Potrivit Directivei privind dreptul de inchiriere si de imprumut si anumite drepturi conexe dreptului de autor in domeniul proprietatii intelectuale1, autorii dispun de un drept exclusiv de a autoriza sau de a interzice inchirierea si imprumutul operelor originale si al copiilor protejate prin dreptul de autor. Cu toate acestea, in ceea ce priveste cazul specific al imprumutului public, statele membre pot deroga de la acest drept exclusiv, cu conditia ca autorii sa obtina cel putin o remuneratie in temeiul acestui imprumut .VEWA este o societate belgiana de gestiune a drepturilor de autor. La 7 iulie 2004, VEWA a introdus impotriva unui decret regal de transpunere a directivei o actiune in anulare la Raad van State van Belgie (Consiliul de stat, Belgia).VEWA arata in special ca, prin stabilirea unei remuneratii forfetare de 1 euro pe an si pe adult si de 0,5 euro pe an si pe minor inscris la institutiile de imprumut, cu conditia ca acesta sa fi facut in perioada de referinta cel putin un imprumut, acest decret regal incalca dispozitiile directivei prin care se impune plata unei ``remuneratii echitabile`` pentru un imprumut sau pentru o inchiriere.In acest context, Raad van State a decis sa se adreseze Curtii de Justitie. Aceasta instanta solicita, in esenta, sa se stabileasca daca directiva se opune unui sistem national potrivit caruia remuneratia datorata autorilor in cazul unui imprumut public este calculata exclusiv in functie de numarul de persoane imprumutate inscrise la institutiile publice, in special biblioteci, pe baza unei sume forfetare stabilite pe an si pe persoana imprumutata.Curtea aminteste ca remuneratia trebuie sa permita autorilor sa primeasca un venit corespunzator. Asadar, cuantumul sau nu poate fi pur simbolic.In ceea ce priveste, mai precis, criteriile de stabilire a cuantumului remuneratiei datorate autorilor in cazul unui imprumut public, le revine in exclusivitate statelor membre sarcina sa stabileasca pe teritoriul lor criteriile cele mai pertinente. In aceasta privinta, statelor membre le este rezervata o marja larga de apreciere. Astfel, acestea pot stabili cuantumul remuneratiei datorate autorilor in cazul unui imprumut public in functie de obiectivele lor de promovare culturala.Cu toate acestea, dat fiind ca remuneratia constituie contraprestatia prejudiciului suferit de autori din cauza utilizarii neautorizate a operelor acestora, stabilirea cuantumului acestei remuneratii nu poate fi integral separata de elementele care constituie un astfel de prejudiciu. Intrucat prejudiciul rezulta din imprumutul public, altfel spus din punerea la dispozitie a unor obiecte protejate de catre institutii accesibile publicului, cuantumul remuneratiei datorate ar trebui sa tina seama de amploarea acestei puneri la dispozitie.Astfel, cu cat numarul de obiecte protejate puse la dispozitie de o institutie de imprumut public este mai ridicat, cu atat atingerea adusa drepturilor de autor este mai mare. Rezulta ca remuneratia care trebuie platita de o astfel de institutie ar trebui sa tina seama de numarul de obiecte puse la dispozitia publicului si ca, prin urmare, marile institutii de imprumut public ar trebui sa plateasca o remuneratie mai mare decat institutiile mai mici.In plus, publicul vizat, respectiv numarul de persoane imprumutate inscrise la o institutie de imprumut, se dovedeste la fel de relevant. Astfel, cu cat numarul de persoane care au acces la obiectele protejate este mai ridicat, cu atat atingerea adusa drepturilor de autor este mai mare. Ca atare, cuantumul remuneratiei care trebuie platita autorilor ar trebui sa fie stabilit luand in considerare si numarul de persoane imprumutate inscrise la acea institutie.In speta, este cert ca sistemul instituit prin decretul regal tine seama de numarul de persoane imprumutate inscrise la institutiile de imprumut public, dar nu de numarul de obiecte protejate puse la dispozitia publicului. Astfel, o asemenea luare in considerare nu tine suficient cont nici de amploarea prejudiciului suferit de autori, nici de principiul potrivit caruia autorii trebuie sa primeasca o remuneratie reprezentand un venit corespunzator.In plus, decretul prevede ca, atunci cand o persoana este inscrisa la mai multe institutii, remuneratia este datorata doar o singura data pentru acea persoana . In aceasta privinta, VEWA a sustinut ca 80 % din institutii in comunitatea franceza din Belgia afirma ca o mare parte a abonatilor lor sunt inscrisi si la alte institutii de imprumut si ca, prin urmare, acestia nu sunt luati in considerare la plata remuneratiei autorului vizat.In aceste conditii, acest sistem poate determina ca numeroase institutii sa fie, in realitate, aproape scutite de obligatia de a plati orice remuneratie. Or, o astfel de scutire de fapt nu este conforma dispozitiilor directivei, astfel cum sunt interpretate de Curte, potrivit carora doar un numar limitat de categorii de institutii potential obligate sa plateasca o remuneratie poate sa fie scutit de aceasta plata .1 Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de inchiriere si de imprumut si anumite drepturi conexe dreptului de autor in domeniul proprietatii intelectuale (JO L 346, p. 61, Editie speciala, 17/vol. 1, p. 20), codificata prin Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de inchiriere si de imprumut si anumite drepturi conexe dreptului de autor in domeniul proprietatii intelectuale (JO L 376, p. 28, Editie speciala, 17/vol. 3, p. 14).
Operatorii de platforme online nu fac in principiu ei insisi o comunicare publica a continuturilor protejate de dreptul de autor pe care utilizatorii lor le incarca in mod nelegal Sursa: EuroAvocatura.ro
Framingul constituie punere la dispozitia unui public nou a acestei opere Sursa: Curtea de Justitie a Uniunii Europene
Vanzarea unor carti electronice de ocazie prin intermediul unui site internet constituie o comunicare publica supusa autorizarii autorului Sursa: EuroAvocatura.ro
OPINIE: Conditiile in care motoarele de cautare pot publica fragmente din publicatii Sursa: Curtea de Justitie a Uniunii Europene
Un furnizor de acces la internet poate fi obligat sa blocheze accesul clientilor sai la un site web care aduce atingere dreptului de autor Sursa: EuroAvocatura.ro
Un furnizor de acces la internet are obligatia de a bloca accesul clientilor sai la un site internet care incalca drepturile de autor Sursa: EuroAvocatura.ro
Punerea in libera circulatie si distrugerea "marfurilor contrafacute" Sursa: EuroAvocatura.ro
Comunicarea publica a fonogramelor. Obligatia utilizatorului de a achita organismelor de gestiune colectiva remuneratiile cuvenite atat artistilor interpreti sau executanti cat si producatorilor de fonograme Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 2516 din 24 noiembrie 2020
Drept de autor asupra programului informatic. Obligatia de confidentialitate a fabricantului bazei de date Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 179 din 28 ianuarie 2020
Decizia ICCJ nr. 2/2017. Consilierul in proprietate industriala poate reprezenta in instanta persoana juridica Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Utilizarea unor fotografii in cadrul unei emisiuni tv. Nume patronimic inregistrat ca marca. Neindeplinirea cerintei legale a utilizarii semnului pentru servicii cu titlu de marca Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr. 104 din 22 ianuarie 2016
Solicitare despagubiri morale pentru incalcarea drepturilor de autor. Contract de cesiune Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I civila, decizia nr.805 din 5 aprilie 2016