Conditiile si efectele suspendarii de drept a actiunilor privind realizarea creantelor asupra debitorului aflat in procedura insolventei

In cazul in care prin actiunea introductiva de instanta s-a solicitat, pe de o parte, anularea in parte a unui contract de cesiune de creanta, iar, pe de alta parte, obligarea partii parate, societate aflata in insolventa, la plata unor sume de bani, este legala solutia instantei de suspendare, in temeiul dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, doar a petitului in pretentii referitor la parata aflata in insolventa, intrucat aceasta suspendare nu poate opera decat pentru cererea prin care se urmarea realizarea unei creante asupra debitoarei aflata in insolventa, petitul privind anularea in parte a contractului de cesiune neputand sa duca in mod direct la realizarea creantei.

Astfel, intrucat suspendarea judecatii nu privea intreaga actiune formulata fata de parata aflata in insolventa este fireasca mentiunea din dispozitivul hotararii pronuntata de prima instanta de respingere partiala a actiunii fata de aceasta parata, lipsa unei mentiuni exprese cu privire la capatul de cerere care este respins neatragand anularea hotararii.

Prin sentinta civila nr. 1247 din 29 martie 2013 pronuntata de Tribunalul Harghita in dosar nr. xx16/96/2012 s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL si exceptia lipsei de interes a reclamantei SC T. SRL invocate de parata SC H.H.G. SA; s-a respins actiunea formulata de reclamantele SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL si SC T. SRL, in contradictoriu cu paratele SC H.H.G. SA si SC G.O. SA, prin administrator judiciar RVA M.I.S. SPRL; a obligat in solidar reclamantele sa plateasca paratei SC H.H.G. SA suma de 16.670,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a procedat la analiza exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL si exceptiei lipsei de interes a reclamantei SC T. SRL, apreciind ca acestea sunt neintemeiate.

In ceea ce priveste fondul cauzei, Tribunalul a retinut, in esenta, ca la data de 13 octombrie 2009 intre parata SC H.H.G. SA si reclamanta SC T. SRL s-a incheiat un contract de cesiune de creanta potrivit caruia SC H.H.G. SA in calitate de cedent a transmis catre SC T. SRL (cesionar) dreptul de creanta in valoare de 2.594.561,40 RON, detinut impotriva SC G.O. SA (in calitate de debitor cedat din contract) pentru suma de 2.594.561,40 RON, ce reprezinta pretul cesiunii. Ulterior, la data de 21.04.2011 s-a incheiat Contractul de cesiune de creanta intre SC T. SRL, in calitate de Cedent, SC G.O. SA, in calitate de debitor cedat si SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL, in calitate de Cesionar, ocazie cu care reclamanta SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL a constatat ca debitorul cedat SC G.O. SA refuza sa achite suma de 851.820,85 lei care reprezinta contravaloarea celor 4 facturi mentionate mai sus, pe motiv ca a comunicat catre cedent refuzul acestor facturi inainte de a fi notificat despre cesiunea de creanta .

Tribunalul a dispus prin incheierea din 18 martie 2013, in baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea cauzei fata de parata SC G.O. SA, avand in vedere ca aceasta se afla in procedura insolventei, prin incheierea nr. 70/22.01.2013 a Tribunalului Harghita fiind deschisa procedura generala a insolventei.

In ceea ce priveste actiunea reclamantelor fata de parata SC H.H.G. SA, a subliniat ca sustinerile reclamantelor potrivit carora parata nu si-a respectat toate obligatiile din contractul de cesiune de creanta incheiat la data de 13 octombrie 2013, contract a carui anulare in parte se solicita, nu sunt fondate.

Avand in vedere ca creanta nu a fost achitata de debitorul cedat, iar acesta a aflat de existenta contractului de cesiune anterior efectuarii platii, momentul notificarii cesiunii este lipsit de relevanta, iar potrivit art. 1393 si art. 1359 C. civ. sanctiunea prevazuta de lege in caz de neindeplinire a obligatiei de notificare a debitorului cedat este inopozabilitatea cesiunii fata de debitorul cedat si liberarea debitorului in caz de plata a creantei catre cedent mai inainte de notificarea cesiunii, ceea ce nu este cazul in speta.

Sustinerile reclamantelor potrivit carora parata nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin prevederile art. 3.1 lit. c din contractul de cesiune prin care a declarat ca nu exista nicio cauza de diminuare si/sau stingere a creantelor predate, nu sunt fondate. Din probatoriul administrat in cauza nu rezulta ca parata a avut cunostinta la data de 13 octombrie 2009, data incheierii contractului de cesiune, de refuzul de plata a celor 4 facturi de catre debitorul cedat, acesta nefacand dovada ca a comunicat paratei refuzul de plata sau contestarea vreuneia dintre facturile emise.

Ca o consecinta, tribunalul a respins actiunea .

Impotriva acestei hotarari au formulat recurs reclamantele Societatea E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL si Societatea T. SRL, solicitand admiterea acestuia, modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii; cu cheltuieli de judecata . In drept au invocat prevederile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc.civ.

Recursul a fost recalificat de Curtea de apel, la termenul de judecata din 01.19.2013, ca fiind apel.

Analizand cu prioritate exceptia lipsei de interes a apelantei SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL in promovarea caii de atac, Curtea de apel a apreciat ca aceasta este nefondata.

Analizand legalitatea si temeinicia hotararii atacate s-a retinut ca instanta de fond a fost sesizata cu o cerere de anulare in parte a contractului de cesiune incheiat la data de 13 decembrie 2009 intre parata Societatea H.H.G. SRL, in calitate de cedent, si reclamanta Societatea T. SRL, in calitate de cesionar, precum si de obligare a paratelor la plata in favoarea reclamantei SC E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL a sumei de 851.820,85 lei reprezentand contravaloarea a patru facturi.

Raportat la petitele cu care a fost investita instanta de fond, Curtea a apreciat ca doar cel ce-al doilea petit al actiunii (respectiv cel de obligare a paratei Societatea G.O. SA la plata contravalorii facturilor) este unul care sa justifice aplicarea art. 36 din legea nr. 85/2006 si care prevede ca "de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale". In schimb, petitul de anulare in parte a contractului de cesiune incheiat la data de 13 decembrie 2009 intre parata Societatea H.H.G. SRL, in calitate de cedent, si reclamanta Societatea T. SRL, in calitate de cesionar, nu este unul prin care sa se ajunga - in caz de admitere - la realizarea, in mod direct si nemijlocit, a unei creante .

Chiar daca considerentele incheierii de sedinta din data de 18 martie 2013 prin care s-a dispus suspendarea cauzei fata de parata amintita nu sunt lamuritoare sub acest aspect (acela al petitelor cu privire la care opereaza suspendarea de drept), Curtea a retinut ca doar cu privire la acest petit - acela de obligare a paratei la plata sumei de 851.820,85 lei - se putea dispune suspendarea .

In schimb, cu privire la petitul de anulare in parte a contactului de cesiune instanta de fond in mod corect s-a pronuntat prin sentinta atacata si in contradictoriu cu parata Societatea G.O. SA. Faptul ca in considerentele sentintei atacate s-a analizat actiunea formulata doar in contradictoriu cu parata Societatea H.H.G. SA nu este de natura a conduce la reformarea sentintei atacate. Aceasta deoarece este evident ca aceleasi considerente retinute de Tribunal sunt valabile si cu privire la solutia de respingere a petitului de anulare a contractului de cesiune formulat in contradictoriu cu parata Societatea G.O. SA.

Relativ la fondul cauzei, Curtea a retinut ca apelantele au aratat ca cedentul H.H.G. SA trebuie sa faca dovada faptului ca la data incheierii Contractului de cesiune avea certitudinea ca creanta exista si este legala, respectiv ca nu avea cunostinta despre refuzul de plata a debitorului cedat, opinand ca numai in aceasta din urma situatie cedentul ar fi exonerat de obligatia de garantie prevazuta de art. 1392 C. civ. Asadar, din motivarea in fapt a apelului se desprinde concluzia ca acestea au inteles sa invoce in apel doar nerespectarea prevederilor art. 3.1.b si 3.1.c din contractul de cesiune .

Aceasta critica nu a fost primita.

S-a observat ca intimata-parata Societatea G.C. SA, in calitate de debitor cedat, a refuzat plata celor 4 facturi prin adresa nr. 2216 din data de 13 octombrie 2009, iar mai apoi prin adresa nr. 2245 din 15 octombrie 2009, astfel cum rezulta din inscrisurile de la filele 18-19 dosar fond .

Curtea a retinut ca in cauza nu s-a facut dovada ca acest refuz de plata a fost comunicat (notificat) cedentului - parata Societatea H.H.G. SRL - anterior momentului incheierii contractului de cesiune .

S-a subliniat si faptul ca art. 1392 C. civ. (1864) reglementeaza, in sarcina cedentului, obligatia de garantie .

Asadar, eventuala nerespectare a obligatiilor contractuale invocate de apelantele prin declaratia de apel, respectiv cele cuprinse in art. 3.1 (si care, de fapt, sunt obligatii legale prevazute de art. 1392 C. civ.) nu reprezinta o cauza de nulitate a contractului de cesiune .

Ca atare, analiza criticilor apelantelor s-a facut de catre Curte prin raportare strict la limitele cu care a fost investita instanta de fond, respectiv cu o actiune privind constatarea nulitatii partiale a contractului de cesiune si obligarea paratelor la plata contravalorii celor patru facturi, tocmai in considerarea principiului disponibilitatii partilor care guverneaza procesul civil.

Ca o consecinta, sustinerea apelantelor in sensul ca instanta de fond a retinut in mod gresit ca trebuia dovedita existenta fizica a celor 4 facturi nu are relevanta in cauza.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat ca apelul este nefondat si l-a respins.

Impotriva deciziei civile nr. 77/A/11.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, in termen legal, au declarat recurs recurentele E.S. Centrul de Dezvoltare Regionala SRL si T. SRL, in baza art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., solicitand admiterea recursului, clarificarea solutiei cu privire la suspendarea judecatii in temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 si admiterea actiunii.

In motivarea recursului, dupa prezentarea unei sinteze a cauzei dedusa judecatii, recurenta a formulat critici ale deciziei referitoare la modul de solutionare a motivului de apel care vizeaza solutia prin care instanta de fond a respins, fara motivare, actiunea in contradictoriu cu parata Societatea G.O. SA, in contextul in care, prin incheierea din 18.03.2013, s-a dispus de catre tribunal suspendarea judecarii cauzei fata de aceasta parata.

Astfel, s-a invederat de catre recurente ca instanta de apel a conchis ca suspendarea cauzei se putea dispune numai cu privire la obligarea paratei la plata sumei de 851.820,85 lei, desi nu a fost sesizata cu analiza legalitatii incheierii de suspendare si in conditiile in care chiar Curtea de apel a retinut ca incheierea de suspendare nu este lamuritoare sub aspectul petitelor pentru care opereaza suspendarea de drept .

Recurentele apreciaza ca suspendarea priveste intreaga actiune pornita impotriva paratei G.O. SA, intrucat cele doua petite sunt strans legate intre ele.

In consecinta, decizia pronuntata in apel este nelegala atat sub aspectul solutiei pronuntata fata de parata G.O. SA, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cat si sub aspectul unei motivari contradictorii a instantei de apel, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

S-a mai aratat ca de clarificarea solutiei de suspendare depinde transformarea creantei incerte in creanta certa in dosarul de insolventa in situatia in care solutia de respingere a actiunii fata de H.H.G. Sa ramane irevocabila.

Cu privire la fondul cauzei, recurentele au reiterat sustinerile referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 1352 C. civ. in sensul in care exonerarea de obligatia de garantie opera numai daca cedentul H. facea dovada ca, la data incheierii contractului de cesiune, 13.10.2009, avea certitudinea ca creanta exista si este legala, respectiv ca nu avea cunostinta despre refuzul de plata al debitorului cedat.

Recurentele au invederat si ca instanta de apel a retinut in mod gresit ca in apel s-a invocat numai nerespectarea prevederilor art. 3.1 litera b si 3.1 litera c, in realitate fiind invocate toate motivele de nerespectare a contractului, in special nerespectarea art. 3.2 si a interpretat gresit probele administrate, respectiv corespondenta purtata de parti.

In aceste conditii, recurentele au apreciat ca intimata-parata H. nu si-a respectat obligatiile contractuale, dand dovada de rea-credinta prin cedarea unei creante despre care stia ca este contestata de catre debitorul cedat, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin intampinare, intimata SC H.H. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand legalitatea deciziei prin raportare la motivele de recurs invocate, instanta suprema a constatat ca atat motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 7, cat si cel intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 sunt nefondate.

O prima observatie vizeaza critica recurentei in ceea ce priveste imprejurarea ca decizia recurata cuprinde motive contradictorii, cu referire la considerentele privind suspendarea judecatii, de catre instanta de fond, fata de parata SC G.O. SA, aflata in procedura insolventei.

Instanta de recurs a constatat ca instanta de apel a analizat critica formulata de recurenta si a stabilit ca, desi incheierea de sedinta din data de 18.03.2013 nu precizeaza, in mod expres, suspendarea prevazuta de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu poate opera decat pentru petitul prin care s-a solicitat obligarea paratei SC G.O. SA la plata unei sume de bani, respectiv cererea prin care se urmarea realizarea unei creante asupra debitoarei aflata in insolventa, intrucat petitul privind anularea in parte a contractului de cesiune nu putea sa duca in mod direct la realizarea creantei.

Prin urmare, motivarea instantei de apel nu este contradictorie. Chiar daca aceasta instanta nu a fost investita cu analiza legalitatii incheierii de suspendare, precizarile din considerente nu urmaresc altceva decat sa lamureasca daca suspendarea a vizat sau nu intreaga actiune fata de solutia instantei de fond, reflectata in dispozitivul hotararii, de a respinge actiunea fata de ambele parate.

Nici motivele de recurs intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 nu pot fi primite.

Asa cum s-a aratat mai sus, intrucat suspendarea judecatii nu privea intreaga actiune formulata fata de parata SC G.O. SA, este fireasca mentiunea din dispozitivul hotararii pronuntata de tribunal de respingere (partiala) a actiunii fata de aceasta parata, iar lipsa unei mentiuni exprese cu privire la capatul de cerere care este respins nu atrage anularea hotararii.

Critica referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 1352 C. civ. privind obligatia de garantie nu reprezinta o veritabila critica de nelegalitate a deciziei, ci recurentele se prevaleaza de netemeinicia hotararii recurate, urmarind reaprecierea probelor administrate in cauza, ceea ce ar atrage schimbarea situatiei de fapt . Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. de la 1865, este inadmisibil, fiind abrogat odata cu intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.

De asemenea, sustinerile recurentelor referitoare la faptul ca intimata-parata H. nu si-a respectat obligatiile contractuale, dand dovada de rea-credinta prin cedarea unei creante despre care stia ca este contestata de catre debitorul cedat, urmaresc reevaluarea materialului probator si nu se subsumeaza niciunui motiv de nelegalitate a hotararii.

In ceea ce priveste imprejurarea ca instanta de apel nu a retinut si critica referitoare la incalcarea prevederilor art. 3.2 din contract, se constata ca apelantele nu au formulat critici punctuale referitoare la prevederile contractuale incalcate, iar instanta de apel a interpretat motivarea in fapt a apelului, desprinzand, in mod corect, concluzia ca acestea au inteles sa invoce in apel doar nerespectarea prevederilor art. 3.1.b si 3.1.c din contractul de cesiune .

Fata de considerentele expuse pe larg mai sus, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recursul a fost respins ca nefondat.

Nota: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei a fost abrogata de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.