Actiunea avand ca obiect obligatia de predare a unui bun mobil prin anticipatie

Bunurile mobile prin anticipatie sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera ca mobile in considerarea a ceea ce vor deveni.
Este corecta solutia instantei de calificare a bunului ca fiind mobil prin anticipatie, in cazul in care printr-un contract s-a prevazut ca una dintre parti sa devina beneficiara balastului desprins de pe albia unui rau, intrucat, chiar daca acesta inainte de exploatare este un bun imobil intrucat este prins de sol, in considerarea a ceea ce partile au convenit prin contract, respectiv predarea acestuia, bunul devine mobil prin anticipatie.

Prin sentinta civila nr. 543 din 20 septembrie 2013 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. xx01/91/2013 a fost respinsa exceptia lipsei competentei teritoriale a Tribunalului Bacau, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune si a fost respinsa, ca prescrisa, actiunea formulata de reclamanta SC R.C. SRL Vaslui in contradictoriu cu parata AN A.R. - Administratia Bazinala de Apa Siret, avand ca obiect obligarea paratei sa-i predea reclamantei cantitatea de 195.752 mc balast si sa-i plateasca suma de 500.000 lei, reprezentand lipsa de folosinta.

Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:

Pentru solutionarea exceptiilor competentei teritoriale a instantei si a prescriptiei dreptului la actiune, instanta a analizat cu prioritate dreptul de proprietate al infrastructurii Sistemului National de Gospodarire a Apelor.

In art. 1 al O.U.G. nr. 107/5 septembrie 2002 se arata ca parata doar administreaza, pastreaza integritatea si protejeaza patrimoniul public de interes national, care cuprinde infrastructura sistemului national de gospodarire a apelor si pentru gospodarirea durabila a resurselor de apa, care reprezinta monopol natural de interes strategic.

Rezulta, deci, ca reclamanta nu se poate prevala de vreun drept de proprietate asupra unui bun imobil, chiar si prin destinatie, pentru a-l putea revendica in conditiile art. 480 C. civ.

Minuta din data de 10 mai 2002 invocata de reclamanta atat in actiunea initiala, cat si in modificarea si precizarea actiunii a fost incheiata intre SC T.C.F.R. SRL si D.A.S. (Directia Apelor Siret) Bacau, stipulandu-se in favoarea reclamantei o compensare ulterioara, ca modalitate de stingere a datoriilor in sensul dispozitiilor art. 1143-1153 C. civ.

Rezulta, deci, ca, actiunea fiind promovata la data de 14 februarie 2013, nefiind aplicabil noul cod de procedura civila, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 13 privind competenta exclusiva, aplicabil doar cererilor privind bunuri imobile.

In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 5 coroborate cu art. 10 C. proc. civ. privind competenta teritoriala, Tribunalul Bacau fiind competent in solutionarea cauzei, motiv pentru care a fost respinsa exceptia necompetentei teritoriale invocata de reclamanta.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a admis-o deoarece in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar de la data de 10 mai 2002 si pana la data investirii instantei au trecut mai mult de trei ani si nu s-a facut nici o dovada a intreruperii sau suspendarii termenului de prescriptie .

Impotriva acestei hotarari a declarat apel, in termen legal, reclamanta SC R.C. SRL Vaslui prin administrator judiciar M.R.L. SPRL, apel scutit de plata taxei de timbru conform dispozitiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin decizia nr. 49 din 16 mai 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bacau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a fost respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut urmatoarele:

Indicarea eronata de catre prima instanta a caii de atac impotriva hotararii pronuntate nu atrage caracterul nelegal al acesteia, hotararea judecatoreasca fiind supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul sau. Repararea eventualului prejudiciu produs in acest mod vreuneia dintre parti se poate realiza prin aplicarea institutiilor juridice relative la termenele si conditiile de promovare a cailor de atac. Avand in vedere ca in prezenta cauza apelanta a fost in masura sa formuleze si sa depuna calea de atac a apelului reglementata de art. 282, art. 284 alin. (1) din vechiul Cod de procedura civila, formularea unei asemenea critici este lipsita de o finalitate concreta, respectiv de remediu procesual pentru o vatamare produsa.

Verificarea legalitatii hotararii apelate din perspectiva competentei teritoriale si a conditiilor de incidenta a institutiei prescriptiei extinctive implica stabilirea naturii bunurilor vizate de prezentul litigiu, cu consecinte juridice asupra calificarii actiunii formulate si asupra stabilirii regimului juridic al acesteia.

Din aceasta perspectiva, instanta constata prin raportare la contractul nr. 7115/1 iulie 2011 si actul aditional nr. 1/2002 ca obiectul acestuia a constat in serviciul de asigurare a gospodaririi nisipurilor si pietrisurilor din albia minora a raului Siret din zona Turcenii Noi, judetul Galati, prestatorul obligandu-l sa permita extragerea cantitatilor consemnate in anexa contractului in limita atribuita prin autorizatia de gospodarire a apelor, reclamanta fiind beneficiarul executiei lucrarilor hidrotehnice pe raul Siret in punctul Ciuslea, conform contractului nr. 318/2 aprilie 2002.

Drept urmare, balastul a carei predare a fost solicitata prin actiunea introductiva intra in categoria bunurilor mobile prin anticipatie, avand in vedere ca, desi prin natura lor sunt imobile, partile contractelor incheiate succesiv le tranzactioneaza ca bunuri mobile in considerarea a ceea ce vor deveni in viitor. Aceasta manifestare de vointa rezulta cu prisosinta nu doar din contractul initial nr. 7115/2001, dar si din minuta incheiata la data de 10 mai 2002 prin care cu privire la cantitatea de 195.752 mc balast, ce face obiectul prezentei cauze, s-a convenit predarea-primirea de catre partile contractante.

Drept urmare, dand eficienta vointei partilor exprimata in mod neechivoc prin actele juridice mentionate, natura bunului a carui predare se urmareste prin actiunea formulata este un bun mobil prin anticipatie.

Din perspectiva competentei teritoriale de judecata a cauzei in prima instanta, consecinta stabilirii naturii bunului ca fiind mobil consta in aplicarea dispozitiilor art. 5 C. proc. civ.

Regimul juridic al institutiei prescriptiei extinctive in cazul cererilor care vizeaza bunuri mobile este reglementat de dispozitiile Decretului nr. 167/1958 - art. 1, care reglementeaza termenul general de prescriptie de 3 ani pentru dreptul la actiune avand un obiect patrimonial. Cum prezenta actiune are ca obiect predarea unui bun mobil, termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani, momentul de la care a inceput sa curga fiind reprezentat de data incheierii minutei din 10 mai 2002 cand parata a recunoscut obligatia de predare a cantitatii de 195.752 mc balast.

Avand in vedere data formularii cererii introductive - 14 februarie 2013, data postei, Curtea a retinut ca, in mod legal si temeinic, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune, termenul implinindu-se la data de 10 mai 2005, potrivit modului de calcul al termenului prevazut de art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

Impotriva deciziei nr. 49 din 16 mai 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bacau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamanta SC R.C. SRL prin lichidator judiciar M.R.L. SPRL Iasi, solicitand admiterea recursului, casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului Vrancea. In drept a fost invocat art. 304 pct. 9 si 3 C. proc. civ.

In dezvoltarea criticilor intemeiate pe motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arata ca in analizarea acestuia instanta urmeaza sa stabileasca care este natura juridica a bunului revendicat pentru a stabili care este instanta competenta din punct de vedere teritorial sa solutioneze cererea de chemare in judecata, acest lucru avand relevanta in problema prescriptiei, intrucat revendicarea unui bun imobil este imprescriptibila.

Recurenta sustine ca decizia atacata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a prevederilor Codului civil vechi referitoare la calificarea naturii bunurilor, fapt care a condus la o gresita stabilire a competentei si la respingerea actiunii ca fiind prescrisa. Se arata ca, desi recurenta a supus atentiei instantei o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 din vechiul Cod civil avand la baza un act juridic prin care a operat transferul proprietatii unui bun imobil prin natura sa, instanta a procedat la o gresita interpretare si aplicare a prevederilor legale in materia calificarii bunurilor, fapt care a condus la o nelegala stabilire a propriei competente de a solutiona litigiul, precum si in materie de prescriptie . Desi instanta a avut la dispozitie si a analizat toate actele juridice incheiate de parti si care au condus la declansarea litigiului aceasta a retinut in mod nejustificat ca, dandu-se eficienta vointei partilor exprimata in mod neechivoc prin actele juridice incheiate, natura bunului a carei predare se urmareste este aceea de bun mobil prin anticipatie, facand aplicarea prevederilor din NCPC unei situatii juridice nascute cu mult inainte de intrarea in vigoare a acestuia.

A sustinut recurenta ca, potrivit art. 462, art. 463 si art. 464 din vechiul Cod civil, balastul, care a format obiectul obligatiei de predare consemnata in minuta din 10 mai 2002 incheiata intre parti, este un bun imobil prin natura sa, intrucat, nefiind inca extras, nu poate fi considerat bun mobil deoarece este legat de sol.

Recurenta a aratat ca in cauza sunt aplicabile prin analogie dispozitiile art. 465 din vechiul Cod civil, referitoare la faptul ca fructele inca neculese sunt bunuri imobile, prin urmare si balastul inca neextras de pe albia raului reprezinta tot un bun imobil.

Contrar considerentelor retinute de instanta de apel, Codul civil vechi nu face distinctie intre bunurile imobile si mobile prin anticipatie, categoria bunurilor mobile prin destinatie fiind exclusiv o creatie doctrinara, care a dobandit caracter legal in contextul adoptarii NCC.

Numai calificarea data de lege este relevanta pentru includerea unui bun intr-o anumita categorie astfel incat un bun nu poate fi considerat a fi bun mobil sau imobil, in functie de vointa partilor, ci exclusiv in functie de criteriile oferite de legiuitor.

Din perspectiva motivului de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se arata de catre recurenta ca instanta, facand o calificare gresita naturii bunului dedus judecatii, a pronuntat o solutie cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante. Astfel, instanta de apel a apreciat ca in speta nu sunt incidente prevederile art. 13 C. proc. civ., ci prevederile art. 5 care stabilesc competenta in favoarea instantei de la sediul paratului.

Printr-o alta critica intemeiata pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arata ca in mod nelegal instanta de apel a apreciat cu privire la incidenta prescriptiei respingand actiunea ca prescrisa. Instanta a retinut ca regimul juridic al institutiei prescriptiei extinctive in cazul cererilor care vizeaza bunuri mobile este reglementat de dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, care prin art. 1 reglementeaza termenul general de prescriptie de 3 ani pentru dreptul la actiune avand un obiect patrimonial. Obiectul actiunii nu vizeaza insa un drept de creanta supus prescriptiei in termen de 3 ani de la nasterea dreptului material la actiune, ci un drept real de proprietate asupra unei cantitati de balast, bun imobil prin natura sa, drept care este imprescriptibil extinctiv.

Inalta Curte, analizand cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, a constatat ca acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Reclamanta a investit instanta cu o actiune avand ca obiect obligarea paratei sa-i predea cantitatea de 195752 mc balast si sa-i plateasca suma de 500.000 lei reprezentand lipsa de folosinta, indicand drept temei legal al actiunii art. 480 din vechiul Cod civil.

Reclamanta a sustinut ca solicita predarea cantitatii de balast in virtutea dreptului de proprietate care i-a fost transmis prin convertirea dreptului de creanta izvorat din contractul nr. 318/2002 intr-un drept real de proprietate asupra cantitatii de balast pe care parata s-a obligat sa o predea in baza Minutei incheiate in data de 10 mai 2002.

Raportat la natura bunului, Inalta Curte retine ca in mod corect instantele de fond au calificat bunul in litigiu, respectiv cantitatea de balast pretinsa, ca fiind un bun mobil prin anticipatie, instanta de judecata fiind cea indrituita sa califice actiunea dupa motivele de fapt ale cererii si dupa scopul urmarit prin promovarea actiunii, iar nu dupa natura termenilor folositi de reclamanta.

Astfel, desi recurenta sustine ca natura actiunii este aceea a unei actiuni in revendicare, din analiza petitului cererii de chemare in judecata rezulta ca actiunea formulata in cauza are caracterul unei actiuni personale.

Elementele actiunii in revendicare nu se regasesc in cauza intrucat nu se tinde sa se stabileasca direct existenta dreptului de proprietate al reclamantei, ci doar obligarea paratei la predarea bunului, ceea ce nu este de esenta actiunii in revendicare.

In cauza, desi se sustine ca actiunea este o actiune reala, in realitate reclamanta nu invoca incalcarea dreptului sau de proprietate de catre parata, la baza disputei dedusa judecatii aflandu-se raporturi juridice comerciale decurgand din contractele nr. 7115/1 iulie 2001 si nr. 5298/10 august 2001, devenit nr. 318/2 aprilie 2002, incheiate de parti, din care au rezultat obligatii de plata neachitate, motiv pentru care acestea au convenit efectuarea unei compensari in natura a obligatiilor restante, conform celor prevazute prin minuta din 10 mai 2002.

Asadar, actiunea dedusa judecatii nu intruneste elementele actiunii in revendicare, ci este o actiune cu caracter contractual avand natura unei obligatii de a face, adica de a preda cantitatea de balast, obligatie nascuta din contractul intervenit intre parti. Intrucat are la baza un drept de creanta, iar nu un drept real, dupa cum se sustine in mod eronat de catre recurenta, actiunea dedusa judecatii nu face parte din categoria actiunilor reale, fiind o actiune personala, prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958, astfel cum in mod corect au retinut instantele de fond .

Referitor la sustinerile recurentei, conform carora aceasta a devenit proprietara unui bun imobil prin natura sa, este de retinut si faptul ca in conformitate cu art. 1 al O.U.G. nr. 107/5 septembrie 2002 intimata-parata nu este proprietara bunurilor, legea conferind acesteia doar atributiile de administrare, pastrarea integritatii si protejarea patrimoniul public de interes national, care cuprinde infrastructura sistemului national de gospodarire a apelor si pentru gospodarirea durabila a resurselor de apa si reprezinta monopol natural de interes strategic.

Din aceasta perspectiva, rezulta ca reclamanta nu se poate prevala de dobandirea vreunui drept de proprietate asupra unui bun imobil astfel cum aceasta califica cantitatea de balast in litigiu, pentru a-l putea revendica in conditiile art. 480 C. civ., atata timp cat parata nu putea sa-i transmita ceea ce nu avea, respectiv dreptul de dispozitie asupra albiei raului pe care se afla cantitatea de balast.

Nu este fondata nici critica prin care se sustine gresita calificare de catre instanta a naturii bunului dedus judecatii, respectiv aceea de bun mobil prin anticipatie, prin raportare la dispozitiile noului Cod civil. Astfel cum rezulta din considerentele deciziei atacate, instanta nu a facut trimitere la dispozitiile noului Cod civil, ci a retinut ca bunul in cauza este un bun mobil prin anticipatie, aspect care rezulta din actele incheiate de parti. In doctrina si jurisprudenta anterioara intrarii in vigoare a noului cod civil s-a stabilit ca bunurile mobile prin anticipatie sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera ca mobile in considerarea a ceea ce vor deveni. In consecinta, chiar daca balastul inainte de exploatare este un bun imobil intrucat este prins de sol in considerarea a ceea ce partile au convenit, respectiv predarea acestuia, bunul este mobil prin anticipatie.

Recurenta arata ca in cauza sunt aplicabile prin analogie dispozitiile art. 465 din vechiul Cod civil, referitoare la faptul ca fructele inca neculese sunt bunuri imobile, prin urmare si balastul inca neextras de pe albia raului reprezinta tot un bun imobil, insa, chiar acest argument infirma sustinerea recurentei avand in vedere ca alin. (2) al art. 465 prevede ca indata ce sunt culese fructele devin bunuri mobile.

Or, in cauza, astfel cum rezulta din conventia partilor, acestea nu au vizat ca recurenta-reclamanta sa devina proprietara albiei raului pe care se afla balastul, ci doar beneficiara produsului desprins de pe albia raului, astfel ca actiunea promovata nu poate primi calificarea invederata de reclamanta, instanta de judecata avand competenta legala sa circumscrie temeiul legal al actiunii aspectelor de fapt deduse judecatii.

Instanta este obligata sa tina cont de vointa partilor astfel cum aceasta rezulta din raporturile juridice deduse judecatii. Contrar sustinerilor recurentei, instanta de judecata a calificat natura bunului dedus judecatii pe baza actelor juridice incheiate de parti si a regimului juridic al bunului, iar nu pe baza simplelor sustineri ale partii adverse.

Raportat la aceste considerente, nici criticile privind incalcarea normelor de competenta teritoriala, nici cele privind prescriptia nu sunt fondate.

Competenta teritoriala a fost atrasa de calificarea corecta a actiunii ca fiind una personala, iar nu reala, dupa cum sustine recurenta.

Incidenta termenului general de prescriptie de 3 ani prevazut de dispozitiile art. 1 ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, pentru dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, a fost corect retinuta, raportat la faptul ca dreptul dedus judecatii este unul de creanta, iar nu unul real, cum in mod gresit sustine recurenta.

Fata de cele mai sus invederate, constatand ca motivele de recurs sunt nefondate si ca este legala decizia atacata, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.