Dreptul Uniunii nu se opune, in principiu, unui contract de achizitii publice de produse ecologice

Cu toate acestea, autoritatea contractanta trebuie, printre altele, sa utilizeze specificatii detaliate, in loc sa se refere la etichete ecologice sau la etichete determinate

Eticheta de drept privat olandez EKO este acordata produselor compuse in proportie de minimum 95 % din elemente provenite din agricultura ecologica. Eticheta este acordata de o fundatie de drept civil olandez care are ca obiectiv favorizarea agriculturii ecologice. Eticheta MAX HAVELAAR este tot o eticheta de drept privat acordata de o fundatie de drept olandez, conform normelor emise de o organizatie internationala de referinta, Fairtraide Labelling Organisation. Eticheta mentionata este utilizata in mai multe tari, printre care Tarile de Jos. Ea vizeaza sa favorizeze comercializarea produselor provenite din comertul echitabil, certificand faptul ca produsele pentru care este acordata sunt achizitionate de la organizatii constituite din mici producatori din tari in curs de dezvoltare la un pret si in conditii juste.

In august 2008 provincia olandeza Noord-Holland a publicat un anunt de participare la atribuirea unui contract de achizitii publice pentru livrarea si gestionarea unor distribuitoare de cafea. Acest anunt sublinia importanta acordata de provincie utilizarii in distribuitoarele de cafea cu precadere a produselor ecologice si care provin din comertul echitabil. Pe de alta parte, se specifica faptul ca ``in ceea ce priveste consumul de cafea si de ceai, provincia Noord-Holland utilizeaza etichetele de calitate Max Havelaar si EKO`` si ca, in masura in care este posibil, si alte ingrediente decat ceaiul si a cafeaua, precum laptele, zaharul si cacaua ar trebui sa corespunda acestor doua etichete. La scurt timp s-a precizat intr-o nota de informare ca alte etichete vor fi de asemenea acceptate ``in masura in care criteriile sunt comparabile sau identice``.

Pe baza acestor elemente, Comisia Europeana a formulat o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor impotriva Tarilor de Jos, invocand o incalcare a directivei privind atribuirea contractelor de achizitii publice¹. Comisia reproseaza provinciei in special ca a inclus in specificatiile tehnice (care determina obiectul contractului) etichetele EKO si MAX HAVELAAR sau cel putin etichete bazate pe criterii comparabile sau identice in ceea ce priveste cafeaua si ceaiul care urmeaza sa fie furnizate.

In aceasta privinta, Curtea aminteste ca specificatiile tehnice pot fi formulate in termeni de performante sau de cerinte functionale, care pot include caracteristici de mediu. Eticheta EKO, in masura in care se intemeiaza pe caracteristici de mediu si indeplineste conditiile enumerate in directiva, constituie o ``eticheta ecologica`` in sensul acesteia. Cu toate acestea, prin faptul ca a impus obligatia ca anumite produse care urmau sa fie furnizate sa poarte o anumita eticheta ecologica, in loc sa utilizeze specificatiile detaliate definite de aceasta eticheta ecologica, provincia Noord-Holland a stabilit o specificatie tehnica incompatibila cu directiva. In legatura cu cerinta privind eticheta MAX HAVELAAR, Curtea constata ca, prin obiectul sau, aceasta nu constituie o specificatie tehnica, ci o conditie de executare a contractului. Prin urmare, Curtea respinge motivul Comisiei sub acest aspect, fara a examina daca respectiva conditie a fost formulata intr-un mod conform directivei.

In continuare, Comisia reproseaza provinciei ca a stabilit un criteriu de atribuire (care este util pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase economic din punctul de vedere al autoritatii contractante) constand in faptul ca ingredientele care urmeaza sa fie furnizate cu exceptia ceaiului si a cafelei trebuie sa poarte etichetele EKO si MAX HAVELAAR. In aceasta privinta Curtea subliniaza ca autoritatile contractante sunt autorizate sa aleaga criterii de atribuire bazate pe consideratii de mediu si de ordin social. In legatura cu consideratiile de ordin social, acestea pot viza utilizatorii sau beneficiarii lucrarilor, ai bunurilor sau ai serviciilor care fac obiectul contractului, dar si alte persoane . Pe de alta parte, din modul de redactare al criteriului de atribuire in litigiu rezulta ca acesta viza numai ingredientele care urmeaza sa fie furnizate in cadrul contractului mentionat, fara vreo consecinta asupra politicii generale de cumparare a ofertantilor. Prin urmare, acest criteriu privea produse a caror furnizare reprezenta o parte din obiectul contractului respectiv. Ca atare, nimic nu se opune, in principiu, ca un astfel de criteriu sa se refere la faptul ca un produs provine din comertul echitabil.

In ceea ce priveste modul in care pot fi formulate astfel de criterii de atribuire, Curtea considera ca normele directivei care se refera la utilizarea unei etichete ecologice in cadrul formularii unei specificatii tehnice constituie o indicatie relevanta. Ea aminteste ca legiuitorul Uniunii a autorizat autoritatile contractante sa utilizeze criterii pe baza carora este acordata o eticheta ecologica pentru a stabili anumite caracteristici ale unui produs. Cu toate acestea, acest legiuitor nu autorizeaza considerarea unei etichete ecologice drept specificatie tehnica . Eticheta respectiva nu poate fi utilizata decat ca prezumtie ca produsele care o poarta indeplinesc criteriile astfel definite, sub rezerva expresa a oricarui mijloc de proba corespunzator. Acordand un anumit numar de puncte in cadrul alegerii ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic anumitor produse care poarta etichete determinate, in loc sa fi enumerat criteriile pe baza carora se acorda aceste etichete si nici sa fi autorizat posibilitatea de a demonstra prin orice mijloc de proba ca un produs indeplineste aceste criterii, provincia a stabilit un criteriu de atribuire incompatibil cu directiva.

In sfarsit, Comisia sustine ca cerinta impusa ofertantului declarat castigator de a respecta ``criteriile cu privire la achizitiile constante si la comportamentul responsabil din punct de vedere social al intreprinderilor`` incalca prevederile directivei. Curtea considera ca, prin faptul ca a impus aceste conditii in caietul de sarcini, provincia Noord-Holland a stabilit un nivel minim de capacitate tehnica neautorizat.

In plus, Curtea constata ca principiul transparentei presupune ca toate conditiile si modalitatile procedurii de atribuire sa fie formulate in mod clar, precis si neechivoc in anuntul de participare sau in caietul de sarcini. Aceasta permite, pe de o parte, tuturor ofertantilor informati in mod rezonabil si care dau dovada de o diligenta normala sa inteleaga continutul exact al acestora si sa le interpreteze in acelasi fel si, pe de alta parte, ofera posibilitatea autoritatii contractante sa verifice efectiv daca ofertele corespund criteriilor care guverneaza contractul in cauza. Or, Curtea constata ca acele cerinte privind respectarea ``criteriilor cu privire la caracterul constant al achizitiilor si la comportamentul responsabil din punct de vedere social al intreprinderilor``, precum si obligatia de a ``contribui la imbunatatirea durabilitatii pietei cafelei si la productia responsabila din punct de vedere ecologic, social si economic`` nu prezinta nivelul necesar de claritate, de precizie si de neechivoc.

In consecinta, Curtea statueaza ca Regatul Tarilor de Jos nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul directivei privind atribuirea contractelor de achizitii publice.

Hotararea in cauza C-368/10 Comisia/Tarile de Jos

¹ Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, de bunuri si de servicii (JO L 134, p. 114, rectificare, JO 2004, L 351, p. 44)