Actiune in revendicare formulata in contradictoriu cu unitatea detinatoare. Neurmarea procedurii administrative reglementata de Legea nr.10/2001. Consecinte

Imprejurarea ca terenul revendicat in cauza nu a fost instrainat unui tert de catre M.B. nu deschide reclamantei vocatia redobandirii sale in natura si acest element nu poate singur sa justifice o solutie de admitere a actiunii sale in revendicare de vreme ce, cum pertinent s-a retinut de catre instanta de apel, aceasta nu a formulat o notificare de restituire a imobilului in termenul limitativ prevazut de Legea nr.10/2001, ca act normativ care da in prezent regimul juridic de restituire a unor astfel de bunuri .
Desi se prevaleaza in sustinerile lor de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, Curtea apreciaza ca recurentii nu beneficiaza de protectia acestui text conventional, intrucat ei nu detin un ``bun actual`` in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
______________
Prin sentinta civila nr.6503/5.10.2010, pronuntata de Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, in dosarul nr.4141/4/2008, a fost admisa in parte cererea principala formulata de reclamanta B.M. impotriva paratului M.B.P.G., s-a constatat ca terenul in suprafata de 350 m.p. din Bucuresti, str.I. nr., sector 4, a fost preluat de statul roman, nelegal, a fost respinsa cererea in revendicarea acestui teren introdusa de reclamanta si a fost admisa in parte cererea de interventie formulata de intervenientii R.I. si R.R., impotriva aceluiasi parat, care a fost obligat sa le lase lor in deplina proprietate si linistita posesie terenul de 250 m.p. identificat de expertiza completata intocmita in cauza de ing.Mihai Florian, prin pct.1-4-8-9-10-5.
Pentru a hotari in acest sens, prima instanta a retinut ca reclamanta B.M. a introdus o actiune in revendicarea terenului de 350 mp din Bucuresti, str.I. nr., sector 4, teren pentru care a solicitat sa se constate caracterul nelegal al preluarii sale de catre stat, insa in cursul judecarii cauzei, numitii R.I. si R.R.au cerut introducerea lor in judecata, in calitate de intervenienti in interes propriu, ca persoane care au dobandit drepturile asupra imobilului in litigiu.
Prima instanta a calificat solicitarea lor deficitara, ca referindu-se la obligarea paratului sa le lase lor in deplina proprietate si linistita posesie terenul in cauza, atasand cererii lor de interventie contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr.1118/2008 incheiat cu reclamanta B.M..
Analizand probele administrate, s-a retinut ca, initial, terenul in litigiu s-a aflat in patrimoniul numitei B.M., care a edificat o constructie pe teren, pe care a vandut-o intervenientilor, terenul a intrat sub regimul juridic al art.30 din Legea nr.58/1974, devenind proprietatea statului.
S-a apreciat ca acest mod de preluare realizat de catre stat a fost unul abuziv, intrucat s-a realizat fara plata niciunei despagubiri, iar separat de aceasta, Legea nr.58/1974 nu respecta dispozitiile art.12 din Constitutia din 1965, republicata.
S-a mai aratat ca dreptul de proprietate asupra terenului nu a trecut in patrimoniul intervenientilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre ei si reclamanta B.M., contract autentificat sub nr.2795/1981 de Notariatul de Stat Sector 1 Bucuresti, avand ca obiect exclusiv constructia de pe teren, in prezent demolata, ci pe baza contractului autentificat sub nr.1118/2008.
In temeiul dispozitiilor art.480 Cod civil, s-a apreciat ca se impune admiterea cererii intervenientilor, referitoare la lasarea in proprietatea lor a terenului litigios, insa numai in masura in care acest teren este disponibil din punct de vedere urbanistic si al afectarii sale de detalii de sistematizare, retinandu-se ca o parte din terenul in cauza este liber si neafectat de detalii de sistematizare, in timp ce o alta parte a sa este afectata de prezenta unei retele de gaze si a unei cai de acces public. Prin urmare, solutia de admitere a cererii de interventie a vizat doar suprafata de 250 m.p. libera .
Apelul declarat de parat impotriva acestei sentinte a fost admis prin decizia civila nr.316/A/27.04.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, care a schimbat in tot hotararea de prima instanta, in sensul respingerii in tot atat a actiunii principale, cat si a celei de interventie .
Pentru a decide astfel, instanta de apel a constatat ca judecatorul fondului s-a pronuntat pe un lucru care nu a fost solicitat de catre reclamanta prin cererea de chemare in judecata atunci cand a constatat ca terenul revendicat a fost preluat in mod nelegal de catre Statul roman, potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005, o astfel de preluare fiind considerata ca abuziva de legiuitor.
De asemenea, tribunalul a redat solutia continuta in Legea nr.10/2001 si Normele metodologice de aplicare a acesteia, pentru ipoteza regasita in cauza, respectiv cand in privinta terenului au fost aplicate dispozitiile art.30 si 31 din Legea nr.58/1974, in timp ce constructia aflata pe acesta a fost legal instrainata catre o terta persoana, iar ulterior demolata, aratandu-se ca indreptatita sa obtina restituirea in natura este fosta proprietara a imobilului teren (reclamanta B.M.), iar pentru cazul imposibilitatii restituirii in natura, tot aceasta persoana este indreptatita sa primeasca celelalte masuri reparatorii prevazute de lege, sub conditia insa ca aceasta sa fi formulat in termenul prevazut de art.21 din Legea nr.10/2001 o notificare adresata unitatii detinatoare, M.B..
S-a observat insa ca, o astfel de dovada nu a fost facuta in cauza, motiv pentru care aceasta persoana nici nu poate beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001.
Cu referire la situatia intervenientilor din proces, s-a aratat ca acestia ar fi avut vocatia dobandirii in proprietate a terenului, fie in situatia in care constructia nu ar fi fost demolata, fie in situatia in care reclamanta ar fi formulat notificare in baza Legii nr.10/2001, in acest caz drepturile lor cuvenindu-li-se in virtutea contractului de vanzare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1118/2008.
Impotriva acestei decizii, in termen legal, au declarat recurs intimatii intervenienti R.I. si R.R..
In motivarea recursului declarat, recurentii au sustinut urmatoarele critici:
- desi nu o spune expres, instanta de apel a respins actiunea ca inadmisibila, afirmand doar ca ea este neintemeiata pentru singurul motiv al prioritatii normei speciale, reprezentata de Legea nr.10/2001, in fata normei generale reprezentata de art.480 - 481 Cod civil, fara a analiza si a se pronunta asupra fondului actiunii in revendicare. Tribunalul, aratand doar ca reclamanta nu mai poate beneficia de masurile reparatorii prevazute de Legea nr.10/2011 intrucat nu a formulat notificare conform Legii nr.10/2001, a respins si a transat exclusiv problema admisibilitatii actiunii, neanalizand si nepronuntandu-se asupra fondului acesteia;
- solutia instantei de apel incalca in mod flagrant mai multe dispozitii legale interne si internationale, cum ar fi art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.481 Cod civil, art.44 si 136 alin.5 din Constitutia Romaniei, art.6 alin.1 din C.E.D.O. (dreptul fiecarei persoane la judecarea in mod echitabil si intr-un termen rezonabil a cauzei salea��), art.21, 20 si 11 din Constitutia Romaniei, art.8 din Declaratia Universala a Dreptului Omului, art.14 din C.E.D.O. si nu in ultimul rand decizia nr.XXXIII/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cu referire la aceasta din urma decizie, s-a aratat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat in continutul sau ca nu se poate aprecia ca existenta Legii nr.10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala la randul sau de un ``bun`` in sensul art.1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
Practica ulterioara deciziei nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a retinut ca a interpreta prevederile art.21 din Legea nr.10/2001 si cele ale art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, in sensul ca partile nu mai pot formula actiunea in revendicare potrivit art.480 Cod civil, daca nu au formulat cerere de restituire a bunului in temeiul Legii nr.10/2001, inseamna sa se aduca atingere principiului constitutional al liberului acces la justitie prevazut de art.21 din Constitutie, cat si dreptului de proprietate prevazut de art.44 din Constitutie, art.6 din C.E.D.O., aspect confirmat si de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin recursul in interesul legii din 9 iunie 2008, care a aratat ca, ``in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului , aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, intr-o astfel de actiune, se impune a fi verificata pe fond existenta unui alt drept de proprietate (ceea ce se poate stabili prin compararea titlurilor invocate de parti) ori daca se incalca principiul securitatii raporturilor juridice.
Imobilul in litigiu nu a fost instrainat de stat altui subdobanditor, ceea ce inseamna ca in cauza de fata nu se impune aprecierea bunei sau relei credinte a vreunui tert, nici daca se incalca sau nu principiul securitatii raporturilor juridice, incident in cazul in care Statul ar fi vandut unui tert, ori daca paratul ar avea si el un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie .
Terenul se afla in prezent in posesia Statului, iar paratul Municipiul Bucuresti (ca reprezentant al statului uzurpator) nu poate invoca faptul ca are ``un bun`` asupra acestuia in sensul art.1, Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In aceasta situatie, admiterea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, formulata impotriva statului/entitatilor publice, nu aduce atingere unui ``un drept de proprietate`` in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la C.E.D.O., aceste subiecte fiind prin definitie excluse din sfera subiectelor protejate de Conventie . Tot astfel, nu s-ar putea invoca respectarea principiului securitatii raporturilor juridice ca motiv pentru nesolutionarea in fond a actiunii in revendicare ori pentru respingerea acesteia.
Recurentii arata ca singurii in drept sa sustina incalcarea art.1 din Protocolul aditional nr.1 la C.E.D.O. si existenta unui ``bun`` in sensul Conventiei sunt doar ei, avand in vedere titlul autentic de dobandire al imobilului de catre autoarea sa si nelegalitatea caracterului abuziv al preluarii.
- decizia instantei de apel este nelegala si sub aspectul motivarii conform careia, constatand nelegala preluare de catre stat a terenului, s-ar fi pronuntat pe un lucru care nu s-a solicitat de catre reclamanta prin cererea sa.
Reclamanta a cerut prin cererea introductiva sa se constate ca paratul nu are un titlu de proprietate asupra imobilului in cauza, fiind preluat abuziv de stat in baza art.30 din Legea nr.58/1974. Chiar daca art.2 cuprinde o lista exemplificativa a imobilelor considerate ca fiind preluate abuziv, nu inseamna ca instantele nu se mai pot pronunta asupra caracterului nelegal al preluarii, practica instantelor fiind constanta in a analiza modalitatea de preluare a imobilelor de catre stat .
- o aplicare corecta a legii si a deciziei nr.33/2008 ar fi presupus judecarea pe fond a actiunii in revendicare pentru a se verifica daca paratul Municipiul Bucuresti nu are, la randul sau, un ``bun`` in sensul Conventiei. Daca ar fi procedat astfel, instanta de apel ar fi constatat ca acesta nu are la randul sau ``un bun`` intrucat nu intra in sfera subiectilor de drept protejati de Conventie, fiind entitate publica, ca nu exista un tert care sa poata pretinde ca are un drept de proprietate asupra imobilului, ca reclamantii detin ``un bun`` si ca dispozitiile legii interne, in masura in care sunt interpretate ca lipsindu-i de ``bunul`` ce le apartine, le incalca dreptul de acces la justitie, intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care are astfel prioritate in aplicare judecand astfel, instanta de apel nu ar fi facut decat sa dea curs dispozitiilor art.20 din Constitutia Romaniei si decizia nr.33/2008 care arata ca aplicarea unor dispozitii ale legii speciale poate fi inlaturata daca acestea contravin Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
- recurentii au mai invocat incalcarea art.6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului de catre instanta de apel care, prin solutia si motivarea data acesteia, a dovedit ca nu si-a respectat obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba invocate de parti, nici pentru a analiza pertinenta acestora si nici pentru a motiva respingerea actiunii in revendicare ca ``neintemeiata``.
De asemenea, s-a invocat incalcarea art.14 din C.E.D.O., recurentii declarandu-se victimele unei discriminari din partea instantei de apel, care le-a solutionat actiunea diferit de solutiile din practica judiciara care este in sensul admiterii actiunilor in revendicare similare celei de fata.
Intimatul nu a formulat intampinare, iar in recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate, Curtea apreciaza ca recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
Doar aparent nemotivata ori contradictorie, decizia instantei de apel retine doua argumente pentru infirmarea solutiei primei instante care conteaza in economia cauzei, dupa cum se va arata.
Astfel, in privinta constatarii caracterului nelegal al preluarii terenului in litigiu, realizata de stat in baza art.30 din Legea nr.58/1974, tribunalul a retinut in mod corect ca judecatorul fondului s-a pronuntat asupra unui lucru cu care nu a fost investit, aceasta solutie a hotararii de prima instanta reflectand un caz de ``plus petita``.
Observatia instantei de apel este pertinenta in conditiile in care unicul petit al cererii principale cu a carei solutionare Judecatoria sectorului 4 Bucuresti a fost investita, a constat in obligarea paratului la a-i lasa reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie terenul de 350 m.p. situat in Bucuresti, str.Ileanda nr.33, sector 4, faptul trecerii lui abuzive in proprietatea statului constituind doar un argument in justificarea pretentiilor reclamantei, iar nu un alt petit al actiunii acesteia.
In aceste circumstante, aprecierile judecatorului fondului asupra titlului de preluare al statului a imobilului litigios nu puteau sa se reflecte in continutul dispozitivului hotararii pronuntate, ci, cel mult, in considerentele acesteia.
Prin urmare, constatarea tribunalului, care a raspuns criticii apelantului parat, in sensul ca instanta de fond s-a pronuntat pe un lucru care nu s-a cerut, este corecta si legitima .
Si celelalte aprecieri facute de instanta de apel in legatura cu caracterul preluarilor realizate de stat sunt pertinente si lipsesc de interes critica sub acest aspect formulata de recurenti intrucat prin cele afirmate, instanta de apel nu a atribuit legitimitate si nu a conferit valoare legala trecerii in proprietatea statului a terenului din str.Ileanda nr.33, sector 4, ci a afirmat ca, potrivit legislatiei actuale, toate preluarile operate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost declarate prin lege ca avand caracter abuziv, aspect confirmat de actualul continut al art.2 din Legea nr.10/2001, republicata, modificata si completata.
Cel de-al doilea argument hotarator retinut de instanta de apel in argumentarea solutiei sale, a fost acela ca reclamanta din prezenta cauza nu a facut nici o dovada ca, in termenul prevazut de art.21 din Legea nr.10/2001, ar fi notificat Municipiul Bucuresti, pentru a solicita masuri reparatorii prevazute de Legea nr.10/2011 pentru terenul ce i-a apartinut. Spunand aceasta, contrar sustinerilor recurentilor, instanta de apel nu le-a respins actiunea (pe care ei au preluat-o si continuat-o ca cedenti ai dreptului litigios ce face obiectul acestei judecati, in virtutea contractului autentificat sub nr.1118/12.06.2008 incheiat cu reclamanta initiala ) ca inadmisibila si nici nu a lasat-o pe aceasta necercetata pe fond, ci a facut aceasta cercetare dand curs indrumarilor obligatorii continute in decizia nr.33/2008 - consistent invocata si de recurenti - si judecand actiunea in revendicare de fata nu dupa regulile compararii titlurilor, ci prin aplicarea si recunoasterea efectelor create de Legea nr.10/2001, ca lege speciala, de al carei continut nu s-ar putea face abstractie.
Aceasta intrucat prezenta actiune in revendicare a fost promovata la 9.05.2008, asadar sub imperiul aplicarii acestei legi care contine norme ce reglementeaza exact situatia juridica in care se regaseste terenul vizat prin actiunea reclamantei.
Astfel, s-a stabilit definitiv si necontestat in cauza ca terenul in litigiu a fost dobandit de reclamanta prin contractul de vanzare-cumparare nr.6393/20.08.1975 autentificat de Notariatul de Stat Sector 5 Bucuresti si ca el a fost preluat de stat in temeiul art.30 alin.2 din Legea nr.58/1972, la momentul instrainarii realizate de reclamanta in favoarea intervenientilor a constructiei situata pe acest teren, prin contractul de vanzare-cumparare nr.2795/15.05.1981. Ulterior, imobilul din str.I. nr., sector 4 a fost expropriat si demolat in baza Decretului nr.148/9.04.1982, anexa 7, poz.87.
Pentru cazul si situatia acestor terenuri, prin Normele de aplicare a Legii nr.10/2001 continute de H.G. nr.250/2007, punctul 1.4 lit.c s-a recunoscut dreptul fostilor proprietari de a obtine restituirea lor in natura sau, atunci cand aceasta nu este posibila, masuri reparatorii prin echivalent .
Or, pentru a obtine beneficiul Legii nr.10/2001 in legatura cu terenul ce i-a fost preluat de stat, reclamanta initiala ar fi trebuit ca, in termenul prevazut de art.22 din Legea nr.10/2001 republicata, sa se adreseze cu o notificare ``unitatii detinatoare`` Municipiul Bucuresti, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Este adevarat, o notificare in acest sens a fost formulata de cei doi recurenti (retinut ca avand calitatea de intervenienti in prezenta procedura) insa pentru situatia juridica in care se regaseste terenul, Legea nr.10/2001 nu a recunoscut nici un fel de drepturi in favoarea acestora intrucat, urmare a conventiei incheiata cu reclamanta initiala si a legilor care au determinat regimul juridic aplicabil terenului pe care s-a aflat constructia cumparata de ei, acestia nu au devenit niciodata proprietari si ai terenului. Se impune aici a se mai face si observatia, fata de consideratiile eronate exprimate de judecatorul fondului, ca recurentii-intervenienti nu au dobandit niciodata dreptul de proprietate in legatura cu acest imobil, nici macar prin contractul de vanzare-cumparare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1118/2008 incheiat cu reclamanta, care nu le-a putut conferi decat legitimitatea procesuala de a continua si sustine in prezenta procedura pretentiile formulate de titularul actiunii introductive.
Or, Legea nr.10/2001 a reglementat posibilitatea acordarii de masuri reparatorii in favoarea fostilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat .
Pe de alta parte, contractul de vanzare-cumparare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1118/12.06.2008, ce a oferit acestora legitimitatea procesuala de a sta ca parti in aceasta judecata, a intervenit in cursul prezentei proceduri, respectiv la 12.06.2008 si ulterior finalizarii de catre acestia a procedurii inceputa sub regimul Legii nr.10/2001.
In cuprinsul deciziei nr.33/2008, cu caracter obligatoriu pentru instante, Inalta Curte de Casatie si Justitie a aratat ca solutionarea actiunilor in revendicarea imobilelor preluate abuziv de stat, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 nu s-ar mai putea face apeland exclusiv la compararea titlurilor si recunoscand preferinta celui mai vechi, facand totodata abstractie de efectele create prin aplicarea legii speciale. Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
Contrar sustinerilor recurentilor, care critica o solutie de respingere a actiunii lor pentru inadmisibilitate ce nu a fost pronuntata totusi de instanta de apel, in decizia sa nr.33/2008 data in solutionarea recursului in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit, in explicarea celei dintai teze a deciziei sale - ``Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala`` - ca nu poate fi primit punctul de vedere potrivit caruia, acele persoane care nu au urmat procedura prevazuta de Legea nr.10/2001 sau care nu au declansat in termen legal o atare procedura ori care, desi au urmat-o, nu au obtinut restituirea in natura a imobilului, au deschisa calea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civil.
Potrivit Inaltei Curti de Casatie si Justitie ``Acest punct de vedere nu poate fi primit, deoarece ignora principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala - specialia generalibus derogant - si care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala.
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1045 - 22.12.1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, nu se poate sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta. [a��] Referitor la imobilele preluate de stat fara titlu valabil, art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 prevede ca ``pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatii``.
Or, Legea nr.10/2001 reglementeaza masuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fara titlu valabil, astfel ca, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, dispozitiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate in aceasta situatie.
Pe de alta parte, Legea nr.10/2001 instituie atat o procedura administrativa prealabila, cat si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat .
De altfel, problema raportului dintre legea speciala si legea generala a fost rezolvata in acelasi mod de Inalta Curte de Casatie si Justitie atunci cand a decis, in interesul legii, ca dispozitiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica nu se aplica actiunilor avand ca obiect imobile expropriate in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
[a��] In consecinta, trebuie retinut ca, de principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art.480 din Codul civil``.
Aceste considerente ale deciziei 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie au fost reamintite in prezenta cauza nu pentru a sustine solutia instantei de apel care nu a respins totusi actiunea de fata ca inadmisibila, dupa cum gresit sustin recurentii, ci pentru a sublinia ca, in aplicarea acestei decizii obligatorii pentru instante, o astfel de solutie data in cauza de fata, in raport de circumstantele acesteia - care a fost promovata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, la 9.05.2008, actiune indreptata impotriva Municipiului Bucuresti, adica a acelei entitati ce constituie unitate detinatoare in sensul acestei legi, in conditiile in care reclamanta B.M. nu a formulat o notificare in temeiul art.22 din acest act normativ - ar fi fost totusi una posibila si stabilita ca legala si conventionala prin aceeasi decizie de indrumare a Inaltei Curti.
Verificand compatibilitatea unei astfel de solutii decurgand din concursul intre legea speciala si cea generala si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care garanteaza dreptul fiecarei persoane ``la un tribunal``, aceeasi Inalta Curte de Casatie si Justitie a concluzionat ca adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art.6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva, ceea ce instanta suprema a apreciat ca se verifica in privinta Legii nr.10/2001.
De asemenea, Curtea subliniaza dintru inceput, fata de continutul criticilor de recurs prin care recurentii invoca o incalcare a deciziei nr.33/2008 prin solutia instantei de apel, care nu a verificat daca legea interna intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si nu a stabilit daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii juridice (putand constata, in opinia acestora, ca statul nu a instrainat terenul care le putea fi lor restituit, neexistand riscul destabilizarii securitatii juridice si nici a invocarii incalcarii lipsirii de ``bun`` de catre un tert dobanditor cu buna-credinta), ca instanta de apel nu era tinuta de realizarea unei astfel de analize - apreciata de recurenti ca fiind cea proprie unei cercetari pe fond a actiunii lor in revendicare - care tine de aplicarea tezei a II-a dispozitivului deciziei nr.33/2008, pentru simplul motiv ca, prin datele cazului, ei nu se situau in aceasta ipoteza.
Explicand teza a II-a a dispozitivului deciziei nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - ``In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001, si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept e proprietate ori securitatii raporturilor juridice`` - se intelege ca instanta suprema s-a referit la acele cazuri in care, in cadrul unei actiuni in revendicare a unui bun preluat abuziv de stat, se afla in concurs fostul proprietar al acestuia si tertul cumparator al bunului, dobandit cu buna credinta . Pentru astfel de ipoteze si pentru a rezolva conflictul intre aceste persoane care apar deopotriva indreptatite sa pastreze bunul si dreptul de proprietate asupra bunului, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca ``este necesar a se analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit ori securitatii raporturilor juridice [a��] trebuie sa se verifice pe fond daca si paratul in actiunea in revendicare nu are, la randul sau, un bun in sensul Conventiei - o hotarare judecatoreasca anterioara prin care i s-a recunoscut dreptul de a pastra imobilul, o speranta legitima in acest sens, dedusa din dispozitiile legii speciale, unita cu o jurisprudenta constanta pe acest aspect - daca actiunea in revendicare impotriva tertului dobanditor de buna-credinta poate fi admisa fara despagubirea tertului la valoarea de circulatie a imobilului, etc``.
Or, actiunea in revendicare de fata nu a fost introdusa impotriva tertului dobanditor de buna-credinta al bunului revendicat, ci chiar impotriva celui ce are rol de ``unitare detinatoare`` in aplicarea Legii nr.10/2001, imobilul in cauza nefiind instrainat unui tert de catre acesta.
Imprejurarea ca terenul revendicat in cauza nu a fost instrainat unui tert de catre M.B. nu deschide reclamantei vocatia redobandirii sale in natura si acest element nu poate singur sa justifice o solutie de admitere a actiunii sale in revendicare de vreme ce, cum pertinent s-a retinut de catre instanta de apel, aceasta nu a formulat o notificare de restituire a imobilului in termenul limitativ prevazut de Legea nr.10/2001, ca act normativ care da in prezent regimul juridic de restituire a unor astfel de bunuri .
Desi se prevaleaza in sustinerile lor de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, Curtea apreciaza ca recurentii nu beneficiaza de protectia acestui text conventional, intrucat ei nu detin un ``bun actual`` in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Stabilind aceasta, se are in vedere ca in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca un reclamant nu poate pretinde o incalcare a art.1 din Protocolul nr.1 decat in masura in care hotararile pe care le critica se refera la ``bunurile`` sale in sensul acestei prevederi. Notiunea ``bunuri`` poate cuprinde atat ``bunuri actuale``, cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora un reclamant poate pretinde ca are cel putin o ``speranta legitima`` de a obtine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (p.134, cauza Atanasiu s.a. c.Romaniei, cauza Gratzinger si Gratzingerova c.Republici Cehe). ``[a��] existenta unui ``bun actual`` in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului. In acest context, refuzul administratiei de a se conforma acestei hotarari constituie o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor, care tine de prima fraza a primului alineat al art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie (p.140 cauza Atanasiu s.a. c.Romaniei)
Raportand aceste observatii si jurisprudenta C.E.D.O. la situatia recurentilor intervenienti/reclamanta initiala, Curtea constata ca acestia/aceasta nu detin nici o hotarare definitiva si executorie anterioara prin care sa li se fi recunoscut cu titlu retroactiv si continuu calitatea de proprietar asupra imobilului in litigiu si al carei dispozitiv sa contina un ordin de restituire expresa a bunului, dupa cum se observa ca nici o instanta sau autoritate administrativa interna nu le-a recunoscut acestora in mod definitiv un drept de a li se restitui terenul in disputa.
Dimpotriva, prezenta procedura este prima si singura initiata pana in prezent de reclamanta pentru redobandirea acestui imobil, pe care a initiat-o fara nici o justificare pertinenta si obiectiva, cu ignorarea Legii nr.10/2001 care ii dadea chiar cadrul legal in care sa actioneze.
De asemenea, nu se poate spune ca reclamanta (sau recurentii) detin un bun sub forma ``sperantei legitime`` in legatura cu acest imobil, chiar luand in considerare caracterul nelegal ori abuziv al preluarii realizata de catre stat, caracter ce nu a fost negat in substanta de catre instanta de apel, ci doar inlaturat din continutul hotararii de prima instanta pentru argumente de ordin procedural.
Aceasta, intrucat, potrivit aceleiasi jurisprudente a C.E.D.O., daca interesul patrimonial in cauza este de ordinul creantei, el nu poate fi considerat o ``valoare patrimoniala`` decat daca are o baza suficienta in dreptul intern si cand este confirmat printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (p.137 c.Atanasiu si Kopecky).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai precizat ca transformarea intr-o ``valoare patrimoniala`` in sensul art.1 din Protocolul nr.1, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi (par.142, c.Atanasiu s.a. c.Romaniei).
Or, potrivit legislatiei interne, cei ale caror bunuri au fost preluate abuziv in una din formele enumerate exhaustiv in continutul art.2 din Legea nr.10/2001 pot obtine recunoasterea dreptului de a primi masuri reparatorii pentru aceste bunuri, cu intaietate in forma restituirii lor in natura, urmand procedura instituita prin art.22 si urm. din lege (forma republicata), care presupune inainte de toate trimiterea unei notificari intr-un anumit termen, conditie stabilita ca neregasita in cauza deoarece reclamanta nu a inteles sa declanseze procedura Legii 10/2001
Pe de alta parte, desi au invocat existenta unei jurisprudente constante, ulterioare deciziei nr.33/2008, concretizate prin admiterea actiunilor in revendicare introduse in circumstante similare celei din prezenta cauza, recurentii nu au si dovedit existenta acesteia.
In realitate, Curtea noteaza inexistenta unei jurisprudente de felul celei invocate de recurenti, finalizata, asadar, prin admiterea actiunilor in revendicare introduse ulterior Legii nr.10/2001 impotriva unitatii detinatoare, pentru bunuri ce intra sub regimul de aplicare al acesteia, nu doar pentru argumentul nedovedirii sale, ci pentru ca este de neacceptat posibilitatea crearii unei jurisprudente in aplicarea deciziei nr.33/2008, dar care sa contravina chiar indrumarilor obligatorii ale acesteia.
Asadar, pana a se ajunge a se verifica cui opun recurentii dreptul lor, ei sunt cei dintai care trebuie sa dovedeasca faptul ca detin acest drept si ca, in virtutea lui, vin in prezenta procedura pentru a-si proteja un ``bun actual``. Or, pentru considerentele aratate, acest lucru nu poate fi retinut ca regasit in prezenta cauza, astfel ca ei nu pot invoca incalcarea in actuala procedura a art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie prin hotararea data de instanta de apel si nici incalcarea normelor de drept intern, ordinare ori constitutionale, care contin reglementari relative la dreptul de proprietate .
In jurisprudenta instantei europene, in cauza Constandache impotriva Romaniei, s-a mai aratat ca un reclamant nu poate pretinde o incalcare a art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie decat in masura in care hotararile contestate de acesta se raportau la ``bunurile sale``, in sensul acestei prevederi , iar potrivit propriei jurisprudente, notiunea de ``bunuri`` poate cuprinde atat ``bunuri actuale``, cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o ``speranta legitima`` de a obtine folosirea efectiva a unui drept de proprietate, in schimb, speranta de a i se recunoaste un vechi drept de proprietate, a carui exercitare efectiva nu a mai fost posibila o perioada indelungata, nu poate fi considerata ca ``bun`` in sensul art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie .
In egala masura, Curtea nu poate retine nici criticile recurentilor privitoare la incalcarea deciziei nr.33/2008 prin solutia adoptata de instanta de apel, teza a II-a a dispozitivului acesteia, pentru aplicarea careia recurentii au pledat in motivarea recursului lor, si analiza pe care aceasta o presupune demonstrand ca in cazul acestei revendicari, reclamantul nu se poate prevala, la randul sau de un bun in sensul jurisprudentei C.E.D.O., dupa cum s-a argumentat in cele de mai sus.
Atat pentru argumentele aratate in motivarea recursului de fata, care completeaza, in parte, motivarea instantei de apel, cat si intrucat, cum s-a aratat, nu se poate considera ca aceasta, retinand ca reclamanta nu a formulat o notificare in conditiile si temeiul art.21 din Legea nr.10/2001, ar fi respins in realitate actiunea ca inadmisibila, lasandu-i necercetat fondul, Curtea nu poate primi sustinerile recursului prin care s-a invocat incalcarea art.6 din C.E.D.O. in cursul prezentei judecati, in care titulara actiunii si continuatorii acesteia au avut posibilitatea deplina a exercitarii dreptului lor la aparare, prin prezentarea tuturor argumentelor, prin propunerea probelor, prin declansarea cailor legale de atac, in fata unor instante independente si impartiale.
Tot astfel, Curtea nu poate retine nici un argument pentru constatarea realizarii vreunei discriminari fata de recurenti prin solutia adoptata in cauza de fata .Ei nu au aratat pe ce criterii s-ar fi produs aceasta discriminare si nici nu au dovedit practica stufoasa care ar exista, contrarie celei a prezentei cauze, si care ar contrazice-o pe cea a instantei de apel.
De asemenea, Curtea reaminteste ca dreptul la nediscriminare, asa cum rezulta el din continutul art.14 din C.E.D.O., nu are o existenta de sine statatoare, independenta, ci trebuie invocata in legatura cu drepturile si libertatile reglementate de Conventie, considerandu-se ca acest text face parte integranta din fiecare dintre articolele Conventiei.
Chiar daca dreptul la nediscriminare poate intra in discutie fara o incalcare a celorlalte drepturi garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prezentand astfel o anumita autonomie, nu s-ar putea sustine ca are a se aplica daca faptele litigiului nu intra sub imperiul macar al uneia dintre clauzele ei normative, adica ale textului care garanteaza celelalte drepturi si libertati fundamentale.
Astfel cum s-a argumentat anterior, nu se poate considera ca prin solutia adoptata de instanta de apel, ce respecta legislatia interna, s-ar fi adus atingere dreptului recurentilor la un proces echitabil ori dreptului la un bun, motiv pentru care Curtea nu poate retine critica sustinuta de acestia in sensul ca solutia adoptata ar fi rezultatul unui act discriminatoriu savarsit de tribunal la adresa lor.
In consecinta si pentru aceste argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.