Serviciul de garda. Organizarea timpului de lucru in cazul activitatilor exercitate de militari

In perioada februarie 2014-iulie 2015, B. K., subofiter al armatei slovene, a efectuat un ``serviciu de garda`` neintrerupt de sapte zile pe luna. In cursul acestui serviciu, care cuprindea perioade in care trebuia sa exercite o activitate de supraveghere efectiva si perioade in care nu era obligat decat sa ramana la dispozitia superiorilor sai, B. K. putea fi contactat si era prezent in permanenta in cazarma in care era repartizat.

Considerand ca, pentru fiecare dintre aceste zile de ``serviciu de garda``, numai 8 ore trebuiau considerate timp de lucru, Ministerul Apararii i-a platit lui B. K. salariul obisnuit corespunzator pentru aceste ore, iar pentru celelalte ore i-a acordat doar o indemnizatie de permanenta in cuantum de 20 % din salariul de baza .

Actiunea formulata de B. K. prin care a solicitat sa i se plateasca, cu titlu de ore de munca suplimentare, orele in care, in cursul ``serviciului de garda``, nu a desfasurat nicio activitate efectiva in serviciul angajatorului sau, ci a fost constrans sa ramana la dispozitia superiorilor sai, a fost respinsa in prima instanta si in apel.

In acest context, Vrhovno sodiA�ce (Curtea Suprema, Slovenia), sesizata cu un recurs, a decis sa solicite Curtii sa se pronunte cu privire la aplicabilitatea Directivei 2003/881 , care stabileste cerinte minime privind printre altele durata timpului de lucru, in cazul activitatii de garda desfasurate de un militar pe timp de pace si, daca este cazul, cu privire la aspectul daca perioada de garda in care militarul este obligat sa ramana in cazarma in care este repartizat, dar in care nu efectueaza o munca efectiva, trebuie sa fie considerata timp de lucru, in sensul articolului 2 din directiva mentionata, in vederea stabilirii remuneratiei datorate acestui militar pentru o astfel de perioada .

Aprecierea Curtii

In hotararea pronuntata in Marea Camera, Curtea precizeaza, in primul rand, cazurile in care activitatea de garda desfasurata de un militar este exclusa din domeniul de aplicare al Directivei 2003/88.

In acest scop, Curtea constata, mai intai, ca articolul 4 alineatul (2) TUE, care prevede ca securitatea nationala ramane responsabilitatea exclusiva a fiecarui stat membru2 , nu are ca efect excluderea organizarii timpului de lucru al militarilor din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. In aceasta privinta, Curtea arata ca misiunile principale ale fortelor armate ale statelor membre, care sunt mentinerea integritatii teritoriale si apararea securitatii nationale, figureaza explicit printre functiile esentiale ale statului pe care Uniunea trebuie sa le respecte. Aceasta precizeaza ca nu rezulta totusi ca deciziile statelor membre referitoare la organizarea fortelor lor armate ar iesi din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, in special atunci cand sunt in discutie norme referitoare la organizarea timpului de lucru.

Desi respectul datorat de Uniune functiilor esentiale ale statului nu implica excluderea integrala a organizarii timpului de lucru al militarilor din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, nu este mai putin adevarat ca articolul 4 alineatul (2) TUE impune ca aplicarea, in cazul militarilor, a normelor de drept al Uniunii referitoare la organizarea mentionata sa nu fie de natura sa impiedice buna indeplinire a acestor functii esentiale. Dreptul Uniunii trebuie astfel sa ia in considerare particularitatile pe care fiecare stat membru le confera functionarii fortelor sale armate, care rezulta printre altele din responsabilitatile internationale speciale asumate de statul membru respectiv, din conflictele sau din amenintarile cu care se confrunta sau din contextul geopolitic in care evolueaza acest stat .

In ceea ce priveste, in continuare, domeniul de aplicare personal al Directivei 2003/88, Curtea aminteste ca notiunea de ``lucrator`` este definita in raport cu caracteristica esentiala a raportului de munca, si anume imprejurarea ca o persoana indeplineste, pentru o alta persoana si sub indrumarea acesteia, prestatii in schimbul carora primeste o remuneratie. Intrucat aceasta este, in perioada in cauza, situatia lui B. K., directiva mentionata are vocatia de a se aplica situatiei sale.

In sfarsit, in ceea ce priveste domeniul de aplicare material al Directivei 2003/88, definit prin trimitere la articolul 2 din Directiva 89/3913 , Curtea aminteste ca aceasta se aplica ``tuturor sectoarelor de activitate, atat publice, cat si private``4 , cu exceptia cazului in care caracteristici inerente anumitor activitati specifice din domeniul administratiei publice, cum ar fi fortele armate, sunt, in mod inevitabil, in contradictie cu dispozitiile acesteia5 .

In aceasta privinta, Curtea arata ca articolul 2 din Directiva 89/391 nu poate fi interpretat in sensul ca membrii fortelor armate ale statelor membre sunt exclusi, in totalitate si in permanenta, din domeniul de aplicare al Directivei 2003/88. Astfel, o asemenea excludere nu priveste anumite sectoare ale administratiei publice, apreciate in ansamblu, ci numai anumite categorii de activitati din aceste sectoare, datorita naturii lor specifice. In ceea ce priveste, in mod specific, activitatile exercitate de militari, Curtea arata printre altele ca cele legate de servicii de administrare, de intretinere, de reparare, de sanatate, de mentinere a ordinii sau de urmarire a infractiunilor nu prezinta, ca atare, particularitati care sa se opuna oricarei planificari a timpului de lucru care respecta cerintele impuse de Directiva 2003/88, cel putin atat timp cat aceste activitati nu sunt desfasurate in cadrul unei operatiuni militare sau in cursul pregatirii sale imediate.

In schimb, Curtea statueaza ca directiva mentionata nu se aplica activitatilor militare si in special activitatilor lor de garda, atunci cand acestea intervin in cadrul formarii lor initiale, al unui antrenament operational sau in cadrul operatiunilor care implica un angajament militar al fortelor armate, indiferent daca acestea se desfasoara, in mod permanent sau ocazional, in interiorul frontierelor statului membru in cauza sau in exteriorul acestora. Pe de alta parte, Directiva 2003/88 este de asemenea inaplicabila activitatilor militare care sunt atat de specifice incat nu se preteaza unui sistem de rotatie a efectivelor care sa permita asigurarea respectarii cerintelor acestei directive.

Situatia este aceeasi atunci cand se constata ca activitatea militara este executata in cadrul unor evenimente exceptionale, a caror gravitate si amploare necesita adoptarea unor masuri indispensabile protectiei vietii, a sanatatii, precum si a securitatii colectivitatii si a caror buna executare ar fi compromisa in cazul in care toate normele prevazute de directiva mentionata ar trebui respectate sau atunci cand aplicarea acestei directive unei astfel de activitati, prin faptul ca impune autoritatilor implicate sa instituie un sistem de rotatie sau de planificare a timpului de lucru, nu s-ar putea realiza decat in detrimentul bunei desfasurari a operatiunilor militare propriu-zise. Revine instantei de trimitere sarcina de a stabili daca activitatea de garda asigurata de B. K. intra sub incidenta uneia dintre aceste ipoteze. In cazul unui raspuns negativ, aceasta activitate va trebui considerata ca intrand in domeniul de aplicare al Directivei 2003/88.

In al doilea rand, Curtea arata ca, presupunand ca Directiva 2003/88 se aplica in acest caz, o perioada de garda impusa unui militar care implica prezenta continua a acestuia la locul de munca trebuie considerata ca fiind timp de lucru, atunci cand acest loc de munca nu se confunda cu domiciliul sau. Cu toate acestea, intrucat modul de remunerare a lucratorilor pentru perioadele de garda pe care le efectueaza intra sub incidenta dreptului national, iar nu a Directivei 2003/88, aceasta din urma nu se opune ca o perioada de garda in care un militar este obligat sa ramana in cazarma in care este repartizat, dar in care nu efectueaza o munca efectiva, sa fie remunerata in mod diferit fata de o perioada de garda in care efectueaza prestatii de munca efectiva.

Hotararea in cauza C-742/19 Ministrstvo za obrambo

1 Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Editie speciala, 05/vol. 7, p. 3).

2 Potrivit aceleiasi dispozitii, Uniunea respecta functiile esentiale ale statului, in special pe cele care au ca obiect asigurarea integritatii sale teritoriale, mentinerea ordinii publice si apararea securitatii nationale.

3 Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea in aplicare de masuri pentru promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca (JO 1989, L 183, p. 1, Editie speciala, 05/vol. 2, p. 88).

4 Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/391.

5 Articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 89/391.