RIL promovat ref. recalcularea pensiilor prevazute de Legea nr. 119/2010

RECURS IN INTERESUL LEGII

Redam textul integral al recursului:

In practica judiciara, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la ``aplicarea dispozitiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constitutie, art. 1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 14 din Conventie, referitor la recalcularea pensiilor prevazute de art.1 din lege``.

Urmare sesizarii din oficiu, precum si in considerarea sesizarilor nr. 1719/25 A din 21 aprilie 2011 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Galati, nr. 19667 din 6 mai 2011 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Craiova, nr. 1106/35 din 13 mai 2011 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Brasov si nr. 1318 din 3 mai 2011 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Cluj, transmise prin adresele nr. 5/S.U/2011 din 28 aprilie 2011 si nr. 7/S.U/2011 din 10 mai 2001 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a verificat jurisprudenta la nivelul intregii tari in problema de drept enuntata anterior, constatandu-se urmatoarele:

I. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, au fost admise contestatiile formulate de reclamanti, pensionari aflati in categoriile prevazute de art. 1 lit.a)-h) din Legea nr. 119/2010 si s-au anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise in temeiul art. 3 si art. 4 din acest act normativ, fiind mentinute in plata pensiile in cuantumul anterior.

In adoptarea acestor solutii, instantele de judecata au realizat un examen de compatibilitate a prevederilor din dreptul intern cu exigentele art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventie si art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum principiile consacrate de acestea au fost dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Analiza efectuata de instante asupra notiunii de ``bun`` in sensul art.1 din Protocolul nr.1 si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului a avut ca punct de pornire principiul garantarii dreptului de proprietate si faptul ca, potrivit jurisprudentei Curtii, protectia instituita de Conventie a fost extinsa si la ``interese economice`` si alte valori patrimoniale.

S-a aratat ca, in materie de asigurari sociale, institutiile Conventiei au statuat ca plata unor contributii la sistemul de securitate sociala poate, in anumite conditii, sa duca la nasterea unui drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, in sensul de a beneficia, la un moment dat, de avantajele conferite de acest sistem, iar pentru ca un asemenea drept sa se nasca si sa fie recunoscut, trebuie ca cel interesat sa indeplineasca cerintele prevazute de legislatia nationala in materie.

Reclamantilor li s-a recunoscut dreptul la pensiile de serviciu in baza unor legi speciale, iar dreptul la aceasta pensie avea doua componente, una contributiva si una necontributiva pe care statul s-a obligat sa o suporte de la bugetul de stat .

Ca atare, avandu-se in vedere principiile enuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Marea Camera, in cauza Stec s.a. c/a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (cererile nr. 65731/01 si 65900/01, hotararea din 12 aprilie 2006), precum si jurisprudenta citata de Curte in aceasta cauza, s-a considerat ca pensiile reclamantilor, stabilite in baza legislatiei anterioare adoptarii Legii nr. 119/2010 intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, iar orice act normativ ulterior care repune in discutie modul de stabilire a pensiei reprezinta o ingerinta in dreptul stabilit in favoarea reclamantilor.

In continuare, instantele au analizat compatibilitatea acestei restrangeri cu exigentele art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr.1 si art. 14 din Conventie, prin luarea in considerare a sferei persoanelor afectate si a proportionalitatii masurii restrangerii cu scopul urmarit prin adoptarea Legii nr. 19/2010.

Astfel, s-a aratat ca, desi scopul Legii nr. 119/2010 poate fi considerat legitim, avand in vedere ca acest act normativ urmareste diminuarea efectelor crizei economice, totusi, nu exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele alese si interesele individuale, instituindu-se o sarcina impovaratoare si excesiva doar pentru anumite categorii de pensionari, cu atat mai mult cu cat masura luata nu a avut un caracter temporar, iar pentru anumite categorii socio-profesionale, pensiile de serviciu au fost mentinute.

In acest sens a fost evocata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului din cauzele Kjartan Asmundsson vs. Islanda, cererea nr. 60669/00, hotarare din 12 octombrie 2004; Stec s.a. vs. Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cererile nr. 65731/01 si nr. 65900/01, hotarare din 12 aprilie 2006, Marea Camera .

Pe de alta parte, s-a considerat ca, prin aplicarea Legii nr. 119/2010 si diminuarea pensiilor aflate in plata, se incalca principiul neretroactivitatii legii.

II. Intr-o alta orientare jurisprudentiala, contestatiile au fost respinse, fiind mentinute deciziile de recalculare a pensiilor de serviciu emise in temeiul Legii nr. 119/2010.

In motivarea acestor solutii, s-a retinut ca Legea nr. 119/2010 a fost supusa controlului de constitutionalitate in raport de prevederile art. 15 alin. (2), art.16 alin. (1), art. 44, art.136, art. 47 si art. 53 din Legea fundamentala, iar Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat constitutionalitatea acestei legi.

Instantele de drept comun au obligatia de a respecta statuarile Curtii Constitutionale si, doar in mod cu totul exceptional, in functie de circumstantele spetei, iar nu in abstract, pot constata ca o anumita norma, desi declarata constitutionala, produce efecte contrare Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

In determinarea unor eventuale efectele contrare Conventiei, aceste instante au pornit de la notiunea de ``bun``, ca notiune autonoma in sensul jurisprudentei instantei de contencios european, constatand, raportat la cauza Andrejeva c/a Lituaniei (cererea nr. 55707/00, hotarare din 18 februarie 2009), ca intra in sfera de protectie a dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr.1 doar partea contributiva a pensiei de serviciu, pentru care trebuie sa existe garantii, iar nu si partea necontributiva ce se suporta din bugetul de stat .

Recunoscandu-se marja de apreciere a statului in a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala si de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acorda, s-a aratat ca singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art. 14 din Conventie, privind nediscriminarea.

De asemenea, ingerinta statului trebuie sa corespunda celor trei limitari, impuse de primul paragraf al art.1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, respectiv:

1) sa fie prevazuta de lege;
2) sa existe un scop legitim;
3) sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit.

Primele doua conditii au fost considerate indeplinite in cauza, iar, in analiza criteriului de proportionalitate, prin considerentele formulate, s-a aderat la argumentele Curtii Constitutionale, constatandu-se ca aceasta cerinta este indeplinita intrucat prin Legea nr. 119/2010 nu este afectata partea contributiva, ci doar componenta necontributiva a pensiei speciale, supusa conditiei ca statul sa dispuna de resursele financiare, pentru a putea fi acordata.

In examinarea acestei cerinte, instantele au realizat si o analiza comparativa a cuantumului pensiei rezultate in urma recalcularii, fie cu indemnizatia sociala pentru pensionari (fosta ``pensie minima garantata``) prevazuta de art. 7 din Legea nr. 118/2010 si Ordonanta Guvernului nr. 6/2009, fie cu nivelul pensiei medii la nivel de tara ori cu salariul mediu net pe economie .

In ceea ce priveste respectarea principiului egalitatii si nediscriminarii, instantele au retinut ca Legea nr. 119/2010 a vizat toate pensiile de serviciu stabilite prin legi speciale, tocmai pentru eliminarea gravelor inechitati din sistem .

Or, pe aceasta cale, legiuitorul a abrogat toate categoriile de pensii speciale, fara nicio distinctie si le-a supus unui regim de stabilire si calculare unitar, aplicabil tuturor celorlalti beneficiari ai sistemului de asigurari sociale de stat . (Anexa II). In plus s-a considerat ca pretinsa discriminare fata de categoria socio-profesionala a magistratilor nu poate fi retinuta, fata de considerentele deciziei nr.873/2010 a Curtii Constitutionale.

Apreciez ca cea de-a doua orientare jurisprudentiala este in litera si spiritul legii.

Prin art. 1 lit.a)-h) din Legea nr. 119/2010 privind unele masuri in domeniul stabilirii pensiilor, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a stabilit ca pensiile militare de stat, pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, ale personalului diplomatic si consular, ale functionarilor publici parlamentari, ale deputatilor si senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila si ale personalului Curtii de Conturi devin pensii in sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.[1]

De asemenea, potrivit art.2 din acelasi act normativ, procedura de recalculare vizeaza si pensiile anticipate de serviciu, pensiile anticipate partiale, pensiile de invaliditate si pensiile de urmas stabilite in baza actelor normative speciale.

Potrivit art.3 alin. (1) din lege, procedura de recalculare a pensiilor prevazute la art.1, stabilite potrivit legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate in plata se efectueaza prin utilizarea algoritmului prevazut de Legea nr. 19/2000, pentru determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii.[2]

Cuantumul pensiilor rezultate in urma recalcularii se plateste potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, de la data de intai a lunii urmatoare expirarii perioadei de recalculare prevazute la alin. (1) lit.a) sau b), dupa caz.


Acest act normativ a fost supus controlului anterior de constitutionalitate, la sesizarea unui grup de senatori si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Astfel, prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constitutionala cu majoritate de voturi, a constatat ca dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor sunt constitutionale in raport cu criticile formulate ce vizau, in esenta, incalcarea principiului neretroactivitatii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, a principiului egalitatii in drepturi, instituit prin art. 16 alin. (1) din Conventie, a principiului garantarii dreptului de proprietate, prevazut de art. 44 din Constitutie si art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si din perspectiva drepturilor si principiilor consacrate de art. 47 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit.h) din Constitutie .[3]

De asemenea, prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, instanta de contencios constitutional a constatat ca dispozitiile art. 1 lit. c) din Legea privind unele masuri in domeniul pensiilor sunt neconstitutionale, in raport cu prevederile art. 124 alin. (3) si art. 132 alin. (1) din Constitutie .

Potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Pe de alta parte, in virtutea art. 20 alin. (2) din Constitutie, judecatorii nationali au posibilitatea de a asigura efectul deplin al normelor Conventiei europene a drepturilor omului, al pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, acestea avand o aplicare directa si prioritara fata de orice alta norma contrara din dreptul intern, ceea ce se traduce prin faptul ca primele autoritati ce trebuie sa regleze si sa asigure protectia acestor drepturi sunt instantele nationale.

Din examinarea jurisprudentei irevocabile prezentate anterior, se constata ca instantele care au pronuntat solutii in sensul primei orientari au realizat propria analiza de conformitate a Legii nr. 119/2010 in raport de exigentele art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie, concluzionand in sensul unei incalcari a principiilor si drepturilor consacrate de acestea, in timp ce instantele care au pronuntat solutii in sensul celei de-a doua orientari jurisprudentiale, pornind de la aceleasi premise si raportandu-se, in plus, si la decizia nr. 871/2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, au concluzionat in sens contrar.

Examenul de jurisprudenta releva ca opiniile divergente exista atat sub aspectul proportionalitatii masurii reducerii pensiilor de serviciu cu scopul urmarit, cat si sub aspectul existentei unui tratament discriminatoriu, ca urmare a aplicarii Legii nr. 119/2010.

In ambele situatii, instantele de judecata au avut in vedere aceeasi cazuistica a instantei de contencios european din care s-au desprins mai multe principii in legatura cu aplicarea exigentelor Conventiei asupra drepturilor de pensie, privite ca ``bun``, in sensul de notiune autonoma, astfel cum a fost dezvoltata in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului .

Bunaoara, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat in mod constant, ca art.1 din Primul protocol aditional la Conventie nu garanteaza dreptul vreunei persoane la o pensie intr-un anumit cuantum, deoarece textul nu recunoaste dreptul de a deveni proprietarul unui bun.[4]

De asemenea, instanta de contencios european a reiterat pe calea unei jurisprudente constante ca art.1 din Protocolul nr.1 nu stabileste nicio restrictie pentru statele membre in a alege orice forma a sistemului de asigurari sociale, tipul ori cuantumul beneficiilor acordate in cadrul unui anumit sistem, insa, in situatiile in

care un stat membru a adoptat o legislatie care prevede dreptul la pensie, ca drept de securitate sociala, indiferent daca este conditionat sau nu de plata contributiilor, acea legislatie trebuie primita ca generand un interes patrimonial ce intra sub incidenta art.1 din Primul Protocol al Conventiei, in privinta persoanelor care satisfac cerintele prevazute de lege.[5]

Asadar, pornind de la aceasta plasare a prestatiilor sociale, reprezentand drepturi de pensie, in sfera de protectie a art.1 Protocolul nr.1, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a analizat cauzele ce i-au fost deferite in care reclamantii sesizau incalcarea art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, singur sau combinat cu art. 14 din Conventie, din perspectiva criteriilor cerute in jurisprudenta sa pentru ca ingerinta autoritatilor in drepturile reclamantilor sa fie considerata legitima, respectiv: (a) ingerinta sa fie prevazuta de lege; (b) sa fie impusa de o cauza de utilitate publica si (c) sa respecte un raport rezonabil de proportionalitate cu scopul urmarit, in sensul mentinerii unui just echilibru intre interesele contrare, astfel incat persoana in cauza sa nu suporte o sarcina excesiva si exorbitanta, consacrand si o limita jurisprudentiala, data de atingerea substantei dreptului insusi.[6]

Aplicand criteriile prezentate anterior la problema de drept analizata, se consta, in primul rand, ca ingerinta in drepturile de pensie raspunde criteriului de legalitate, in sensul stabilirii acesteia prin lege.

In privinta celei de-a doua cerinte, instanta de contencios european a aratat, inca din primele sale decizii in materie, ca notiunea de ``utilitate publica`` este ampla chiar prin natura ei, astfel incat decizia de a adopta legi care sa conduca la privarea de proprietate implica examinarea, de catre autoritatile statale competente, a unor probleme de ordin politic, economic si social asupra carora, intr-un stat democratic, pot exista profunde divergente. Curtea a apreciat, in mod constant ca, in aceasta privinta este normal ca, datorita unei directe cunoasteri a realitatilor societatii, legiuitorul national sa dispuna de o mare marja de apreciere in adoptarea legislatiei pentru implementarea politicilor sociale si economice si a afirmat ca respecta modul in care statele membre concep imperativele de utilitate publica, afara numai daca aceasta apreciere se dovedeste a fi in mod manifest lipsita de orice baza rationala[7].

In aceste conditii, Curtea a acceptat posibilitatea reducerii cuantumului beneficiilor de asigurari sociale in anumite circumstante, bazate pe modificari legislative care pot fi adoptate ca raspuns la schimbarile din societate .[8]

De pilda, in cauza Kjartan Asmundsson vs. Islanda, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a observat ca introducerea unor noi reglementari cu privire la drepturile de pensie pentru invaliditate au vizat un scop legitim, determinanta fiind necesitatea asigurarii sustenabilitatii fondului de pensii al statului care s-a confruntat cu dificultati financiare.[9]

De asemenea, in cauza Andrejeva vs. Lituania, Curtea a acceptat ca diferenta de tratament in ceea ce priveste stabilirea drepturilor de pensie viza protectia sistemului economic al tarii, in conditiile in care autoritatile nationale au fost confruntate cu o capacitate redusa a bugetului de stat, apreciind ca scopul tratamentului juridic aplicat reclamantei era compatibil cu obiectivele Conventiei.[10]

Mutatis mutandis, se observa ca scopul reglementarii cuprinse in Legea nr. 119/2010, astfel cum a fost identificat si de Curtea Constitutionala raspunde criteriilor enuntate, desprinse din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a aratat ca ``interesul public`` poate include si adoptarea unui sistem armonizat de pensii publice, scop in care statele pot adopta modificari legislative.[11]

In privinta cerintei de proportionalitate a masurii adoptate, cu scopul urmarit, respectiv a necesitatii mentinerii unui just echilibru intre interesele in discutie, analiza Curtii Europene a Drepturilor Omului din perspectiva art.1 Protocolul nr.1 a fost, in unele cazuri, concurenta cu analiza efectuata din perspectiva art. 14 din Conventie, pentru a se determina daca tratamentul juridic diferit a avut o justificare rezonabila si obiectiva si a pastrat acest raport de proportionalitate.[12]

Ca un numitor comun al tuturor analizelor efectuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele vizand reduceri ale drepturilor de asigurari sociale, se observa ca lipsa indemnizarii beneficiarului pentru ingerinta reclamata nu a constituit un criteriu determinant, de vreme ce o astfel de ingerinta nu este de tipul ``privarii de proprietate``, ci este analizata in contextul primei teze a art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie si a regulii generale consacrate, privind dreptul la respectarea bunurilor.[13]

Asadar, testul de proportionalitate efectuat de instanta de contencios european nu a constatat, in cauzele ce se incadreaza in aceasta tipologie, in verificarea acordarii, de catre stat, a unei despagubiri adecvate, ci a constat intr-o analiza, in concret, a masurii in care persoana/persoanele vizate au fost lipsite in totalitate de drepturile de pensie, si , deci, de mijloacele de subzistenta[14], precum si a caracterului discriminatoriu al masurii, raportat la sfera persoanelor aflate intr-o situatie analoaga.[15]

Sub aceste aspecte, raspunsurile date de instanta de contencios european difera in functie de circumstantele fiecarei cauze .

Primul element de referinta tine de o analiza in concret a situatiei persoanei vizate, analiza care difera de la caz la caz, iar in acest sens, indicam cu titlu de exemplu considerentele Curtii Europene a Drepturilor Omului care, in mai multe cauze analizate in care s-a ridicat problema sistarii platii partii necontributive a pensiei, a considerat ca, intrucat drepturile pecuniare ale reclamantilor ce decurgeau din contributiile platite la sistemul de asigurari sociale (partea contributiva a pensiei) au ramas neatinse, nu a existat o incalcare a art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie .[16]

Cel de-al doilea element de referinta poate fi pus in legatura cu necesitatea de instituire a unei legislatii unitare de pensii, iar in considerarea constituirii fondurilor de asigurari sociale pentru plata pensiilor in sistemul public, precum si a schimbarii realitatilor sistemului de securitate sociala, Curtea a acceptat ca fiind conforme Conventiei anumite modificari legislative adoptate in scopul asigurarii unui tratament juridic uniform.[17]

De altfel, si analiza efectuata de Curtea Constitutionala asupra obiectiilor de neconstitutionalitate ridicate cu privire la Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor se plaseaza pe aceleasi repere stabilite in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, identificate in precedent.

In plus, raportat si la propria jurisprudenta, instanta de contencios constitutional a constatat ca Legea nr. 119/2010 nu retroactiveaza.[18]


Ca atare, se constata ca prin hotararile judecatoresti irevocabile pronuntate, instantele de judecata au realizat o analiza a conformitatii aplicarii Legii nr. 119/2010 cu exigentele art. 1 Protocolul nr. 1 si art. 14 din Conventie si au ajuns la o concluzie unitara in sensul existentei unui interes patrimonial care intra in sfera de protectie a Conventiei, a existentei unei ingerinte in dreptul de proprietate care corespunde cerintelor criteriului de legalitate si necesitatii de a fi justificata de o cauza de utilitate publica.

Divergenta de opinie se datoreaza, insa, unei aprecieri diferite asupra criteriului de proportionalitate a masurii si, implicit, asupra existentei/inexistentei unei discriminari intre diferitele categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu .

Consideram ca in analiza efectuata asupra criteriului de proportionalitate, se cuvine a fi avut in vedere ca Legea nr. 119/2010 a afectat toate pensiile de serviciu stabilite prin legi speciale, tocmai pentru eliminarea gravelor inechitati din sistem, legiuitorul alegand sa abroge toate categoriile de pensii speciale si sa le supuna unui regim unitar de stabilire si calculare.

De asemenea, introducerea in analiza efectuata a unui element obiectiv, reprezentat, fie de indemnizatia sociala pentru pensionari, prevazuta de art.7 din Legea nr.118/2010, fie de pensia medie lunara, confera previzibilitate in solutionarea cauzelor si mentine un just echilibru intre interesul general si imperativul protectiei drepturilor fundamentale.

Existenta unui tratament juridic discriminatoriu nu poate fi retinuta, in conditiile in care, astfel cum s-a aratat anterior, dispozitiile Legii nr. 119/2010, in forma finala adoptata, urmare deciziei nr.873 din 25 iunie 20101 a Curtii Constitutionale, au vizat toate categoriile de pensii speciale.

Pentru aceste motive, in temeiul dispozitiilor art. 330⁷ din Codul de procedura civila, solicit admiterea recursului in interesului legii si pronuntarea unei decizii in aceasta chestiune de drept .

[1] Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare a fost abrogata in mod expres din art. 196 lit.a) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010;
[2] Algoritmul prevazut de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare a fost preluat mutatis mutandis de Legea nr. 263/2010 care in cuprinsul art. 94 alin. (1) statueaza : `` Cuantumul pensiei se determina prin inmultirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie``.
Potrivit art.3 alin. (1) lit.n) din Legea nr. 263/2010, punctajul mediu anual, reprezinta ``numarul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta in intreaga perioada de activitate la numarul anilor corespunzatori stagiului complet de cotizare prevazut de lege la data pensionarii``.
De asemenea, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, valoarea punctului de pensie la data intrarii in vigoare a acestui act normativ este de 732,8 lei, iar potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, aceasta valoare se majoreaza anual cu 100 % din rata inflatiei, la care se adauga 50 % din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent;
[3] In analiza efectuata de Curtea Constitutionala, s-a pornit de la constatarea ca pensiile de serviciu se bucura de un regim juridic diferit in raport cu pensiile acordate in sistemul public de pensii, iar, spre deosebire de acestea din urma, sunt compuse din doua elemente si anume: pensia contributiva si un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributiva, sa reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit prin legea speciala.
Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, pe cand partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat .
Reamintind jurisprudenta sa anterioara (decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000), instanta de contencios constitutional a aratat ca acordarea acestui din urma supliment tine de politica statului in domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Din aceste perspective, Curtea Constitutionala a statuat ca exista un drept castigat numai cu privire la prestatiile de asigurari sociale realizate pana la intrarea in vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificatia unei incalcari a principiului neretroactivitatii legii si nici a unei exproprieri.
De asemenea, pe calea consideratiilor formulate, s-a aratat si ca ``masura nu impune o sarcina excesiva asupra destinatarilor ei, ea aplicandu-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv``, si ``nu prevede diferentieri procentuale pentru diverse categorii carora li se adreseaza pentru a nu determina ca una sau alta sa suporte mai mult sau mai putin masura de reducere a venitului obtinut dintr-o atare pensie``.
[4] Wieczorek vs. Polonia, cerere nr. 18176/05, hotarare din 8 decembrie 2009, AA� 57; Rasmussen vs. Polonia, cererea nr. 38886/05, hotarare din 28 aprilie 2009, AA� 71; Maggio s.a. vs. Italia, cererile nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 si 56001/08, hotarare din 31 mai 2011, AA� 55; Andrejeva vs. Lituania, cerere nr. 55707/00, Marea Camera hotarare din 18 februarie 2009, AA� 77; Kjartan A�smundsson vs. Islanda, cerere nr. 60669/00, hotarare din 12 octombrie 2004, AA� 39; Stec s.a. vs. Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cererile nr. 65731/01 si 65900/01, Marea Camera, hotarare din 12 aprilie 2006, AA� 53; Runkee si White vs. Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cererile nr. 42949/98 si 53134/99, hotarare din 10 mai 2007, AA� 34;
[5] In acest sens, Wieczorek vs. Polonia ; Rasmussen vs. Polonia ; Stec s.a. vs. Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, precit; Aizpurua Ortiz s.a vs. Spania, cererea nr. 42430/05, hotararea din 2 februarie 2010, AA� 40; MuAA�oz Diaz vs. Spania,cerere nr. 49151/07, hotarare din 8 decembrie 2009, AA� 44;
[6] Wieczorek vs. Polonia si jurisprudenta loc.cit. Ex. - regele Greciei vs. Grecia, Marea Camera, cererea nr. 25701/94, AA� 87; Jahn s.a. vs Germania, Marea Camera, cererile nr. 46720/99, 72203/01 si 72552/01, AA� 81-94; Sporrong si LAA�nnroth vs. Suedia, 23 septembrie 1982, AA� 69-74; Kjartan Asmundsson vs. Islanda precit, AA� 40; Rasmussen, precit, AA� 71;
[7] James s.a. vs. Regatul Unit, 21 februarie 1986, AA� 46; Terrazzi SRL vs. Italia, cererea nr. 27265/95, 17 octombrie 2002, AA� 85; Ex-Regele Greciei, AA� 87;
[8] Wieczorek, precit, AA� 67;
[9] Hotararea din 12 octombrie 2004, AA� 39;
[10] Hotararea din 18 februarie 2004, AA� 86;
[11] Pravednaya vs. Rusia, cerere nr. 69529/01, hotarare din 18 noiembrie 2004, AA� 40; Maggio s.a. vs. Italia, precit, AA� 60;
In acest sens, potrivit expunerii de motive a initiatorului actului normativ, Guvernul Romaniei, adoptarea reglementarii a fost justificata de evolutia crizei economice in anul 2009, precum si extinderea acesteia in cursul anului 2010, necesitatea respectarii angajamentelor asumate de Romania prin semnarea acordurilor de imprumut cu organismele financiare internationale, pentru atingerea tintelor de deficit ale bugetului general consolidat in anul 2010, precum si fata de imperativele diminuarii dezechilibrelor existente.
De asemenea, adoptarea reglementarii a fost justificata de o serie de factori macro-economici si sociali, respectiv: asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului de pensii publice si eliminarea discrepantelor privind contributia la bugetul asigurarilor sociale, respectiv a inegalitatilor de alocare a resurselor pentru finantarea pensiilor publice;
[12] Koua Poirrez vs. Franta, cerere nr. 40892/98, hotarare din 30.09.2003, AA� 46; Luczak vs. Polonia, cerere nr. 77782/01, hotarare din 27 noiembrie 2007, AA� 52; Twizell vs. Regatul Unit, cerere nr. 25379/02, hotarare din 20 mai 2008, AA� 21-24; Gaygusuz vs. Austria, cerere nr. 17371/90, hotarare din 16 septembrie 1996, AA� 42;
[13] Aizpurua Ortiz vs. Spania, precit, AA� 48;
[14] Kjartan Asmundsson vs. Islanda, precit, AA� 40; Maggio s.a. vs. Italia, precit, AA� 62;
[15] Buchen vs. Cehia, cerere nr. 36541/97, hotarare din 26 noiembrie 2002, , AA� 73-75;
[16] Rasmunssen vs. Polonia, precit, AA� 75 si jurisprudenta loc. cit;
[17] Maggio s.a., precit, AA� 73; Stec, precit, AA� 61;
[18] Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr.433 din 28.06.2010;