Contract de reprezentare jucator de fotbal. Nerespectarea obligatiei de exclusivitate acordata agentului. Clauza abuziva

Nu se inscrie in categoria clauzelor abuzive in sensul acestui articol clauza inserata intr-un contract de reprezentare prin care s-a instituit pentru clientul, jucator de fotbal, interdictia de semnare a unui alt contract de reprezentare sau conventie civila de prestari servicii sportive, fara a fi prezent agentul sau fara a avea acordul scris al acestuia, avand in vedere faptul ca jucatorul nu poate fi considerat consumator in sensul art. 2 din Legea nr. 193/2000, deoarece acesta presteaza o activitate liberala, contractul de reprezentare incheiat cu agentul fiind unul negociat.

____________

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, reclamantul M.M. - persoana fizica autorizata - a chemat in judecata paratul B.I.D., solicitand obligarea acestuia din urma la plata sumei de 149.095 lei, reprezentand contravaloarea sumei de 50.000 USD la rata de referinta a BNR din 15 martie 2010 - 2,9819 lei/USD pentru fiecare zi, calculate in baza pct. 5.2.3 din contract, incepand cu 12 martie 2010 (data formularii cererii) si pana la plata integrala a debitului.

Prin sentinta comerciala nr. 10503/2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul M.M. - persoana fizica autorizata, in contradictoriu cu paratul B.I.D., a fost obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 149.095 lei plus penalitati de intarziere de 1 % pe zi, de la 12 martie 2010 si pana la achitarea sumei asupra careia se calculeaza.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca la data de 20 iunie 2005, intre reclamantul M.M. si SC I.C.F. SRL s-a incheiat, potrivit art. 251 - 256 C. com., un contract de asociere in participatiune pentru desfasurarea in comun a urmatoarelor activitati: selectarea si plasarea jucatorilor de fotbal; incheierea de contracte de reprezentare cu jucatorii de fotbal; acordarea de consultanta in activitatea fotbalistica in baza contractelor incheiate cu jucatorii de fotbal.

La data de 22 iunie 2005, intre reclamantul M.M. si SC I.C.F. SRL, pe de o parte, in calitate de agenti de jucatori, si paratul B.I.D., pe de alta parte, in calitate de client/jucator de fotbal, s-a incheiat contractul de reprezentare nr. 9/2005, ce a avut ca obiect drepturile si obligatiile legate de reprezentarea clientului (jucatorul de fotbal B.I.D.) de catre agentul de jucatori, in vederea negocierii clauzelor contractuale, precum si incheierii si semnarii contractului clientului cu un club de fotbal. Valabilitatea contractului a fost stabilita la 24 de luni, cu incepere de la 1 iunie 2007 si pana la 31 mai 2009.

Potrivit art. 3 din contract, drepturile de reprezentare au fost acordate agentului de jucatori in exclusivitate.

La data de 6 august 2007, paratul a incheiat cu SC F.C.2005 SA Arges o conventie civila de prestari servicii sportive, inregistrata la club cu nr. 110/2007 si la F.R.F. cu nr. 3750/2007, fara a avea acordul scris al agentului de jucatori si fara ca acesta sa fie prezent.(..)

In drept, paratul si-a asumat la art. 3 pct. 3.4 o obligatie ``de a nu face``, pe care a incalcat-o prin semnarea conventiei civile de prestari servicii sportive din 6 august 2007. Ca urmare, in temeiul art. 969, art. 1075 si 1078 C. civ., fiind indeplinite conditiile raspunderii civile contractuale, paratul datoreaza despagubiri .

Tribunalul a apreciat ca prejudiciul suferit de creditor prin neexecutarea obligatiei, exista fara niciun dubiu, agentul de jucatori fiind pus in situatia de a nu mai obtine comisionul prevazut la art. 4 din contractul de reprezentare . Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu s-a considerat ca fiind evident, incalcarea obligatiei de exclusivitate ducand la nerealizarea comisionului.

In ceea ce priveste evaluarea prejudiciului suferit de reclamant, partile au convenit anticipat prin clauzele penale de la art. 3 pct. 3.5 si art. 5.2.3, in conformitate cu art. 1066 si urm. C. civ.

Paratul nu a dovedit existenta unei cauze straine si neimputabile, care sa il exonereze de raspundere, in conditiile art. 1082 - 1083 C. civ.

Fata de aceste considerente, actiunea fiind intemeiata, aceasta a fost admisa.(a��)

Impotriva acestei sentinte a declarat apel B.I.D., ce a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a comerciala.

Analizand sentinta apelata, prin prisma criticilor invocate in motivele de apel, a probelor administrate in cauza, a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea de Apel a apreciat ca apelul este nefondat si a fost respins ca atare, pentru urmatoarele considerente: (a��)

In ce priveste sustinerea apelantului referitoare la faptul ca numai atunci cand paratul ar fi incheiat un contract de reprezentare cu un alt agent de jucatori ar fi putut pretinde despagubiri, nu si atunci cand acesta si-a negociat si incheiat contractul in nume propriu, aceasta a fost considerata neintemeiata si contrara dispozitiilor cuprinse in art. 3 pct. 3.4, pct. 3.5 din contractul incheiat intre parti.

Astfel, clauzele evocate (cea cuprinsa in art. 3 pct. 3.4 fiind reprodusa in extenso de catre insusi apelantul in motivele sale de apel) prevad, intre altele, ca reclamantul sa fie beneficiarul exclusiv al serviciilor de joc ale paratului, interdictia aplicandu-se si atunci cand jucatorul incheie personal un contract de munca sau de transfer, fara acordul agentului, iar nu doar atunci cand un atare contract se incheie prin intermediul impresarului (agentului de joc).

In acest sens, s-a retinut ca partile au convenit expres: ``Pe perioada prezentului contract, clientului ii este interzis sa semneze un alt contract de reprezentare, sa sustina probe de joc, sa efectueze negocieri sau sa semneze un contract de munca sau de transfer cu un club de fotbal fara a fi prezent agentul sau fara a avea acordul scris al agentului de jucatori`` [...] - s.n.

In fine, sustinerea apelantului referitoare la nulitatea clauzei penale cuprinse in art. 3 din contract, pe motiv ca aceasta este abuziva, creand un dezechilibru vadit intre obligatiile partilor in defavoarea apelantului - parat, care potrivit art. 1, art. 4 din Legea nr. 193/2000, care pretinde ca este consumator si beneficiaza de dispozitiile acestei legi, a fost privita ca nefondata.

S-a retinut ca potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000 republicata: ``Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale``.

Activitatea de fotbal poate fi considerata fie activitate comerciala, fie activitate liberala, deoarece aceasta are natura unui serviciu care poate produce profit atat din perspectiva cluburilor de fotbal, care pot fi constituie in societati comerciale, dar si a jucatorului.

In speta, apelantul - parat nu poate fi considerat consumator din perspectiva unor servicii asigurate de agentul de fotbal, fiind el insusi prestatorul serviciului de ``joc`` ( fotbal) astfel ca in nici un caz activitatea sa nu poate fi considerata ``in afara activitatii comerciale (...) sau liberale`` (in sensul art. 2 din Legea nr. 193/2000), ci dimpotriva, consideram ca este inclusa in atare categorii de activitati .

De aceea, nefiind consumator, apelantul nu se poate prevala de dispozitiile de protectie instituite de Legea nr. 193/2000.

Presupunand insa, prin absurd, ca apelantul - parat ar putea fi considerat consumator, din punctul de vedere al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in niciun caz clauza de exclusivitate nu poate fi considerata abuziva din cel putin doua considerente retinute de Curtea de Apel Bucuresti:

a) In primul rand, apelantul - parat este un profesionist in ce priveste activitatea de fotbal, astfel ca acesta nu poate invoca necunoasterea modalitatilor concrete de impresariat practicate de agentii de jucatori, pe de o parte si, de fotbalisti, pe de alta parte, imprejurare care exclude ideea de ``clauza abuziva``, cu atat mai mult cu cat clauzele de exclusivitate sunt practicate pe scara larga in raporturile dintre fotbalisti si agentii de jucatori;

b) In al doilea rand, contractul de reprezentare a fost negociat de partile contractante, nefiind in niciun caz un contract ``standard`` sau ``de adeziune``, asupra caruia paratul sa nu fi putut interveni. De altfel, imprejurarea ca intre parti, inaintea contractului dedus judecatii (nr. 9) a mai fost incheiat si un alt contract cu clauze asemanatoare, ce s-a derulat intre parti (nr. 8) conduce o data in plus la concluzia ca apelantul - parat a negociat si incheiat contractul asumandu-si pe deplin toate clauzele inserate in acesta, fara a putea pretinde acum ca reclamantul nu a dat posibilitatea jucatorului de fotbal sa influenteze natura si continutul contractului.

Avand in vedere toate aceste considerente si dispozitiile legale aplicabile in cauza evocate mai sus, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a comerciala, in temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat prin decizia comerciala nr. 160 din 11 aprilie 2011.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul care a apreciat ca decizia pronuntata de instanta de apel este netemeinica si nelegala.

S-a invederat, in esenta, ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra unui motiv de apel, respectiv asupra nulitatii art. 3 pct. 3.4 din contractul partilor, invocata pe cale de exceptie, pe motiv de abuz de drept si datorita obiectului imoral al clauzei. S-a aratat ca dispozitia contractuala evocata contravine art. 41 din Constitutie care prevede ca dreptul la munca nu poate fi ingradit.

S-a apreciat ca incalcarea principiului contradictorialitatii atrage nulitatea hotararii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. si determina casarea acesteia conform art. 304 pct. 5 din acelasi act normativ, intrucat instanta de recurs nu se poate pronunta in prima si ultima instanta asupra unei nulitati care nu a fost analizata deloc de catre instantele de fond si apel.

Recurentul a invocat si gresita aplicare ori interpretare a legii, aratand ca intregul contract incheiat de parti contine clauze abuzive, iar art. 3 din contract incalca dispozitiile art. 1 lit. c), lit. i) si r), precum si art. 4 din Legea nr. 193/2000.

S-a mai aratat ca, in mod gresit, instanta de apel a apreciat ca Legea nr. 193/2000 nu se aplica in cauza si, chiar intr-o atare situatie, instanta trebuia sa sanctioneze abuzul de drept .

Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand decizia recurata sub aspectul motivelor de recurs invocate, Inalta Curte a constatat ca niciuna dintre criticile formulate in recurs nu poate fi apreciata ca fondata.

Astfel, se invoca de catre recurent nepronuntarea instantei de apel asupra nulitatii clauzei prevazute de art. 3 pct. 3.4 din contractul incheiat de parti, imprejurare care, in opinia sa, ar atrage casarea hotararii in conditiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Inalta Curte, examinand motivele de apel, a constatat ca apelantul parat a invocat, in cuprinsul acestora, nulitatea clauzei cuprinsa in art. 3 pct. 3.4 din contract pe care o considera ``un abuz de drept``.

Analizand clauza evocata, Curtea de Apel Bucuresti a raspuns punctual criticilor aduse de apelant, precizand in considerentele deciziei pronuntate ca paratul nu poate fi asimilat consumatorului la care se refera Legea nr. 193/2000 intrucat activitatea prestata de acesta este inclusa in categoria de activitati comerciale sau liberale.

De asemenea, a apreciat, motivat, ca nu poate fi considerata abuziva clauza chiar daca, prin absurd, apelantul parat ar putea fi considerat consumator, intrucat acesta este un profesionist in ceea ce priveste activitatea de fotbal, iar contractul de reprezentare a fost negociat de partile litigante.

Deoarece din considerentele deciziei recurate rezulta ca instanta de apel s-a pronuntat cu privire la motivele de apel formulate de apelant, prima critica de nelegalitate a deciziei atacate va fi inlaturata.

Cea de-a doua critica se subsumeaza tot ideii ca paratul beneficiaza de protectia Legii nr. 193/2000.

Fata de considerentele expuse mai sus si de constatarile Inaltei Curti in sensul ca recurentul nu poate fi considerat consumator, prestand o activitate liberala, rezulta ca decizia pronuntata de instanta de apel a fost data in urma unei corecte aplicari si interpretari a dispozitiilor legale incidente.(a��)

Fata de considerentele expuse pe larg mai sus, in baza art. 312 C.proc. civ., Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.