Hotararea CEDO in Cauza Stepanian impotriva Romaniei. Interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 60.103/11 indreptata impotriva Romaniei, prin care doi resortisanti ai acestui stat, doamna Angela Stepanian (reclamanta) si domnul Dorel Stepanian (reclamantul), au sesizat Curtea la 7 septembrie 2011, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantii au fost reprezentati de catre doamna N. Popescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantii se plang de faptul ca S.N., respectiv fiul reclamantei si tatal reclamantului, a suferit rele tratamente la spitalul de psihiatrie si de faptul ca ancheta desfasurata nu a fost efectiva.

4. La 18 decembrie 2012, cererea a fost comunicata Guvernului.

IN FAPT

I. Circumstantele spetei

5. Reclamantii s-au nascut in 1942 si, respectiv, 1990 si locuiesc in Bucuresti.

6. In 1994, S.N., nascut in 1968, a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoida. Acesta primea tratament si era internat periodic la Spitalul de Psihiatrie pentru Bolnavi Cronici de la Gura Ocnitei. Reclamanta, care ii era mama si curator, il vizita in mod frecvent la spital si se interesa cu privire la starea sa la medicul curant, care era si director al spitalului.

7. La 18 ianuarie 2010, S.N. a fost internat la spitalul de psihiatrie pentru examene medicale si tratament.

8. In seara zilei de 14 februarie 2010, S.N. a refuzat tratamentul prescris si a impins mana asistentei care-i oferea tratamentul. Directoarea spitalului a decis ca tratamentul trebuia administrat si i-a prescris o injectie cu clorpromazina. Asistenta medicala a solicitat ajutorul a doi colegi pentru a putea administra tratamentul lui S.N.

Conform reclamantilor, trei angajati ai spitalului l-au imobilizat pe S.N. de o balustrada si i-au aplicat numeroase lovituri de pumn la cap, la ochiul stang si la urechea dreapta. Asistenta medicala i-a injectat tratamentul si l-a inchis intr-o camera izolata, cunoscuta in limba romana sub numele de ``izolator``, timp de 12 ore, fara monitorizare . In acest interval nu i-a fost acordat niciun tratament medical pentru ranile suferite. S.N. nu a primit decat apa; trebuia sa-si faca nevoile intr-o galeata adusa in camera in care se afla, camera care nu era dotata cu toaleta.

9. S., asistenta medicala, nu l-a informat pe medic cu privire la faptul ca S.N. fusese imobilizat cu forta si plasat in izolare. Aceasta nu a mentionat acest incident nici in fisa de observatie clinica a pacientului.

A. Tratamentul medical in urma incidentului din 14 februarie 2010

10. La 15 februarie 2010, S.N. a fost examinat de un doctor care a constatat in raportul sau ca prezenta o tumefactie generalizata la nivelul capului si o echimoza localizata la nivelul ochiului stang. La 16 februarie 2010, un medic oftalmolog a constatat ca prezenta un hematom si ca suferea de o hemoragie la nivel ocular. Un examen radiologie efectuat in aceeasi zi a relevat ca avea fracturi la trei coaste.

11. La 17 februarie 2010, S.N. a fost transferat de urgenta, ca urmare a starii sale de sanatate foarte grave, la spitalul din Targoviste. Medicii care l-au examinat au decis ca era necesara de urgenta o operatie la plamani pentru care era obligatoriu consimtamantul reclamantei, in calitate de curator. Un vehicul al spitalului din Targoviste a venit sa o ia pe reclamanta de la Bucuresti si sa o duca la Targoviste. La momentul respectiv aceasta a aflat de starea grava de sanatate a fiului sau si si-a exprimat consimtamantul pentru operatie. La 19 februarie 2010,

S.N. a suferit un drenaj chirurgical al plamanilor si o pleurotomie a plamanului drept, in cursul careia a fost scoasa o cantitate de 2.500 ml de sange coagulat. Acesta a ramas in spital pana la 24 februarie 2010.

12. La 15 martie 2010, un medic legist din cadrul Serviciului Judetean de Medicina Legala Dambovita l-a examinat pe S.N. la solicitarea Politiei Gura Ocnitei. In raportul intocmit s-a constatat ca la 14 februarie 2010 a suferit vatamari corporale pentru care fusesera necesare ingrijiri medicale de 22a��24 de zile si ca acestea ii pusesera viata in pericol .

B. Actiunea disciplinara impotriva personalului spitalului

13. Ca urmare a incidentului din 14 februarie 2010 a fost deschisa o ancheta in cadrul spitalului.

14. La 1 martie 2010, persoanele implicate in incidentul din 14 februarie 2010 au declarat ca S.N. nu fusese violent fata de ele in timpul incidentului si ca erau la curent cu privire la interdictia absoluta, instituita prin regulamentul spitalului, de a recurge la violente impotriva pacientilor.

15. Doua dintre persoanele raspunzatoare pentru violente au fost concediate si a treia persoana a fost sanctionata cu retinere din salariu timp de trei luni. Concedierile au fost confirmate de instanta in urma plangerilor persoanelor in cauza.

C. Plangerea penala impotriva personalului spitalului

16. Politia Gura Ocnitei a deschis o ancheta impotriva angajatilor spitalului. La solicitarea politiei, la 26 martie 2010, reclamanta a dat o declaratie prin care a solicitat despagubiri pentru prejudiciul suferit de S.N.

17. La 1 aprilie 2010, aceasta a formulat o plangere penala pentru omor din culpa impotriva celor trei angajati ai spitalului din Gura Ocnitei care i-au aplicat lovituri fiului sau la 14 februarie 2010. Si-a reluat cererea de constituire ca parte civila in procedura in numele fiului sau.

18. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a audiat pe reclamanta si angajatii din cauza. Acestia au declarat ca fusesera chemati pentru a-l imobiliza pe S.N. care devenise agitat si violent.

19. Prin Rezolutia parchetului din 5 iulie 2010 s-a dispus neinceperea urmaririi penale pe motiv ca elementele constitutive ale infractiunii nu erau intrunite in speta. Avand ca temei declaratiile primite si concluziile raportului medico-legal din 15 martie 2010, s-a retinut ca utilizarea fortei fusese necesara pentru imobilizarea lui S.N. si pentru administrarea tratamentului medical prescris si nu a avut ca scop uciderea acestuia:

``invinuitii au fost chemati cu scopul de a-l imobiliza pe pacient si, in momentul in care au intrat in camera in care se gasea, acesta s-a aruncat spre ei, incercand sa-i loveasca. Pe fondul comportamentului agresiv al pacientului, cei trei invinuiti au incercat sa-l imobilizeze si pe coridor a izbucnit o incaierare.

Conform raportului medico-legal, [...] reiese ca [S.N.] prezenta leziuni traumatice care ar fi putut fi provocate la 14 februarie 2010 de lovituri [...] necesitand 22a��24 de zile de ingrijiri medicale, leziunile punandu-i viata in pericol .

Probele administrate au demonstrat ca a existat o incaierare intre victima si cei trei invinuiti, in urma careia persoanele implicate in incident au suferit leziuni mai mult sau mai putin grave.

Trebuie retinut ca aceasta incaierare intre partea vatamata si cei trei invinuiti nu putea fi evitata din cauza comportamentului partii vatamate care refuzase tratamentul injectabil obligatoriu. Pentru a-l imobiliza, cei trei invinuiti au utilizat forta, singura optiune posibila in acel moment [...].

in ceea ce priveste intensitatea si efectele loviturilor, trebuie retinut ca vatamarile suferite de partea vatamata in urma incidentului au fost grave, dar nu au fost aplicate cu intentia de a-i pune capat vietii.``

20. La 2 august 2010, reclamanta a contestat rezolutia la procurorul superior ierarhic, subliniind mai multe lacune in derularea anchetei efectuate de procuror. Aceasta a subliniat ca angajatii spitalului erau vinovati de atingerea grava adusa integritatii fizice a fiului sau si ca, in cadrul anchetei administrative, unul dintre acestia a mentionat ca medicul curant al fiului sau nu fusese audiat de parchet, desi ar fi putut face precizari relevante cu privire la comportamentul pretins agresiv al victimei si, in consecinta, cu privire la necesitatea de a-l imobiliza. La 6 august 2010, parchetul a respins contestatia, motivand ca loviturile aplicate victimei oricum nu au fost indreptate spre organe vitale si nu a existat intentia de omor.

21. In urma plangerii reclamantei din 1 septembrie 2010, rezolutia de neincepere a urmaririi penale a fost confirmata de Judecatoria Dambovita, prin Hotararea din 25 martie 2011, unde au fost reluate motivele enuntate de parchet. Reclamanta a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata de 30 lei (RON).

D. Decesul lui S.N.

22. La 11 martie 2011, S.N. a fost internat la Spitalul Sf. Stefan cu diagnosticul de pneumonie. Doua zile mai tarziu, la 13 martie 2011, acesta a decedat la spital in urma unui stop cardiac.

23. La 24 aprilie 2013, la solicitarea Guvernului, o comisie de la Spitalul Sf. Stefan, din care facea parte medicul care il tratase pe S.N., a stabilit ca nu exista nicio legatura intre incidentul din 2010 si decesul pacientului.

II. Dreptul intern relevant

24. Articolele relevante din Codul penal si Codul de procedura penala, precum si reglementarile privind sanatatea mintala sunt rezumate in Hotararea Centrul de Resurse Juridice in numele lui Valentin Campeanu impotriva Romaniei[(MC), nr. 47.848/08, pct. 49, 50 si 53a��63, CEDO 2014].

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 3 din Conventie

25. Reclamantii sustin ca S.N. a suferit din partea angajatilor statului, in perioada internarii sale in spitalul de psihiatrie, tratamente pe care le califica drept acte de tortura. In plus, acestia sunt de parere ca ancheta desfasurata in speta de catre autoritati nu a fost efectiva. Acestia invoca art. 3 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

``Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.``

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cu privire la calitatea procesuala

26. Guvernul considera ca reclamantii nu au calitatea procesuala necesara pentru a formula prezenta cerere in numele lui S.N., cerere pe care o considera inadmisibila pe motivul incompatibilitatii ratione personaein temeiul art. 34 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

``Curtea poate fi sesizata, printr-o cerere, de orice persoana fizica, organizatie neguvernamentala sau grup de particulari care se pretind victime ale unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in conventie sau in protocoalele sale [...]. Inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nicio masura exercitarea efectiva a acestui drept ."

a) Argumentele partilor

27. Guvernul subliniaza ca reclamantul nu a participat in procedurile interne si, in consecinta, nu a suferit efectele acestora. Mai sustine ca reclamantii nu se plang de o atingere adusa drepturilor lor, ci se adreseaza Curtii in numele lui S.N. Din acest punct de vedere, cauza de fata se distinge de cauzele referitoare la disparitie sau deces in care Curtea a acceptat ca avand calitate procesuala activa parintii victimelor. In plus, spre deosebire de aceste cauze, decesul lui S.N., in speta, nu este un efect al pretinselor incalcari ale Conventiei.

28. Guvernul sustine ca situatiile in care mostenitorii unei persoane pot sesiza Curtea ar trebui sa fie de natura exceptionala. Acest atribut ar trebui sa fie limitat la partile din cererea care invoca chestiuni de interes general. Or, Guvernul observa ca, in mai multe situatii, Curtea a examinat chestiunile ridicate din perspectiva art. 3 de prezenta cerere . Acesta se refera la hotararile Filip impotriva Romaniei,nr. 41.124/02, 14 decembrie 2006, in ceea ce priveste caracterul efectiv al anchetei ca urmare a unor acuzatii de rele tratamente si Parascineti impotriva Romaniei,nr. 32.060/05, 13 martie 2012, in ceea ce priveste internarea psihiatrica.

29. Guvernul subliniaza ca reclamantii nu au pretins ca au vreun interes material in speta.

30. Reclamantii contesta acest argument. Reamintesc mai intai despre existenta unei legaturi de rudenie intre ei si S.N. In plus, reclamanta a fost curatorul lui S.N. In timpul vietii acestuia si, in aceasta calitate, avea obligatia de a angaja si de a continua orice actiune necesara in fata autoritatilor cu privire la incidentele din 14 februarie 2010. Reclamantul nu avea nicio calitate procesuala activa, intrucat tatal sau era inca in viata, intrucat S.N. a decedat in timpul procedurilor interne, reclamantul avea posibilitatea de a urmari orice demers juridic initiat. Totusi, procedurile efective fiind epuizate rapid, reclamantul nu a avut ocazia, din punct de vedere obiectiv, de a se constitui ca parte in procedura .

31. Reclamantii mai sustin ca ar putea exista o legatura de cauzalitate intre decesul lui S.N. si incidentul din 14 februarie 2010, avand in vedere cauza decesului. Acestia considera ca gravitatea incidentelor a caror victima a fost S.N. justifica sesizarea Curtii de catre reclamanti in numele sau.

b) Motivarea Curtii

(i) Principii generale

32. Curtea s-a aplecat deja asupra chestiunii privind calitatea procesuala a rudelor apropiate victimelor decedate ce au sesizat Curtea in numele acestora. In Hotararea Centrul de Resurse Juridice in numele lui Valentin Campeanu(citata anterior, pct. 98, referintele la jurisprudenta omise), Curtea a considerat:

``98. Situatia este insa diferita atunci cand victima directa a decedat inainte de introducerea cererii in fata Curtii. In astfel de cazuri, Curtea, bazandu-se pe o interpretare autonoma a notiunii de A�victimaA�, a fost dispusa sa recunoasca calitatea procesuala a unei rude apropiate, intrucat capetele de cerere ridicau o problema de interes general, cu privire la A�respectul drepturilor omuluiA� (art. 37A�1 in finedin Conventie), iar reclamantii, in calitate de mostenitori, aveau un interes legitim in mentinerea cererii, respectiv ca urmare a unui efect direct asupra propriilor drepturi ale reclamantului. Trebuie remarcat faptul ca aceste ultime cauze au fost aduse in fata Curtii in urma sau in legatura cu o procedura interna la care victima directa participase ea insasi in cursul vietii.``

33. In cauzele in care decesul victimei directe are loc in circumstante despre care se pretinde ca angajeaza raspunderea statului, Curtea a acceptat, in special, ca acele capete de cerere intemeiate pe art. 3 din Conventie sa fie aduse in fata Curtii de o ruda apropiata [Bazorkina impotriva Rusiei (dec.), nr. 69.481/01, 15 septembrie 2005]. Curtea a ajuns la aceeasi concluzie si cu privire la alte capete de cerere, de exemplu cele intemeiate pe art. 5 (Lykova impotriva Rusiei, nr. 68.736/11, pct. 63a��66, 22 decembrie 2015).

34. In cauzele in care pretinsa incalcare a Conventiei nu are o legatura extrem de apropiata cu disparitia sau decesul care angajeaza raspunderea statului, Curtea a urmat o abordare mult mai restrictiva, intemeindu-se pe notiunea de drepturi netransferabile [in special, Sanles Sanles impotriva Spaniei (dec.), nr. 48.335/99, CEDO 2000-XI, referitor la art. 2, art. 3, art. 5, art. 8, art. 9 si art. 14 din Conventie, sau Fairfield si altii impotriva Regatului Unit(dec.), nr. 24.790/04, CEDO 2005-VI, referitor la art. 9 si art. 10]. In alte cauze referitoare la capete de cerere intemeiate pe art. 5, art. 6 si art. 8, Curtea a recunoscut calitatea de victima persoanelor apropiate care au demonstrat existenta unui interes moral (Nolkenbockhoff impotriva Germaniei,25 august 1987, pct. 33, seria A nr. 123, si Gradinar impotriva Moldovei,nr. 7.170/02, pct. 95 si 97a��98, 8 aprilie

2008) sau a unui interes material in cauza [Ressegatti impotriva Elvetiei,nr. 17.671/02, pct. 23a��25, 13 iulie 2006, Marie-Louise Loyen si Bruneel impotriva Frantei,nr. 55.929/00, pct. 29a��30, 5 iulie 2005, Nolkenbockhoff,mentionata anterior, pct. 33, si Micallef impotriva Maltei(MC), nr. 17.056/06, pct. 48, CEDO

2009] . Existenta unui interes general care sa necesite continuarea examinarii plangerilor a fost, de asemenea, luata in considerare (Marie-Louise Loyen si Bmneel,pct. 29, Ressegatti, pct. 26, Micallef,pct. 46 si 50, toate trei citate anterior, si Big si altii impotriva Turciei,nr. 55.955/00, pct. 22a��23, 2 februarie 2006).

35. In ceea ce priveste in special capetele de cerere intemeiate pe art. 3 din Conventie invocate de rudele apropiate din cauzele in care decesul victimei directe nu avea o legatura extrem de stransa cu relele tratamente pretinse, Curtea nu a exclus posibilitatea de a recunoaste calitatea procesuala activa a victimelor indirecte. Acesti reclamanti trebuie sa probeze un interes moral puternic, in afara celui pecuniar, pe care l-ar putea avea la finalul procedurilor interne sau alte motive imperative, de exemplu un interes general important care necesita ca plangerea sa fie examinata [Boaca si altii impotriva Romaniei, nr. 40.355/11, pct. 45a��50, 12 ianuarie 2016, si Kaburov impotriva Bulgariei(dec.), nr. 9.035/06, pct. 56, 19 iunie 2012]. De asemenea, Curtea reaminteste ca, in mod evident, caracterul efectiv al anchetei penale efectuate ca urmare a unor acuzatii de rele tratamente din partea unor agenti ai statului reprezinta cel mai important daca nu unicul aspect de interes general al acestor cauze (Kaburov,mentionata anterior, pct. 57).

36. In special, in Cauza Kaburovmentionata anterior, Curtea a motivat ca reclamantul (fiul victimei directe) nu a demonstrat ``un interes moral puternic`` sau ``alte motive imperioase`` pentru a se plange in fata Curtii, intrucat nu avea decat un interes strict pecuniar in procedura interna, respectiv acordarea de despagubiri [Kaburov,mentionata anterior, pct. 57; a se vedea, mutatis mutandis, Bruzitis impotriva Letoniei(dec.), nr. 15.028/04, pct. 49, 26 august 2014]. Victima directa cu privire la care exista suspiciunea ca fusese batuta de politie in timpul arestarii sale a decedat in timpul procedurilor interne si mostenitorul sau a sesizat Curtea la o luna dupa data hotararii interne definitive cu privire la acordarea de despagubiri pentru rele tratamente; la acea data, ancheta penala era deja incheiata de aproape cinci ani (Kaburov, mentionata anterior, pct. 23a��34 si 38a��42).

37. In Cauza Sotirova impotriva Bulgariei[(dec.), nr. 55.401/07, pct. 19, 29 si 57, 21 octombrie 2014], Curtea a considerat ca trebuia sa fie sesizata de catre victima directa in timpul vietii, tinand cont de faptul ca si la momentul introducerii cererii de catre vaduva victimei, la unsprezece luni de la deces, ancheta penala era inca in curs.

38. In cele din urma, in Cauza Tomaszewscy impotriva Poloniei(nr. 8.933/05, pct. 30 si 79, 15 aprilie 2014), Curtea, dupa ce a reamintit ca poate exista un interes moral pentru rudele apropiate de a introduce o cerere in numele victimei, intre timp decedata, pentru rele tratamente din partea politiei, in special pentru a o absolvi de orice vinovatie, nu a recunoscut calitatea procesuala activa a mamei victimei, observand ca procedurile interne relevante fusesera incheiate prin decesul victimei (argumentul intemeiat pe natura personala a procedurilor penale impotriva victimei directe a fost folosit din perspectiva art. 5 pentru a nu recunoaste calitatea procesuala activa pentru rudele apropiate in Cauza Big si altii,mentionata anterior, pct. 23).

(ii) Aplicarea acestor principii in speta

39. In speta, Curtea retine ca reclamantii se plang de relele tratamente aplicate lui S.N. de angajatii spitalului public de psihiatrie in care acesta se gasea internat. Victima directa a incalcarilor pretinse ale Conventiei a decedat inainte de introducerea prezentei cereri. Reclamantii pretind ca decesul lui S.N. a fost cauzat de relele tratamente suferite la spital, dar aceasta acuzatie este contestata de Guvern. Curtea retine ca singura opinie cu privire la aceasta chestiune a fost exprimata de doctori la trei ani de la deces, fara ca o expertiza medico-legala sa fie efectuata; in plus, reclamantii nu au avut niciodata posibilitatea de a contesta concluziile doctorilor (supra, pct. 23). Elementele aflate in posesia Curtii nu permit stabilirea cu certitudine daca a existat o legatura de cauzalitate sau nu intre incidentele din 2010 si decesul victimei.

40. Curtea observa ca reclamanta, in calitate de curator al lui S.N., a depus o plangere penala, a participat activ la procedurile interne ca reprezentanta a victimei si a continuat aceste proceduri dupa decesul lui S.N. [ilhan impotriva Turciei(MC), nr. 22.277/93, pct. 54, CEDO 2008-VII], Tot in calitate de curator, aceasta avea obligatia legala de a-i supraveghea interesele (Centrul de Resurse Juridice in numele lui Valentin Campeanu, mentionata anterior, pct. 60). In consecinta, aceasta a fost preocupata in mod direct de finalitatea procedurii, intrucat avea interesul moral superior de a vedea identificate si pedepsite persoanele raspunzatoare. Interesul sau in cauza merge dincolo de la un simplu interes pecuniar [llhan,mentionata anterior, pct. 54, si, a contrario, Nassau Verzekering Maatschapij N.V. Impotriva Tarilor de Jos(dec.), nr. 57.602/09, pct. 23a��24, 4 octombrie 2011, Kaburov,mentionata anterior, pct. 57a��58, si Brincat si altii impotriva Maltei,nr. 60.908/11, 62.110/11, 62.129/11, 62.312/11 si 62.338/11, pct 18a��21 si 132, 24 iulie 2014, precum si supra, pct. 36]. Tinand cont de acest interes al reclamantei, procedura interna vizata depaseste cadrul unei proceduri legate strict de persoana lui S.N. si dobandeste astfel o dimensiune morala proprie (a contrario, Tomaszewscy, mentionata anterior, pct. 79, si Big si altii,mentionata anterior, pct. 23).

41. Reclamantul, in ceea ce-l priveste, nu a putut participa la procedurile interne, intrucat, la momentul respectiv, tatal sau era inca in viata. La decesul victimei, acesta s-a comportat in solidar cu reclamanta, introducand prezenta cerere . A demonstrat, in acelasi timp, ca interesul sau este similar cu cel al reclamantei, si anume de a-i vedea pe autorii relelor tratamente aplicate tatalui sau identificati si pedepsiti in mod corect. Participarea sa la procedura in speta, tinand cont de miza pe care o reprezinta pentru reclamanti si pentru memoria victimei, este justificata de interesul sau moral propriu (a contrario, Tomaszewscy, mentionata anterior, pct. 79, si Big si altii,mentionata anterior, pct. 23). Astfel, Curtea considera ca respectivele concluzii la care a ajuns la pct. 40 cu privire la reclamanta sunt la fel de valabile si pentru reclamant.

42. In plus, raspunderea statului este angajata pentru rele tratamente contrare art. 3 si suferite intr-un spital public (mutatis mutandis, Centrul de Resurse Juridice in numele lui Valentin Campeanu,mentionata anterior, pct. 134, si Atudoreiimpotriva Romaniei,nr. 50.131/08, pct. 139, 16 septembrie 2014).

43. Intrucat victima a decedat cu foarte putin timp inainte de pronuntarea hotararii definitive interne, reclamantii au depus plangerea in fata Curtii in termenul de sase luni ce a urmat. Procedura in fata instantelor interne nefiind inca finalizata inainte de decesul lui S.N., acesta nu putea sa sesizeze in mod valabil Curtea in timpul vietii sale (a se vedea, a contrario, Sotirova,mentionata anterior, pct. 57, precum si supra,pct. 37). In plus, instantele interne au examinat fondul cauzei chiar dupa decesul victimei directe (a contrario, Tomaszewscy, mentionata anterior, pct. 30 si 79, si, mutatis mutandis, Big si altii, mentionata anterior, pct. 16).

44. Pentru toate aceste motive, Curtea considera ca reclamantii au calitatea procesuala pentru a se plange in fata Curtii pentru relele tratamente pretins suferite de catre S.N. si pentru absenta caracterului efectiv al anchetei efectuate de autoritati.

45. Prin urmare, este necesar sa se respinga exceptia Guvernului.

2. Cu privire la epuizarea cailor de atac interne

a) Argumentele partilor

46. Guvernul admite ca, desi a recunoscut ca S.N. a suferit o agresiune si ca a pedepsit persoanele raspunzatoare, spitalul nu a platit victimei despagubiri pentru prejudiciul suferit. Acesta considera totusi ca S.N. putea sa initieze o actiune impotriva spitalului. Aceasta procedura ar fi fost mult mai eficace decat o actiune individuala impotriva tuturor persoanelor raspunzatoare. Guvernul citeaza, in acest sens, cauzele Stihi-Boos impotriva Romaniei,(dec.) nr. 7.823/06, pct. 64, 11 februarie 2011, si Codarcea impotriva Romaniei,nr. 31.675/04, 2 iunie 2009.

47. Reaminteste ca, in ceea ce priveste sistemul de sanatate, actiunile de drept penal nu pot fi considerate ca fiind singura optiune.

48. Reclamantii reamintesc ca reclamanta s-a constituit parte civila in procesul penal impotriva persoanelor raspunzatoare de comiterea violentelor asupra lui S.N. Acestia au contestat acuzatiile Guvernului conform carora ar fi putut obtine de la spital, in numele lui S.N., despagubiri pentru prejudiciul suferit, considerand ca este vorba despre o constructie juridica ipotetica si iluzorie, contrara normelor de procedura penala interna si Conventiei. Ei mai reamintesc ca nu au fost informati nici cu privire la evolutia, nici cu privire la modul de solutionare a actiunii administrative angajate de spital impotriva persoanelor raspunzatoare. Din aceasta cauza, nu au avut posibilitatea reala de a solicita o reparatie in temeiul concluziilor acestei actiuni .

49. In orice caz, reclamantii considera ca Guvernul nu a demonstrat existenta vreunui recurs efectiv de epuizat si nu a prezentat nicio hotarare judecatoreasca care sa permita Curtii sa verifice caracterul efectiv al unei cai eventuale de recurs.

50. In cele din urma, sustin ca doar o sanctiune penala poate avea un caracter preventiv pentru evitarea unor incidente similare.

b) Motivarea Curtii

(i) Principii generale

51. Curtea se refera la principiile generale din materia epuizarii cailor de atac interne, asa cum au fost recent reiterate in Cauza Gherghina impotriva Romaniei[(dec.) (MC), nr. 42.219/07, pct. 83a��89, 9 iulie 2015].

52. Art. 35 A� 1 impune, de asemenea, invocarea in fata institutiei interne adecvate, cel putin in substanta si in formele si termenele prevazute de dreptul intern, a pretentiilor ce vor fi formulate ulterior la Strasbourg [Vuckovic si altii impotriva Serbiei(exceptie preliminara) (MC), nr. 17.153/11, si 29 de alte cereri, pct. 72, 25 martie 2014, alaturi de referintele citate].

(ii) Aplicarea acestor principii in speta

53. Analizand circumstantele concrete ale spetei prezente, Curtea observa ca reclamanta a formulat, in numele lui S.N., o plangere penala impotriva persoanelor raspunzatoare de rele tratamente, pe care le-a acuzat de tentativa de ucidere din culpa si de purtare abuziva si ulterior de atingere grava adusa integritatii fizice a fiului sau, precum si ca aceasta si-a manifestat, chiar de la inceput, dorinta de a obtine despagubiri (supra,pct. 17 si 20). Capatul de cerere a fost examinat de autoritatile interne, procuror si instante. Aceasta procedura constituie, in principiu, o cale de atac disponibila, adecvata si relevanta pentru incalcarea incriminata (mutatis mutandis, Stoica impotriva Romaniei,nr. 42.722/02, pct. 105a��109, 4 martie 2008). In aceste conditii, reclamanta a utilizat o cale de drept aparent efectiva si suficienta in numele lui S.N. si nu se poate cere de la aceasta si nici de la reclamant, dupa decesul lui S.N., sa incerce sa utilizeze si altele care erau disponibile, dar care nu prezentau deloc mai multe sanse de reusita [Nada impotriva Elvetiei(MC), nr. 10.593/08, pct. 142, CEDO 2012).

54. In consecinta, este necesar sa se respinga exceptia invocata de Guvern.

c) Cu privire la temeinicie

55. Pe de alta parte, Curtea constata ca aceasta cerere nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 A� 3 (a) din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, Curtea o declara admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la aspectul material al art. 3 din Conventie

a) Argumentele partilor

56. Reclamantii solicita Curtii sa constate ca tratamentul suferit de S.N. la 14 februarie 2010 si in zilele urmatoare constituie tortura, pentru motivele explicate in detaliu in observatiile lor. In special, acestia fac referire la starea de vulnerabilitate a lui S.N., bolnav mintal internat intr-un spital de psihiatrie, la intensitatea fortei utilizate si a suferintei provocate astfel, la scopul agresiunii care urmarea sa o pedepseasca pe victima. Acestia subliniaza conditiile precare ale plasarii in izolare pentru 12 ore, fara hrana si tratament medical, fara caldura si acces la toalete, absenta tratamentului medical in cele doua zile ulterioare altercatiei si urmarile pulmonare suferite de victima.

57. Guvernul recunoaste ca S.N. a suferit rele tratamente la spital.

58. Subliniaza ca S.N. a fost internat din propria dorinta la spital, unde se ofereau conditii materiale foarte bune de cazare si de tratament pentru pacienti. Desi este un spital public, acesta primeste si pacienti din sistemul privat. In consecinta, personalul nu poate fi asimilat functionarilor publici.

b) Motivarea Curtii

(i) Principii generale

59. Mai intai, Curtea reaminteste ca, pentru a intra sub incidenta art. 3, relele tratamente trebuie sa atinga un grad minim de gravitate. Aprecierea acestui grad minim este relativa in esenta; ea depinde de ansamblul de circumstante specifice cauzei, de exemplu durata tratamentului sau efectele sale fizice ori psihologice si, in unele cazuri, de sexul, varsta si starea de sanatate a victimei [M.S. Impotriva Croatiei (nr. 2),nr. 75.450/12, pct. 95, 19 februarie 2015, si Blokhin impotriva Rusiei(MC), nr. 47.152/06, pct. 135, 23 martie 2016]. In cazul in care o persoana este privata de libertate, folosirea fortei fizice impotriva sa atunci cand nu se dovedeste necesara din cauza comportamentului sau aduce atingere demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de art. 3 [Labita impotriva Italiei(MC), nr. 26.772/95, pct. 120, CEDO 2000-IV]).

60. In final, Curtea reitereaza ca trebuie tinut cont, in cazul persoanelor bolnave mintal, de vulnerabilitatea si incapacitatea lor, in anumite situatii, de a se plange intr-o maniera coerenta sau doar de a se plange de efectele unui tratament aplicat asuprapropriei persoane, pentru a aprecia daca respectivul tratament era incompatibil cu cerintele art. 3 (Keenan impotriva Regatului Unit, nr. 27.229/95, pct. 111, CEDO 2001-111; Bures impotriva Cehiei, nr. 37.679/08, pct. 85, 18 octombrie 2012).

(ii) Aplicarea acestor principii in speta

61. Curtea reaminteste ca, la 14 februarie 2010, S.N. a fost lovit de trei angajati ai spitalului de psihiatrie si ca a suferit rani la cap si fracturi la trei coaste care au necesitat o interventie chirurgicala la plamani (supra, pct. 10 si 11). In orice caz, aceasta reactie violenta a fost rezultatul refuzului sau de a lua tratamentul. Autoritatile interne, in timpul anchetei efectuate cu privire la fapte, precum si Guvernul in observatiile sale au recunoscut existenta acestor abuzuri (supra,pct. 12, 19 si 20 in fine si, respectiv, pct. 57).

62. Violentele suferite de S.N. au fost suficient de grave pentru a intra in sfera de aplicare a art. 3 din Conventie . In plus, tratamentul contrar Conventiei a fost aplicat de personalul unui spital public, angajand astfel raspunderea statului (supra, pct. 39 si 42).

63. Curtea observa ca cei trei faptuitori au facut declaratii contradictorii cu privire la justificarea comportamentului lor: pe de o parte, in timpul procedurii disciplinare, au admis ca victima nu fusese violenta si, pe de alta parte, in timpul anchetei penale, au invocat comportamentul agresiv al acesteia (supra,pct 14 si, respectiv, pct. 18). Cu toate acestea, nimic nu pare sa justifice gradul de forta utilizat pentru imobilizarea lui S.N. (mutatis mutandis, Rehbock impotriva Sloveniei,nr. 29.462/95, pct. 76, CEDO 2000-XII). Elementele aflate la dosar nu indica ca S.N. ar fi fost violent sau ca ar fi reprezentat un pericol pentru el insusi sau pentru ceilalti (personalul sau pacientii din spital). Astfel, in ciuda pretinsei sale agitatii, a fost lasat fara supraveghere speciala in timpul necesar asistentei medicale pentru a obtine ajutor din partea colegilor sai. Pe de alta parte, nicio alta persoana, inclusiv asistenta medicala chemata in ajutor, nu pare sa fi suferit leziuni in timpul incidentelor. In plus, ranile provocate lui S.N. au fost foarte grave, punandu-i viata in pericol, conform expertizei medicale (supra,pct. 12).

64. Pentru aceste motive, Curtea este convinsa ca S.N. a fost supus unor violente psihice ce au constituit un tratament inuman si degradant care nu a fost necesar ca urmare a comportamentului sau (supra,pct. 60, precum si, mutatis mutandis, Ribitsch impotriva Austriei,4 decembrie 1995, pct. 36 si 38, seria A, nr. 336). Curtea ajunge la aceasta concluzie chiar fara sa tina cont de vulnerabilitatea lui S.N., persoana suferind de o boala psihica care era internata intr-un spital de psihiatrie.

65. Curtea ia in considerare si faptul ca, dupa incident, S.N. a fost plasat in izolare fara sa-i fie acordat niciun fel de ingrijire medicala, in ciuda gravitatii ranilor suferite in timpul incidentului si in conditii materiale deplorabile (supra,pct. 8).

66. Prin urmare, a fost incalcat art. 3 din Conventie ca urmare a tratamentului la care a fost supus S.N. la 14 februarie 2010 la spitalul de psihiatrie, agresiunii suferite si plasarii sale ulterioare in izolare.

2. Cu privire la aspectul procedural al art. 3 din Convenp`e

a) Argumentele partilor

67. Reclamantii sustin ca autoritatile interne, parchet si instanta, au tratat cauza intr-un mod superficial. Acestia subliniaza ca niciun martor la incident nu a fost audiat de procurori si ca doar inculpatii au dat declaratii.

68. Guvernul considera ca ancheta administrativa a indeplinit foarte bine conditiile prevazute de Conventie, intrucat aceasta a dus la identificarea si pedepsirea celor raspunzatori de abuzurile asupra victimei. Reitereaza apoi argumentul conform caruia plangerea penala nu constituia actiunea cea mai potrivita in speta.

b) Motivarea Curtii

(i) Principii generale

69. Curtea reaminteste ca, in cazul in care o persoana sustine in mod credibil ca a suferit un tratament contrar art. 3, aceste acuzatii trebuie sa faca obiectul unei anchete oficiale si efective care sa permita identificarea si pedepsirea celor vinovati si care sa raspunda criteriilor enuntate mai ales in Hotararea M.S.,mentionata anterior (pct. 74a��77).

(ii) Aplicarea acestor principii la faptele cauzei

70. Analizand situatia de fapt a spetei, Curtea observa ca, in timpul anchetei penale deschise ca urmare a plangerii depuse de reclamanta, parchetul a pronuntat o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, cu motivarea ca loviturile aplicate lui S.N. nu au fost indreptate catre organe vitale, iar inculpatii nu au avut intentia de a-l ucide. Aceasta decizie a fost confirmata prin hotararea definitiva a judecatoriei.

71. Nici parchetul, nici instanta in cauza nu au examinat daca utilizarea fortei fusese strict necesara si daca aceasta fusese proportionala cu gravitatea situatiei. Acestia nici nu au incercat sa coroboreze declaratiile contradictorii ale celor trei persoane raspunzatoare in cele doua proceduri initiate impotriva acestora (supra,in special, pct. 14 si 18). Pe de alta parte, nu rezulta ca parchetul a audiat si alte persoane ale caror declaratii ar fi putut aduce alte elemente relevante, precum, de exemplu, doctorul curant al victimei, in ciuda unei cereri exprese din partea reclamantei (supra,pct. 20).

72. Curtea observa, de asemenea, ca autoritatile s-au multumit sa disculpe persoanele raspunzatoare de acuzatiile cele mai grave, fara sa reuseasca sa stabileasca ce se intamplase in realitate si raspunderea lor penala pentru evenimente.

73. Curtea reaminteste ca victima era intr-o stare vulnerabila si considera ca acest element nu fost luat in considerare suficient de organele de cercetare (supra,pct. 64, si, mutatis mutandis, M.S.,mentionata anterior, pct. 76).

74. Curtea nu pierde din vedere faptul ca nu a fost efectuata nicio ancheta cu privire la necesitatea si oportunitatea de a-l plasa pe S.N. In izolare dupa incidente.

75. Tinand seama de elementele mentionate anterior, Curtea apreciaza ca autoritatile nu au efectuat o ancheta efectiva. In consecinta, constata ca a fost incalcat aspectul procedural al art. 3 din Conventie .

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

76. In conformitate cu art. 41 din Conventie,

``Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.``

A. Prejudiciu

77. Reclamanta solicita, cu titlu de prejudiciu material, suma de 30 RON reprezentand cheltuielile de judecata din procedura interna, prezentand probe in acest sens. Pretinde si suma de 1.790,68 RON pe care spitalul, care il tratase de urgenta pe fiul sau pentru ranile suferite la 14 februarie 2010, ar putea sa o solicite de la reclamanta. Reclamanta estimeaza prejudiciul la 409,11 euro (EUR).

78. Fiecare reclamant pretinde 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral ca urmare a abuzurilor suferite de S.N. si a modului in care autoritatile au efectuat ancheta . Acestia descriu impactul emotional major pe care violentele suferite de S.N. l-au avut asupra lor, precum si durerea si tristetea profunde resimtite ca urmare a suferintelor acestuia si absentei unui raspuns din partea autoritatilor. In plus, reclamanta invoca umilinta la care a fost supusa de autoritati pentru ca a fost obligata sa plateasca cheltuielile de judecata in procesul penal. Reclamantul sustine ca a fost profund marcat de suferinta tatalui sau si ca aceasta suferinta a fost sporita de modul in care tatal sau a fost umilit si tratat.

79. Guvernul observa ca suma pretinsa cu titlu de prejudiciu material reprezinta de fapt cheltuielile de judecata ocazionate de procedura interna si considera ca aceasta suma nu este relevanta pentru incalcarile pretinse in fata Curtii. Sustine ca pretentia respectiva nu a fost sustinuta de probe. Guvernul considera ca nu exista o legatura de cauzalitate intre suma pretinsa cu titlu de prejudiciu moral si incalcarile invocate. In orice situatie, solicita Curtii sa tina cont de sumele acordate in cauze similare.

80. Curtea considera ca pretentia de restituire a cheltuielilor de judecata in fata instantelor interne intra in sfera de aplicare a art. 41. Din aceasta cauza, Curtea considera rezonabil sa acorde reclamantei suma de 7 EUR cu acest titlu .

De asemenea, Curtea considera ca trebuie sa li se acorde reclamantilor in solidar suma de 12.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata

81. De asemenea, reclamantii solicita 6.200 EUR pentru cheltuielile efectuate in fata Curtii, defalcate astfel:

a�� 5.900 EUR cu titlu de onorarii avocat in fata Curtii, detaliate conform contractului incheiat intre reclamanti si avocat; acestia solicita ca suma sa fie platita direct in contul avocatului lor, dna N. Popescu;

a�� 300 EUR cu titlu de cheltuieli efectuate de Fundatia Centrul de Resurse Juridice, reprezentand cheltuieli de secretariat (taxe postale, telefon, fotocopii). Conform contractului incheiat intre reclamanti si fundatie, aceasta si-a asumat toate activitatile de secretariat necesare in cauza. Reclamantii solicita ca aceasta suma sa fie platita direct fundatiei.

82. Guvernul apreciaza ca suma solicitata cu titlu de onorarii avocat este excesiva si subliniaza ca nu a fost prezentat niciun document justificativ pentru cheltuielile de secretariat. Solicita Curtii sa acorde o suma rezonabila cu acest titlu .

83. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al cuantumului lor. In speta, tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea considera rezonabila sumele de 5.900 EUR si 300 EUR pentru procedura in fata Curtii si le acorda reclamantilor. Sumele vor fi platite direct in conturile bancare respective.

C. Dobanzi moratorii

84. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA:

1. respinge, in unanimitate, obiectia Guvernului cu privire la calitatea procesuala activa a reclamantei si declara cererea admisibila in masura in care a fost introdusa de reclamanta;

2. respinge, cu majoritate, obiectia Guvernului cu privire la calitatea procesuala activa a reclamantului si declara cererea admisibila in masura in care a fost introdusa de reclamant;

3. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect material;

4. hotaraste, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect procedural;

5. hotaraste, in unanimitate:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 A� 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

(i) 12.000 euro (douasprezece mii euro), la care se va adauga orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, in solidar, reclamantilor;

(ii) 7 EUR (sapte euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material, reclamantei;

(iii) 6.200 EUR (sase mii doua sute euro) plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata in fata Curtii, care trebuie platita direct in conturile bancare indicate de reprezentanta reclamantului si de fundatie, conform solicitarii reclamantilor;

b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

6. respinge, in unanimitate, cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere .