Cetatean strain. Depasirea termenului de sedere legala. Contestarea masurii de returnare si invocarea dreptului la un proces echitabil. Desfasurarea p

O.U.G. nr. 194/2002

Faptul ca dupa expirarea termenului de sedere legala in Romania, cetateanul strain a formulat actiuni in justitie avand ca obiect contestarea nelegalitatii masurilor dispuse impotriva sa, nu este de natura a inlatura caracterul nelegal al sederii. Argumentul privind incalcarea dreptului la un proces echitabil, nu poate fi retinut, cu atat mai mult cu cat, chiar dupa pronuntarea unei hotarari irevocabile in ce priveste contestatia asupra masurilor dispuse, reclamantul a continuat sa locuiasca ilegal pe teritoriul Romaniei.

Nota: O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul strainilor in Romania, a fost republicata in M. Of. nr. 201 din 08.03.2004.

Prin actiunea inregistrata la 12 octombrie 2004, ZM, cetatean chinez, a solicitat ca, in contradictoriu cu paratii Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si Autoritatea pentru Straini, sa fie anulate deciziile nr.634783 si nr.4074691 prin care la data de 7 octombrie 2004 s-a dispus returnarea sa, cu interdictia de intrare in Romania pe o perioada de 3 ani, precum si anularea rezolutiei nr.3566/II/5/2004, prin care la aceeasi data s-a dispus luarea sa in custodie publica pana la 5 noiembrie 2004.
In motivarea actiunii, reclamantul a sustinut ca masurile administrative dispuse de parati sunt nelegale, pentru ca se afla in situatia interzicerii returnarii prevazuta in art.89 alin.1 lit.b) pct.1 si lit.f) din O.U.G. nr.194/2002, beneficiind de protectia totala conferita de art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in sensul ca, returnarea aduce dreptului la viata de familie o vatamare disproportionata in raport cu scopul pentru care a fost luata.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ a respins actiunea ca neintemeiata prin sentinta civila nr.2.135 din 14 octombrie 2004, cu motivarea ca, la data luarii masurilor contestate, reclamantul nu avea reglementata sederea pe teritoriul Romaniei si nu se incadra in situatiile de interzicere a returnarii prevazute de art.89 din O.U.G.nr.194/2002 sau de acordare a tolerarii. Instanta de fond a apreciat ca este legala si interdictia de intrare in Romania, deoarece reclamantul a avut o sedere nelegala de 2 ani si 8 luni, de la data de 20 iunie 2001, cand a expirat dreptul sau de sedere.
Impotriva acestei sentinte, reclamantul a declarat recurs, sustinand ca instanta de fond a retinut gresit ca a avut sedere nelegala din data de 20 iunie 2001, desi a dovedit cu inscrisuri caracterul legal al sederii sale in perioadele solutionarii plangerii impotriva vizei de iesire nr.730.731 din 27 iunie 2001, a cererii de recunoastere a statutului de refugiat si a cererii de acordare a tolerarii, ca prin mentinerea masurilor contestate, instanta de fond a incalcat dreptul sau la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, conform art.21 din Constitutie si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Recurs este nefondat.
Caracterul ilegal al sederii recurentului pe teritoriul Romaniei si durata sederii ilegale au fost stabilite de instanta de fond pe baza inscrisurilor depuse la dosar, al caror continut nu a fost contestat de catre recurent.
In fapt, s-a retinut ca recurentul a avut sedere ilegala in Romania de la data de 20 iunie 2001, cand a expirat dreptul de sedere si nu a solicitat reglementarea situatiei sale pana la 7 octombrie 2004, cand a fost depistat cu sedere ilegala si a fost luat in custodie publica.
Recurentul a sustinut neintemeiat ca in perioada 20 iunie 2001 – 7 octombrie 2004 sederea sa in Romania a fost legala, ca urmare a actiunilor judiciare in curs de solutionare, care au impus prezenta sa pentru a lua cunostinta de masurile dispuse impotriva sa, pentru a-si formula aparari si pentru a exercita caile de atac prevazute de lege.
Constatarea instantei de fond privind sederea ilegala a recurentului in Romania, in perioada susmentionata, nu reprezinta o incalcarea a dispozitiilor art.21 din Constitutie, republicata si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.
Vatamarea adusa acestui drept prin hotararea pronuntata in cauza a fost invocata fara temei in recurs, in conditiile in care recurentul a exercitat caile de atac prevazute de lege impotriva masurilor dispuse de autoritatile competente cu privire la statutul sau in Romania.
Din actele dosarului, rezulta ca recurentul a contestat in justitie viza de iesire nr.730731 din 27 iunie 2001 si refuzul de a i se acorda statutul de refugiat si plangerile sale au fost respinse prin sentinta civila nr.1.405 din 23 octombrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, irevocabila prin nerecurare si sentinta civila nr.2.039 din 22 martie 2004, a Judecatoriei sectorului 2, irevocabila prin decizia nr.1568 din 5 august 2004 a Tribunalului Bucuresti.
Exercitarea de catre recurent a dreptului privind accesul liber la justitie nu a legalizat insa dreptul sau de sedere in Romania, pentru ca in tot acest interval de timp dreptul de sedere nu a fost prelungit printr-un act al autoritatii romane competente sau prin efectul unei dispozitii legale.
Existenta procedurilor judiciare a fost invocata neintemeiat si fata de imprejurarea ca, desi plangerea impotriva vizei de iesire a fost respinsa prin sentinta civila nr.405 din 23 octombrie 2001, irevocabila prin nerecurare, recurentul nu a parasit teritoriul Romaniei, continuand sa locuiasca ilegal si a solicitat acordarea statutului de refugiat numai la 22 ianuarie 2004, iar pentru acordarea regimului tolerarii a formulat actiune in justitie la 12 octombrie 2004, ulterior datei la care au fost luate masurile contestate in cauza.
Fata de motivele expuse, constatand ca nu exista motive de casare sau de modificare a hotararii atacate, Curtea a respins recursul ca nefondat.