Consideratii asupra caracterului echitabil si constitutional al despagubirilor prevazute de Legea Petrolului

Unul dintre cele mai vechi drepturi recunoscute omului, si un drept deosebit de important pentru statutul juridic al omului in societate este dreptul de proprietate privata. Acesta este garantat la nivel constitutional sub toate aspectele sale, insa continutul sau este stabilit prin lege speciala. Astfel, legea poate sa stabileasca limitari in ceea ce priveste intinderea acestui drept sau pentru constituirea si administrarea domeniului public.

``Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate asupra bunurilor sale in mod discretionar si totodata orice persoana careia i s-a incalcat acest drept in mod abuziv se poate adresa justitiei pentru restabilirea dreptului sau de proprietate si pentru a obtine despagubiri . Dreptul de proprietate particulara este garantat chiar si de autoritatea statului. Proprietatea privata si proprietatea publica sunt egale din punct de vedere juridic, ele se exercita in conditiile legii, fara a se stabili vreo ierarhie intre aceste forme de proprietate .

Statul are posibilitatea de a stabili prin lege sau alte acte normative continutul si limitele dreptului de proprietate . In acest sens, sunt reglementarile juridice privind posibilitatea statului de a folosi subsolul unei proprietati imobiliare particulare in vederea exploatarii bogatiilor naturale care fac parte de drept din proprietatea publica . In al doilea rand este prevazuta institutia juridica a exproprierii care poate interveni numai daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei cauze de utilitate publica si plata unei prealabile si drepte despagubiri . Despagubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau in caz de diferend, de catre organele de justitie. Despagubiri se cuvin proprietarului si in situatia in care statul utilizeaza subsolul proprietatii sale.``[1]

O astfel de situatie este reglementata de Legea petrolului nr. 238/2004, care prevede inclusiv modul de calcul al despagubirilor. Acesta a fost contestat in practica judiciara, insa Curtea Constitutionala a oferit, prin Decizia nr. 641/2018, lamuririle necesare asupra constitutionalitatii acestor dispozitii.

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, care au urmatorul cuprins: "(2) Despagubirile se vor stabili avandu-se in vedere contravaloarea productiei estimate a culturilor si plantatiilor afectate, precum si valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate, stabilite in conditiile legii, la momentul afectarii."

1.2 Pozitia autorului exceptiei

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca, prin stabilirea, in caz de neintelegere, a unei singure modalitati de despagubire a unui imobil (teren) fara sa se tina seama de categoriile distincte de folosinta a terenurilor din prezent si de destinatia viitoare a terenurilor pe care urmeaza a se efectua operatiuni petroliere, prevederile criticate incalca dreptul de proprietate privata, astfel cum este garantat de Constitutie . Ca atare, la stabilirea despagubirilor trebuie sa se faca distinctie intre terenul pe care urmeaza sa se efectueze operatiunile petroliere, teren cu o valoare mult mai mare, si terenul de acces la astfel de terenuri pe care urmeaza sa se efectueze operatiunile petroliere, terenuri cu o valoare mult mai mica, astfel cum legiuitorul a facut distinctie intre terenurile pe care urmeaza sa se efectueze operatiunile petroliere (art. 6 din Legea nr. 238/2004) si terenurile, altele decat cele declarate de utilitate publica, necesare accesului in perimetrele de explorare sau exploatare si terenurile necesare oricaror activitati pe care acestea le implica, altele decat cele declarate de utilitate publica [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004].

In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privata, art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale si ale art. 136 privind proprietatea . De asemenea, sunt mentionate prevederile art. 1 cu privire la protectia proprietatii din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

1.3 Pozitiile instantei si autoritatilor publice sesizate conform legii

Judecatoria Radauti, avand in vedere prevederile constitutionale si jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la dreptul de proprietate privata, arata ca limitarea exercitiului dreptului de proprietate prin folosirea de catre o autoritate publica a subsolului unei proprietati trebuie sa fie justificata de un interes general si trebuie insotita, obligatoriu, si de acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul produs proprietarului. Obligatia autoritatii publice de a-l despagubi pe proprietar se refera la daunele provocate solului, plantatiilor sau constructiilor, dar si la alte daune imputabile, sintagma care poate include imposibilitatea proprietarului de a realiza constructii pe terenul afectat, scaderea valorii de circulatie a terenului sau constructiilor pe piata libera .

Legea nr. 238/2004 prevede unele limitari ale dreptului de proprietate privata, iar pentru asigurarea unei protectii reale a dreptului de proprietate, a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice si, nu in ultimul rand, pentru respectarea dreptului la ocrotirea sanatatii si a dreptului la viata al proprietarilor afectati de desfasurarea unor activitati economice in urma exploatarilor, legiuitorul a prevazut in mod special in cuprinsul art. 10 din aceasta lege ca despagubirile se vor stabili avandu-se in vedere contravaloarea productiei estimate a culturilor si plantatiilor afectate, precum si valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate, stabilite in conditiile legii, la momentul afectarii. Ca atare, textul criticat face trimitere la doua modalitati de despagubire, fiind acoperit in totalitate un eventual prejudiciu, astfel ca dispozitiile criticate nu incalca exigentele constitutionale privind protectia dreptului de proprietate .

Guvernul, avand in vedere considerentele de principiu retinute in jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la dreptul de proprietate privata, arata ca nu este posibila absolutizarea exercitiului prerogativelor dreptului de proprietate privata, facand abstractie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, precum si de cele ale art. 136 alin. (5). Potrivit acestor dispozitii constitutionale, legiuitorul este competent sa stabileasca un cadru juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitari rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Or, prin reglementarea dedusa controlului de constitutionalitate, legiuitorul nu a facut decat sa dea expresie acestor imperative, in limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

In ceea ce priveste solicitarea autorilor exceptiei cu privire la acordarea despagubirilor in functie de categoria de folosinta a terenurilor din prezent si de destinatia viitoare a terenului pe care urmeaza a se efectua operatiunile petroliere, se arata ca aceasta nu poate fi retinuta, avand in vedere reglementarea alternativa a modului de calcul al despagubirilor reglementat de art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, prevederi ce sunt in acord cu dispozitiile art. 44 alin. (5) din Constitutie, iar art. 53 si art. 136 nu au incidenta in prezenta speta.

1.4 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit Legii nr. 238/2004, autoritatea competenta in materie, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), care reprezinta interesele statului roman in domeniul resurselor de petrol, in calitate de concedent, incheie cu una sau mai multe persoane juridice romane sau straine un acord petrolier, in scopul acordarii concesiunii petroliere, pe o perioada determinata, prin care concesionarul dobandeste: a) dreptul si obligatia de a efectua, pe risc si cheltuiala proprii, operatiuni petroliere ce cad sub incidenta acestei legi, in schimbul unei redevente; b) dreptul de a utiliza bunurile aflate in proprietatea publica, necesare realizarii operatiunilor petroliere, in schimbul unei redevente [art. 2 pct. 7 a) si b) din Legea nr. 238/2004].

Operatiunile petroliere pe care le poate desfasura concesionarul pot fi efectuate doar in interiorul unui perimetru petrolier stabilit in acest scop de catre A.N.R.M. Perimetrul petrolier reprezinta "aria corespunzatoare proiectiei la suprafata a conturului partii din scoarta terestra in interiorul careia, pe un interval de adancime determinat, se realizeaza lucrari de explorare, dezvoltare, exploatare sau inmagazinare, precum si suprafetele necesare desfasurarii activitatilor de explorare, dezvoltare, exploatare, inmagazinare si transport al petrolului, situate in afara acestei arii" (art. 2 pct. 25 din Legea nr. 238/2004). Pentru derularea acestor operatiuni petroliere care, in majoritatea lor, se efectueaza in subsolul terenurilor petrolifere, este necesara utilizarea suprafetei corespunzatoare a solului, adica a acestui perimetru petrolier, care constituie, de cele mai multe ori, obiect al dreptului de proprietate privata al unor particulari, fie persoane fizice, fie persoane juridice.

Din cauza complexitatii operatiunilor petroliere (care cuprind, potrivit art. 2 pct. 24 din Legea petrolului nr. 238/2004: explorarea, dezvoltarea, exploatarea si abandonarea unui zacamant petrolier, inmagazinarea subterana, transportul si tranzitul petrolului pe conducte magistrale, precum si operarea terminalelor petroliere) si a efectelor pe care acestea le au asupra terenurilor proprietate privata, putand determina lipsirea totala a proprietarului de folosinta acestora, aceste operatiuni se vor desfasura numai pe terenuri asupra carora statul roman sau titularul acordului petrolier a dobandit un drept de folosinta, prin una dintre modalitatile prevazute de art. 6 din Legea nr. 238/2004, si anume: a) vanzarea-cumpararea terenurilor si, dupa caz, a constructiilor situate pe acestea, la pretul convenit intre parti; b) schimbul de terenuri, insotit de stramutarea proprietarului afectat si de reconstructia cladirilor pe terenul nou- acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiaza de terenul eliberat, conform conventiei partilor; c) inchirierea terenului pe durata determinata, pe baza de contracte incheiate intre parti; d) exproprierea pentru cauza de utilitate publica, in conditiile legii; e) concesionarea terenurilor; f) asocierea dintre proprietarul terenului si titularul de acord; g) alte proceduri prevazute de lege.

Curtea constata ca, reglementand in cuprinsul art. 6 din Legea nr. 238/2004 modurile de dobandire de catre statul roman sau de catre titularul de acord petrolier a insusi dreptului de folosinta asupra terenurilor in al caror subsol se afla zacaminte petroliere, in vederea explorarii sau a exploatarii acestora, legiuitorul roman a avut in vedere caracterul permanent si poate uneori perpetuu al interventiilor pe care aceste operatiuni le presupun asupra solului terenului inclus in perimetrele petroliere, precum si faptul ca terenurile astfel afectate nu mai pot sau chiar nu vor mai putea niciodata sa fie utilizate potrivit destinatiei lor initiale, din cauza modificarilor structurale pe care le implica aceste activitati . Tocmai in acest sens, pentru a preveni limitarea legala perpetua a dreptului de proprietate privata al proprietarului terenului supus operatiunilor petroliere de o asemenea maniera incat acesta sa fie lipsit, in fapt, totalmente, de prerogativa folosintei acestui teren, Legea petrolului nr. 238/2004 stabileste, si acest lucru este de netagaduit, rezultand fara echivoc din studiul coroborat al art. 3 si art. 6 din lege, ca orice operatiune petroliera se desfasoara numai in cadrul perimetrului afectat de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale in acest scop si numai pe un teren asupra caruia titularul de acord petrolier sau statul roman are un drept de folosinta.

Art. 7 din Legea nr. 238/2004 stabileste cadrul juridic in care se dobandeste de catre titularul de acord petrolier dreptul de acces la perimetrul petrolier, respectiv la terenurile pe care se efectueaza operatiuni petroliere, stipuland, la alin. (1), ca "Asupra terenurilor, altele decat cele declarate de utilitate publica, necesare accesului in perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricaror activitati pe care acestea le implica, altele decat cele declarate de utilitate publica, se instituie, in favoarea titularului, un drept de servitute legala". Din cuprinsul textului reiese cu usurinta solutia adoptata de catre legiuitor in privinta dreptului de acces al titularului de acord petrolier la terenurile cuprinse in perimetrul petrolier, si anume crearea in favoarea acestuia a unui drept de servitute legala. Aceasta servitute reprezinta o limitare legala a dreptului de proprietate privata al proprietarilor terenurilor afectate, o sarcina reala care serveste bunei desfasurari a lucrarilor de utilitate publica privind operatiunile petroliere de explorare si de exploatare, asa cum sunt acestea definite in cuprinsul Legii nr. 238/2004, la art. 2 pct. 14, respectiv pct. 15, operatiuni efectuate in perimetrele prestabilite in acest sens de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. In acceptiunea Legii nr. 238/2004, "exploatare" semnifica ansamblul de lucrari efectuate la si de la suprafata pentru extragerea petrolului, colectarea, tratarea, transportul, precum si tranzitul acestuia prin conductele magistrale, in vederea realizarii unor scopuri economice prin folosirea si punerea in valoare a acestuia; iar "explorare" semnifica ansamblul de studii si operatiuni care se realizeaza pentru cunoasterea conditiilor geologice de acumulare a petrolului si cuprinde identificarea zacamintelor, evaluarea cantitativa si calitativa a acestora, precum si determinarea conditiilor tehnice si economice de valorificare.

In acest context, Curtea constata ca textul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 cuprinde doua teze, si anume: prima teza are in vedere accesul titularului acordului petrolier asupra terenurilor, altele decat cele declarate de utilitate publica, necesare accesului in perimetrele de explorare sau exploatare, respectiv care se limiteaza strict la terenurile unde se fac exploatari si explorari; a doua teza se refera la accesul asupra altor terenuri, pe care titularul acordului petrolier le poate folosi pentru alte activitati pe care activitatea de exploatare si explorare le implica, fiind evident ca pe acestea din urma nu se fac nici exploatari, nici explorari. Asadar, pe aceste terenuri, titularii acordurilor petroliere au doar strict o servitute de trecere instituita in considerarea explorarii/exploatarii bogatiilor de interes public ale subsolului care fac obiectul acordului.

Un exemplu de activitati pe care le implica operatiunea de exploatare a zacamintelor petroliere il ofera chiar legiuitorul in cuprinsul art. 9 din Legea petrolului nr. 238/2004, in care particularizeaza exact acest drept de servitute legala speciala instituit prin ipoteza a doua a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 238/2004. Astfel, operatiunea de exploatare, constand, printre altele, si in transportul petrolului prin conducte subterane sau supraterane, implica verificarea zilnica a perimetrelor de operare a conductelor magistrale, care delimiteaza culoarul de protectie si siguranta a conductelor, terenurile aferente statiilor de pompare, comprimare si depozitare, precum si instalatiilor de protectie, securitate si comunicatii aferente, pentru care dreptul de acces al beneficiarului servitutii este permanent. Pentru lucrarile de interventii in caz de avarii si de reparatii programate, dreptul de acces este ocazional, iar accesul presupune anuntarea prealabila a proprietarilor de terenuri.

Prin sintagma "activitati pe care acestea (operatiunile de explorare, respectiv de exploatare) le implica" trebuie intelese orice activitati adiacente, auxiliare operatiunilor de explorare si de exploatare, cu exceptia insa a chiar acestora din urma. Astfel, terenurile necesare oricaror activitati implicate de explorarea, respectiv de exploatarea zacamintelor de petrol sunt terenurile care nu se afla in perimetrul de exploatare sau de explorare, dar de pe care se pot si trebuie sa fie efectuate lucrari care sa permita inceperea, derularea ori sistarea operatiunilor de explorare sau de exploatare propriu-zise. Ar fi, in acest sens, lucrari: de montaj al instalatiilor, echipamentelor, masinilor, uneltelor necesare explorarii sau exploatarii, de monitorizare a functionarii acestora, de demontare a lor, de interventii in caz de avarie a oricaror instalatii sau echipamente etc., lucrari care nu se pot efectua de pe terenul asupra caruia titularul de acord petrolier are un drept de folosinta, teren aflat in interiorul perimetrului de exploatare sau de explorare. Aceasta, intrucat dreptul de acces conferit de servitutea legala speciala instituita prin prima ipoteza a alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 nu confera titularului acestuia si alte prerogative decat pe aceea a accesului, adica a traversarii fondului aservit cu scopul de a ajunge la cel dominant, constituit de perimetrul de explorare sau de exploatare, caci titularul dreptului de servitute trebuie sa isi exercite dreptul in limitele titlului sau, adica al temeiului juridic al dobandirii dreptului; or, legea facand vorbire expressis verbis despre "dreptul de acces", este cat se poate de clar ca aceasta este singura prerogativa a beneficiarului servitutii respective.

De aceea, legiuitorul a instituit, prin a doua ipoteza a primului alineat al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, cea de-a doua servitute legala speciala, care, ingloband in continutul sau dreptul de acces pe fondul aservit, nu se rezuma la acesta, ci il indrituieste pe titularul de acord petrolier sa desfasoare si orice alte activitati pe care explorarea sau exploatarea le implica, altele decat aceste operatiuni petroliere propriu-zise, in conditii de normalitate sau de forta majora ori de avarie a oricaror echipamente, instalatii, unelte etc.

La aceasta concluzie conduce si alin. (4) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, care prevede ca "Durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operatiunilor petroliere, iar terenurile ce urmeaza a fi afectate vor fi determinate, in ceea ce priveste suprafetele si proprietarii, dupa principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate", ceea ce inseamna ca aceste terenuri nu fac parte din perimetrele petroliere, in care sunt incluse si perimetrele de explorare si cele de exploatare, si care sunt prestabilite de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.

Totodata, este de precizat faptul ca durata servitutilor legale speciale instituite prin art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 este egala cu aceea a derularii operatiunilor petroliere. Desi servitutile legale speciale de interes general sunt instituite, in majoritatea lor, cu titlu gratuit, Legea petrolului nr. 238/2004, in cuprinsul art. 7, 8 si 9, consacra in favoarea titularului de acord petrolier servituti cu titlu oneros. Astfel, in alin. (2) si (3) ale art. 7 din actul normativ criticat se prevede ca exercitarea dreptului de servitute legala stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra platii unei rente anuale catre proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza conventiei incheiate intre parti cu respectarea prevederilor legale, in termen de 60 de zile de la comunicarea catre proprietarii de terenuri a unei notificari scrise din partea titularilor de acorduri si/sau permise. In cazul in care partile nu ajung la un acord de vointa in termenul mai sus mentionat, stabilirea cuantumului rentei se va face de catre instanta, in conditiile legii. De asemenea, pentru toate daunele provocate prin exercitiul oricarora dintre servitutile legale stipulate in cuprinsul legii in discutie, proprietarii fondurilor aservite sunt indrituiti la despagubiri, in sens general.

In ceea ce priveste dreptul de proprietate privata, Curtea Constitutionala a retinut constant in jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, ca legiuitorul este competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principiala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Astfel, potrivit art. 44 alin. (3) din Constitutie, nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire, iar in virtutea art. 44 alin. (5) din Legea fundamentala, pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.

In acelasi sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, in repetate randuri (spre exemplu, Hotararea din 24 februarie 2008, pronuntata in Cauza Dacia S.R.L. impotriva Moldovei, Hotararea din 22 februarie 1986, Cauza James si altii impotriva Regatului Unit, sau Hotararea din 23 septembrie 1982, pronuntata ]n Cauza Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei), a precizat ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale cuprinde trei reguli distincte: prima, stabilita in prima teza din primul alineat, este de natura generala si enunta principiul respectarii proprietatii; a doua regula, cuprinsa in teza a doua a aceluiasi alineat, se refera la privatiunea de proprietate si o supune anumitor conditii; regula a treia, consemnata in al doilea alineat, recunoaste statelor prerogativa, intre altele, de a reglementa folosinta bunurilor in conformitate cu interesul general. Intre aceste reguli exista o interdependenta.

In plus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in Hotararea din 2009 pronuntata in Cauza Vontas si altii impotriva Greciei, a considerat ca statele au obligatia pozitiva de a stabili proceduri judiciare, care ofera garantiile procedurale necesare instantelor judecatoresti nationale sa se pronunte in mod eficient si corect in cazurile referitoare la chestiuni de proprietate . Aceasta inseamna, in special, ca art. 1 din Primul Protocol implica faptul ca orice interferenta in respectarea bunurilor trebuie sa fie insotita de garantii procedurale, care ofera persoanei sau entitatii vizate o ocazie adecvata de a prezenta cazul in fata autoritatilor competente.

Totodata, referitor la art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in Hotararea din 29 iulie 2004, pronuntata in Cauza Scordino impotriva Italiei, ca o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor trebuie sa asigure un just echilibru intre exigentele interesului general al comunitatii si cele de protectie a drepturilor fundamentale ale individului.

Fata de aceasta imprejurare, din evaluarea cadrului legislativ in materie, Curtea observa ca legiuitorul a prevazut in cuprinsul Legii nr. 238/2004 mijloace de protectie a dreptului de proprietate privata ca urmare a exercitarii dreptului de servitute legala, care se face contra platii unei rente anuale catre proprietarii terenurilor afectate de acesta, precum si ca urmare a desfasurarii unor operatiuni petroliere, context in care se vor acorda despagubiri, avandu-se in vedere contravaloarea productiei estimate a culturilor si plantatiilor afectate, precum si valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate, stabilite in conditiile legii, la momentul afectarii. Spre exemplu, cu privire la stabilirea cuantumului despagubirii in cazul exproprierii, Curtea, in jurisprudenta sa, a aratat ca aceasta este o masura conexa si indisolubil legata de momentul transferului dreptului de proprietate, intrucat acest moment este cel determinant in raportul juridic ce se naste intre expropriat si expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. In consecinta, in aceasta privinta legiuitorul nu are nicio marja de apreciere, valoarea bunului expropriat neputand fi alta decat cea stabilita la momentul contemporan realizarii transferului dreptului, sens in care este Decizia nr. 241 din 6 aprilie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 577 din 19 iulie 2017. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis si in ceea ce priveste situatiile juridice create prin Legea nr. 238/2004. In acest context, Curtea retine ca, indiferent daca este vorba de situatia juridica a terenurilor prevazute la art. 6 sau art. 7 din Legea nr. 238/2004, valoarea acestora nu poate fi influentata de natura bogatiilor de interes public ale subsolurilor, intrucat acestea sunt oricum obiectul exclusiv al proprietatii publice, potrivit art. 136 alin. (3) din Constitutie .

Prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile criticate prevad diferite modalitati de plata si de despagubire, fiind acoperit in totalitate un eventual prejudiciu, astfel ca nu sunt incalcate exigentele constitutionale privind protectia dreptului de proprietate, iar exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004, in raport cu dispozitiile art. 44 si art. 136 din Constitutie, precum si cu ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata, avand in vedere si faptul ca nu este posibila absolutizarea exercitiului prerogativelor dreptului de proprietate, facandu-se abstractie de prevederile constitutionale si conventionale referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate .

In ceea ce priveste dispozitiile art. 53 din Constitutie, avand in vedere ca nu s-a constatat restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale, Curtea constata ca acestea nu au incidenta in cauza.

Distinct de acestea, Curtea observa ca autorii exceptiei de neconstitutionalitate au in vedere si anumite chestiuni ce tin atat de omisiunea legislativa, dorind alte modalitati de despagubire, cat si de aplicarea si interpretarea normelor legale la speta dedusa judecatii, aspecte ce tin, pe de o parte, de atributia legiuitorului si, pe de alta parte, de competenta instantelor de judecata sau de autoritatile indrituite in materie, iar nu de contenciosul constitutional.

1.5 Solutia Curtii Constitutionale

Avand in vedere cele expuse anterior, Curtea Constitutionala a respins, prin Decizia nr., ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea petrolului nr. 238/2004 sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Concluzii

In concluzie, retinem ca ca limitarea exercitiului dreptului de proprietate prin folosirea de catre o autoritate publica a subsolului unei proprietati este posibila, in conditiile in care este justificata de un interes general si trebuie insotita, obligatoriu, si de acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul produs proprietarului. Dispozitiile legale criticate prevad mijloace de protectie a dreptului de proprietate privata ca urmare a exercitarii dreptului de servitute legala, care se face contra platii unei rente anuale catre proprietarii terenurilor afectate de acesta, precum si ca urmare a desfasurarii unor operatiuni petroliere, context in care se vor acorda despagubiri, avandu-se in vedere contravaloarea productiei estimate a culturilor si plantatiilor afectate, precum si valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate, stabilite in conditiile legii, la momentul afectarii.

Astfel, sunt prevazute diferite modalitati de plata si de despagubire, fiind acoperit in totalitate un eventual prejudiciu, astfel ca nu sunt incalcate exigentele constitutionale privind protectia dreptului de proprietate .

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, Monografii

1.M. Andreescu, A. N. Puran, Drept Constitutional. Teoria generala. Drepturi, libertati si indatoriri fundamentale. Institutia cetateniei, Editia a IV-a revizuita si adaugita, Editura SITECH, Craiova, 2015.

II.Legislatie

1. Legea petrolului nr. 238/2004

III. Jurisprudenta

Decizia C.C.R. nr. 641/2018