Un solicitant de azil nu poate fi transferat catre un stat membru in care risca sa fie supus unor tratamente inumane

Politica comuna in domeniul azilului reprezinta un element constitutiv al obiectivului Uniunii Europene de a crea, in mod treptat, un spatiu de libertate, securitate si justitie deschis celor care, fortati de imprejurari, cauta in mod legitim protectie in Uniune. Regulamentul ``Dublin II``¹ enunta criteriile de determinare a statului membru competent pentru examinarea unei cereri de azil prezentate pe teritoriul Uniunii - un singur stat membru fiind, in principiu, competent. Atunci cand un resortisant al unei tari terte a solicitat azil intr-un stat membru care nu este cel desemnat competent prin regulament, acesta din urma prevede o procedura de transfer al solicitantului de azil catre statul membru competent.

In cauza C-411/10, domnul N. S., resortisant afgan, a sosit in Regatul Unit dupa ce a tranzitat, printre altele, teritoriul Greciei, unde a fost arestat in 2008. Autoritatile elene l-au eliberat dupa patru zile si i-au adresat un ordin de parasire a teritoriului elen in termen de 30 de zile . Domnul N. S. nu a formulat o cerere de azil . Potrivit acestuia, in timp ce incerca sa paraseasca teritoriul Greciei, a fost arestat de politie si returnat in Turcia, unde s-a aflat in detentie, pentru o perioada de doua luni, in conditii deosebit de grele. Acesta ar fi evadat de la locul de detentie din Turcia si ar fi calatorit pana in Regatul Unit, pe teritoriul caruia a intrat in ianuarie 2009 si unde a formulat o cerere de azil . In luna iulie, domnului N. S. i s-a comunicat transferul sau catre Grecia in luna august, in temeiul Regulamentului ``Dublin II``. El a introdus atunci o actiune impotriva acestei decizii sustinand ca drepturile sale fundamentale riscau sa fie incalcate daca era trimis in Grecia. Astfel, instanta nationala semnaleaza ca procedurile de azil din Grecia ar prezenta deficiente grave, rata de acordare a azilului in Grecia ar fi foarte scazuta, caile de atac judiciare in Grecia ar fi insuficiente si foarte greu accesibile, iar conditiile de primire a solicitantilor de azil ar fi inadecvate.

Cauza C-493/10 priveste cinci persoane, care nu au legatura intre ele, originare din Afganistan, din Iran si din Algeria. Acestea au tranzitat teritoriul elen unde au fost arestate pentru intrare ilegala, fara a solicita azil . Ulterior, acestea au ajuns in Irlanda, unde au solicitat azil . Acestea se opun returnarii in Grecia si au invocat ca procedurile si conditiile pentru solicitantii de azil in aceasta tara sunt inadecvate.

In acest context, atat Court of Appeal of England and Wales (Regatul Unit), cat si High Court (Irlanda) solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca - avand in vedere saturarea sistemului de azil elen si efectele acesteia asupra tratamentului rezervat solicitantilor si examinarii cererilor lor - autoritatile unui stat membru care trebuie sa efectueze transferul solicitantilor catre Grecia (stat responsabil de examinarea cererii de azil conform regulamentului) trebuie sa controleze in prealabil daca acest stat respecta efectiv drepturile fundamentale. Acestea intreaba de asemenea daca, in cazul in care acest stat nu respecta drepturile fundamentale, aceste autoritati sunt obligate sa accepte responsabilitatea de a examina ele insele cererea .

In cursul examinarii acestor cauze de catre Curte, au intervenit treisprezece state membre, Confederatia Elvetiana, Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, Amnesty International si AIRE Centre. Niciuna dintre partile care au transmis observatii Curtii nu contesta faptul ca Grecia era in 2010 punctul de intrare in Uniune pentru aproape 90 % dintre migrantii ilegali, astfel incat sarcina pe care acest stat o suporta este disproportionata fata de cea care revine celorlalte state membre si autoritatile elene se afla in incapacitate materiala de a o gestiona.

In hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste, in primul rand, ca sistemul european comun de azil a fost conceput intr-un context care permite sa se presupuna ca toate statele participante respecta drepturile fundamentale si ca statele membre isi pot acorda incredere reciproca in aceasta privinta. Tocmai in temeiul principiului increderii reciproce, legiuitorul Uniunii a adoptat Regulamentul ``Dublin II``, al carui obiectiv principal este accelerarea solutionarii cererilor de azil, atat in interesul solicitantilor, cat si al statelor participante.

Intemeindu-se pe acest principiu, Curtea examineaza daca autoritatile nationale care trebuie sa efectueze transferul catre statul responsabil al cererii de azil, desemnat prin regulament, trebuie sa examineze in prealabil daca drepturile fundamentale ale persoanelor sunt respectate in acest stat .

Curtea subliniaza ca nu orice incalcare a normelor care reglementeaza dreptul de azil este suficienta pentru a impiedica transferul solicitantului de azil catre statul membru competent in mod normal, intrucat aceasta ar lipsi de substanta obligatiile statelor in sistemul european comun de azil si ar compromite obiectivul de a desemna rapid statul membru competent.

Cu toate acestea, Curtea considera ca dreptul Uniunii impiedica aplicarea unei prezumtii absolute potrivit careia statul membru desemnat drept responsabil de regulament respecta drepturile fundamentale ale Uniunii Europene.

Astfel, revine statelor membre, inclusiv instantelor nationale, obligatia de a nu transfera un solicitant de azil catre statul membru desemnat drept responsabil atunci cand acestea nu pot ignora faptul ca deficientele sistemice ale procedurii de azil si ale conditiilor de primire a solicitantilor de azil constituie motive serioase si intemeiate de a crede ca solicitantul va fi expus unui risc real de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante in sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Curtea considera ca statele membre dispun de mai multe instrumente adecvate pentru a aprecia respectarea drepturilor fundamentale si, prin urmare, riscurile reale la care va fi supus un solicitant de azil in cazul in care ar fi transferat catre statul responsabil².

Pe de alta parte, Curtea adauga ca, sub rezerva prerogativei de a examina el insusi cererea, statul membru care trebuie sa transfere solicitantul de azil catre statul responsabil potrivit regulamentului si care se afla in imposibilitatea de a o face, trebuie sa examineze celelalte criterii ale regulamentului, pentru a verifica daca vreunul dintre criteriile ulterioare permit identificarea unui alt stat membru drept responsabil de examinarea cererii de azil .

In aceasta privinta, statul membru mentionat trebuie sa se asigure ca incalcarea drepturilor fundamentale ale acestui solicitant nu se agraveaza printr-o procedura de determinare a statului membru responsabil care ar avea o durata nerezonabila. In caz de nevoie, ii revine acestui stat obligatia de a examina el insusi cererea . In sfarsit, Curtea precizeaza ca raspunsurile la intrebarile adresate nu sunt influentate in vreun mod de Protocolul (nr. 30) privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene in Republica Polona si in Regatul Unit.

Hotararea in cauzele conexate
C-411/10 N. S./Secretary of state for the Home Department si
C-493/10 M. E. si altii/Refugee Applications Commissioner Minister for Justice, Equality and Law Reform

1 Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor si mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate intr-unul dintre statele membre de catre un resortisant al unei tari terte (JO L 50, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 6, p. 56)
2 Printre acestea, rapoartele organizatiilor neguvernamentale internationale sau ale Agentiei Organizatiei Natiunilor Unite pentru Refugiati.