Constatarea nulitatii absolute a unui act juridic in situatia in care este invocata o cauza ilicita

Indeplinirea unei obligatii legale, a unei conduite impuse subiectelor de drept care intra sub incidenta celor stabilite printr-o Hotarare de Guvern, ca act care concretizeaza vointa autoritatii publice, subiect de drept special, investit cu putere publica, nu poate constitui motiv de anulare pentru cauza ilicita a unui act incheiat in executarea respectivei obligatii, astfel incat este corecta solutia instantei de respingere a actiunii in constatarea nulitatii absolute a respectivului act pentru acest motiv.

1.1. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila, la data de 02.05.2012, sub nr. xx456/3/2012, reclamanta SC W.T. SRL a chemat in judecata pe paratele SC A.I. Bacau SA si SC P. SA, solicitand instantei: sa constate nulitatea absoluta a Protocolului de predare-primire nr. 1956/01.04.1996, a Anexei nr. 1 (procesul-verbal de predare-primire din aceeasi data) si a Anexei 2 ale aceluiasi protocol, incheiate intre SC D. SA si SC A. SA Bacau, ale caror succesoare in drepturi sunt paratele SC P. SA si SC A.I. Bacau SA, cu privire la spatiul comercial situat in C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2, Bucuresti; - sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actelor mai-sus mentionate, cu cheltuieli de judecata .

In motivarea cererii,reclamanta a aratat ca a devenit proprietar al imobilului-spatiu comercial situat in C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2, Bucuresti, in urma divizarii societatii comerciale SC H.T. SRL, astfel cum rezulta din Protocolul nr. 2 autentificat sub nr. 1730/29.11.2007 de BNP I.M. si D.A.M. La randul sau, SC H.T. SRL a dobandit proprietatea imobilului in baza contractului de vanzare-cumparare incheiat cu SC G. SA si autentificat sub nr. 1037/08.04.2002 de catre BNP M.M.

A aratat reclamanta ca in anul 1990 imobilul s-a aflat in patrimoniul fostei intreprinderi de stat ICL A. 2, devenita ulterior SC D. SA (actualmente SC P. SA), fiind transmis in urma adoptarii H.G. nr. 765/1990 catre M. - IPCC Bucuresti - Popesti Leordeni, transformata ulterior in societate comerciala, in baza Legii nr. 15/1990 si devenita SC G. SA. Fosta IPCC Bucuresti, devenita ulterior SC G. SA a dobandit proprietatea imobilului in cauza prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale.

In baza actelor normative mai-sus mentionate, spatiul comercial in litigiu a fost predat catre IPCC Bucuresti prin Protocolul de predare - primire nr. 15317/12.11.1990, iar dreptul de proprietate asupra spatiului a fost recunoscut in mod expres si pe cale judiciara, respectiv, prin sentinta civila nr. 8990/14.11.1995 pronuntata de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti in contradictoriu cu SC D. SA in dosarul nr. xx31/1995. Prin aceasta hotarare, ramasa definitiva si irevocabila, s-a constatat ca SC G. SA este proprietara spatiului comercial aflat in litigiu. Cu toate acestea, ignorand efectele unei hotarari judecatoresti ce ii era pe deplin opozabila, fosta SC D. SA (actualmente parata SC P. SA) a predat fictiv acelasi spatiu catre fosta SC A. SA Bacau (actuala SC A.I. Bacau SA).

In acest sens, a sustinut reclamanta ca au fost incheiate in mod fraudulos Protocolul de predare-primire nr. 1956/01.04.1996 cu Anexele nr. 1 si 2, prin care s-a consemnat, contrar realitatii faptice si juridice, ca ``s-a predat de catre SC D. SA catre SC A. SA Bacau spatiul comercial cu profil de comercializare produse carne situate in C.M. nr. 294, bl. 42". In cuprinsul protocolului si anexelor aferente s-a mentionat ca temei juridic art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 391/1995, desi actul normativ mentionat nu a produs prin simpla lui adoptare efecte translative de proprietate, aspect ce rezulta in mod expres din art. 4 alin. (2) din acelasi act. In conformitate cu aceasta dispozitie, ``transferul proprietatii se va face in conditiile legii", ceea ce insemna ca transmiterea proprietatii unitatilor ce intrau sub incidenta H.G. nr. 391/1995, inclusiv spatiul din C.M. specializat in comercializarea de produse din carne, putea opera doar daca era conforma legii.

In speta, o noua transmitere a dreptului de proprietate de la SC D. SA catre alti subdobanditori nu se putea efectua. Niciuna din instantele sesizate cu actiunea in revendicare nu a putut cerceta, insa, validitatea titlului exhibat de revendicatoarea SC A.I. Bacau SA, pentru ca, in caz contrar, ar fi insemnat sa solutioneze cauza extra petita, cu depasirea limitelor in care au fost investite. Instantele care au solutionat cererea de revendicare au procedat doar la compararea celor doua titluri opuse reciproc de ambele parti litigante, pornind de la premisa aparentei lor validitati.

In urma compararii, instantele sesizate au dat eficienta titlului invocat de SC A. SA Bacau, pentru simplul considerent ca acesta ar fi fost transcris la data 11.07.1996, anterior transcrierii titlului autorului subscrisei efectuata la data de 30.06.1998. Pe aceeasi linie de gandire, s-a conchis ca titlul revendicatoarei SC A.I. Bacau SA este preferabil, intrucat a fost intabulat la data de 13.12.2000, prin comparatie cu titlul reclamantei, care s-a intabulat la data de 24.04.2002.

Asadar, unicul criteriu de preferabilitate avut in vedere de instantele sesizate cu actiunea in revendicare a fost acela al anterioritatii transcrierii si intabularii, fara ca acestea sa fi analizat validitatea sau nevaliditatea titlului de care s-a prevalat SC A.I. Bacau SA, respectiv Protocolul de predare-primire nr. 1956/01.04.1996, cu anexele aferente.

S-a invocat de catre reclamanta faptul ca actele in cauza au fost emise prin fraudarea legii, respectiv cu incalcarea art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din Constitutia Romaniei din 1991 si art. 481 C. civ. in vigoare la acea data . Potrivit art. 11 alin. (2) din Constitutia Romaniei din 1991, reluat si in forma Constitutiei din 2003, tratatele internationale ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. La data de 01.04.1996, Conventia Europeana a Drepturilor Omului beneficia de aplicare prioritara, directa si imediata in dreptul intern, consfintind alaturi de Constitutie, drepturi fundamentale, cum este si dreptul de proprietate, de care se bucura atat persoanele fizice, cat si cele juridice.

SC G. SA dispunea de un bun actual, in sensul art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, astfel cum aceasta notiune a fost explicitata in jurisprudenta CEDO.

Actele contestate sunt contrare ordinii de drept, fiind emise cu incalcarea art. 20 din Legea nr. 15/1990, a principiului securitatii raporturilor juridice si a puterii lucrului judecat, decurgand din sentinta civila nr. 8990/14.11.1995 a Judecatoriei sect. 2 Bucuresti.

Sentinta civila nr. 8990/14.11.1995 a Judecatoriei sect. 2 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, a stabilit cu putere de lege, confirmand, de altfel, situatia faptica si juridica preexistenta, ca dreptul de proprietate al SC G. SA s-a nascut inca din anul 1990.

In considerentele aceleiasi hotarari, pronuntate in contradictoriu cu SC D. SA - considerente care nu mai pot fi rediscutate - s-a retinut ca reclamanta SC G. SA a devenit proprietara spatiului comercial in litigiu, ``prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990, deoarece la data promulgarii legii acestea se aflau in patrimoniul reclamantei".

Actele contestate au fost emise cu incalcarea principiilor ``nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi" si ``nimeni nu poate da ceea ce nu are".

Reclamanta a aratat, totodata, ca actele contestate s-au fondat pe o cauza ilicita. In speta, aceasta exigenta a legalitatii cauzei nu a fost satisfacuta, in contextul in care semnatarii Protocolului de predare-primire nr. 1956/01.04.1996 si anexelor din aceeasi data au ignorat efectele H.G. nr. 765/1990, ale Legii nr. 15/1990 si ale unei hotarari judecatoresti prin care cel care pretindea transmiterea spatiului - fostul SC D. SA - fusese declarat in mod expresnon-dominus.

In drept,cererea a fost intemeiata pe prevederile art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din Constitutia Romaniei din 1991 cu raportare la art. 44 din actuala Constitutie, art. 481 din vechiul Cod civil cu raportare la art. 555 NCC, art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 966-968 din vechiul Cod civil cu raportare la art. 1235-1238 NCC, H.G. nr. 765/1990, precum si toate celelalte norme juridice si principii mai-sus invocate.

1.2. Prin sentinta civila nr. 4778 din 11.06.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, instanta a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulata si precizata de reclamanta SC W.T. SRL, in contradictoriu cu paratii SC A.I. Bacau SA SA si SC P. SA, avand drept obiect constatarea nulitatii absolute a Protocolului de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 si a Anexelor nr. 1 si nr. 2, incheiate intre SC D. SA si SC A. SA Bacau, ale caror succesoare in drepturi sunt paratele SC P. SA si SC A.I. Bacau SA, cu privire la spatiul comercial situat in C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2 Bucuresti si repunerea partilor in situatia anterioara.

Instanta de fond a retinut ca prin art. 1 din H.G. nr. 391/1995 s-a prevazut transmiterea, faraplata, din patrimoniul unor societati comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comerciala, in patrimoniul societatilor comerciale cu capital majoritar de stat cu activitate de productie din domeniile morarit si panificatie, carne si produse din carne, a spatiilor comerciale, precum si a terenurilor, dotarilor, utilajelor si a altor bunuri aferente acestora, prevazute in anexele 1-4 la acest act normativ. In anexa nr. 3 la pct. 57 se mentioneaza trecerea spatiului comercial din Bucuresti, C.M. nr. 42, sector 2 de la SC D. SA la SC A. SA Bacau.

Societatile nominalizate au incheiat la 1.04.1996 protocolul de predare-primire nr. 1956 cu anexele acestuia, act trecut in registrul de transcriptiuni sub. nr. 8828/11.07.1996 si intabulat in cartea funciara nr. 15303/15.11.2000, astfel cum a retinut si Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. xx828/2/2010 prin decizia civila nr. 259/08.06.2011.

Din punctul de vedere al identitatii imobilului, tribunalul a retinut ca si acest aspect a fost considerat ca fiind transat prin decizia mentionata anterior, in sensul ca, desi se contestase initial, sustinerea nu a fost considerata intemeiata fata de concluziile raportului de expertiza intocmit in acea cauza.

De asemenea, prin protocolul de predare-primire nr. 1956/01.04.1996, SC D. SA, in calitate de predator, si SC A. SA Bacau, in calitate de primitor, in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 391/1995 privind transmiterea unor spatii comerciale in patrimoniul societatilor comerciale cu activitati de productie, s-a transmis fara plata din patrimoniul primei societati in patrimoniul celei de-a doua spatiul comercial cu profil de comercializare preparate din carne situat in Bucuresti, C.M. nr. 294, bl.42, sector 2. La acest proces-verbal a fost intocmita si Anexa 1 si Anexa 2 ce confirma predarea efectiva a spatiului cu intregul inventar.

Potrivit sustinerilor partilor, actelor de la dosar, dar si a considerentelor hotararilor pronuntate anterior intre parti, s-a retinut ca, in ceea ce priveste succesiunea societatilor implicate, SC A. SA Bacau a fost supusa unei fuziuni prin absorbtie, fiind absorbita de SC A.I. SA, asa cum rezulta din hotararea A.G.A. SC A. SA din 24.11.2005 si din actul aditional la contractul de societate si statutul SC A.I. SA autentificat sub nr. 2922/5.12.2005 de BNP I.S.

Pe de alta parte, s-a mai retinut si ca IPCC Bucuresti, Popesti-Leordeni, a devenit SC G. SA care, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1037/8.04.2002 de BNP M.M. si inscris in cartea funciara la 08.05.2002, a instrainat imobilul revendicat paratei SC H.T. SRL. Ulterior, SC H.T. SRL s-a divizat, imobilul revenind SC W.T. SRL conform proiectului de divizare din 13.08.2007 si protocolului de predare-primire subsecvent, precum si protocolului nr. 2 autentificat sub nr. 1730/29.11.2007 de BNP I.M. si D.A.M.

Referitor la spatiul comercial in litigiu, prin H.G. nr. 765/09.07.1990 - act normativ ce a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 280 la data de 9.11.1992 - s-a prevazut la art. 1 ca "pe data prezentei hotarari unitatile comerciale specializate de lapte, paine, peste, carne si preparate din carne trec din subordinea comertului in subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei" iar conform art. 2 alin. (1) : "Unitatile specializate de lapte, paine, peste, carne si preparate din carne se predau-preiau pe baza de protocol incheiat intre parti". Potrivit art. 7, predarea si preluarea magazinelor specializate se va face prin transfer cu derogare de la art. 14 din H.G. nr. 740/3.07.1990.

In considerentele sentintei civile nr. 13002/27.09.2007 pronuntate de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala in dosarul nr. xx18/3/2007 in litigiul dintre reclamanta SC A.I. Bacau SA si parata SC H.T. SRL, avand ca obiect ``revendicare", instanta a retinut si ca o alta dovada care atesta faptul ca prin H.G. nr. 765/1990 nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra spatiului de la SC D. SA catre SC G. SA o reprezinta si imprejurarea ca ulterior, prin H.G. nr. 391/1995, in mod expres se transfera dreptul de proprietate de la D. SA catre SC A. SA Bacau.

Apararea paratei sub aspectul efectului pozitiv al lucrului judecat a fost considerata intemeiata, cu atat mai mult cu cat s-a statuat ca in ceea ce priveste sentinta civila nr. 8990/14.11.1995, prin care s-a admis cererea formulata de SC G. SA si s-a constatat ca aceasta este proprietara spatiului comercial situat in C.M. nr. 42, sector 2, aceasta a fost obtinuta in contradictoriu cu SC D. SA care la acel moment nu mai avea proprietate asupra spatiului, dreptul de proprietate fiind transferat prin H.G. nr. 391/06.06.1995, anterior protocolului propriu-zis.

S-a mai retinut si ca titlul autorului reclamantei - SC A. SA Bacau este anterior titlului autorului paratei - SC G. SA, este mai bine caracterizat si a fost inscris in cartea funciara si facut opozabil tertilor anterior efectuarii publicitatii titlului autorului paratei. De asemenea, s-a constatat ca pentru imobilul din C.M. nr. 294, bl. 42 cu destinatie de spatiu comercial figureaza inregistrat la Directia Venituri Buget Local Sector 2 reclamanta SC A.I. Bacau SA.

Astfel, instanta de fond a obligat parata sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantei imobilul in litigiu. Apelul declarat impotriva sentintei nr. 13002/27.09.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, a fost respins ca neintemeiat. In considerentele deciziei nr. 4210/16.12.2011 pronuntata de ICCJ, Sectia a II-a civila, data in solutionarea recursului declarat impotriva acestei decizii, s-a retinut ca hotararea judecatoreasca prin care autoarea paratei si-a constituit dreptul nu poate avea opozabilitateerga omnessi ca numai transcrierea in registrul de transcriptiuni confera opozabilitatea fata de terti a dreptului, iar reclamanta si-a inscris dreptul sau la data de 11.07.1996, in timp ce parata din acea cauza, autoarea paratei din cauza de fata, la 30.06.1998. Totodata, intabularea titlului reclamantei s-a realizat in 13.12.2000, iar cea a paratei la data 24.04.2002.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a concluzionat ca H.G. nr. 765/1990 a realizat un transfer administrativ al unor unitati specializate din subordinea Ministerului Comertului in subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, insa H.G. nr. 391/1995 a transferat active din patrimoniul societatilor comerciale cu capital majoritar de stat si, pe cale de consecinta, instanta de apel a interpretat si aplicat judicios actele normative mentionate, momentul transferului dreptului de proprietate si acela al opozabilitatii fata de terti, concluzionand asupra titlului mai bine caracterizat al reclamantei.

Prin urmare, data fiind analiza titlurilor partilor prin hotararile pronuntate in litigiile anterioare dintre parti, nu se poate spune ca actele in cauza au fost emise prin fraudarea legii, respectiv cu incalcarea art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din Constitutia Romaniei din 1991 si art. 481 C. civ. in vigoare la acea data, in solutionarea actiunii in revendicare dandu-se eficienta criteriilor de comparatie a titlurilor.

In plus, desi reclamanta a inteles sa invoce nulitatea protocolului de predare-primire nr. 1956/01.04.1996 si a anexelor acestuia, s-a retinut ca prin hotararile mentionate s-a oferit raspuns si cu privire la sustinerile reclamantei conform carora nu ar fi fost posibila predarea spatiului catre fosta SC A. SA Bacau, intrucat la data perfectarii documentelor contestate - 01.04.1996, SC D. SA nu mai avea calitatea de proprietar. Nu s-a putut, astfel, sustine ca anterior nu s-a dat relevanta juridica titlului invocat de reclamanta, sentinta nr. 8990/14.11.1995, in conditiile in care in analiza lor instantele s-au aplecat asupra efectelor juridice ale acestei sentinte.

Este de principiu, potrivit doctrinei si practicii constante, ca actul savarsit in vederea unei fraude nu poate produce efectul urmarit, fiind sanctionat cu nulitatea absoluta. Insa, asa cum s-a aratat si in jurisprudenta instantei supreme, se socoteste ``frauda la lege", atunci cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte aceasta reprezinta o nesocotire oculta a legii, prin abaterea unor dispozitii legale de la sensul si spiritul lor (Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia comerciala, decizia nr. 3577 din 28 noiembrie 2008).

Or, cele aratate mai sus, inclusiv in hotararile judecatoresti anterioare, descriu situatia juridica a imobilului in litigiu, dar statueaza si din punct de vedere al titlurilor partilor, si, retinand ca nu s-au probat alte imprejurari de fapt, tribunalul a apreciat ca toate aceste elemente nu sunt de natura a concluziona asupra incidentei ``fraudei la lege", astfel cum sustine reclamanta.

In plus, a mai retinut tribunalul ca nu s-a facut dovada nici a intentarii vreunei actiuni in conditiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care reglementeaza o tehnica juridica prin care o parte intr-un proces, careia i se opune un act administrativ pe care il considera nelegal, poate cere ca instanta de contencios sa verifice legalitatea actului, in situatia in care actul este declarat nelegal, acesta devenind inopozabil partii impotriva careia a fost invocat. Admiterea exceptiei de nelegalitate are drept consecinta blocarea efectelor actului administrativ contestat, fara insa a-i afecta validitatea, astfel incat actul in discutie, desi valid, odata ce a fost declarat nelegal ramane inoperant in cadrul litigiului respectiv. Nu s-a probat nici dovada intentarii vreunei actiuni in conditiile art. 8 din aceeasi lege.

Mai mult decat atat, fata de celelalte argumente invocate de reclamanta in cauza de fata, tribunalul a retinut ca in ceea ce priveste cauza reprezinta obiectivul urmarit la incheierea unui astfel de act, in structura acesteia intervenind doua elemente:causa proximasau scopul imediat - scopul obligatiei - sicausa remota, adica scopul actului juridic, motivul determinant pentru care acesta a fost incheiat. Art. 966 C. civ. stabileste ca "obligarea fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect". Asadar, pentru a fi valabila cauza unui act juridic civil, deci si a unei conventii trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ, urmatoarele conditii: sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala.

Referitor la conditia cauzei de a fi licita, cerinta cu privire la care reclamanta a aratat ca nu este indeplinita in privinta protocolului si a anexelor contestate in cauza de fata, aceasta este consacrata de dispozitiile art. 968 C. civ., potrivit cu care "cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".

In acelasi sens, fraudarea intereselor reclamantei presupune existenta unei intelegeri in acest scop intre semnatarii protocolului, or acest lucru nu poate fi constatat in cauza de fata, in contextul existentei H.G. nr. 391/1995, necontestata de altfel de catre reclamanta.

2.1. Impotriva acestei sentinte civile, reclamanta, in termenul legal prevazut de dispozitiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel, pentru solutionarea caruia la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, la data de 23.09.2013 a fost inregistrat dosarul nr. xx23/2013 (nr. unic xx456/3/2012).

2.2. Apelanta-reclamanta a considerat ca sentinta atacata este nelegala si netemeinica deoarece prima instanta de fond a aplicat in mod gresit efectul pozitiv al lucrului judecat. S-a retinut, astfel, ca aspectul validitatii Protocolului nr. 1956/1996 ar fi fost transat prin hotararile judecatoresti pronuntate in litigiul de revendicare (dosar nr. xx18/3/2007), ignorandu-se cu desavarsire efectele sentintei civile nr. 8990 din 14.11.1995 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti prin care s-a constatat ca SC G. SA, autoarea reclamantei, dobandise dreptul de proprietate asupra spatiului in litigiu, in temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990. Prin urmare, dreptul de proprietate asupra spatiului comercial din C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2, nu mai putea fi transmis de autoarea intimatei SC P. SA prin Protocolul nr. 1956 din 1.04.1996 a carui nulitate absoluta a fost invocata in prezenta cauza. Puterea lucrului judecat a sentintei civile nr. 8990 din 14.11.1995 era, deci, anterioara hotararilor judecatoresti pronuntate in litigiul de revendicare si nicio alta instanta nu s-a pronuntat cu privire la valabilitatea Protocolului de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 si nici nu a analizat cauzele de nulitate absoluta invocate in prezentul litigiu. Astfel, instantele investite cu revendicarea au procedat doar la compararea titlurilor partilor.

Protocolul nr. 1956 din 1.04.1996 trebuia considerat nul absolut deoarece au fost incalcate urmatoarele norme imperative: a) art. 1 Protocolul nr. 1 al CEDO, art. 41 Constitutia Romaniei din 1991 si art. 481 C. civ.; b) art. 20 din Legea nr. 15/1990, principiul securitatii raporturilor juridice si principiul puterii lucrului judecat in raport de sentinta civila nr. 8990 din 14.11.1995 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti; c) principiul potrivit caruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are; d) art. 966 si art. 968 C. civ.; e) art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 391/1995.

Anterioritatea datei inscrierii Protocolului nr. 1956 din 1.04.1996 in cartea funciara nu inlatura si nu produce niciun efect asupra cauzelor de nulitate absoluta.

Apelanta a sustinut ca sentinta atacata este data cu aplicarea gresita a art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO. SC G. SA era proprietara spatiului din C.M. la data la care autoarele intimatelor au incheiat Protocolul de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 cu anexele aferente. De vreme ce SC G. SA era proprietarul spatiului comercial transmis de SC D. SA inca din anul 1990, conform sentintei civile nr. 8990/1995, este evident ca SC D. SA, autoarea intimatei SC P. SA nu mai putea transmite acelasi imobil in anul 1996 catre SC A. SA Bacau prin Protocolul de predare-primire nr. 1956 si anexele aferente.

Sentinta atacata a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 si a principiilor securitatii raporturilor juridice si a autoritatii de lucru judecat in raport de sentinta civila nr. 8990 din 14.11.1995.

Astfel, instanta de fond nu a examinat efectele sentintei civile nr. 8990 din 14.11.1995 asupra valabilitatii actului contestat desi a fost sesizata in acest sens, limitandu-se in a retine ca ``relevanta juridica a acestui titlu ar fi fost analizata de instantele sesizate anterior cu litigiul in revendicare". Instanta de fond nu a analizat cauzele de nulitate absoluta invocate. Instantele sesizate cu solutionarea litigiului in revendicare s-au raportat doar la dispozitiile H.G. nr. 765/1990, nu si cu privire la efectele art. 20 din Legea nr. 15/1990 in temeiul carora spatiul comercial din C.M. a intrat in proprietatea autoarei apelantei.

Sentinta a mai fost criticata si, sustinandu-se ca s-a incalcat dreptul reclamantei la examinarea cauzei si la motivarea hotararii judecatoresti garantat de art. 6 din CEDO si art. 261 C. proc. civ., intrucat tribunalul nu a analizat si nu s-a pronuntat asupra unor cauze de nulitate absoluta, invocate prin cererea de chemare in judecata, respectiv cu privire la incalcarea principiilor ``nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi" si ``nimeni nu poate da ceea ce nu are" si a dispozitiilor art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 391/1995 care prevedeau in mod expres incheierea protocolului si a anexelor la peste 7 luni de la data intrarii in vigoare a actului normativ, si nu in termen de 30 de zile, astfel cum era stipulat.

Instanta de fond nu a motivat respingerea actiunii in raport de cele doua motive de nulitate mentionate cu privire la acest motiv de apel, apelanta-reclamanta solicitand admiterea apelului si desfiintarea sentintei civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiasi instante.

Din punctul de vedere al apelantei, sentinta apelata a fost data cu aplicarea gresita a art. 966 si art. 968 C. civ. si incalcarea deciziei nr. XV/2005 a I.C.C.J. Protocolul de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1994 s-a incheiat prin fraudarea dreptului de proprietate al SC G. SA, autoarea apelantei, iar situatia juridica a fost cunoscuta de SC D. SA care a fost parte in dosarul nr. xx31/1995 in care s-a pronuntat sentinta civila nr. 8990/14.11.1995.

Desi autoarele intimatelor cunosteau la data de 1.04.1996 ca dreptul de proprietate asupra spatiului comercial din C.M. nu putea fi transmis de SC D. SA catre SC A. SA Bacau, acestea au incheiat totusi protocolul nr. 1956 cu anexele aferente, prin fraudarea dreptului de proprietate al autoarei apelantei.

Aspectul predarii fictive a imobilului nu a fost analizat de prima instanta, care a ignorat faptul ca Protocolul nr. 1956 din 1.04.1996 s-a fondat pe atestarea unei imprejurari necorespunzatoare, avand la baza o cauza falsa si ilicita.

S-a mai referit apelanta la imprejurarea ca instanta de fond nu a acordat relevanta probatorie interogatoriilor administrate in cauza, in sensul ca nu s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 225 C. proc. civ., cu privire la refuzul SC P. SA de a raspunde la intrebarile nr. 1, 6, 7 si 8, ca s-a respins in mod gresit cererea reclamantei de administrare a probei testimoniale pentru dovedirea fictivitatii predarii-primirii si ca tribunalul nu s-a pronuntat asupra unor inscrisuri depuse de reclamanta, respectiv, decizia civila nr. 414 din 26.02.1999 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia civila, in dosarul nr. xx11/1998; sentinta comerciala nr. 1073 din 7.03.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. xx33/2004, certificat fiscal, procesul-verbal de predare-primire a imobilului din 16.01.2010 incheiat intre SC W.T. SRL si SC A. SA Bacau.

In fine, s-a mai aratat ca instanta de fond a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii in sensul ca din considerentele sentintei apelate rezulta ca instanta a pornit de la premisa eronata ca apelanta ar fi contestat valabilitatea H.G. nr. 391/1995, iar nu a protocolului nr. 1956 din 1.04.1996 cu cele 2 anexe aferente.

2.3. Intimatele-parate, legal citate, au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

2.4. Prin decizia civila nr. 334 din 05.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei SC W.T. SRL si obligata aceasta parte la plata cheltuielilor de judecata .

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut ca prin cererea de chemare in judecata apelanta-reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a Protocolului de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 si a Anexelor nr. 1 si nr. 2, incheiat intre SC D. SA si SC A. SA Bacau, avand drept obiect transmiterea proprietatii, in baza H.G. nr. 391/1995 Anexa 3 pozitia 57, asupra spatiului comercial situat in C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2 Bucuresti.

Prin sentinta civila nr. 8990 din 14.11.995 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 937 din 12.11996 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia comerciala, s-a constatat ca reclamanta SC G. SA, autoarea apelantei, este proprietara spatiilor comerciale situate in C.M. nr. 42, sector 2 in temeiul H.G. nr. 765 din 9.07.1990 si art. 20 din Legea nr. 15/1990 (dosar nr. xx31/1995).

Prin sentinta comerciala nr. 13002 din 27.09.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, avand drept obiect actiunea in revendicare formulata de SC A.I. Bacau SA, instanta, comparand titlurile reclamantei si ale paratei, a admis actiunea formulata de reclamanta si a obligat parata SC H.T. SRL sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantei imobilul situat in Bucuresti, C.M. nr. 294, bl. 42, parter, sector 2, intabulat in Cartea funciara 15304, cu nr. cadastral 982/03. Aceasta sentinta a ramas definitiva prin decizia comerciala nr. 295 din 12.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila. Prin decizia nr. 4030 din 23.11.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost admis recursul declarat de SC W.T. SRL, decizia civila nr. 295 din 12.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, a fost casata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare aceleiasi instante de apel. In apel dupa casare, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, prin decizia comerciala nr. 259 din 8.06.2011, a respins din nou ca nefondat apelul formulat de apelanta-parata SC W.T. SRL impotriva sentintei comerciale nr. 13002 din 8.11.2007. Prin decizia civila nr. 4210 din 16.12.2011 pronuntata de I.C.C.J., Sectia a II-a civila, Inalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de parata SC W.T. SRL impotriva deciziei comerciale nr. 259 din 8.06.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila.

Din succesiunea hotararilor judecatoresti mentionate, s-a stabilit ca titlul apelantei-reclamante, respectiv sentinta civila nr. 8990 din 14.11.1995, definitiva prin decizia civila nr. 937 din 12.11.1996 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia comerciala, s-a constatat ca autoarea acesteia, SC G. SA, era proprietara spatiilor comerciale situate in C.M. nr. 42, sector 2, in temeiul H.G. nr. 765 din 9.07.1990 si a art. 20 din Legea nr. 15/1990. Prin sentinta comerciala nr. 13002 din 27.06.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, ramasa irevocabila prin decizia nr. 4210 din 16.12.2011 pronuntata de I.C.C.J., Sectia a II-a civila, s-a recunoscut dreptul de proprietate al autoarei intimatei-parate SC A. SA Bacau asupra spatiului situat in Bucuresti, C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2, dobandit in temeiul H.G. nr. 391/1995, si a obligat parata SC H.T. SRL sa lase reclamantei SC A.I. Bacau SA, in deplina proprietate si posesie imobilul mentionat.

In considerentele sentintei comerciale nr. 13002 din 8.11.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, tribunalul a retinut, intre altele, ca prin H.G. nr. 765/1990 nu se putea transfera dreptul de proprietate asupra spatiului in litigiu deoarece acesta a avut cu totul alt obiect, respectiv, ``trecerea unor unitati comerciale specializate de produse alimentare din subordinea Ministerului Comertului, in subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei", spatiile comerciale urmand a fi predate-primite pe baza de protocol incheiat de parti, iar intrucat aceasta hotarare de guvern nu cuprinde o anexa cu enumerarea unitatilor respective nu s-a putut stabili daca unitatea care functiona in spatiul comercial in cauza a trecut in subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei. Dovada ca H.G. nr. 765/1990 nu a avut drept scop transmiterea dreptului de proprietate asupra spatiului comercial de la SC D. SA catre SC G. SA a reprezentat-o chiar imprejurarea ca ulterior a fost emisa H.G. nr. 391/1995 prin care a avut loc, in mod expres, transferul dreptului de proprietate de la SC D. SA catre SC A. SA Bacau. S-a mai retinut si ca, in privinta sentintei civile nr. 8990 din 14.11.1995 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti prin care a fost admisa cererea formulata de SC G. si s-a constatat ca aceasta era proprietara spatiului comercial situat in Bucuresti, C.M. nr. 42 sector 2, tribunalul a retinut ca aceasta a fost obtinuta in contradictoriu cu SC D. SA, care la momentul respectiv nu mai avea proprietatea asupra spatiului, deoarece dreptul de proprietate fusese deja transferat catre SC A. SA Bacau prin H.G. nr. 391 din 6.06.1995. Prin procedeul comparatiei de titluri s-a considerat, astfel, ca titlul autorului reclamantei SC A. SA Bacau - fiind anterior titlului autorului paratei - SC G. SA, era mai bine caracterizat, iar inscrierea in Cartea funciara l-a facut opozabil tertilor anterior efectuarii publicitatii titlului autorului paratei. Aceste argumente au fost retinute si de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, in decizia comerciala nr. 259 din 8.06.2011 care, in plus, in raport de dispozitiile art. 1 din H.G. nr. 765 din 9.07.1990, a concluzionat ca prin respectivul act normativ unitatile comerciale specializate in produse alimentare au fost transferate cu titlu gratuit prin exceptie de la regula transferului cu plata prevazuta de art. 14 din H.G. nr. 740/1990 - din subordinea Ministerului Comertului in subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei.

S-a mai retinut de Curtea de apel si faptul ca in cauza nu s-a putut stabili cu certitudine prin ce protocol ar fi fost transmis spatiul in aplicarea H.G. nr. 765/1990, chiar daca SC W.T. SRL a depus doua protocoale, nr. 12837 din 4.09.1990 si nr. 15317 din 12.11.1990 despre care a sustinut ca prin fiecare s-ar fi preluat spatiul in cauza, insa acestea nu au putut fi puse in relatie cu anexa nr. 1 a H.G. nr. 765 despre care se facea vorbire. Chiar daca impreuna cu protocolul nr. 12837 din 4.09.1990 s-a depus anexa nr. 8 (fara precizarea actului caruia apartine) in care se prezenta situatia mijloacelor predate la IPCC Bucuresti, la pg. 3 aparand ``Mosilor bl. 42, mezanin", Curtea de apel, in lipsa unor precizari din partea paratei referitoare la apartenenta fragmentelor de inscrisuri si a valorii lor probatorie in raport cu partile dosarului, nu le-a acordat relevanta juridica.

Pe de alta parte, prin art. 1 din H.G. nr. 391/1995 s-a prevazut transmiterea fara plata, din patrimoniul unor societati comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comerciala, in patrimoniul societatilor comerciale cu capital majoritar de stat cu activitate de productie din domeniile morarit si panificatie, carne si produse din carne (...) a spatiilor comerciale, terenurilor si dotarilor, prevazute la anexele 1-4, iar in anexa nr. 3 la pct. 57, se mentioneaza trecerea spatiului comercial din Bucuresti, C.M. nr. 42 sector 2 de la SC D. SA la SC A. SA Bacau.

Prin decizia nr. 4210 din 16.12.2011 pronuntata de I.C.C.J., Sectia a II-a civila, Inalta Curte a retinut ca hotararea judecatoreasca nr. 8990 din 14.11.1995 ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 934/2006 a Tribunalului Bucuresti, prin care autoarea paratei si-a constituit dreptul nu poate avea opozabilitateerga omnes,astfel incat in mod corect s-a statuat asupra prioritatii dreptului de proprietate si s-a apelat la criteriul transcrierii in registrul de transcriptiuni pentru stabilirea titlului mai bine caracterizat.

In raport cu aceasta dezlegare data de trei instante judecatoresti in mod irevocabil problemelor de fapt si de drept care vizau efectele juridice ale H.G. nr. 765/1990 si H.G. nr. 391/1995, ale sentintei civile nr. 8990 din 14.11.1995 ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 934/2006, a opozabilitatii dreptului de proprietate asupra spatiului comercial mentionat fata de terti din momentul transcrierii respectivului drept in registrul de transcriptiuni imobiliare, ale protocolului de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 cu anexele nr. 1 si nr. 2 si titlului mai bine caracterizat, Curtea a considerat ca instanta de fond in mod corect a dat eficienta efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, aplicand prezumtia potrivit careia hotararile judecatoresti analizate exprima adevarul, care nu trebuie sa fie contrazis de o alta hotarare . Asa cum se cunoaste, efectul de ``lucru judecat" al unei hotarari judecatoresti are doua acceptiuni:stricto sensu,semnifica autoritatea de lucru judecat silato sensu,puterea de lucru judecat, care presupune ca hotararea beneficiaza de prezumtia irefragabila ca exprima adevarul si ca nu ar mai putea fi contrazisa de o alta hotarare .

Deci, pentru a invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta unei triple identitati de parti, obiect si cauza, ci este necesara doar existenta unei identitati intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie, deoarece in caz contrar s-ar ajunge la situatia incalcarii componenteires judiciataa puterii de lucru judecat.

In cauza de fata, Curtea constata ca obiectul actiunii in revendicare, cat si criticile formulate in motivele de apel antameaza aceleasi probleme de drept, care au primit deja o rezolvare prin sentinta comerciala nr. 13002 din 8.11.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia comerciala, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 4210 din 16.12.2011 pronuntata de I.C.C.J., Sectia a II-a civila.

Asadar, de vreme ce aceeasi problema dedusa judecatii intr-un litigiu intre aceleasi parti a fost solutionata irevocabil pe fond intru-un anumit sens, rezulta ca acest aspect retinut de instante, care a stat la baza solutiilor, trebuie avute in vedere de instanta sesizata ulterior.

In acest context, instanta de apel a retinut faptul ca printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila s-a stabilit ca proprietarul spatiului situat in C.M. nr. 294, bl. 42, parter, sector 2 este intimata-parata; ca titlul acestuia, protocolul de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 intemeiat pe H.G. nr. 391/1995 este perfect valabil si mai bine caracterizat decat titlul apelantei-parate; ca prin H.G. nr. 765/1990 nu s-a transmis dreptul de proprietate autoarei apelantei; ca sentinta civila nr. 8990 din 14.11.1995, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 934/2006 prin care autoarea apelantei si-a constituit dreptul, nu poate avea opozabilitateergo omnessi ca principiul prioritatii transcrierii in registrul de transcriptiuni imobiliare este aplicabil in speta. Cu privire la aceste probleme de drept deja analizate, instanta de fond nu avea obligatia reevaluarii efectelor juridice ale actelor normative mentionate si a hotararilor judecatoresti pronuntate anterior.

A fost avuta in vedere si sentinta civila nr. 733 din 24.02.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin care instanta investita cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor H.G. nr. 351/1995, prin care, in raport cu sentintele analizate, de situatia juridica a spatiului comercial din C.M. si a protocolului nr. 1956 din 1.04.1996, s-a respins exceptia invocata, pentru considerentul ca H.G. nr. 391/1995 a fost adoptata conform art. 108 din Constitutia Romaniei, iar problema transferului dreptului de proprietate nu poate fi transata decat de instanta de drept comun.

Astfel, curtea de apel a apreciat ca instanta de fond in mod corect a retinut faptul ca, de vreme ce normele care se pretind ca ar fi fost incalcate au fost folosite in scopul pentru care au fost elaborate, si nu pentru eludarea altor norme imperative, dispozitiile H.G. nr. 391/1995 si ale Anexei 3 fiind folosite exact in scopul transmiterii dreptului de proprietate de la SC D. SA catre SC A. SA Bacau, autoarea intimatei-parate SC A.I. Bacau SA.

In aceste conditii nu s-a putut retine o fraudare a legii in conditiile in care actele mentionate, respectiv Protocolul nr. 1956 din 1.04.1996 si Anexele 1 si nr. 2 au fost incheiate cu respectarea dispozitiilor H.G. nr. 391/1995. Cu atat mai mult, nu se putea retine incalcarea art. 1 din Primul Protocol Aditional al CEDO, art. 41 din Constitutia Romaniei din 1991 si art. 481 C. civ. in vigoare la acea data .

Chiar daca apelanta-reclamanta prin cererea de chemare in judecata a inteles sa invoce nulitatea protocolului de predare-primire nr. 1956 din 1.04.1996 si a anexelor acestuia, solicitare care nu a format obiectul vreunei alte cereri supuse anterior judecatii, curtea a considerat, ca atata timp cat prin hotararile judecatoresti analizate s-a oferit o dezlegare juridica si afirmatiei apelantei referitoare la imposibilitatea predarii spatiului de catre SC D. SA catre SC A. SA Bacau, intrucat la data perfectarii actelor contestate - 1.04.1996, SC D. SA nu ar mai fi avut calitatea de proprietar, conform efectului pozitiv al lucrului judecat instanta de fond nu putea sa dea interpretare contrata celei facuta prin hotararile judecatoresti mentionate.

Cat priveste normele legale aplicabile in speta, curtea de apel a considerat ca acestea sunt cele in vigoare la data nasterii raporturilor juridice dintre parti potrivit dispozitiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Referitor la sustinerile apelantei potrivit carora hotararea atacata ar fi nemotivata, in raport cu dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a constatat ca acestea au fost respectate, si a fost respins ca nefondat acest motiv de apel, apreciindu-se ca argumentatia instantei de fond este coerenta, logica si in deplina concordanta cu solutia pronuntata.

In privinta motivului de apel referitor la nepronuntarea instantei de fond asupra tuturor motivelor de nulitate invocate si a celor doua principii de drept mentionate, s-a constatat ca aceste aspecte au fost tratate si dezlegate juridic de instanta inferioara. In contextul argumentelor mentionate, au fost respinse ca nefondate si sustinerile referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 966 si art. 968 C. civ., in lipsa dovezilor din care sa rezulte caracterul fictiv al predarii-primirii spatiului din C.M. nr. 294, bl. 42.

In privinta incalcarii deciziei nr. XV/2005 a I.C.C.J., instanta de apel a retinut ca aceasta nu este aplicabila in speta, intrucat protocolul nr. 1956 din 1.04.1996 nu a facut obiectul unei cercetari penale. Nici dispozitiile art. 184 C. proc. civ. nu au putut fi apreciate ca incidente in cauza, deoarece nu apelanta nu s-a inscris in fals impotriva respectivului protocol.

Cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor art. 225 C. proc. civ., s-a retinut ca, de vreme ce legiuitorul a lasat la latitudinea judecatorului posibilitatea de a socoti refuzul nejustificat al partii de a raspunde la interogatoriu sau lipsa acesteia de la termenele de judecata, ca o marturisire deplina sau ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice, neaplicarea acestora nu poate fi considerata drept o neacordare a relevantei cuvenite acestei probe incuviintate. Cum, in materia administrarii probelor, nici uneia dintre probe nu i se acorda o importanta legala deosebita fata de celelalte, neaplicarea dispozitiilor art. 225 C. proc. civ., in concurs cu inscrisurile si hotararile judecatoresti existente in dosarul de fond, nu constituie un motiv temeinic pentru schimbarea sau anularea sentintei atacate.

Referitor la refuzul instantei de fond de a incuviinta cererea apelantei de administrare a probei testimoniale, s-a apreciat ca, potrivit dispozitiilor art. 167 C. proc. civ., instanta a dispus corect numai administrarea acelor probe care sunt concludente, pertinente si utile cauzei. In acest context, respingerea cererii in raport de obiectul cauzei, nulitatea absoluta a unui act, este corecta si legala. S-a mai considerat ca toate inscrisurile administrate au fost evaluate probator de catre prima instanta si ca nu poate fi nici vorba despre o interpretare gresita a actului juridic dedus judecatii, din perspectiva neintentarii unei actiuni vizand nelegalitatea H.G. nr. 391/1995, in raport cu sentinta nr. 733 din 24.02.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a, prin care a fost respinsa exceptia de nelegalitate a HG nr. 391/1995 ca neintemeiata.

3.1. Impotriva deciziei pronuntate de curtea de apel reclamanta SC W.T. SRL a formulat recurs, solicitand, in principal, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, iar, in subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului si schimbarea sentintei civile nr. 4778/11.06.2013 in sensul admiterii actiunii promovate.

Dupa prezentarea istoricului raportului litigios din cauza, recurenta a dezvoltat motive de recurs incadrate in dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

Astfel, o prima critica vizeaza incalcarea dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atrasa prin incalcarea principiului puterii lucrului judecat a sentintei civile nr. 8990/1995 pronuntata de Judecatoria sector 2 Bucuresti, prin care s-a recunoscut calitatea de proprietar a SC G. SA asupra spatiului comercial situat in Bucuresti, C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2 in contradictoriu cu SC D. SA si a depasirii limitelor aceluiasi principiu, prin aprecierea relevantei sentintei civile nr. 13002/29.09.2007 in privinta cauzelor de nulitate absoluta afirmate cu privire la protocolul nr. 1956/01.04.1996 atacat prin aceasta actiune .

Se releva ca sentinta civila nr. 8990/14.11.1995 a intrat in puterea lucrului judecat, astfel incat s-a statuat pe cale jurisdictionala ca la 14.11.1995 SC G. SA, autoarea reclamantei, era titularul dreptului de proprietate al imobilului cu destinatie comerciala in litigiu, ca acest drept a fost dobandit prin protocolul de predare primire nr. 15317/12.11.1990.

Acest lucru impune cu evidenta ca SC D. SA, parte in primul litigiu, nu mai putea transmite valabil dreptul de proprietate asupra spatiului, deoarece nu mai era, la data incheierii protocolului atacat, proprietara bunului care a facut obiectul transmiterii.

Se sustine ca instanta de apel a persistat in greseala de a inlatura efectul de lucru judecat al sentintei initiale, nr. 8990/14.11.1995, desi a sustinut cu caracter teoretic ca autoritatea de lucru judecat impune oricui prezumtia irefragabila ca exprima adevarul si ca nu mai poate fi contrazisa printr-o hotarare contrara. Dat fiind criteriul anterioritatii sentintei civile nr. 8990/1995 fata de sentinta civila nr. 13007/2007, cea dintai este prevalenta potrivit art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Totodata, in mod gresit instanta de apel a valorificat efectul autoritatii lucrului judecat generat prin sentinta comerciala nr. 13002/2007, definitiva prin decizia comerciala nr. 259/08.06.2011 si irevocabila prin decizia comerciala nr. 4210/16.12.2011, limitandu-se la reproducerea considerentelor acestor decizii, fara a face o analiza critica a motivelor de nulitate evocate in litigiul de fata. S-a retinut gresit ca obiectul actiunii in revendicare si criticile din apel antameaza aceleasi probleme de drept, deja solutionate prin hotarari irevocabile.

Recurenta subliniaza ca in speta nu exista identitate intre problema definitiv solutionata si cea dedusa judecatii in cauza, iar cauza prezentei cereri s-a intemeiat pe dispozitiile art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie, art. 481 C. civ., art. 41 (actual art. 44) din Constitutia Romaniei, art. 20 din Legea nr. 15/1990 , art. 966 si art. 968 C. civ. si pe principiilenemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habetsinemo dat quod non habet.

Astfel, nu s-a explicat cum a fost posibil ca SC D. SA sa transmita succesiv acelasi drept unor subiecte de drept diferite, in baza unor acte normative diferite, instanta de apel nu a analizat cauza ilicita decurgand din caracterul fictiv al predarii-primirii spatiului intre autoarele intimatelor, in contextul in care acest spatiu se afla in posesia SC G. SA inca din 01.04.1996. De asemenea, instanta de apel nu s-a pronuntat asupra incalcarii art. 4 alin. (1) si art. 1 din H.G. nr. 391/1995.

O a treia critica vizeaza gresita aplicare a principiilor statuate prin art. 1 al Protocolului nr. 1 aditional la Conventie, a art. 44 din Constitutia Romaniei si art. 481 C. civ.

Se sustine, in dezvoltarea acestui motiv, ca niciuna dintre instantele de fond nu a analizat validitatea protocolului de predare, ignorandu-se ca potrivit sentintei civile nr. 8990/14.11.1995 SC G. SA i s-a recunoscut calitatea de proprietar, prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990. Astfel, in lumina Conventiei, SC G. SA si succesorii acesteia au un bun actual in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie . Rezulta ca prin nici un act ulterior anului 1990, transmitatorul bunului in patrimoniul SC G. SA nu mai putea dispune asupra aceluiasi bun, de aceea incheierea Protocolului nr. 1956/1996 nu poate fi valabila.

Decizia din apel a mai fost atacata si pentru gresita aplicare a legii, respectiv a art. 20 din Legea nr. 15/1990 si a principiului securitatii raporturilor juridice decurgand din sentinta civila nr. 8990/14.11.1995.

Se arata ca primele instante au ignorat complet aplicabilitatea art. 20 din Legea nr. 15/1990 si a efectelor Protocolului de predare nr. 15317/12.11.1990 dintre SC D. SA si SC G. SA, care, conformandu-se efectelor actului normativ, consfintesc ca bunul care face obiectul litigiului se afla in anul 1995 in patrimoniul autoarei reclamantei.

Recurenta revine la critica potrivit careia prin eludarea efectelor continute de autoritatea de lucru judecat se aduce o grava atingere principiului securitatii raporturilor juridice, securitate care trebuie sa fie efectiva. Instantele nu au observat ca aceasta garantie a fost afectata atunci cand au apreciat ca SC D. SA putea face o dubla transmisiune succesiva a dreptului de proprietate asupra aceluiasi bun.

Se critica si incalcarea dreptului apelantei la o examinare efectiva si exhaustiva a cauzei, aratandu-se ca instanta de apel nu a exercitat un control efectiv si nu a analizat cauzele de nulitate supuse judecatii. A sustinut reclamanta-recurenta ca prin neanalizarea motivului de apel prin care se critica sentinta de prima instanta din perspectiva neanalizarii motivelor de nulitate, Curtea, pe de-o parte nu a analizat, la randul sau, aceste motive si, pe de alta parte, nu a raspuns unei critici care reprezenta cauza apelului, incalcand dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Se mai arata, subsumat aceluiasi motiv, ca decizia atacata este contradictorie, deoarece, se retine, pe de-o parte, ca titlul de proprietate al reclamantei consta in sentinta civila nr. 8990/14.11.1995, iar ulterior se retine, intr-un paragraf succesiv, ca prin H.G. nr. 765/1990 nu s-a putut transmite reclamantei dreptul de proprietate, iar aceasta contradictie a avut un rol esential in pronuntarea solutiei. De asemenea, se sustine ca decizia cuprinde si considerente straine de natura pricinii, in masura in care se retine ca titlul paratei este mai bine caracterizat, acestea nefiind proprii unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic.

Se mai sustine si ca Protocolul atacat cu nulitate incalca regula potrivit careia nimeni nu poate transfera ceea ce nu are sau mai mult decat are, dar si ca acesta a fost incheiat cu incalcarea art. 1 si 4 alin. (1) din H.G. nr. 391/1995, adica la mai mult de 7 luni de la data adoptarii actului, desi trebuia incheiat in termen de 30 de zile .

O alta critica formulata impotriva deciziei se refera la aplicarea gresita a dispozitiilor art. 966 si art. 968 C. civ., raportate la cele ale art. 1235 si 1238 NCC.

Se arata ca in mod gresit instanta de apel a retinut ca nu s-a facut dovada caracterului fictiv al predarii bunului din C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2, Bucuresti intre SC P. SA si SC A. SA Bacau, desi numeroase probe ale cauzei demonstrau fictivitatea predarii, probe de care instanta a facut totala abstractie. Astfel, se interpune in plan probator sentinta comerciala nr. 1073/07.03.2005 prin care a fost respinsa actiunea in evacuare a autoarei SC A.I. Bacau SA demarata in contradictoriu cu SC W.T. SRL. Acest inscris atesta ca in anul 2005 imobilul era detinut de catre reclamanta, premisa de la care pornesc si considerentele sentintei nr. 13002/2007. Bunul a fost predat de catre reclamanta intimatei SC A. SA Bacau numai la 16.01.2012, de unde rezulta ca aceasta predare nu a fost real realizata prin efectul protocolului nr. 1956/1996 atacat in cauza, de unde fictivitatea sa. Aceeasi concluzie subzista si din analiza listei spatiilor comerciale care au fost predate in baza H.G. nr. 391/1995. Se mentioneaza in aceasta lista, la pct. 7, ca imobilul situat in C.M. nr. 294, bl. 42, sector 2, Bucuresti a fost predat de catre SC D. SA in baza protocolului nr. 7075/25.10.1995, iar la pct. 22 al listei se specifica faptul ca imobilul a fost predat prin protocolul nr. 7014/23.10.1995, de unde rezulta ca nu mai putea fi predat real prin protocolul nr. 1956/01.04.1996. Totodata, fictivitatea actului este demonstrata si cu releveul intocmit de SC A. SA Bacau confirmand o atestare fictiva a transmisiunii posesiei bunului in discutie.

Se mai critica si aplicarea gresita a dispozitiilor deciziei nr. XV/2005 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie si a dispozitiilor art. 184 C. proc. civ., neanalizarea tuturor mijloacelor de proba administrate in cauza, ignorarea dispozitiilor art. 225 C. proc. civ. si neevaluarea probei cu interogatoriu si refuzul administrarii probei cu martori .

In fine, se imputa si interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, sens in care nu a fost apreciata corect relevanta deciziei nr. 334/05.05.2014 prin care a fost respinsa exceptia de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995. Daca prima instanta a considerat ca acest lucru a avut un rol esential la pronuntarea sentintei de respingere a actiunii, rezulta ca prezentarea si analizarea acestei decizii in apel trebuia sa modifice solutia initiala. Mai mult, motivarea eliptica a instantei de apel pleaca de la premisa gresita ca SC W.T. SRL a contestat in acest litigiu H.G. nr. 391/1995, iar nu protocolul de predare-primire nr. 1956/01.04.1996.

3.2. Impotriva recursului au formulat intampinare intimatele SC P. SA si SC A.I. Bacau SA solicitand respingerea acestuia. Intimatele au dezvoltat pe larg raspunsuri pentru contracararea fiecarui motiv de recurs.

3.3. In cadrul recursului, partile au administrat probe cu inscrisuri .

3.4. Analizand recursul promovat, Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a considerat nefondat si l-a respins, pentru argumentele ce vor fi redate in cele ce urmeaza.

Inca din debutul considerentelor, Inalta Curte arata ca substanta motivelor acestuia pleaca, regasindu-se ulterior in expunerea argumentelor tuturor motivelor de recurs, de la ideea ca instanta de apel a reconfirmat prin solutia data, gresita aplicare a principiului autoritatii lucrului judecat si, pe cale de consecinta, a incalcat garantiile esentiale protejate de art. 6 din CEDO referitoare la securitatea raporturilor juridice si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, referitor la bunurile a caror protectie este efectiv garantata prin acest Protocol.

De aceea, prin raspunsul dat acestor motive, instanta de recurs va avea in vedere suma criticilor referitoare la aceste aspecte, prezentate in mod particular in cadrul motivelor de recurs vizand nelegalitatea.

Se impune, de asemenea, inca de la inceput precizarea ca, potrivit dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, in cauza sunt si raman aplicabile dispozitiile Codului civil de la 1864, astfel ca nu vor fi avute in vedere dispozitiile referitoare la nulitate continute de Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Astfel, in cauza dedusa judecatii in acest litigiu, reclamanta SC W.T. SRL (succesoarea cu titlu universal a SC H.T. SRL, la randul sau, succesoare cu titlu particular a SC G. SA) a solicitat in capatul principal al cererii constatarea nulitatii absolute a protocolului de predare-primire nr. 1956/01.04.1996 pentru fraudarea legii, incalcarea normelor de drept si cauza ilicita.

Cum nulitatea presupune nesocotirea unor cerinte ale legii la data incheierii, actiunea in nulitate trebuie delimitata la cercetarea concomitentei acestor incalcari cu data incheierii actului. Astfel, trebuia verificat in ce masura parata, prin autoarea sa primordiala SC D. SA, a incalcat conduita prescrisa de lege la data incheierii actului atacat, prin verificarea contextului institutional in care acesta s-a creat.

Aceasta a presupus analiza, de catre instantele de fond, a succesiunii modului in care raporturile juridice au fost generate, recurenta considerand ca prin aceasta s-a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si al efectului autoritatii de lucru judecat pe care o continea si impunea, in tot acest context, sentinta civila nr. 8990/14.11.1995.

Prin aceasta sentinta Judecatoria sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea autoarei primordiale a reclamantei, SC G. SA, constatand, in contradictoriu cu SC D. SA, ca cea dintai este proprietara spatiilor comerciale situate in C.M. nr. 42, sector 2, Bucuresti. Unicul temei al admiterii acestei actiuni in constatare a fost, potrivit considerentelor sentintei evocate, art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Ramasa definitiva prin respingerea ca tardiva a apelului, sentinta civila nr. 8990/14.11.1995 a intrat in puterea lucrului judecat care se reflecta in planul efectelor ca o prezumtie absoluta si irefragabila de adevar care, potrivit art. 1201 C. civ., nu ar mai putea fi contrazis printr-o hotarare judecatoreasca contrara si care se impune cu aceasta putere intre partile litigante. Fara doar si poate ca intra in puterea lucrului judecat nu doar ceea ce instanta dezleaga in dispozitivul unei hotarari judecatoresti, ci si suma considerentelor necesare in vederea explicarii solutiei adoptate prin acest dispozitiv.

Prin urmare, intre partile litigiului si succesorii lor cu titlu universal (continuatori ai autorului) sau cu titlu particular (avanzi-cauza care preiau pozitia juridica a autorului pentru actele autorului facute anterior in legatura cu bunul sau dreptul transmis) se constata cu autoritate de lucru judecat ca SC G. SA are calitate de proprietar in baza dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, care reglementeaza situatia bunurilor din patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat . Se impune cu aceasta ocazie si observatia ca sentinta aratatanuse refera in considerentele sale de natura a explica dispozitivul la reglementarile impuse prin H.G. nr. 765/1990 sau la protocoalele incheiate de parti in legatura cu imobilul in discutie.

In acest context, in opinia reclamantei-recurente, incheierea protocolului nr. 1956/01.04.1996 a reprezentat o retransmitere de catre SC D. SA a aceluiasi bun, desi acesta nu se mai afla in patrimoniul sau.

La nivel jurisprudential, instrainarea bunului de catre un neproprietar nu atrage nulitatea actului de instrainare decat in masura in care acesta s-a facut in frauda intereselor proprietarului, adica, prin afectarea actului de o cauza ilicita, in caz contrar, legitimarea titlului adevaratului proprietar fiind posibila printr-o actiune petitorie, in revendicare.

Aceasta actiune a fost demarata la cererea SC A.I. Bacau SA in contradictoriu cu SC H.T. SRL, autoarea reclamantei, si solutionata prin sentinta comerciala nr. 13002/27.09.2007 si a dedus instantei de judecata problema comparatiei titlurilor. Sentinta a devenit definitiva prin decizia comerciala nr. 259/08.06.2011 si irevocabila prin decizia nr. 4210/16.12.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In acest cadru s-a analizat provenienta titlurilor partilor stabilindu-se ca prin efectele H.G. nr. 765/1990 nu s-a realizat decat un transfer cu caracteradministratival unor unitati specializate din subordinea Ministerului Comertului in subordinea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si ca oricum nu s-a facut dovada ca spatiul revendicat in cauza a intrat sub incidenta actului normativ. S-a mai stabilit, in justificarea dispozitivului, ca cele doua protocoale depuse de catre parata din acea cauza, reclamanta de astazi, privesc transmiterea aceluiasi bun si ca prin acestea se face referire la anexa 1 a hotararii de guvern, anexa care nu a fost depusa. In egala masura s-a stabilit ca prin art. 1 din H.G. nr. 391/1995 s-a prevazut transmiterea fara plata, din patrimoniul societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comerciala, in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat cu activitate de productie din domeniul moraritului, panificatiei, carne si produse din carne, a spatiilor comerciale, terenurilor, dotarilor si utilajelor, iar imobilul in discutie figura pe lista anexei 3 la pct. 57 acesta urmand sa treaca din patrimoniul SC D. SA in patrimoniul SC A. SA Bacau. Toate acestea au justificat, alaturi de examenul anterioritatii inscrierii in cartea funciara, concluzia instantelor ca in examenul comparativ al titlurilor partilor este preferabil titlul SC A.I. Bacau SA, in calitate de continuator al SC A. SA Bacau.

Or, aceasta hotarare nu doar ca inglobeaza analiza si efectul obligatoriu impus intre parti prin sentinta civila nr. 8990/14.