RIL promovat ref. admisibilitatea probelor noi in procesele incepute anterior Legii 202/2010

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la �Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (4) raportat la art. 305 din fostul Cod de procedura civila, in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, in referire la admisibilitatea probelor noi, cu exceptia inscrisurilor, atunci cand tribunalele si curtile de apel, dupa casarea hotararii atacate, au retinut cauzele spre rejudecare in fond�.

Urmare sesizarii nr. 1610 din 9 iunie 2008 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Tg. Mures, transmisa prin adresa nr. 2/S.U/2008 din 13 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, s-a verificat jurisprudenta in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, constatandu-se caracterul neunitar al acesteia, dupa cum urmeaza:

I. Intr-o prima opinie s-a considerat ca, in caz de admitere a recursului si casarea hotararii atacate, curtile de apel si tribunalele, retinand cauza spre rejudecare, pot administra orice probe prevazute de lege, fara a fi limitate numai la administrarea inscrisurilor noi, intrucat dispozitiile art. 312 alin. (4) din Codul de procedura civila (in vigoare la data solutionarii acestor cauze) instituiau regula de principiu, potrivit careia, in caz de casare, tribunalele si curtile de apel vor rejudeca pricina in fond, fie la termenul cand a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop. De asemenea, dispozitiile art. 305 din Codul de procedura civila sunt aplicabile doar in faza judecarii cererii de recurs, iar nu in faza rejudecarii cauzei dupa casarea cu retinere.

II. Alte instante au trimis cauza spre rejudecare instantei a carei hotarare a fost casata ori de cate ori au apreciat ca se impune administrarea unor probe noi, altele decat inscrisurile, avand in vedere dispozitiile imperative ale art. 305 din Codul de procedura civila care interzic administrarea de probe noi in instanta de recurs, cu exceptia inscrisurilor.
Apreciez primul punct de vedere ca fiind in litera si spiritul legii.
Potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (4) din fostul Cod de procedura civila, in redactarea anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, ``in caz de casare, curtile de apel si tribunalele vor rejudeca pricina in fond, fie la termenul cand a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop``.
Art. 312 alin. (5) din acelasi cod stabilea, cu titlu de exceptie ca, in cazul in care instanta a carei hotarare a fost recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad .
Pe temeiul acestor dispozitii legale, se observa ca, in cazul tribunalelor si al curtilor de apel, casarea cu retinere este regula, iar casarea cu trimitere reprezinta exceptia, aplicabila numai in cazurile strict determinate de art. 312 alin. (5) din fostul Cod de procedura civila[1].
In aplicarea acestor dispozitii legale, instanta superioara (tribunal sau curte de apel) exercita succesiv doua functiuni esential distincte: pe aceea de instanta de recurs, deci de control judiciar si pe aceea subsecventa, de instanta de rejudecare, ceea ce implica, pe de o parte, judecarea recursului, iar pe de alta parte, rejudecarea fondului, deci o functie adiacenta si suplimentara, de instanta de fond[2].
In acest context, dispozitiile art. 305 din fostul Cod de procedura civila, potrivit carora in instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor care pot fi depuse pana la inchiderea dezbaterilor, se cuvin a fi interpretate in sensul ca prin sintagma ``in instanta de recurs`` urmeaza a se intelege activitatea procesuala pe care instanta o desfasoara strict in legatura cu solutionarea recursului, pana la darea hotararii prin care se va exercita si epuiza controlul judiciar[3].
Rejudecarea dupa casarea cu retinere constituie o noua judecata a pricinii, iar nu o judecata in recurs, astfel incat instanta de recurs va proceda potrivit regulilor de la judecata in fond si sub aspectul administrarii probelor, deoarece dispozitiile art. 305 din fostul Cod de procedura civila, aplicabile pana la momentul casarii, devin inaplicabile dupa acest moment[4].
Ca atare, restrictia instituita de art. 305 nu se va aplica in faza ulterioara, aceea a retinerii cauzei, spre rejudecare, dupa casare, ci in aceasta etapa vor putea fi administrate orice probe noi, nu doar inscrisuri[5].
Solutia jurisprudentiala la care achisam si orientarile doctrinare indicate au fost transpuse in continutul art. 315 alin. (31) din fostul Cod de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 31 din Legea nr. 202/2010, solutie legislativa preluata si de art. 501 alin. (4) din Noul Cod de procedura civila care prevad admisibilitatea oricaror probe prevazute de lege, dupa casare, indiferent daca este o casare cu retinere sau o casare cu trimitere[6].
Dispozitiile art. 315 alin. (31) din fostul Cod de procedura civila au fost incluse in enumerarea continuta de art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, fiind aplicabile, potrivit normelor tranzitorii din acest act normativ, proceselor incepute dupa intrarea sa in vigoare[7].
Intrucat modificarile legislative evocate confirma o orientare a practicii judiciare la care achiesam, ele pot fi aplicate si proceselor incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, fara ca acestei solutii sa ii poata fi imputat un viciu de retroactivitate.
Ca atare, apreciem ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (4) raportat la art. 305 din fostul Cod de procedura civila, in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, atunci cand tribunalele si curtile de apel, dupa casarea hotararilor atacate, au retinut cauzele spre rejudecare in fond, sunt admisibile orice probe noi, nu doar inscrisurile.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 517 din Codul de procedura civila, solicit admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa asigurati interpretarea si aplicarea unitara a legii in aceasta chestiune de drept .


[1] I. Les - ``Tratat de drept procesual civil. Cu referiri la proiectul Codului de procedura civila``, Editia a V-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2010, p. 779; I. Deleanu - ``Tratat de procedura civila``, Vol. II, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 92; M. Tabarca - ``Drept procesual civil``, Vol. II, Editura Universul Juridic, p. 128;
[2] In acest sens, S. Spinei - ``Recursul in procesul civil``, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008, p. 250, 251;
[3] Idem, p. 252;
[4] M. Fodor - ``Drept procesual civil``, Vol II, Universul Juridic, Bucuresti, p. 515;
[5] I. Les, op. cit., p. 776 S. Spinei - ``Natura activitatii instantei si posibilitatea administrarii probelor in situatia retinerii cauzei spre rejudecare dupa casare, in procesul civil`` in Dreptul nr. 5/2007, p. 116; M. Tabarca, op. cit., p. 124;
[6] In acest sens, D. Atasei, H. Tit - ``Mica reforma in jusdtitie. Legea nr. 202/2010 comentata``, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2010, p. 92-93; M Tabarca - ``Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor (Art. I- Comentarii)``; Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 130;
[7] In acest sens, invocam mutatis mutandis decizia nr. 2 din 18 februarie 2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii. In doctrina, s-a exprimat si opinia in sensul ca textul se aplica daca cererea de recurs este formulata dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010 (M. Tabarca, ``Legea nr. 202/2010...``, precit, p.130), existand si opinia potrivit careia, de vreme ce textul consacra legislativ o solutie jurisprudentiala aplicata de majoritatea instantelor de recurs si inainte de aparitia Legii nr. 202/2010, distinctia facuta cu privire la aplicarea textului de lege apare ca fiind irelevanta din punct de vedere practic (H. Tit, precit.);