Just titlu pentru a uzucapa

Just titlu pentru invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani, conform art.1895-1899 din Codul civil

Prin acţiunea civilă nr. 98/196/2006 înregistrată la Judecătoria Brăila, reclamantul B. I. a solicitat să se constate în contradictoriu cu pârâţii C. D. şi D. A. că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra cotei de 2/8 din imobilul situat în comuna Traianu, satul Silistraru, judeţul Brăila, format din construcţii şi teren de 250 mp, reprezentând cotele de 1/8 ale pârâţilor.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este deţinător de bună credinţă a imobilului din 07.09.1988, întrucât chitanţa, în baza căreia l-cumpărat de la C.D., chiar dacă ulterior a fost anulată prin sentinţa civilă nr.6188/24.11.2005 a Judecătoriei Brăila, constituie just titlu pentru invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani, conform art.1895-1899 din Codul civil.

Judecătoria Brăila prin sentinţa civilă nr.4146/16.07.2007, pronunţată în dosarul nr. 3353/196/2006, a respins excepţiile invocate cu privire la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor, la prematuritatea cererii şi la lipsa de interes .

Pe fond, instanţa a admis acţiunea civilă şi a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune la data de 07.09.1988 dreptul de proprietate asupra cotei de 2/8 din imobil.
Pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată de 329 lei în baza art.274 din Codul de procedură civilă.

Instanţa a reţinut că s-a făcut dovada că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a constata că reclamantul a dobândit prin uzucapiune imobilul, timp de 10 ani fiind considerat proprietar în baza chitanţei din 07.09.1988.
În drept, hotărârea este motivată cu dispoziţiile art.1895 din Codul civil.

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta a declarat recurs în termen legal la Tribunalul Brăila.

Recurenta a susţinut că, faţă de probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, atât în ceea ce priveşte excepţiile invocate cât şi fondul cauzei,
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Tribunalul Brăila, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile nr. 4146/16.07.2007 a Judecătoriei Brăila în raport de motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, în baza art.312 din Codul de procedură civilă, a admis ca fondat recursul şi a modificat în parte sentinţa civilă în sensul că a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamant, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei, instanţa de control a reţinut următoarele:

În fapt: Imobilul situat în comuna Traianu, satul Silistraru, judeţul Brăila, format din construcţii şi teren de 250 mp, face parte din masa succesorală rămasă de la defuncţii C A şi C C, conform certificatului de moştenitor nr.1506/27.07.1990, pârâţii C D şi DA făcând parte din moştenitorii care au acceptat succesiunea.
Pârâtul C D, deşi nu era singurul moştenitor, a vândut imobilul format din teren şi construcţie, reclamantului B I prin chitanţa din 07.09.1988, act, care a fost anulat prin sentinţa civilă nr.6188/24.11.2005 a Judecătoriei Brăila.
Prin sentinţa civilă nr.651/21.02.1991, pronunţată în dosarul nr.592/1991, Judecătoria Brăila a dispus ieşirea din indiviziune a moştenitorilor asupra imobilului.

În drept: Proprietatea este definită în art.480 din Codul civil, ca fiind dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, în limitele legii.
Potrivit art.1837 din Codul civil, prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea .
Dispoziţiile art.1847 prevăd că pentru ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

În conformitate cu dispoziţiile art.1882 din Codul civil, prescripţia nu curge contra moştenitorului beneficiar în privinţa creanţelor sale asupra succesiunii. Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinţa creanţelor, nici în privinţa drepturilor reale.

Potrivit art.1895, 1897 şi 1899 din Codul civil, aplicabilitatea uzucapiunii de până la 20 de ani este condiţionată de existenţa unui just titlu şi a bunei credinţe.

Justeţea titlului constă în corecta folosire a unui mod legal de dobândire a unui drept de proprietate .

Titlul just trebuie dovedită şi trebuie să provină de la altă persoană decât adevăratul proprietar.
Raţiunea constă în faptul că adevăratul proprietar are posibilitatea de a înstrăina bunul în baza unei convenţii legale, neavând interes pentru operarea unei prescripţii achizitive.
Or, înscrisul sub semnătură privată întocmit pentru transferul proprietăţii unui teren cu construcţii, cu doar unul din moştenitorii imobilului, nu poate fi considerat just titlu .
Nu se poate reţine nici buna credinţă a reclamantului, din moment ce cunoştea situaţia juridică a imobilului, inclusiv ieşirea din indiviziune a moştenitorilor din 1991 şi nu a insistat în încheierea unui act autentic de vânzare –cumpărare în condiţiile legii.

Având în vedere considerentele de mai sus, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca să se constate dobândirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului prin uzucapiunea reglementată de art. 1895 din Codul civil.