61 lit. c din Codul Muncii, Tribunalul a retinut ca inaptitudinea fizica/psihica constituie motiv de concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului numai daca nu ii permite acestuia indeplinirea atributiilor corespunzatoare locului de munca ocupat. In plus, legea stabileste ca aceasta inaptitudine trebuie constatata prin decizia organelor competente de expertiza medicala.

Or, in cauza, singurul act medical pe care s-a sprijinit decizia de concediere a fost fisa de aptitudini, eliberata de unitatea medicala, din care rezulta ca, la data de 19.05.2008, salariatul a fost considerat apt din punct de vedere medical, fiindu-i recomandat doar sa evite suprasolicitarea neuropsihica.

A mai stabilit prima instanta ca decizia de concediere este nelegala, intrucat concluzia medicului de medicina muncii in sensul ca salariatul este apt din punct de vedere fizic si psihic pentru locul de munca ocupat nu constituie motiv valabil pentru incetarea contractului individual de munca in temeiul art. 61 lit. c din Codul Muncii, cu atat mai mult cu cat un astfel de aviz nu reprezinta o decizie a organelor competente de expertiza medicala.

Fiind vorba de o inaptitudine fizica si/sau psihica a salariatului este exclusa culpa acestuia, cu toate ca, ignorand aceasta realitate, angajatorul face vorbire in cuprinsul deciziei de concediere de atitudinea de insubordonare a contestatorului si de incapacitatea sa de a se supune regulilor unei organizatii, aspecte care tin de un comportament culpabil, ce poate constituie temei al unei eventuale sanctiuni disciplinare.

Tribunalul a facut aplicarea dispozitiilor art. 76 si art. 78 din Codul Muncii.

A mai retinut prima instanta ca, pentru angajarea raspunderii patrimoniale a angajatorului, in temeiul art. 269 din Codul Muncii, trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii, respectiv calitatea de salariat, existenta unei fapte ilicite a angajatorului, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia. In cauza, insa, chiar daca s-a facut dovada calitatii de salariat si a faptei ilicite constand in concedierea nelegala si netemeinica, nu a fost probata existenta celorlalte conditii .

Mai mult decat atat, s-a apreciat ca, prin repunerea in situatia anterioara, contestatorul va primi o satisfactie echitabila, prin reintegrarea in postul detinut anterior si plata unor despagubiri egale cu drepturile de care ar fi beneficiat daca nu era concediat.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat, in termenul legal, parata, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente:

Intimatul-reclamant a manifestat in mod constant o atitudine de insubordonare (constand in incalcarea evidenta si recunoscuta a ordinelor, respectiv trimiterea de documente cu solutii tehnice direct catre client, desi i se interzisese in mod expres si categoric sa faca acest lucru) si de contestare a deciziilor conducatorilor ierarhici.

Faptele de indisciplina au facut obiectul unei proceduri de cercetare disciplinara, la finalul careia banuielile cu privire la starea psihica a salariatului au indreptatit societatea sa considere ca, desi faptele de indisciplina savarsite, analizate pur obiectiv, sunt de natura sa justifice concedierea salariatului, este posibil ca aceste fapte sa fie consecinta unor probleme de ordin psihic ale acestuia. Totodata, angajatorul a solicitat salariatului sa se prezinte la evaluarea anuala de medicina muncii, recomandarea medicilor din data de 19.05.2008 fiind una de evitare a suprasolicitarii neuropsihice. Prin urmare, avand in vedere si specificul postului ocupat de intimat, recurenta a procedat la incetarea contractului de munca din motive medicale.

Recurenta a mai aratat ca si-a indeplinit obligatia de a efectua expertiza medicala, iar din fisa de aptitudini eliberata de Clinica M. in data de 19.05.2008, rezulta ca salariatul prezinta simptome neuropsihice de natura sa-i afecteze capacitatea de desfasurare a activitatilor specifice postului pe care il ocupa, acela de analist.

Prin urmare, decizia de concediere se bazeaza pe o expertiza medicala, in contextul examenului de medicina muncii anual la care a fost supus intimatul-reclamant. In ce priveste rezultatul expertizarii psihologice, acesta nu este de inaptitudine, dar nici textul de lege nu prevede o inaptitudine de munca absoluta pentru a exista motiv de concediere, ci are in vedere numai o incapacitate relativa, care se apreciaza in "concreto", intre altele in raport de postul ocupat de salariat, de obiectul de activitate al angajatorului, de atributiile concrete ale postului, de exigentele concrete ale mediului de lucru sau de orice alte aspecte care caracterizeaza un raport de munca specific.

A mai aratat recurenta ca a incercat sa obtina de la Centrul Medical raportul complet rezultat in urma expertizei si nu doar fisa de aptitudini, insa, cu toate eforturile depuse, Centrul Medical nu a eliberat acest raport, motivat de faptul ca informatiile sunt confidentiale.

Analizand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat si urmeaza a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

In mod corect prima instanta a retinut ca angajatorul a dispus concedierea salariatului in temeiul art. 61 lit. c din Codul Muncii, astfel incat sustinerile recurentei privind savarsirea in mod repetat a unor abateri disciplinare de catre intimatul-contestator este lipsita de relevanta. Fiind vorba de o inaptitudine fizica si/sau psihica, este exclusa culpa salariatului in luarea masurii concedierii.

Curtea constata ca instanta de fond a interpretat corect materialul probator administrat in cauza si a dat o justa interpretare si aplicare dispozitiilor legale incidente, care au fost corect identificate.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 76 din Codul Muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta, iar in conformitate cu prevederile art. 77 din acelasi cod, in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.

Prin urmare, in mod just, prima instanta a analizat legalitatea concedierii prin prisma dispozitiilor art. 61 lit. c din Codul Muncii, indicate de angajator ca temei de drept al concedierii in chiar cuprinsul deciziei de concediere .

Potrivit textului legal evocat, angajatorul poate dispune concedierea in cazul in care, prin decizia organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, ce nu ii permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.

Asadar, inaptitudinea trebuie stabilita de organele competente de expertiza medicala, prin decizie, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond .

Or, in cauza, intimatul-contestator nu a fost supus unei asemenea expertize, ale carei concluzii sa se concretizeze intr-o decizie, iar fisa de aptitudini nu poate inlocui expertiza ceruta de lege.

Mai mult decat atat, din cuprinsul mentionatei fise de aptitudini, semnata de medicul de medicina muncii, in care se mentioneaza atat profesia/functia, cat si locul de munca al intimatului, rezulta ca intimatul este apt de munca . Recomandarile formulate de medic, in sensul evitarii suprasolicitarilor neuropsihice nu sunt de natura a modifica avizul medical - "apt" - si nu justifica "banuiala angajatorului cu privire la existenta unor probleme psihice ale salariatului".

Curtea constata ca aprecierea capacitatii de munca a salariatului nu s-a facut in mod generic, absolut, astfel cum sustine recurenta, ci in "concreto", prin raportare la locul de munca ocupat.

In conformitate cu dispozitiile art. 61 lit. c din Codul Muncii, inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului de a indeplini atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat nu poate fi apreciata de angajator, care sa decida ca postul ocupat este caracterizat de un nivel de stres ce nu poate fi suportat de salariat si care este de natura sa ii afecteze grav sanatatea, atata timp cat o astfel de concluzie nu rezulta dintr-o decizie a organelor competente de expertiza medicala si nici chiar din inscrisul in care sunt consemnate constatarile si observatiile medicului de medicina muncii care a efectuat controlul medical periodic.

Cum din materialul probator administrat in cauza nu rezulta ca mentinerea salariatului pe postul ocupat este contraindicata medical, iar din inscrisul nou depus in recurs nu se desprinde o alta concluzie, Curtea retine ca prima instanta in mod corect a constatat nelegalitatea si netemeinicia deciziei de concediere .