Codul muncii aplicabil in anul 2017. Interpretare, Modificari si Adnotari

Legea nr. 53/2003, denumita in mod curent, Codul Muncii este principalul act normativ ce reglementeaza raporturile de munca ce se stabilesc intre diferite persoane fizice si/sau juridice, precum si jurisdictia muncii.

In genere, raporturile de munca se concretizeaza prin incheierea unui contract individual de munca intre o persoana fizica ce se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau persoana juridica, in schimbul unei remuneratii, denumit salariu.

Codul Civil prevede in dispozitiile sale generale, cauza ce determina partile sa incheie un contract individual de munca: angajatorul urmareste dobandirea fortei de munca, iar pe de alta parte, salariatul urmareste obtinerea unei remuneratii.

Numeroasele schimbari aparute in procesul tehnologic, dar si in sistemele organizationale ale angajatorilor au determinat modificari in legislatia muncii, inclusive in ceea ce priveste Legea nr. 53/2003. Doar in cursul anului 2016, Codul muncii a fost modificat si completat in doua randuri, prin Legea 176/2016 si Legea 220/2016, iar prin deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a statuat, cu caracter obligatoriu, interpretarea in mod unitar a mai multor dispozitii din Codul muncii.

I. Legea 176/2016 pentru modificarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Pe langa repausul saptamanal si concediul de odihna annual, Codul muncii stabileste un numar determinat de zile libere cu ocazia zilelor de sarbatoare legala.

Modificarea adusa Codului muncii prin Legea nr. 176/2016 a vizat introducerea in art. 139 alin. (1) a unei noi zile de sarbatore legala pentru data de 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Romane).

II. Legea 220/2016 pentru modificarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii

Prin acest act normativ, art. 139 a fost din nou modificat, introducandu-se un nou alineat si stabilindu-se astfel o noua zi de sarbatoare legala, data de 1 Iunie.

III. Decizia 814/2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Prin Decizia 814/2015 au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, care reglementau imposibilitatea concedierii salariatilor ``pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatare disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare grave savarsite de acel angajat``.

Curtea a constat ca dispozitiile de lege criticate, prin interzicerea de a concedia persoanele care ocupa functii eligibile intr-un organism sindical, in cazurile in care concedierea nu are legatura cu activitatea sindicala, contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in fata legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privata si ale art. 45 privind activitatea economica.

Un alt argument pentru care s-a decis neconstitutionalitatea textului de lege l-a reprezentat si art. 2 pct. 3 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 135/1971, potrivit careia ``acordarea unor inlesniri in favoarea membrilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu trebuie sa impiedice buna functionare a unitatii. Or, interzicerea absoluta a concedierii liderilor sindicali, indiferent daca masura concedierii are sau nu legatura cu activitatea sindicala, poate sa conduca la afectarea bunei desfasurari a activitatii angajatorului, fara de care nu s-ar mai justifica nici existenta organismului sindical``.

IV. Decizia 7/2016 privind pronuntarea unei hotarari prealabile referitoarea la interpretarea dispozitiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii

Prin Decizia 7/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabileste prin art. 61 lit. c) ca ``prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, ce constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat`` se intelege rezultatul evaluarii medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, constand in fisa de aptitudine, necontestata de catre salariat sau devenita definitiva dupa contestare, prin emiterea deciziei de catre entitatea cu atributii legale in acest sens.

In interpretarea data de Inalta Curte, aceasta a avut in vedere art. 8 si 9 din Hotararea Guvernului 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 8 din Legea nr. 418/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, care statueaza ca medicul specialist, prin avizul dat este cel care are dreptul si obligatia de a stabili daca angajatul este apt sau inapt medical pentru un anumit post.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, a facut referire si la alte articole din Hotararea Guvernului nr. 355/2007 si din Legea nr. 418/2014 prin care a consolidat competenta medicului de medicina muncii in luarea deciziei finale cu privire la aptitudinea fizica sau psihica a salariatului.

In consecinta, din coroborarea acestor texte de lege rezulta ca medicul de medicina muncii este organul specizalizat care stabileste aptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului pentru un anumit loc de munca .

V. Decizia 261/2016 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii

Curtea Constitutionala prin Decizia 261/2016 a admis exceptia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, ce priveau posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de munca ``pe durata cerecetarii disciplinarea prealabile, in conditiile legii``.

In vederea luariin deciziei, Curtea a constat ca, ``in urma efecutarii testului de proportionalitate ce priveste restrangerea exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca in cazul inceperii cercetarii disciplinare prealabile impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in comparatie cu obiectivul ce trebuie atins``. Astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea 53/2003 sunt neconstitutionale in raport cu prevederile constitutionale ale art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sub aspectul drepturilor fundamentale prevazute la art. 41 alin. (1) si art. 21 din Constitutie referitoare la dreptul la munca, respectiv accesul liber la justitie.

O alta situatie pe care Curtea a avut-o in vedere in constatarea neconstitutionalitatii textului de lege, a reprezentat-o posibilitatea ca efectele suspendarii sa fie mai grave decat insasi sanctiunea aplicata angajatului, intrucat in cazul unei abateri disciplinare de gravitate redusa, salariatul va suporta in continuare efectele suspendarii contractului individual de munca, ce privesc si dreptul la remunerarea muncii, in conditiile in care intinderea in timp a acestei masuri este vag precizata de Codul muncii.

VI. Decizia 20/2016 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii

Prin Decizia 20/2016 Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile cu referire la art. 260 alin. (1) lit. e) si a stabilit ca in sintagma ``fara incheierea unui contract individual de munca`` se include si situatia contractului individual de munca suspendat.

Inalta Curte de Casatie si Justitie considera ca art. 260 alin. (1) lit. e) nu trebuie interpretat doar in litera lui, ci sintagma ```` trebuie sa includa si situatia contractului individual de munca suspendat, intrucat ar putea ramane fara continut intregul sistem de protectie impotriva muncii la negru, sistem ce a stat la baza introducerii acestei reglementari in legislatia muncii. Practic, angajatorul ar putea sa incheie contracte individuale de munca, pe care ulterior sa le suspende, eventual si fara incheierea unui act scris, dar angajatii sa isi continue prestarea muncii, desi tocmai aceste efecte ale contractului individual de munca sunt suspendate, conform art. 49 alin. (2) din Codul muncii.

Un alt argument pe care Inalta Curte l-a avut in vedere in luarea deciziei, l-a reprezentat si faptul ca ``prestarea de activitati de catre angajat/salariat, desi perioada de suspendare a contractului individual de munca nu a expirat, nu poate fi prezentata ca o situatie de incetare a efectelor suspendarii, pentru ca trebuia sa fie facuta mentiunea in registrul de evidenta al salariatilor si in dosarul persoanei respective``.

VII. Decizia 13/2016 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii

Prin Decizia 13/2016 Inalta Curte de Casatie si Justitie, avand in vedere dispozitiile art. 35 din Codul de procedura civila, art. 2502 din Codul civil, respectiv art. 268 alin. (2) din Codul muncii, republicat, stabileste ca actiunile in constatarea dreptului de incadrare in grupe de munca conform Ordinului nr. 50/1990 intra in categoria actiunilor in constatare de drept comun si sunt imprescriptibile.

In considerentele sale, instanta a ilustrat faptul ca ``daca s-ar accepta ideea ca prin cel de-al doilea alineat al art. 268 din Codul muncii, republicat, legiuitorul ar fi intentionat sa se refere la actiunea in constatare, respectiv la un regim juridic distinct al acesteia fata de cel de drept comun, ar insemna sa se nesocoteasca exigentele dispozitiilor art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si, in acelasi timp, sa se acorde un camp larg de actiune arbitrariului in interpretarea normelor juridice``.

VIII. Decizia 17/2016 privind stabilirea unor anumite drepturi prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis prin interpretarea prevederilor art. 1, art. 21 si art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5), art. 142, art. 148, art. 151 si art. 152 din Legea nr. 62/2011 si a prevederilor art. 229 alin. (4), art. 254 si art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii, republicat, ca ``o decizie a Curtii de Conturi, emisa in exercitarea atributiilor sale de control, prin care s-a stabilit ca anumite drepturi prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea in institutii publice, nu lipseste de efecte clauzele contractului colectiv de munca prin care acele drepturi au fost stabilite, a caror nulitate nu a fost constata de instantele judecatoresti, in conditiile legii``.

IX. Decizia 19/2016 referitoare la interpretarea si aplicarea art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, in raport cu efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015

Curtea Constitutioanala statueaza ca urmare a Deciziei nr. 279 din 23 aprilie 2015, faptul ca dispozitiile art. 52 alin. (1) pct. b) din Codul muncii, ``nu isi mai produc efectul si dau nastere unui drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita salariatilor, pe durata suspendarii, in cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I``.

Decizia Curtii Constitutionale a determinat practic ``ineficienta normei de drept ce ii permitea angajatorului sa suspende contractul de munca persoanei impotriva careia s-a formulat plangere penala``.

De altfel, de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, se naste dreptul de a solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariale ale angajatului, pentru perioada in care a fost suspendat contractul de munca si pana la reintegrarea sa efectiva. Astfel, dreptul de creanta al salariatului este supus evaluarii jurisdictionale, iar dreptul sau va lua nastere numai dupa ce va fi stabilit de catre instanta.

In consecinta, ``acest drept de creanta nu se va mai intemeia pe dispozitiile art. 52 alin. (2) deoarece dispar premisele aplicarii sale, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei``.

*

Despre MCP Cabinet avocati - Functionand din anul 2008, Cabinet de avocat "Marius-Catalin Predut" este specializat in consultanta juridica si litigii si conflicte de munca .