Executarea silita a contractului de garantie imobiliara. Raportul dintre debitor si garant

Fidejusiunea (cautiunea), cat si ipoteca, fac parte din institutia de drept a garantiilor, iar cele doua beneficii de discutiune si diviziune sunt aplicabile si in cazul ipotecii, care nu cunoaste o reglementare specifica in materie, ele fiind compatibile cu functia ipotecii (aceeasi ca si a cautiunii de garantare a executarii obligatiilor), cu atat mai mult cu cat fac referire la raportul dintre debitor si garant, respectiv la raportul dintre cogaranti.
Cererea de acordare a beneficiului de diviziune este admisibila cand obligatia asumata de mai multi garanti ipotecari este divizibila prin ea insasi, conform art. 42 alin. (3) C. com. Aceste prevederi legale, aplicabile prioritar prin prisma dispozitiilor art. 1 teza 1 C. com., instituie exceptia de la regula solidaritatii in raporturile comerciale. Alin. (1) al acestui articol instituie regula solidaritatii intre codebitori si alin. (2) largeste sfera sa de aplicare si in raporturile dintre debitori si fidejusori (indicati in sensul larg de a��garantia��) iar alin. (3), facand referire la a��necomerciantia��, nu are in vedere decat ipoteza cogarantilor necomercianti (a cofidejusorilor).


Prin cererea inregistrata la nr. 5145/2/2006 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a comerciala, C.L. si C.A. au formulat, in contradictoriu cu A.V.A.S., contestatie la executare silita pornita de catre intimata prin instiintarea nr. 11665 din 20 aprilie 2006.

In motivarea contestatiei, s-a aratat in esenta ca, prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994, B.A. SA a acordat SC S.P. SRL un credit pentru un termen de 18 luni, ce curge de la data incheierii contractului. Au aratat ca acest imprumut a fost garantat cu ipoteca de catre defunctul C.E. si de catre contestatoarea C.L.

S-a aratat si ca prin contractul de credit nr. 60 din 27 iulie 1994, aceeasi banca a acordat aceleiasi societati comerciale un imprumut, scadent la 3 luni de la data incheierii contractului si ca ambele imprumuturi au ramas nerestituite.

De asemenea, contestatorii au aratat ca datoria catre B.A. SA a fost calificata drept creanta neperformanta, ea fiind cedata A.V.A.S. prin contract de cesiune de creanta din 2 decembrie 1999 si prin actul aditional din 17 septembrie 1999 si ca A.V.A.S., comunicandu-le titlurile executorii (respectiv cele doua contracte de credit), a aratat ca valoarea consolidata conform art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 este de 12.423,45 dolari SUA.

In ce priveste demersurile B.A. SA de a recupera datoria, contestatoarele au aratat ca s-a solicitat executarea silita imobiliara, ce a format obiectul dosarului nr. 531/C/1998 al Judecatoriei Galati, dar ca prin sentinta civila nr. 6099 din 14 noiembrie 2003, pronuntata in acest dosar, s-a constatat perimata judecata, retinandu-se ca ultimul act de procedura fusese indeplinit la 29 noiembrie 1999, fara a fi urmat de alte acte de procedura .

Contestatia la executare a fost intemeiata in primul rand pe sustinerea ca in cauza dreptul de a cerere executare silita este prescris, intrucat scadenta celor doua contracte a fost la 28 august 1995, respectiv la 21 octombrie 1994, iar termenele de prescriptie se calculeaza conform dispozitiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 si dispozitiilor Decretului nr. 167/1958. Contestatorii au sustinut ca, potrivit dispozitiilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, cesiunea creantelor bancare neperformante se supune dispozitiilor art. 1391 si urm. C. pr. civ. si are ca efect subrogarea A.V.A.S. in toate drepturile principale si accesorii ale creditorilor cedenti. Au pretins ca acestei creante nu ii este aplicabil termenul de prescriptie de 7 ani prevazut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, intrucat la momentul preluarii acesteia, la datoria publica era prescris dreptul de a cerere executarea silita, termenul prescriptiei fiind cel de 3 ani, prevazut de art. 16 din O.U.G. nr. 51/1998, raportat la art. 98 lit. b) din O.G. nr. 11/1996 si de art. 6 din Decretul nr. 167/1958.

Sub aspectul momentului de la care incepe sa curga prescriptia, au sustinut ca O.U.G. nr. 51/1998 nu deroga de la dispozitiile legii comune, anume Decretul nr. 167/1958 a�� art. 7, prescriptia implinindu-se la 28 august 1998, respectiv la 21 octombrie 1997 si cursul ei nefiind intrerupt prin executarea silita imobiliara, a carei perimare s-a constatat.

Au aratat ca, in conformitate cu dispozitiile art. 1681 C. civ., soarta creantei izvorand din contractul de garantie urmeaza soarta creantei izvorand din obligatia principala, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale.

Al doilea motiv invocat in sustinerea contestatiei la executare a vizat intinderea creantei, contestatoarele aratand ca s-a garantat cu ipoteca numai contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994, nu si contractul de credit nr. 60 din 21 iulie 1994, astfel ca suma pentru care ar putea fi urmarite este de 35.000.000 lei.

Al treilea motiv de contestatie la executare a vizat tot intinderea creantei, contestatoarele invocand beneficiul de diviziune prevazut de art. 1667 C. civ. In aceasta ordine de idei, au aratat ca datoria contractata prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994, a fost garantata atat prin contractul de ipoteca nr. 1608 din 16 martie 1994, incheiat cu C.E. si C.L., cat si prin alte contracte de ipoteca: nr. 1619 din 16 martie 1994, incheiat cu L.S; nr. 3111 din 20 iulie 1994, incheiat cu R.N.; nr. 1574 din 15 martie 1994, incheiat cu N.Z. si N.M.; nr. 1611 din 16 martie 1994, incheiat cu R.S. si R.T. si nr. 3108 din 20 iulie 1994, incheiat cu D.A. si D.G. Fata de existenta acestor garantii, au sustinut ca raspunderea lor poate fi antrenata doar pentru 1/5 din suma de 35.000.000 lei, respectiv din valoarea consolidata de 12.423 dolari SUA.

Contestatoarele au solicitat si radierea ipotecii constituita prin contractul de garantie imobiliara din 16 martie 1994 si transcrisa in Registrul de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare nr. 4934 din 16 martie 1994. Intimata a depus intampinare, prin care s-a aparat fata de contestatia la executare, solicitand respingerea acesteia ca neintemeiata.

Intimata a sustinut ca are o creanta certa, lichida si exigibila, ca in speta exista fapte cu efect intreruptiv de prescriptie apartinand atat debitorului, cat si creditorului si ca a fost intrerupt cursul prescriptiei si prin efectul deschiderii procedurii insolventei impotriva SC S.P. SRL, prin sentinta comerciala nr. 406 din 2 octombrie 2005 a Tribunalului Galati.

In ce priveste al doilea motiv de contestatie, intimata a aratat ca este prematur, cata vreme nu s-a intreprins inca niciun act de executare, si ca, potrivit principiului specializarii, ipoteca poarta asupra intregului bun si nu poate fi stinsa decat dupa achitarea debitului in intregime. A sustinut si ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1667 C. civ. privind beneficiul de discutiune, care se aplica obligatiilor personale, nu celor reale. A invocat prevederile art. 1662 C. civ.

Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate in cauza, Curtea a apreciat contestatia la executare intemeiata. Avand in vedere ca unul dintre elementele de baza ce fundamenteaza demararea procedurii executionale este creanta, care trebuie analizata sub triplu aspect, al certitudinii, lichiditatii si exigibilitatii, Curtea a luat in analiza motivele ale doilea si al treilea de contestatie la executare, ele vizand in speta cuantumul creantei, deci lichiditatea acesteia.

Asa cum reiese din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, C.E. si C.L. au garantat prin contractul de garantie imobiliara nr. 1608 din 16 martie 1994 numai rambursarea creditului de 35.000.000 lei, neexistand la dosar dovada ca au garantat si rambursarea creditului de 10.000.000 lei, acordat prin contractul de credit nr. 60/1994. Ca urmare, urmarirea silita trebuie sa priveasca numai creanta izvorand din contractul de credit nr. 5/1994, intrucat numai aceasta a fost garantata prin ipoteca . De altfel, in acelasi sens trebuie analizata si adresa nr. 19875 din 13 iulie 2006, emisa de A.V.A.S., care si-a reconsiderat pozitia in ce le priveste pe contestatoare, stabilind ca, alaturi de alti garanti ipotecari, au a raspunde pentru suma de 9.346,69 dolari SUA, reprezentand echivalentul sumei datorate de debitoarea SC S.P. SRL in baza contractului de credit nr. 5/1994.

Al treilea motiv al contestatiei la executare s-a apreciat ca intemeiat. Desi in intampinare intimata face vorbire despre beneficiul de discutiune, care nu poate fi invocat a�� in opinia sa a�� in conformitate cu dispozitiile art. 1662 si art. 1667 C. civ., Curtea a retinut ca a fost sesizata cu o cerere de acordare a beneficiului de diviziune, cerere care este admisibila atat ca problema de principiu, cat si prin raportare la speta dedusa judecatii.

Este adevarat ca dispozitiile art. 1667 C. civ. sunt cuprinse in Titlul XIV a��a��Despre fidejusiune (cautiune)a��, iar ipoteca este reglementata intr-un titlu distinct a�� Titlul XVII a��Despre privilegii si ipotecia��. Numai ca atat cautiunea, cat si ipoteca fac parte din institutia de drept a garantiilor, iar cele doua beneficii de discutiune si de diviziune a�� sunt aplicabile si in cazul ipotecii, care nu cunoaste o reglementare specifica in materie, ele fiind compatibile cu functia ipotecii (aceeasi ca si a cautiunii, de garantare a executarii obligatiei) cu atat mai mult cu cat fac referire la raportul dintre debitor si garant, respectiv la raportul dintre cogaranti. In speta sunt intrunite conditiile pentru acordarea beneficiului de diviziune.

Asa cum reiese din contractul de credit nr. 5/1994, care reprezinta titlu executoriu, rambursarea creditului a fost garantata cu patru contracte de ipoteca: nr. 4934, 4933 si 4935 din 16 martie 1994, respectiv nr. 1037/1994. Asadar, in speta exista mai multi garanti ipotecari, fiind indeplinita ipoteza prevazuta de art. 1666-1667 C. civ.

Nu reiese nici din contractul de credit, nici din contractul de ipoteca imprejurarea ca garantii ipotecari au renuntat expres la beneficiul de diviziune, astfel ca acest beneficiu poate fi invocat in conditiile art. 1667 alin. (1) C. pr. civ. Nu a fost primita sustinerea intimatei despre principiul specializarii ipotecii, intrucat acesta face referire la imposibilitatea de scindare a obiectului adus in garantie, impunand valorificarea lui in intregime pentru acoperirea sumei garantate, ceea ce nu are nicio legatura cu natura indivizibila a datoriei, ceea ce presupune ca datoria nu se imparte intre codebitori, intre debitor si garant, respectiv intre garanti.

Cererea de acordare a beneficiului de diviziune este admisibila si pentru ca, in speta, obligatia asumata de cei patru garanti ipotecari este divizibila prin ea insasi, astfel cum reiese din analiza dispozitiilor art. 42 alin. (3) C. com. Aceste prevederi legale, aplicabile prioritar prin prisma dispozitiile art. 1 teza I C. com., instituie o exceptie de la regula solidaritatii in raporturile comerciale. Alin. (1) al acestui articol instituie regula solidaritatii intre codebitori, iar alin. (2) teza I largeste sfera sa de aplicare si in raporturile dintre debitori si fidejusori (indicati aici in sensul larg de a��garantia��). Alineatul al treilea, facand referire la a��necomerciantia��, nu poate avea in vedere decat ipoteza cogarantilor necomercianti (a cofidejusorilor), de vreme ce alineatul al doilea ii obligase pe garantii necomercianti la solidaritate fata de debitorii principali.

Ca atare, cum restituirea imprumutului acordat prin contractul de credit nr. 5/1994 a fost garantata cu patru ipoteci constituie numai de necomercianti, cum contractul de ipoteca nu poate fi apreciat pentru acestia drept fapt de comert, prin raportare la art. 3 C. com., Curtea a apreciat ca in speta, obligatia asumata de garantii ipotecari este divizibila.

Desi in contractul de ipoteca se face mentiune ca se garanteaza intregul imprumut de 35.000.000 lei, in acelasi sens fiind si dispozitiile art. 1746 alin. (2) C. civ., in speta aceasta garantie se reduce pentru 1/4 din suma imprumutata, tocmai in considerarea pluralitatii de garantii ipotecare si a prevederilor art. 42 alin. (3) C. com., norma de stricta aplicare in materie comerciala. Or, pentru ca dispozitiile art. 42 alin. (3) C. com. sa fie inlaturate, toti garantii ipotecari necomercianti trebuia sa deroge expres de la aceasta exceptie si sa stipuleze in cunostinta de cauza ca inteleg sa mentina intre ei regula solidaritatii, dar o astfel de derogare nu s-a dovedit a se fi stipulat in contracte .

Ca atare, atat prin prisma prevederilor art. 1667 alin. (1) C. civ., cat si prin prisma prevederilor art. 42 alin. (3) C. com., Curtea a apreciat ca intre garantii ipotecari obligatia este divizibila, ca fiecare raspunde pro-parte, anume pentru cate 1/4 din imprumutul garantat.

Primul motiv al contestatiei la executare, vizand prescriptia dreptului de a cerere executarea silita, este intemeiat. Intimata A.V.A.S. a invocat fapte intreruptive de curs de prescriptie emanand de la debitor (respectiv recunoasterile facute de administrator) si fapte emanand de la creditoarea insasi (respectiv cererea de executare silita nr. 5617 din 11 octombrie 1996, formulata de B.A. SA). Apararile in legatura cu intreruperea cursului prescriptiei au fost apreciate ca neintemeiate si au fost inlaturate de Curte .

Prescriptia dreptului material la actiune (intrucat aceasta prescriptie trebuie avuta in vedere la momentul cesiunii de creanta dintre B.A. SA si A.V.A.S) trebuie calculata in functie de contractul de credit nr. 5/1994, fiindca s-a retinut ca numai acest contract a fost garantat cu ipoteca constituita de C.E. si C.L. Conform prevederilor art. 3 din acest contract, creditul s-a acordat pe o perioada de 18 luni, (cu o perioada de gratie de 6 luni in care nu se platesc rate), rambursabil in 2 rate anuale, prima venind la scadenta la 6 luni de la acordarea creditului.

Avand in vedere prima scadenta la 6 luni de la acordarea creditului si art. 2.2. lit. a) (creditul se acorda integral pana la 5 aprilie 1994) din contract, Curtea a apreciat ca imprumutul trebuia restituit in 2 rate anuale, pe o perioada de 18 luni, astfel la 5 octombrie 1994, la 5 aprilie 1995 si la 5 octombrie 1995, calculul termenului prescriptiei facandu-se in cel mai favorabil caz pentru intimata, incepand de la data ultimei scadente, respectiv de la 5 octombrie 1995.

Asa cum au aratat contestatoarele, necontrazise de altfel de intimata, in ce priveste creanta fostei B.A. SA termenul de prescriptie era cel prevazut de art. 1 si art. 3 din Decretul nr. 167/1958, de trei ani, inceputul termenului fiind calculat in conformitate cu dispozitiile art. 7 alin. (1) din acelasi act normativ si implinindu-se la 5 octombrie 1998.

In raport de aceste date, s-a apreciat intemeiata sustinerea intimatei in legatura cu intreruperea cursului prescriptiei prin recunoasterea facuta de debitoare (prin reprezentant legal C.E. in calitate de administrator) in nota de constatare de la 10 octombrie 1995, care poarta stampila societatii debitoare SC S.P. SRL si semnatura necontestata a administratorului. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. a) si cu dispozitiile art. 17 alin. (1) si (2) din Decretul nr. 167/1958, de la 10 octombrie 1995 a inceput sa curga un nou termen al prescriptiei, tot de trei ani, care s-a implinit la 10 octombrie 1998 si in raport de care toate celelalte pretinse recunoasteri facute de debitoare sunt ulterioare: 6 noiembrie 1998 (nota de constatare), 21 mai 1999 (procesul-verbal) si 15 iulie 1999 (procesul-verbal).

Or, desi aceste inscrisuri nu au caracterul neechivoc al unor recunoasteri, si daca s-ar admite ca inscrisurile invocate de intimata creditoare ar reprezenta a��recunoasteria�� ale datoriei in conditiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, ele sunt lipsite de consecinte juridice, intrucat sunt facute dupa 10 octombrie 1998, cand cursul prescriptiei se implinise, astfel ca nu mai au caracterul intreruptiv prevazut de art. 17 din acelasi decret.

A fost inlaturata de Curte si apararea intimatei legata de intreruperea cursului prescriptiei ca efect al cererii de executare silita formulata de B.A. SA la 11 octombrie 1996. Asa cum a reiesit din inscrisuri, B.A. SA a solicitat Judecatoriei Tecuci, Judetul Galati executarea silita imobiliara, prin comandament, a imobilului asupra caruia au constituit ipoteca N.Z. si N.M. Desi initial cererea a fost respinsa ca nefondata prin incheierea de la 18 octombrie 1996, pronuntata in dosarul nr. 5820/1996 al Judecatoriei Tecuci, urmare a admiterii apelului prin decizia civila nr. 1379 din 17 decembrie 1996 a Tribunalului Galati s-a inchis vanzarea in conformitate cu dispozitiile art. 533 pct. 1 C. pr. civ., prin incheierea de la 22 februarie 1999, pronuntata in dosarul nr. 4977/1997 al Judecatoriei Tecuci, retinandu-se ca vanzarea nu a fost posibila intrucat pentru acest imobil nu s-a prezentat niciun lichidator. Aceasta incheiere nu poate avea caracterul unei cereri respinse, anulate, perimate sau la a carei judecata s-a renuntat, astfel ca in privinta ei nu sunt incidente dispozitiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Nu este mai putin adevarat ca, daca i s-ar recunoaste caracterul intreruptiv de prescriptie in conditiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, acest efect ar putea fi opus numai in cazul in care executarea silita ar fi fost inceputa de A.V.A.S. impotriva debitorilor N.Z. si N.M. Asa cum s-a retinut in considerentele ce preced, intre cogarantii ipotecari ai contractului de credit nr. 5/1994 datoria este divizibila, nu solidara. In atare situatie, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1045 si art. 1872 C. civ., intrucat acestea se refera la situatia in care codebitorii sunt tinuti solidar, or, in speta, pe de o parte, contestatoarele si N.Z. si M. nu au calitatea de codebitori, ci de cogaranti (cofidejusori in sens larg) si pe de alta parte, intre acestia obligatia, nu este solidara, ci conjuncta.

Pentru aceleasi ratiuni, s-au apreciat ca neaplicabile dispozitiile art. 1873 C. civ., intrucat acestea reglementeaza raporturile dintre debitor si fidejusor, nu pe cele dintre cofidejusori, intre acestia din urma fiind aplicabile, in conformitate cu norma de principiu instituita de art. 1 alin. (1) C. com. dispozitiile art. 42 alin. (3) C. com.

Pe cale de consecinta, in privinta contestatoarelor din cauza de fata, Curtea a retinut ca nu s-a dovedit intreruperea cursului prescriptiei, ca hotararea de deschidere a procedurii a fost pronuntata in 2005, deci mult dupa implinirea termenului de prescriptie si ca la 2 decembrie 1999, data contractului de cesiune de creanta, intimata A.V.A.S. a preluat de la B.A. SA o creanta prescrisa. In ce priveste dreptul de a cere executarea silita a acestei creante, Curtea a retinut ca este prescris, in conformitate cu dispozitiile art. 1, art. 3 si art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de 7 ani prevazut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 5/2001 neputand fi aplicabil in caz de preluare a unei creante prescrise.

Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 399 C. pr. civ., raportat la art. 1, art. 3, art. 7 din Decretul nr. 167/1958 si la art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 5/2001, Curtea a admis contestatia la executare si a anulat formele de executare si executarea silita insasi pornita de intimata creditoare in temeiul contractelor de credit si a contractului de garantie ipotecara impotriva mostenitorilor defunctului C.E.

Curtea a admis in parte contestatia la executare si a respins ca inadmisibila cererea formulata de contestatoare privind radierea ipotecii, in cadrul procedurii speciale a contestatiei la executare, prin raportare la dispozitiile art. 47 alin. (7) lit. a), art. 50 alin. (1) si (2) si art. 56 din Legea nr. 7/1996, care instituie o alta procedura in fata altei instante.