Decizia ICCJ nr. 10/2019: participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor, in cauza disjunsa, nu poate avea calitatea de subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa

In Monitorul Oficial nr. 416 din 28.05.2019 a fost publicata Decizia nr. 10/2019 privind examinarea sesizarii formulate de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in Dosarul nr. XXXXX/4/2017 (XXXX/2018), prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept .

S-a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in Dosarul nr. XXXXX/4/2017 (XXXX/2018), prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarei probleme de drept: "Poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor in cauza disjunsa cu privire la acesti din urma participanti?".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si ale art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta a fost prezidata de presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, domnul judecator Daniel Gradinaru .
La sedinta de judecata a participat doamna Mihaela Mustata, magistrat-asistent-sef in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Judecator-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedura penala, doamna judecator Rodica Cosma, judecator in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Minca .
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, aratand ca au fost transmise hotarari relevante pronuntate in materie si opiniile magistratilor din cadrul urmatoarelor instante: Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, Tribunalul Bucuresti si judecatoriile arondate, Tribunalul Giurgiu, Judecatoria Giurgiu, Tribunalul Ialomita si instantele arondate, Tribunalul Teleorman, Judecatoria Alexandria, Curtea de Apel Alba Iulia, Judecatoria Moinesti, Judecatoria Constanta, Judecatoria Tulcea, Judecatoria Babadag, Judecatoria Macin, Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Brasov, Tribunalul pentru minori si familie Brasov, Tribunalul Covasna, Judecatoria Zarnesti, Curtea de Apel Craiova, Judecatoria Vaslui, Judecatoria Husi, Judecatoria Caransebes, Judecatoria Videle, Judecatoria Roman, Judecatoria Bacau, Judecatoria Onesti, Judecatoria Medgidia, Curtea de Apel Suceava, Judecatoria Odorheiu Secuiesc, Judecatoria Rupea, Curtea de Apel Iasi, Curtea de Apel Timisoara, Tribunalul Arad, Judecatoria Timisoara, Judecatoria Lugoj, Tribunalul Timis, Tribunalul Caras-Severin si Curtea de Apel Ploiesti, punctul de vedere al specialistilor Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, raportul din data de 26 martie 2019, intocmit de judecatorul- raportor, care, la aceeasi data, a fost comunicat partilor, potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala, si concluzii scrise din partea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegarii.

Reprezentantul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut ca prezenta sesizare este inadmisibila, nefiind indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala. Astfel, a aratat ca, in ceea ce priveste conditia ca sesizarea sa aiba ca obiect o chestiune de drept de a carei lamurire sa depinda solutionarea pe fond a cauzei, este necesar a se observa, in contextul jurisprudentei conturate in materia hotararilor prealabile, ca instanta de trimitere, in cuprinsul incheierii de sesizare, nu si-a exprimat punctul de vedere conform art. 476 alin. (1) teza finala din Codul de procedura penala, aspect care a fost sanctionat anterior in jurisprudenta Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.
De asemenea a sustinut ca motivarea sesizarii este lacunara intrucat instanta se limiteaza doar la a indica textele de lege care ar fi incidente, in realitate solicitandu-se Inaltei Curti dezlegarea chestiunii de drept cu care aceasta este investita. Or, in aceasta situatie, i-ar reveni instantei supreme sarcina de a stabili obiectul sesizarii si de a justifica inraurirea pe care dezlegarea chestiunii de drept ar avea-o asupra cauzei pendinte, ceea ce ar echivala cu modificarea obiectului si a limitelor sesizarii.
Nu in ultimul rand, a aratat ca intrebarea formulata de instanta de trimitere isi are mai degraba izvorul intr-o situatie de fapt, care se circumscrie momentului in care este audiat martorul, respectiv dupa momentul pronuntarii hotararii de condamnare, si nu neaparat intr-o dispozitie legala.
Pentru toate aceste considerente a apreciat ca sesizarea este inadmisibila si a solicitat sa fie respinsa ca atare.

La interpelarea presedintelui Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, reprezentantul Ministerului Public a precizat ca nu intelege sa formuleze concluzii pe fondul problemei de drept care se solicita a fi dezlegata in prezenta cauza, neavand mandat in acest sens din partea procurorului general.
Presedintele completului, domnul judecator Daniel Gradinaru, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a retinut dosarul in pronuntare asupra problemei de drept supuse dezlegarii.

INALTA CURTE,
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:
I. Titularul si obiectul sesizarii:
Prin Incheierea din 16 ianuarie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala in Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), in baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedura penala, a fost sesizata Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarei probleme de drept: "Poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor in cauza disjunsa cu privire la acesti din urma participanti?".

II. Dispozitii legale incidente:
Codul penal
Art. 273. - (1) Fapta martorului care, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care este intrebat se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(...)
Codul de procedura penala
Art. 114. -
(1) Poate fi audiata in calitate de martor orice persoana care are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala.
(2) Orice persoana citata in calitate de martor are urmatoarele obligatii:
a) de a se prezenta in fata organului judiciar care a citat-o la locul, ziua si ora aratate in citatie;
b) de a depune juramant sau declaratie solemna in fata instantei;
c) de a spune adevarul.
(...)
Art. 115. -
(1) Orice persoana poate fi citata si audiata in calitate de martor, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali principali.
(...)
Art. 118. -
Declaratia de martor data de o persoana care, in aceeasi cauza, anterior declaratiei a avut sau, ulterior, a dobandit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosita impotriva sa. Organele judiciare au obligatia sa mentioneze, cu ocazia consemnarii declaratiei, calitatea procesuala anterioara.

III. Expunerea succinta a cauzei:
Prin Sentinta penala nr. 2.297 din 27 iulie 2018, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a dispus, printre altele, in baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedura penala raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedura penala, achitarea inculpatului C.V., pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, prevazuta de art. 273 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala.
In esenta, pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatoria a retinut urmatoarele:
La data de 3.01.2017, inculpatul C.V. a fost audiat de organele de cercetare penala, in Dosarul nr. 4.533/P/2015 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, facand afirmatii mincinoase, declarand ca a savarsit singur infractiunea de talharie in data de 7.04.2011, nefiind ajutat de inculpatul E.A.E.
De asemenea a aratat ca l-a apelat pe E.A.E. la data de 07.04.2011, dupa comiterea faptei, in momentul in care a ajuns acasa, specificand ca telefonul mobil nu s-a aflat asupra sa, lasandu-l acasa, toate aceste aspecte fiind contrazise de probatoriul aflat la dosar.

Anterior, prin Rechizitoriul nr. 14.136/P/2014 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, s-a dispus trimiterea in judecata a autorului C.V. pentru savarsirea infractiunii de talharie calificata si disjungerea cauzei fata de numitul E.A.E. sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la talharie calificata, prevazuta de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 233 din Codul penal, art. 234 alin. (1) lit. a) si c) din Codul penal.
Prin Sentinta penala nr. 1.615 din 25.06.2015 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, pronuntata in Dosarul nr. 16.836/4/2015, definitiva prin Decizia penala nr. 1.147/A din 18.09.2015 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie calificata, prevazuta de art. 233 din Codul penal raportat la art. 234 alin. (1) lit. a) si c) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal.
In raport cu situatia de fapt retinuta de instanta de fond s-a constatat ca afirmatiile inculpatului C.V., facute cu ocazia audierii sale in calitate de martor in Cauza penala nr. 4.533/P/2015 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti sunt mincinoase.
In opinia instantei s-a apreciat ca, in cazul in care la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane, cea audiata in calitate de martor cu privire la infractiunea comisa de un participant, care, in aceeasi cauza, a avut anterior calitatea de inculpat si a fost condamnata definitiv, nu poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa, fapta nefiind prevazuta de legea penala.
In esenta, in argumentarea acestei solutii, au fost invocate, pe de o parte, dispozitiile art. 114 din Codul de procedura penala, care definesc martorul ca fiind orice persoana care are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala si instituie obligatia martorului de a spune adevarul, iar, pe de alta parte, dispozitiile art. 118 din Codul de procedura penala, relativ la dreptul martorului de a nu se acuza.
In cauza dedusa judecatii, declaratia data, in calitate de martor, de catre inculpatul C.V., poate fi avuta in vedere la analiza infractiunii de complicitate la talharie calificata pentru care a fost trimis in judecata inculpatul E.A.E., insa nu poate servi ca temei pentru atragerea raspunderii penale a martorului, sub aspectul savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa.
Impotriva Sentintei penale nr. 2.297 din 27.07.2018, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in Dosarul nr. 17.643/4/2017, a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, solicitand desfiintarea acesteia si, in rejudecare, condamnarea inculpatului C.V. pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, argumentand, in esenta, ca dispozitiile legale incidente, respectiv art. 273 alin. (1) din Codul penal si art. 114-118 din Codul de procedura penala, nu interzic, in mod expres, condamnarea unei persoane pentru infractiunea de marturie mincinoasa, atunci cand aceasta a fost anterior condamnata pentru savarsirea unei infractiuni in calitate de autor.

IV. Punctul de vedere al instantei care a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita:
Curtea de Apel Bucuresti a aratat ca nu isi exprima un punct de vedere cu privire la problema de drept analizata, intrucat ar echivala cu o antepronuntare asupra motivelor de apel formulate de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

V. Punctul de vedere al procurorului si al partilor cu privire la problema de drept a carei dezlegare se solicita:
Procurorul a apreciat, in raport cu motivele de apel invocate, ca se impune sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari pentru dezlegarea unei chestiuni de drept .
Aparatorul inculpatului C.V. a apreciat ca nu se impune sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ca este exclus a se retine o dubla calitate a aceleiasi persoane, respectiv subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa si martor in cauza.

VI. Punctele de vedere exprimate de catre curtile de apel si instantele de judecata arondate:
Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, in aceasta materie, au fost conturate doua opinii, dupa cum urmeaza:
Intr-o prima opinie, s-a apreciat ca participantul la comiterea unei infractiuni, care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat, ulterior, ca martor in cauza disjunsa, nu poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa.
Disjungerea, ca act procedural, nu schimba calitatile procesuale ale partilor din cauza si nu se poate pune semnul egalitatii intre martori, in sensul strict al notiunii, si martorii asimilati, pentru care legea nu instituie o calitate procesuala specifica, dar care au o stransa legatura cu fapta judecata, participand anterior la comiterea acesteia.
In esenta, s-a retinut ca, desi poate fi ascultat ca martor, pozitionarea persoanei in raportul juridic nu se pierde prin parcurgerea etapelor procesului penal si nici nu se poate transforma, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.
Calitatea procesuala de suspect sau inculpat si cea de martor se diferentiaza in raport cu drepturile si obligatiile distincte ale titularilor. In timp ce martorul este obligat sa declare tot ceea ce stie, inculpatul are dreptul neconditionat de a nu da declaratii in fata organelor judiciare.
A se retine infractiunea de marturie mincinoasa in cazul in care martorul nu face declaratii adevarate, fiind obligat sa isi asume riscul ca aspectele declarate sa poata fi folosite chiar impotriva sa, constituie un mecanism coercitiv incompatibil cu dreptul la un proces echitabil.
De asemenea s-a retinut ca, pornind de la dispozitiile art. 118 din Codul de procedura penala, declaratia martorului poate fi utilizata pentru stabilirea unor imprejurari de fapt care nu au legatura cu persoana acestuia, fiind o garantie a respectarii dreptului persoanei care depune marturie si care, anterior sau ulterior acestei declaratii, a avut sau a dobandit calitatea de suspect sau de inculpat, neputand fi folosite impotriva sa.
Aceasta este de altfel si ratiunea pentru care textul de lege invocat face referire si la obligatia organului judiciar de a mentiona calitatea procesuala anterioara a martorului.
In acest sens s-au pronuntat urmatoarele instante: Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, in opinie majoritara, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in opinie majoritara, Tribunalul Bucuresti si judecatoriile arondate, in opinie majoritara, Tribunalul Giurgiu, Judecatoria Giurgiu, Tribunalul Ialomita si instantele arondate, Tribunalul Teleorman, Judecatoria Alexandria, in opinie majoritara, Curtea de Apel Alba Iulia, Judecatoria Moinesti, Judecatoria Constanta, Judecatoria Tulcea, Judecatoria Babadag, Judecatoria Macin, Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Brasov, Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, Tribunalul Covasna, Judecatoria Zarnesti, Curtea de Apel Craiova, Judecatoria Vaslui, Judecatoria Husi si Judecatoria Caransebes.
Intr-o alta opinie, s-a apreciat ca persoana audiata ulterior in cauza disjunsa, in calitate de martor, poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa daca, in contextul ansamblului probator al cauzei, se face dovada existentei conditiilor de tipicitate ale infractiunii.
In esenta, s-a retinut ca persoana care a participat la savarsirea infractiunii, dar care a fost judecata separat de ceilalti participanti, poate dobandi calitatea de martor in cauza disjunsa. In aceasta calitate, martorul nu poate refuza sa se prezinte in instanta si nici nu poate refuza depunerea juramantului ori a declaratiei solemne. Acesta are dreptul de a nu se autoincrimina prin declaratiile pe care le face. In exercitarea acestui drept, martorul poate fie sa se prevaleze de dreptul la tacere, fie sa continue declaratia, renuntand in mod expres la tacere.
Daca a renuntat la dreptul la tacere, continuand sa faca declaratii, persoana care a participat la savarsirea infractiunii si a fost judecata separat de ceilalti participanti, fiind audiata, ulterior, ca martor in cauza disjunsa, are obligatia de a spune adevarul, chiar cu riscul de a se autoincrimina, in caz contrar savarsind infractiunea de marturie mincinoasa.
S-a sustinut ca martorul ar avea de ales intre a nu face nicio declaratie, prevalandu-se de privilegiul autoincriminarii si de dreptul la tacere.
Ca atare, avand in vedere ca unul dintre participantii la comiterea unei infractiuni nu are calitate de parte, respectiv de inculpat, in cauza disjunsa cu privire la ceilalti participanti, ci doar in cauza in care el a fost judecat, s-a apreciat ca acesta are capacitatea de a fi martor, chiar si cu privire la aceeasi fapta, avand obligatia sa declare tot ceea ce stie cu privire la activitatea infractionala a celor trimisi in judecata si, prin urmare, poate avea calitatea de subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa.
De asemenea s-a mai retinut ca dobandirea calitatii de martor in cadrul procesului penal atrage in mod obligatoriu respectarea obligatiilor stabilite de art. 114 alin. (2) din Codul de procedura penala, indiferent daca persoana respectiva a avut anterior calitatea de suspect ori inculpat si, ulterior, a fost condamnata in cadrul dosarului penal initial.
Sanctiunea, in cazul constatarii incidentei dispozitiilor art. 118 din Codul de procedura penala, nu este inlaturarea raspunderii penale a unei persoane acuzate de comiterea infractiunii de marturie mincinoasa, ci excluderea declaratiei de martor a persoanei care, anterior, a avut sau, ulterior, a dobandit calitatea de suspect sau de inculpat in acelasi dosar.
In acest sens s-au pronuntat urmatoarele instante: Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in opinie minoritara, Tribunalul Giurgiu, Judecatoria Giurgiu, Judecatoria Videle, Judecatoria Roman, Judecatoria Bacau, Judecatoria Onesti, Judecatoria Medgidia, Curtea de Apel Suceava, Judecatoria Odorheiu Secuiesc, Curtea de Apel Brasov, Judecatoria Rupea, Curtea de Apel Iasi, Curtea de Apel Timisoara, Tribunalul Arad, Judecatoria Timisoara, Judecatoria Lugoj, Tribunalul Timis, Tribunalul Caras-Severin, Curtea de Apel Ploiesti, Judecatoria Ploiesti.

VII. Jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale:
Prin Decizia nr. 519 din 6.07.2017 s-a dispus respingerea, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 teza I din Codul de procedura penala.
La paragraful 16 din considerentele deciziei, Curtea retine ca declaratiile autoincriminante ale martorului sunt, in acelasi timp, si declaratii necesare solutionarii cauzei, privitor la un alt acuzat, in conditiile in care un principiu fundamental al procesului penal este aflarea adevarului, pentru a se putea realiza scopul procesului penal, respectiv cunoasterea completa si exacta a faptelor in materialitatea lor, precum si a persoanei care le-a savarsit, pentru ca aceasta din urma sa fie trasa la raspundere penala. Curtea a constatat ca obligatia organelor judiciare insarcinate cu ancheta este aceea de a administra toate probele disponibile pentru aflarea adevarului cu privire la fapta si la persoana care a savarsit-o, urmand ca dreptul martorului de a nu se acuza sa fie salvgardat in temeiul art. 118 din Codul de procedura penala.
De asemenea, prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017 s-a dispus admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 117 alin. (2) lit. a) si b) din Codul de procedura penala, care exclud dreptul de a refuza sa fie audiate, in calitate de martor, persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti.
La pct. 14 din considerentele deciziei se arata ca poate avea calitate de martor orice persoana care are cunostinta de fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala si care, in acelasi timp, nu are calitatea procesuala de suspect, persoana vatamata, inculpat, parte civila sau parte responsabila civilmente. Asadar, in cazul persoanelor care au, in cauza, calitatea de parte ori subiect procesual principal exista o prezumtie relativa de partialitate, fiind apreciat ca acestea au un interes substantial in modul de solutionare a cauzei, nefiind considerate observatori impartiali ai faptelor deduse judecatii.

VIII. Jurisprudenta relevanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie:
In jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie au fost identificate: Decizia penala nr. 397/A din 21.11.2014; Decizia penala nr. 217/A din 17.09.2018; Decizia penala nr. 213 din 9.06.2015; Decizia penala nr. 1.957 din 29.09.1979, Tribunalul Suprem - Sectia penala; Decizia penala nr. 40/A din 20.02.2018.

IX. Jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului:
Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie a statuat ca dreptul unui acuzat de a pastra tacerea cu privire la faptele pentru care este acuzat si de a nu contribui la propria sa incriminare reprezinta o garantie a unei proceduri echitabile in procesul penal. De asemenea s-a retinut ca, desi art. 6 din Conventie nu mentioneaza expres aceste drepturi, ele reprezinta norme general recunoscute, circumscrise notiunii de "proces echitabil". S-a mai statuat ca dreptul de a nu contribui la propria incriminare este strans legat de prezumtia de nevinovatie. Aceasta prezumtie tinde sa protejeze o persoana acuzata de savarsirea unei fapte penale impotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit in mod legal si priveste ansamblul procedurii penale litigioase (Hotararea din 25.02.1993, pronuntata in Cauza Funke impotriva Frantei; Hotararea din 8.02.1996, pronuntata in Cauza John Murray impotriva Regatului Unit al Marii Britanii; Hotararea din 17.12.1996, pronuntata in Cauza Saunders impotriva Regatului Unit al Marii Britanii).

X. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie:

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia judiciara a apreciat ca sesizarea este inadmisibila.
In esenta, s-a sustinut ca tehnica de redactare a intrebarilor trebuie sa fie adecvata si sa permita identificarea problemei de drept, iar existenta legaturii de dependenta intre lamurirea problemei de drept si solutionarea pe fond a cauzei trebuie sa fie motivata.
S-a facut trimitere la Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, Decizia nr. 77 din 12 noiembrie 2018, Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.
De asemenea s-a facut referire si la faptul ca instanta de trimitere, contrar dispozitiilor art. 476 alin. (1) teza a II-a finala din Codul de procedura penala, nu si-a exprimat punctul de vedere, incalcandu-si rolul de prim filtru in procedura jurisdictionala prevazuta de art. 475 si urmatoarele din acelasi cod.
S-a aratat ca motivarea sesizarii este, pe de o parte, redusa la invocarea textelor legale considerate a fi incidente, iar, pe de alta parte, releva faptul ca, in realitate, se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie solutionarea cauzei cu care instanta de trimitere a fost sesizata.
Prin urmare, s-a sustinut ca, in absenta elementelor esentiale solutionarii chestiunii prealabile, Incheierea din 16 ianuarie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala in Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), nu indeplineste conditiile unui act de sesizare legal intocmit, aspect care determina, totodata, neindeplinirea conditiilor cumulative privind existenta unei chestiuni de drept, respectiv a raportului de dependenta dintre aceasta si solutionarea cauzei pe fond .

XI. Opinia specialistilor consultati:
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a apreciat ca participantul la comiterea unei infractiuni, care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat, ulterior, ca martor in cauza disjunsa, nu poate raspunde penal pentru infractiunea de marturie mincinoasa.
In esenta, s-a retinut ca problema de drept supusa analizei trebuie privita din doua perspective, una materiala, in sensul ca notiunea de martor cuprinde acele persoane care au cunostinte directe sau indirecte despre savarsirea unei infractiuni, si una formal procesuala, adica martorul este persoana care dobandeste aceasta calitate prin dispozitia unui organ judiciar.
Din punct de vedere formal procesual, chiar si un participant sau un fost participant la savarsirea unei infractiuni poate fi audiat in calitate de martor . In acest caz insa martorul nu poate fi constrans, sub sanctiunea raspunderii pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, la a declara adevarul, daca aceasta declaratie sincera ar putea duce la autoincriminare.
Marturia mincinoasa nu poate fi retinuta nici atunci cand declaratia solicitata martorului ar putea duce la condamnarea sa, chiar si intr-o alta procedura judiciara decat in cea in care este ascultat.
Intr-o cauza disjunsa, participantul condamnat definitiv va putea fi audiat ca martor in cauzele celorlalti participanti la aceeasi fapta . S-a sustinut insa ca, din punct de vedere procesual, nu exista incompatibilitate ca un fost condamnat sa fie audiat in calitate de martor raportat la cadrul procesual actual. Totusi, in lipsa dimensiunii materiale a calitatii de martor, aplicarea unei sanctiuni penale este nejustificata.
Principial, participantii la comiterea unei infractiuni nu pot fi acuzati de savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, deoarece ei nu au o obligatie legala de a spune adevarul legat de acuzatia ce li se aduce. Se poate ajunge la situatia absurda ca fostul inculpat, care a dat sau nu declaratii in cauza in care a fost condamnat, sa fie sanctionat penal pentru marturie mincinoasa pentru ca a dat declaratii mincinoase cu privire la comiterea aceleiasi fapte care a atras condamnarea lui, dar care, din motive procesuale, nu a atras si condamnarea altor persoane posibil a fi implicate. Noua declaratie continua sa pastreze urmele "originale" ale unei "declaratii de suspect sau inculpat", chiar daca, formal, persoana are in noul cadru procesual calitatea de martor .

XII. Raportul judecatorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegarii:
Opinia judecatorului-raportor a fost in sensul ca sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3018/2018), este admisibila, fiind indeplinite cumulativ conditiile prevazute de dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala.
Pe fondul sesizarii s-a apreciat ca persoana care are atat calitatea de martor, ca urmare a disjungerii cauzei, cat si calitatea de inculpat, in legatura cu infractiunea pe care o comisese anterior impreuna cu alti participanti, nu poate avea calitatea de subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa prevazuta de art. 273 din Codul penal.

XIII. Inalta Curte de Casatie si Justitie:
Examinand sesizarea formulata in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, retine urmatoarele:
A. Cu privire la conditiile de admisibilitate a sesizarii:
Potrivit dispozitiilor art. 475 din Codul de procedura penala, daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca exista o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective si asupra careia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.

Din examinarea normei de procedura rezulta ca, in prealabil, in cadrul analizarii admisibilitatii sesizarii, se impune verificarea a patru conditii, si anume:
1. sa existe o cauza in curs de judecata;
2. cauza sa se afle pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului;
3. de chestiunea de drept invocata sa depinda solutionarea pe fond a cauzei respective;
4. asupra chestiunii de drept Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si aceasta sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.
Din aceasta perspectiva se constata ca fiind indeplinite cumulativ conditiile impuse de dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala.
B. Cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita:
Problema de drept ce face obiectul analizei consta in aceea daca poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor in cauza disjunsa cu privire la acesti din urma participanti .
Dezlegarea problemei de drept supuse analizei se impune a fi examinata prin prisma a doua coordonate:
- prima, din perspectiva normelor de drept penal substantial;
- a doua, din perspectiva dreptului martorului de a nu se acuza.
Sub primul aspect, se retine ca infractiunea de marturie mincinoasa prevazuta de art. 273 alin. (1) din Codul penal consta in fapta martorului care, intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care este intrebat.
In art. 277 alin. 1 din Codul penal Carol al II-lea, in sectiunea a III-a, titlul "Marturia mincinoasa si juramantul fals", se prevedea ca "acela care, in materie criminala sau corectionala, depunand ca martor sub juramant inaintea unei instante sau referindu-se la un juramant anterior prestat, face afirmatii mincinoase sau nu spune tot ce stie privitor la imprejurari esentiale pentru judecata, asupra carora este intrebat, in mod special, comite delictul de marturie mincinoasa".
In art. 281 alin. 1 din acelasi cod se arata ca "acela care, daca ar fi facut afirmatii adevarate sau ar fi spus tot adevarul, s-ar fi acuzat de o infractiune pe sine (...) sau si-ar fi cauzat lui (...) un grav prejudiciu in ce priveste onoarea sau libertatea".
Marturia mincinoasa sau "falsitas in judicio" era reprimata si de Codul penal din 1864, un element esential al delictului constand in aceea ca marturia mincinoasa trebuia sa cauzeze un prejudiciu unei persoane sau posibilitatea producerii unui prejudiciu.
Codul penal din 1968 nu a reglementat privilegiul martorului impotriva propriei incriminari, apreciindu-se ca "Noul cod nu prevede aceste cazuri de nepedepsire, fiindca s-a socotit ca aflarea adevarului trebuie sa primeze in realizarea justitiei, fata de interesele persoanei chemate sa depuna ca martor".
In actuala reglementare, situatia premisa a acestei infractiuni consta in existenta unei declaratii necorespunzatoare adevarului, data de o persoana audiata in calitate de martor .
Martor este persoana care, avand cunostinta de vreo fapta sau imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului intr-o cauza penala, civila sau in orice alta procedura in care se asculta martori, este audiata in legatura cu aceasta.
In timp ce fata de parti si subiectii procesuali principali opereaza o prezumtie de partialitate, martorul se situeaza in afara intereselor raportului juridic concret dedus judecatii si, tocmai de aceea, se pretinde ca el sa fie obiectiv si sa contribuie la aflarea adevarului.
Calitatea de martor trebuie sa se mentina pe toata durata procesului, pentru ca doar atunci i se poate cere sa fie consecvent in relatarea adevarului.

In doctrina s-a retinut ca poate fi martor numai persoana care a perceput in mod direct faptele sau imprejurarile de fapt, intrucat calitatea de martor este legata de perceptia directa si imediata a persoanei, adica de ceva ce a vazut, auzit sau simtit cu privire la chestiunea pentru are a fost propusa ca martor .
Din perspectiva infractiunii de marturie mincinoasa, calitatea ceruta subiectului activ reprezinta o cerinta pentru existenta infractiunii, in lipsa acesteia nefiind indeplinita conditia tipicitatii si, ca atare, nu se impune analiza normei de incriminare sub aspectul elementului material al laturii obiective, respectiv a formei de vinovatie cerute de lege.
Sub cel de-al doilea aspect, in doctrina s-a apreciat ca "atat in procesul civil, cat si in cel penal, daca martorul, pentru a nu se invinui pe sine de savarsirea unei infractiuni, face afirmatii mincinoase sau, cu intentie, trece sub tacere anumite imprejurari esentiale despre care a fost intrebat, el nu ar savarsi infractiunea de marturie mincinoasa, deoarece nu poate aparea in aceasta calitate in raport cu o eventuala inculpare a sa, din moment ce intrebarile care i se adreseaza ar conduce la implicarea sa intr-un proces penal daca le-ar raspunde sincer. Intr-o asemenea situatie, martorului nu i se poate cere sa fie obiectiv, in acelasi timp in care, deasupra sa, planeaza sanctiunea penala" (Avram Filipas, Infractiuni contra infaptuirii justitiei, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1980, pag. 60-61).
Si legislatia procesual penala a altor state europene contine dispozitii procesual penale care reglementeaza dreptul martorului de a nu se acuza. In acest sens pot fi amintite, cu titlu exemplificativ: Codul de procedura penala bulgar - art. 121 alin. (1), potrivit caruia "martorii nu pot fi obligati sa raspunda la intrebari care i-ar putea incrimina de comiterea unei infractiuni"; Codul de procedura penala ceh - art. 100 alin. (2), potrivit caruia "pot refuza sa depuna marturie cei care, prin aceasta, s-ar incrimina pe ei"; Codul de procedura penala croat - art. 286, potrivit caruia "martorul nu este obligat sa raspunda la anumite intrebari daca este posibil ca prin aceasta sa se expuna pe sine sau pe o ruda apropiata unei acuzatii penale, oprobiului public sau unui prejudiciu material serios".
In legislatia nationala, potrivit art. 118 din Codul de procedura penala, "declaratia de martor data de o persoana care, in aceeasi cauza, anterior declaratiei a avut sau, ulterior, a dobandit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosita impotriva sa. Organele judiciare au obligatia sa mentioneze, cu ocazia consemnarii declaratiei, calitatea procesuala anterioara."
Norma procesual penala la care s-a facut trimitere prevede dreptul martorului de a nu se acuza, legiuitorul definind acest drept ca obligatia procesuala negativa a organului judiciar care nu poate folosi declaratia data in calitate de martor impotriva persoanei care a dobandit calitatea de suspect sau de inculpat in aceeasi cauza.
Textul are in vedere doua ipoteze, si anume:
a) situatia in care persoana este audiata in calitate de martor dupa momentul inceperii urmaririi penale cu privire la fapta, iar ulterior, a dobandit calitatea de suspect;
b) situatia in care persoana are deja calitatea de suspect sau inculpat si, ulterior, organul judiciar dispune disjungerea cauzei, iar in dosarul nou-format persoana dobandeste calitatea de martor .
O persoana citata in calitate de martor, care spune adevarul, se poate autoincrimina, iar daca nu spune adevarul, evitand o autoincriminare, poate comite infractiunea de marturie mincinoasa. Acest mecanism duce, in realitate, la punerea sub invinuire a persoanei audiate ca martor, ceea ce este inechitabil daca, anterior audierii persoanei in calitate de martor, organele de urmarire penala aveau date din care rezulta, cu evidenta, participarea acesteia la comiterea faptei ce face obiectul audierii in calitate de martor .
Disjungerea cauzei este doar o masura procesuala, pentru buna solutionare a unei cauze, insa, in realitate, ambele dosare - cel initial si cel nou-format ca urmare a disjungerii - constituie o singura cauza. Chiar daca legea procesual penala permite audierea unui participant la savarsirea infractiunii - cu privire la care se pronuntase anterior o hotarare de condamnare definitiva - in calitate de martor in cauza disjunsa, acesta nu poate fi un martor veritabil, in sensul normei de incriminare prevazute de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
Martorul veritabil este acela care nu a participat in niciun fel la savarsirea infractiunii, ci doar are cunostinta despre aceasta, respectiv are cunostinta despre fapte sau imprejurari esentiale care determina soarta procesului.
Participantul la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala este, in realitate, un "martor asimilat", pentru care legea nu instituie o calitate procesuala specifica, dar care are o stransa legatura cu infractiunea dedusa judecatii, participantul la comiterea ei fiind condamnat anterior printr-o hotarare definitiva.
Raportand distinctiile teoretice, expuse anterior, la problema de drept supusa dezlegarii, rezulta ca participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor, in cauza disjunsa, nu poate avea calitatea de subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa prevazuta de art. 273 din Codul penal.
Pentru considerentele expuse, in temeiul dispozitiilor art. 477 din Codul de procedura penala,

PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
D E C I D E:

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in Dosarul nr. XXXX2017 (XXX018), prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarei chestiuni de drept: "Poate fi subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor in cauza disjunsa cu privire la acesti din urma participanti?"
Stabileste ca participantul la comiterea unei infractiuni care a fost judecat separat de ceilalti participanti si audiat ulterior ca martor, in cauza disjunsa, nu poate avea calitatea de subiect activ al infractiunii de marturie mincinoasa prevazute de art. 273 din Codul penal.

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 aprilie 2019.